La mîna securiştilor şi a vătafilor din presă

Traian Ştef

Nimeni nu crede că securiştii nu lucrează. Mijloacele lor s-au “rafinat”, însă. Se vorbeşte intens, în ultima vreme, despre rolul lor în conducerea trebilor în România, de la cele economice la cele politice. Se vorbeşte despre dominaţia economică a securiştilor, despre influenţa politică a SRI, aceasta ajungînd pînă la susţinerea unui candidat la preşedinţie, la un pact cu acesta. Se presupune că inclusiv Corneliu Coposu a avut un astfel de pact cu Virgil Măgureanu. Preşedintele Emil Constantinescu s-a declarat învins de structuri. Nu le-a putut cîştiga fidelitatea, nici nu a reuşit să le domine, cu atît mai puţin să le impună un comportament democratic, lucru pe care şi l-a dorit cel  mai mult. Acest comportament democratic a fost miza sa în ansamblul construcţiei României. Imposibil de impus într-o lume a infantilismului politic şi a lipsei de cultură. Doar lui Ion Iliescu i-au fost fidele aceste structuri. Traian Băsescu a încercat să le domine, dar nu sunt semne că a reuşit.

Dar ceea ce se întîmplă în mare, se verifică mai bine în mic. Tot ce se întîmplă ne arată că trăim în inerţia dominaţiei Securităţii din statul totalitar. Poliţia politică îşi face în continuare jocul în instituţiile publice. Orice concurs, orice numire, orice contract sunt formale pentru că nimic nu se stabilizează fără viza serviciilor secrete. Cu cîţiva ani înainte, un prefect îmi spunea că între notele pe care le primea era una care-l viza. Fusese, într-o duminică, împreună cu familia, la biserica greco-catolică din localitate, chiar dacă era ortodox. I s-a reproşat asta. Era un act de trădare. Întreaga atitudine faţă de Biserica Greco-Catolică intră în această zonă, iar exemplul încercării de caterisire a episcopului de Oradea, Sofronie, este grăitor.

Discursul de întronizare şi actele sale de mai tîrziu, între care gestul de a cere iertare Bisericii Greco-Catolice şi sfinţirea apelor Crişului Repede împreună cu episcopul Bercea, i-au creat imaginea unui intelectual cu prestanţă şi a unui ierarh deschis spre dialog, gata să depăşească neînţelegerile pe care le-a moştenit şi mai ales certurile violente dintre credincioşii ortodocşi şi cei greco-catolici pornite de la disensiunile privind proprietatea asupra bisericilor. În zona obscură, însă, au început manevrele şi atacurile. Modelul este simplu. Este intoxixcat mai întîi superiorul. Dacă acesta îşi arată îndoiala sau face un reproş, este tulburată instituţia şi se porneşte ofensiva prin presă, prin anumite publicaţii care fac acest joc. Persoane din instituţie trimit apoi denunţuri anonime, calomnioase, scrisori acuzatoare cu referire generală, cele de trădare fiind cele mai frecvente. Apoi presa oferă noi informaţii, cu protecţia surselor. Toate acestea încurajează furia comentariilor de pe portalurile ziarelor care creează presiunea psihologică şi induce îndoiala.

Ceremonia - începută cu întîlnirea alaiurilor de la Catedrala Ortodoxă şi de la cea Greco-Catolică şi drumul în frunte cu episcopii pînă la podul din centrul oraşului (cca.100 de metri), continuată cu slujba în faţa unui număr mare de orădeni de toate confesiunile, mîndri că un astfel de eveniment are loc în oraşul lor - a avut, în acel moment, efectul trăirii unei sărbători autentice. Nici în presă nu au apărut accente care să pună la îndoială faptul că Oradea este locul potrivit, prin tot ceea ce s-a întîmplat aici după 1990, pentru astfel de gesturi. Părea, pentru Oradea, o confirmare fericită. Şi nici nu s-a mai vorbit despre asta. S-a început cu altceva. Ziarul « Bihoreanul » publică articolul cu titlul Preotul Puşcaş îi demască pe episcopul Sofronie şi pe şefii Primăriei. Preotul făcuse pe ascuns, se spune, o înregistrare, în 14 ianuarie, a discuţiilor dintre primar, directorul Primăriei Oradea şi el însuşi în legătură cu terenul de sport de mulţi ani motiv de vrajbă şi litigiu între parohia ortodoxă şi liceul care apartine Bisericii Reformate. Primăria oferea soluţii pentru împăcare părţilor, iar Consiliul local l-a şi atribuit în proxima şedinţă liceului. Aşa a început formarea în jurul episcopului a unei atitudini de îndoială, dezvoltată, pe treptele compromiterii, în acuzele de trădare. Cel mai mare rol în această operaţiune psihologică o au portalurile ziarelor. În 17-18 aprilie, articolul din « Bihoreanul » este împănat cu comentarii de genul : episcopul e un nebun, a adus teroarea între preoţi, a provocat numai scandaluri, vinde tezaurul bisericii, nu se satură de bani, e un impostor, trebuie sesizată Patriarhia despre acţiunile lui antiortodoxe şi antiromâneşti, treimea blestemată Groza-Boloş-Sofronie ne vinde la unguri. De aici pînă la « osîndire » nu e decît un pas, după ce este alimentat, adăugată suficientă drojdie şi lăsat să fermenteze tot borhotul diversionist. Osîndirea este propusă, însă, pentru gestul din ianuarie.

