Rolul istoriei în conflictul Sino-Japonez din Marea Chinei de Est (2)

Emil Luchian

Până la naţionalizarea insulelor în 2012 de către Japonia, numeroasele activităţi ale unor actori non-statali, fie din Japonia, Taiwan sau China, fie activişti naţionalişti sau pescari, au cauzat cele mai mari confruntări directe datorită faptului că măsurile luate de Japonia erau o demonstraţie de exercitare a suveranităţii în privinţa căreia China devenea treptat mai puţin tolerantă.[38] În 2010, toleranţa Chinei este epuizată datorită accidentului din Septembrie ce implica o navă de pescuit care a pătruns în apele teritoriale ale Insulelor Senkaku şi care ulterior s-a ciocnit cu două nave ale pazei de coaste japoneze. 

Insule Senkaku

Căpitanul navei de pescuit a fost reţinut provocând reacţii dure din partea Chinei, care au constat în impunerea unor sancţiuni economice Japoniei, cea mai notabilă fiind suspendarea exporturilor de pământuri rare. Criza s-a încheiat cu eliberarea căpitanului navei de pescuit pe 24 Septembrie dar nu înainte de a deteriora şi mai mult relaţia deja tensionată dintre cele două state. Acest eveniment a reprezentat preludiul crizei din 2012.

Evenimentele din anii 2012-2014

Naţionalizarea insulelor Senkaku din 11 Septembrie 2012 a constat în achiziţia a trei din cele patru insule deţinute de proprietarul lor privat, familia Kurihara.[39] Această acţiune a reprezentat încercarea premierului, Yoshihiko Noda, de a preveni cumpărarea insulelor de către guvernatorul naţionalist al Tokyoului, Ishihara Shintaro. Aceasta a anunţat pe 16 aprilie 2012 planuri de a cumpăra respectivele insule pentru construi facilităţi necesare consolidării suveranităţii Japoniei. Noda, fiind alertat în privinţa intenţiilor guvernatorului de a provoca China prin această măsură, a decis ca guvernul central al Japoniei să cumpere insulele în speranţa că va putea evita o criză.
Deşi naţionalizarea insulelor a fost o acţiune controversată, în retrospectivă, a reprezentat o alegere mai bună decât planurile guvernatorului. Mai mult, comunicarea diplomatică dintre cele două guverne i-a creat Japoniei impresia că guvernul chinez va înţelege necesitatea naţionalizării insulelor. Această măsură a avut efecte contrare deoarece conform lui Joseph Nye, China a interpretat cumpărarea insulelor drept încercarea Japoniei de a modifica status quo-ul suveranităţii ambigue prin tentativa de revendicare a controlului de jure, preferând astfel să ignore motivul real al acţiunii lui Noda.[40]

Reacţia Chinei a fost mai puternică decât se aştepta Japonia, aspect datorat absenţei unei comunicări eficiente între cele două state. Anunţul cumpărării insulelor a fost imediat urmat de o declaraţie a Ministerului de Externe al Chinei care condamna acţiunea Japoniei pe care o consideră ilegală deoarece încalcă suveranitatea Chinei. Primele efecte negative ale crizei au luat forma protestelor anti-Japonia în China, care au afectat afacerile companiilor japoneze datorită boicotul produselor şi imagini proaste a Japoniei. Ulterior au urmat o serie de sancţiuni politice precum anularea unor vizite în Japonia a oficialilor chinezi şi a numeroaselor evenimente care sărbătoreau aniversarea de 40 de ani a normalizării relaţiilor diplomatice. Începând cu 11 Septembrie, numărul de vase oficiale chineze ce au pătruns în apele teritoriale ale Insulelor Senkaku a crescut semnificativ şi au avut loc confruntări directe cu navele japoneze. Acestea nu au fost decât incursiuni minore dar care au contribuit la creşterea tensiunilor în regiune. Prin această măsură, ,,intenţia Chinei a fost de a demonstra că Japonia numai poate să pretindă controlul de facto al insulelor şi de a forţa Tokyo să admită existenţa disputei teritoriale.’’[41]

