Noi marturii în cazul Rendlesham

DAN D. FARCAS

Cazul din Padurea Rendlesham este, fara îndoiala, cel mai cunoscut incident OZN din Marea Britanie. În 1980, aici, la circa 150 kilometri nord-est de Londra, doua baze militare aeriene îngemanate: Bentwaters si Woodbridge, erau închiriate, în cadrul NATO, fortelelor aeriene americane. Cele doua baze, gazduind si un numar mare de focoase nucleare, erau la o distanta de trei kilometri, despartite de padurea de pini Rendlesham.


Azi se cunosc depozitiile a circa cincizeci de martori oculari, ca si câteva documente oficiale desecretizate privind acest incident. Din ele reiese ca în zorii zilei de 26 decembrie 1980, în jurul orei 3.00, a fost vazuta o lumina puternica deplasându-se în padure. Crezând ca s-a prabusit sau a aterizat fortat un avion, ofiterul de serviciu a autorizat ca o patrula de trei persoane din politia militara, conduse de sergentul James Penniston, sa plece pe jos la fata locului. 

Acestia au raportat ca au vazut în padure un obiect straniu, stralucitor, aparent metalic, de forma triunghiulara, de aproximativ doi-trei metri latimea la baza si aproximativ doi metri înaltime. Ilumina întreaga padure cu o stralucire alba. Obiectul avea si o lumina rosie pulsatoare în vârf si un brâu de lumini albastre dedesubt. Plutea în aer sau era suspendat pe niste picioare. Când patrula s-a apropiat de obiect, acesta a manevrat printre copaci si a disparut. Presupusul loc al aterizarii a fost examinat a doua zi, gasindu-se trei adâncituri, în triunghi echilateral, iar radioactivitatea era de sapte ori mai mare decât normalul.

O lumina printre copaci

 La doua zile dupa prima observatie, a fost vazuta din nou în padure o lumina rosie ca soarele. Se misca printre copaci si pulsa. De aceasta data locotenent-colonelul Charles I. Halt, adjunctul comandantului bazei RAF Bentwaters (promovat comandant la scurt timp dupa incident), a condus personal o grupa de investigare. Când s-au apropiat de obiectul luminos, statia de radio a început sa dea rateuri. La un moment dat, aparitia a început sa emita particule stralucitoare, apoi s-a descompus în cinci parti albe. Imediat dupa aceasta au fost observate pe cer trei obiecte asemanatoare cu stelele, doua obiecte spre nord si unul spre sud, toate trei la circa 10 grade deasupra orizontului. Obiectele se miscau rapid, în unghiuri ascutite, afisând lumini rosii, verzi si albastre. Halt a facut un raport asupra incidentului abia pe 13 ianuarie 1981. Documentul a devenit public dupa câtiva ani. Charles Halt a recunoscut incidentul în 1991, continuând si în prezent sa relateze detaliile sale, la diferite conferinte.

Robert Hastings

Robert Hastings, de-a lungul ultimilor 42 de ani, a investigat un numar mare de incidente OZN legate de armamentul nuclear, la diferite baze militare din întreaga lume, incidente pe care le-am prezentat în repetate rânduri si pe aceasta pagina. Hastings a intervievat, în acest sens, mai mult de 150 de militari veterani, care au descris incursiuni OZN la depozitele de arme nucleare, în primul rând la numeroasele zone de depozitare ale Air Force din SUA, între care cele de la: Malmstrom, Loring, Wurtsmith, FE Warren, Kirtland si Fairchild, precum si la baza RAF Bentwaters în Anglia. Hastings a descris aceste cazuri în cartea sa: UFOs and Nukes Extraordinary Encounters at Nuclear Weapons Sites (OZN-uri si bombe, întâlniri extraordinare la bazele cu arme nucleare), iar pe site-ul sau „The UFO Chronicles” exista, pe lânga numeroase informatii în acest sens, si cópii ale unor documente desecretizate privind astfel de incidente.

 Hastings este de parere ca OZN-urile vazute în padurea Rendlesham au fost aparent interesate de armele nucleare aflate la baza militara RAF Bentwaters. Hastings a intervievat doi controlori de trafic aerian ai US Air Force, care au fost de serviciu acolo, în acel interval de timp. Martorii au declarat ca au urmarit un OZN pe radar si au vazut obiectul si cu ochiul liber. Unul dintre controlorii de zbor USAF, Ike Barker, i-a spus lui Hastings ca OZN-ul, care avea forma unei sfere de culoare portocalie si marimea unui avion de vânatoare-bombardier, a fost vazut prin geamul turnului de control, în acelasi moment în care el a fost observat si pe radar. Apoi, potrivit unor martori oculari pe care Hastings i-a intervievat, obiectul s-a îndepartat rapid în directia ariei de depozitare a armelor (WSA), care continea bombe nucleare tactice; iar conform altor informatii obtinute de Hastings, OZN-ul a plutit în apropierea Ariei WSA, îndreptând fascicule de tip laser catre instalatii.

