Măsura nasului

Elena Mititelu

pamflet

De mic taică-meu mi-a spus,

Să-mi măsor cu grijă nasul,

Iar eu, pe unde m-am dus,

Cu cei buni îmi ţineam pasul...

Anii iată au trecut,

Mi-a venit vremea de ras,

Timp în care n-am ştiut,

Decât să mă uit la nas...

În zadar îmi spunea mama,

Să nu mă întrec cu vasul,

Ascultam – pândit de drama –

Începea să-mi crească nasul...

În club seara mă duceam,

Îmi plăcea cum sună basul,

Doamne, ce mai crai eram,

Nimeni nu-mi ajungea nasul...

După ce m-am însurat,

Cei din jur îmi spuneau grasul,

Aveam mofturi de bărbat

Şi nu-mi mai cunoşteam nasul...

Toţi mă implorau cinstit,

Ca să las mai moale glasul,

Oare m-au văzut tâmpit?

Şi de ce să cobor nasul?!

Viaţa-ntreagă m-am distrat,

Pe unde-mi făceam popasul,

Ce-mi spunea tata-am uitat

Şi n-am mai măsurat nasul...

Fără bani, bătrân, golan,

Boala şi-a-nceput balansul,

Casa-mi este pe maidan,

Simt uşor că-mi pică nasul...

Ce va fi, când n-oi mai fi...?

Cin’ mi-o face parastasul?

N-am nevastă, nici copii,

Să-mi pună-n ţărână nasul...

Iartă-mi, Doamne-nvârte roata,

Măsurând-o cu compasul,

Poate mi se schimbă soarta...

Şi nu mi-o mai creşte nasul!

Ca mâine mă duc...mă duc...

Vreau aşa...de bun rămas,

Să nu fiţi ca mine – cuc,

S-aveţi măsură la nas!