Aceste intenţii s-au materializat în data de 23 Noiembrie 2013, prin implementarea unei Zone de Apărare şi Identificare a Aerului(ADIZ)[42] de către China în Marea Chinei de Est, zonă care include şi regiunea disputată a Insulelor Senkaku. Astfel, China a încercat să-şi consolideze controlul asupra insulelor prin intermediul acestui ADIZ şi avea pretenţia ca toate aeronavele ce pătrund în respectiva zonă să urmeze un set de instrucţiuni ce include dar nu se limitează la: identificarea aeronavei, a planului de zbor şi conformarea cu instrucţiunile comunicate, în caz contrar, vor fi luate măsuri defensive de urgenţă.[43]

Reacţia Japoniei la anunţul Chinei nu a întârziat să apară şi s-a manifestat prin trimiterea a două avioane de luptă F-15 pentru a intercepta aeronavele chineze care patrulau în zonă.[44] Prim-ministrul Japoniei, Shinzo Abe, nu a ezitat să condamne acţiunea Chinei afirmând că „aceste măsuri nu au nici o validitate asupra Japoniei şi cerem Chinei să revoce orice măsuri care încalcă libertatea de zbor în spaţiul aerian internaţional”. În sprijinul Japoniei, Statele Unite au anunţat că nu vor respecta condiţiile Chinei din acea regiune. Departamentul de Stat al Statelor Unite a afirmat că implementarea ADIZ-ului reprezintă „o acţiune uniltarelă care constituie o încercare de a modifica status quo-ul în Marea Chinei de Est”. Ulterior, au trimis pe 26 noiembrie, două bombardiere B-52 în zona respectivă, sfidând China. Aceste măsuri multilaterale au contribuit la creşterea prezenţei militare din regiune în mod alarmant, transformând disputa teritorială asupra Insulelor Senkaku într-o situaţie de brinkmanship care creşte considerabil riscurile unui conflict armat. În acest context, Japonia fiind confruntată cu intensificarea militară şi incertitudinea intenţiilor Chinei, aspecte determinate de implementarea ADIZ-ului, anunţă în Decembrie creşterea bugetului apărării naţionale cu 2,6% pe parcursul a cinci ani.
Creşterea bugetului a fost justificată prin necesitatea îmbunătăţirii supravegherii aeriene şi maritime, achiziţionarea echipamentului şi dezvoltarea capacităţii de a apăra insulele îndepărtate.[45] Aceste aspecte indică faptul că Japonia  nu a eliminat conflictul armat ca o posibilă concluzie a disputei Insulelor Senkaku. China nu a ezitat să interpreteze acest anunţ ca o încercare a Japoniei de a-şi recăpăta fosta putere militară dar pentru Japonia nu reprezintă decât reîntoarcerea la normalitate. Datorită Constituţiei impusă Japoniei după cel de-al Doilea Război Mondial, aceasta nu avea decât o Forţă de Apărare Naţională ale cărei capacităţi sunt limitate datorită faptului că nu poate fi folosită ca un instrument în politica externă. În trecut, Japonia a testat limita acestor constrângeri constituţionale dar Shinzo Abe optează pentru o reinterpretare a constituţiei care să permită Japoniei să-şi exercite dreptul la apărarea colectivă necesară consolidării rolului stabilit de acordul de securitate cu SUA.[46]

Din acest moment, tensiunile nu au fost decât în continuă creştere datorită unor acţiuni ale ambelor state dar în principal din cauza unor măsuri luate de Japonia care au provocat animozitate şi condamnare din partea Chinei. Un prim asemenea eveniment a avut loc pe 26 decembrie, când Abe a vizitat altarul Yasukuni unde sunt comemoraţi numeroşi criminali de război ai celui de-al Doilea Război Mondial.
Dintre aceştia 14 sunt criminali de clasa A printre care se află şi Hideki Tojo, cel responsabil pentru atacul de la Pearl Harbor. Pentru toate statele victime ale agresiunii militare a Japoniei, dar în special pentru China, altarul Yasukuni reprezintă un simbol al atrocităţilor militarismului Japoniei Imperiale ale cărei acţiuni sunt glorificate prin vizita unui şef de stat. China şi Coreea de Sud au protestat şi condamnat vehement această vizită în privinţa căreia chiar şi Statele Unite şi-au menţionat dezamăgirea. Shinzo Abe, fostul premier Junichiro Koizumi şi numeroşi politicieni conservatori au vizitat altarul. Aceştia au pretins că vizita a fost realizată ca cetăţeni individuali şi persoane private şi nu ar trebui să afecteze în mod ireparabil relaţiile Sino-Japoneze dar în contextul tensiunilor ridicate din cauza disputei teritoriale a Insulelor Senkaku, vizita lui Abe a provocat indignarea lumii şi a atras dubii în privinţa intenţiilor şi direcţiei în care se îndreaptă Japonia.