Mai concret, în momentul anunţării intenţiei de a supune discuţiei Sinodului BOR gesturile episcopului Sofronie şi al mitropolitului Corneanu, în ziarul Bihoreanul ( din 16 iunie) al grupului Media Pro, se titra : Prea-Sfinţit osândit! Comentariu : Înalţii prelaţi se fac vinovaţi de săvârşirea Sfintelor Taine alături de greco-catolici, gest de o gravitate excepţională în Biserica Ortodoxă. Şi cu neputinţă de trecut cu vederea... Dintr-odată ziaristul este foarte bine informat asupra canoanelor Bisericii Ortodoxe şi dă verdictul. Subtitlurile articolului sunt. S-au autopedepsit !, Ierarh cu probleme, Frica de mazilire, Suspans total. Presa ştie imediat care sunt problemele ierarhului, preotii trimit memorii. Problemele ierarhului sunt: alungarea fostului episcop, Ioan Mihălţan, atitudine arogantă şi dictatorială, cedarea bisericilor către greco-catolici, cultul personalităţii, înconjurarea de călugări homosexuali. Iar în final: “BIHOREANUL a aflat că Sofronie adună semnături în zadar. Toate tabelele din lume nu au nicio valoare în faţa Sfîntului Sinod, care este singurul organ abilitat să decidă soarta episcopului şi peste voinţa căruia nu poate nimeni trece, a explicat un preot sub protecţia anonimatului”. Episcopul nu mai este Prea Sfinţit. Este deja decăzut la numele din buletin. Comentariile cititorilor fac deliciul grotesc al portalurilor : păcătos, a făcut numai rele, este un derbedeu, a făcut abuzuri, preoţi numiţi pe ochi frumoşi, preoţi de la greco-catolici, se poartă cu subalternii – sublinierea mea, T. Ş. - ca o hienă, vrea să îndepărteze credincioşii, « fetiţele » din Ungaria, e un mincinos, un impostor, un mîncăcios, un trădător, a cheltuit 30 000 de Euro din banii bisericii pe tot felul de măgării).

Un al treilea episod al scenariului priveşte scrisoarea din 25 iulie, cînd episcopul Sofronie le mulţumeşte celor care i-au fost alături, gest considerat de către acelaşi ziar « fără precedent în istoria Episcopiei ». În final, nu se uită precizarea că « apropierea de greco-catolici a stîrnit un val de proteste din partea călugărilor de pe Muntele Athos, precum şi din partea Bisericii Ortodoxe Ruse şi a stîrnit discuţii aprinse în sînul bisericii », iar Sinodul a fost « îngăduitor » cu cei doi. Nu la fel de îngăduitori sînt comentatorii. Ei ştiu întotdeauna mai mult. De exemplu, că a existat o iniţiativă a unui grup de intelectuali pentru adunarea de semnături. Nu ştiu la ce iniţiativă se referă, dar eu am expediat Patriarhiei o scrisoare semnată ad-hoc de un grup de intelectuali reprezentativi ai Oradiei, gest pe care nu l-am făcut public pînă în acest moment. Comentariile sînt în aceeaşi notă, făcute de aceiaşi profesionişti : va pieri ortodoxia în vestul ţării din cauza lui Sofronie, este trimis la teatru, considerat un ipocrit, impostor, mincinos, nemernic, chiar securist.

Se poate pune întrebarea de ce am insistat asupra comentariilor de pe portalurile ziarelor. Pentru că şi ele fac parte din jocul psihologic, pentru că induc o anumită atitudine, pentru că vădesc o deosebită pricepere în a dezinforma şi compromite, pentru că la apariţia ziarelor există răspîndaci care trimit şi îndeamnă spre lectura acestora. Articolul Prea-Sfinţit osândit a fost citit, în variantă electronică, de peste 3 000 de persoane, ca şi cele peste 100 de comentarii de la subsol. Toate opiniile astfel dobîndite se răspîndesc în forme şi cu nuanţe diferite, nu fără a lăsa cît de mici portiţe ale îndoielii indiferent de luciditatea, raţiunea şi buna credinţă ale celui care le citeşte. Astfel, nimic nu va mai fi, pentru episcopul Sofronie, ca înainte. De aici înainte îşi va cenzura gesturile. Seninătatea prezenţei sale între noi nu va mai putea fi dobîndită niciodată.

Am făcut acest excurs pentru că el se repetă cu şi mai mare osîrdie în ce mă priveşte. Preasfinţitul Sofronie este preot, este un ierarh înalt, viaţa sa se duce într-o anumită haină, după anumite canoane, în Biserică. Noi ceilalţi trăim în afara Bisericii, într-o lume ieşită din ţîţîni, sau pe dos, dominată de politic, interese, ipocrizie, într-o lume care ar trebui să se conducă după legi scrise şi nescrise (morala), dar e dirijată de multe ori ocult. Comparaţia se referă exlusiv la mijloacele de tip securist folosite, dintre care se pot recunoaşte şi argumenta : compromiterea, dezinformarea şi diversiunea.