  Continuându-si investigatiile, Robert Hastings a anuntat recent ca, în septembrie 2015, a intervievat si un fost politist de securitate (SP) Steven D. Wagner, care spunea nu doar ca descoperise atunci niste urme imprimate în sol ale presupusei aterizari a unui obiect în padure, poate chiar mai devreme decât cele raportate de fostul SP Jim Penniston pe 26 decembrie, dar a asistat, de asemenea, la manevrele unui obiect sferic, cu diametrul de vreo 60 de centimetri, deasupra mai multor aeronave A-10 parcate la baza Bentwaters, cu aproximativ sase luni înainte de incidentele din decembrie 1980. Wagner a spus ca, potrivit lui Ken Kern, care pe atunci era sergent SP, cazul a avut loc la 15 iunie 1980. Kern avusese obiceiul sa noteze pe niste cartele personale toate evenimentele neobisnuite care s-au petrecut la bazele militare gemene. Probabil – spune Wagner – incidentul nu fusese consemnat oficial de Controlul Central de Securitate, fiind luat în derâdere.

 În acea noapte, subofiterii Wagner si Charles M. Campbell fusesera repartizati la echipa Alpha 2, un vehicol de patrulare în Aria de Parcare pentru Alerta Tactica de la Bentwaters, zona destinata avioanelor A-10 Warthog. La echipa Alpha 1, care pazea poarta, era de serviciu Michael La Brucherie. În jurul orei 0230-0300, Wagner spune ca a iesit din vehiculul de patrulare si s-a dus spre partea laterala a cladirilor de întretinere pentru a se usura. În spatele cladirilor, pe toata lungimea lor, era un val de pamânt. Printre copacii din spatele acestuia se observau niste lumini. Wagner s-a apropiat sa vada despre ce este vorba. El si-a chemat si camaradul de patrulare, care a venit imediat, si a anuntat si echipajul de interventie, care însa, din motive pe care martorul nu si le explica, a venit foarte târziu, când fenomenul deja disparuse.

 Era un glob mare, rosu-portocaliu, aproximativ de marimea unei mingi mari de plaja. S-a apropiat printre copacii rari din spatele valului de pamânt, venind spre Zona Alpha, îngrozind cei doi militari. Când a putut fi vazut si de LaBrucherie, de la poarta, l-au auzit bolborosind la radio ca zona este penetrata. Globul luminos a plutit, câte putin, deasupra fiecarui avion A10, la o distanta extrem de mica. Când Wagner si Campell au ajuns relativ aproape de aparitia luminoasa, aceasta s-a mutat în afara gardului cu o viteza incredibila, s-a ridicat la aproximativ 100 de metri deasupra solului, s-a împartit în trei sfere distincte si, cu un flash orbitor, a disparut. Tot ce s-a mai putut vedea de pe coama valului de pamânt au fost doi cerbi extrem de uluiti.

Activitati in zona bazelor militare

Când echipajul de interventie a aparut în sfârsit, cei trei subofiteri aratau ca niste idioti. Deoarece s-a considerat ca Wagner a fost cel care a initiat falsa alarma, la sfârsitul turei a fost interogat de sefii sai. I s-a pus sub semnul întrebarii capacitatea de a mai face fata serviciului si a fost amenintat cu excluderea din rândul cadrelor militare. Situatia lui s-a ameliorat abia în decembrie 1980, când a avut loc incidentul principal si când si alti militari au început sa raporteze observatii stranii.

În decembrie, implicarea lui Wagner a fost limitata. Dar el crede totusi ca a fost, si de data aceasta, primul care a raportat o activitate neobisnuita în jurul bazelor militare. A fost probabil în ziua de marti, 23 decembrie, desi nu mai era sigur. Acum patrula cu Robert Beauchamp, în baza Woodbridge. La poarta era un baiat din Arkansas poreclit Elmer. Acesta i-a chemat, la un moment dat, la postul sau spunând ca a vazut ca a coborât ceva în padurea din dreptul Portii de Est, în directia est-nord-est, emitând de acolo „lumini intermitente”. Responsabilul cu securitatea James Middlebrooks, împreuna cu Wagner si Bob Beauchamp s-au aventurat, pentru scurt timp, în afara bazei facând o ancheta sumara cu privire la aparitia din padure. Wagner spune ca ei au observat într-un luminis de aproximativ 10 metri în diametru, o multime de ramuri de copac împrastiate pe jos, aparent rupte din arborii din jur; iar în centru, se vedeau trei depresiuni în sol, distantate la aproximativ patru metri una de alta si formând un triunghi. Au considerat totusi ca e mai bine sa sustina ca n-au vazut nimic demn de raportat. Aceasta atitudine s-a datorat si tracasarilor de care a avut parte dupa precedenta semnalare.

Se stie ca Jim Penniston si John Burroughs, cei care oficial au fost primii care au examinat fenomenul (e drept, pe 26 decembrie) au vorbit si ei despre trei astfel de adâncituri în sol. Sa fi fost aceleasi? Se pare ca discutii ulterioare cu colonelul Halt ar sugera aceasta varianta. Dar la trei zile diferenta? Sa se fi înselat Wagner în privinta datei? Sa fi fost doua urme identice lasate în locuri diferite de aceeasi aparitie? Sa se fi inspirat unii de la ceilalti? Singurul aspect care îl pune pe Wagner pe gânduri este ca Penniston vorbea si de niste arsuri pe copaci, arsuri pe care martorul nou aparut nu-si aduce aminte sa le fi vazut.

 Oricum, ceva s-a întâmplat. Dar cine mai poate garanta, dupa 35 de ani, pentru autenticitatea unor detalii care n-au fost consemnate atunci, oficial?