Un alt aspect controversat care a contribuit la apariţia unor noi tensiuni în relaţiile Sino-Japoneze este reprezentat de planurile Japoniei de a modifica manualele şcolare de istorie astfel încât să indice faptul că diferite insule din centrul unor dispute teritoriale aparţin Japoniei şi că pretenţiile celorlalte state sunt nefondate. Printre acestea se numără Insulele Senkaku şi Insulele Dokdo/Takeshima, disputate între Coreea de Sud şi Japonia. Problema modificării manualelor este un aspect recurent în istoria postbelică a Japoniei şi are întotdeauna în centru, modul în care Japonia alege să interpreteze istoria, încercând să prezinte acţiunile sale, în special cele de pe timpul războiului, într-o lumină favorabilă. Mai precis, „Ministerul de Educaţie japonez a instruit autorii manualelor şi editorii să şteargă, refrazeze sau să atenueze pasaje referitoare la acţiunile Japoniei pe durata perioadei colonialiste şi a războiului din 1937-45 în Asia”.[47] Printre cele mai modificate aspecte se număra invazia Chinei, Masacrul de la Nanjing, femeile de consumaţie.[48] Conform lui Tokushi Kasahara, în istoria postbelică a Japoniei, modificarea manualelor cu scopul de a înfrumuseţa istoria Japoniei a fost încercată în 1955, 1980 şi apoi din 1997 până în prezent.[49] Aceste tentative de revizuire a istoriei nu s-au concretizat niciodată în măsura în care au fost iniţial plănuite, în principal, datorită criticii Chinei şi condamnării internaţionale.

Unul dintre cele mai recente şi notabile evenimente ale conflictului Sino-Japonez şi care riscă să exacerbeze tensiunile este reprezentat de anunţul Japoniei pe data de 19 aprilie 2014, de a începe lucrările la un avanpost pe Insula Yasukuni aflată la o distanţă de 108 km est de Taiwan şi la 150 km de Insulele Senkaku.
Avanpostul constă într-o bază militară cu 100 de soldaţi şi capacităţi radar care conform Ministrului de Apărare al Japoniei, Itsunori Onodera, reprezintă, „efortul de a consolida supravegherea asupra regiuni sud-vestice”. Această mişcare este în conformitate cu noul plan de apărare al Japoniei anunţat în decembrie, prin care încearcă să răspundă asertivităţii militare a Chinei, pentru care acest avanpost creează mai multe temeri faţă de o eventuală revenire a militarismului japonez.

Aşadar, din cauza acestor evenimente expuse anterior, relaţiile Sino-Japoneze au cunoscut o deteriorare severă până la punctul în care singura comunicare oficială între acestea constă doar în critici şi acuzaţii reciproce.

Rolul istoriei în perpetuarea conflictului

Prezentarea evoluţiei disputei teritoriale a Insulelor Senkaku a fost necesară din două motive. În primul rând, a oferit context analizei viitoare prin care voi determina care sunt exact motivele, cauzele perpetuării acestui conflict şi care sunt obstacolele ce împiedică soluţionarea diplomatică a disputei. Cauzele fundamentale ale ostilităţii dintre China şi Japonia trebuiesc adresate astfel încât conflictul să fie soluţionat.
În al doilea rând, a evidenţiat faptul că acţiunile ambelor state nu sunt motivate doar de interese economice precum resursele regiunii disputate ci şi de interese politice datorate resurgenţei sentimentelor naţionaliste.[50]

Aspectul care atrage imediat atenţia asupra rolului pe care istoria îl joacă în perpetuarea acestui conflict este reacţia Chinei la diferitele acţiuni ale Japoniei care ating subiectul istoriei relaţiilor Sino-Japoneze şi posibila reîntoarcere a militarismului japonez. În această privinţă, cel mai bun exemplu este vizita lui Abe la Yasukuni care, pentru China, reflectă intenţia Japoniei de a glorifica atrocităţile agresiunii sale militare aducând un afront tuturor statelor afectate de acestea şi care subminează scopul declarat al Japoniei de a juca un rol important în menţinerea securităţii globale. Conform Ministrului de Externe chinez, Wang Yi, „doar prin separarea Japoniei faţă de trecut şi încetarea renegări propriilor promisiuni, relaţia poate să iasă din impasul actual şi să aibă un viitor.’’ Acesta a mai adăugat că „în privinţa celor două aspecte de principiu, istoria şi teritoriul, nu există loc de compromis.’’ Aşadar, pentru China, acţiunile Japoniei precum vizita la Yasukuni a şefului de stat, indică faptul că Japonia nu este capabilă să-şi admită greşelile şi de a compensa pe deplin victimele agresiuni sale militare.

Viziunea Chinei asupra comportamentului şi intenţiilor Japoniei este în mod fundamental influenţată de ceea ce Rose consideră a fi datoria Japoniei faţă de China acumulată în urma istoriei regretabile dintre acestea.[51] Această datorie înţeleasă drept o formă de compensaţie a Japoniei prentru greşelile comise în trecut faţă de China, se află în contrast cu datoria culturală acumulată pe parcursul relaţiei cordiale de schimb de cultură şi comerţ de mai bine de 2000 de ani dintre acestea. În privinţa acestor aspecte, în relaţiile actuale se pare că datoria 
istoriei regretabile are un impact mai mare decât cealaltă şi în ciuda faptului că în perioada postbelică plătirea acestei datorii a luat forma investiţiei şi ajutorului Japoniei în modernizarea Chinei,[52] protestele recente anti-Japonia evidenţiază mentalitatea prevalentă a poporului chinez care susţine insuficienţa remedierii prejudiciilor morale aduse Chinei. Din perspectiva acesteia, acţiunile recente ale Japoniei indică faptul că aceasta nu are intenţia de a se răscumpăra în privinţa atrocităţilor comise pe timp de război precum masacrul de la Nanjing. Resentimentele Chinei sunt evidenţiate şi prin incearcarea sa din Martie 2014, de a aplica la UNESCO o serie de 11 documente care detaliează acţiunile atroce ale Japoniei Imperiale.[53]

Datoria istoriei regretabile implică pe lângă prejudicii morale şi pagube materiale în privinţa cărora China a făcut aluzie când a permis unei curţi de judecată să emită un ordin de confiscare a navei Baosteel Emotion a companiei japoneze Mitsui O.S.K. Prin normalizarea relaţiilor diplomatice în 1972, China a renunţat la cererea despăgubirilor de război şi din acest motiv a răspuns protestelor Japoniei afirmând că nava a reprezentat obiectul unui caz civil fără nici o legătură cu reparaţiile de război.
Indiferent, acest aspect a produs noi tensiuni ale conflictului care riscă să afecteze profund şi relaţia economică dintre cele două state prin faptul că poate fi interpretată ca o intimidare a companiilor ce activează în China.

În privinţa prejudiciilor morale, acţiunile Japoniei care par să respingă existenţa unei asemenea datorii sunt personal ofensatoare faţă de poporul chinez în memoria căruia suferinţa provocată de Japonia este profund întipărită. A respinge adevărul istoric înseamnă pentru naţiunea chineză negarea identităţii sale. Astfel, nu este suprinzător că naţionalismul a cunoscut o resurgenţă în cadrul disputei actuale. Un exemplu care evidenţiază foarte bine această stare de lucruri este problema manualelor care reprezintă încercarea Japoniei de a înfrumuseţa şi glorifica istoria manipulând modul în care aceasta ar fi amintită de către generaţiile viitoare. Acest lucru este cel mai bine realizat printr-un manual de istorie care a fost aprobat de Ministerul de Educaţie al Japoniei în 2005.[54] Acest manual a fost acuzat de revizuire istorică cu scopul de a minimiza culpabilitatea Japoniei pentru atrocităţile comise datorită faptului că nu conţinea nici o referire la masacrul de la Nanjing si drept urmare a provocat sentimentele naţionaliste ale poporului chinez ce s-au manifestat printr-o serie de proteste ample anti-Japonia în mai mult de zece oraşe şi care aveau printre numeroasele cereri şi pretenţia că „Japonia trebuie să îşi ceară scuze.”

NOTE

38. Ibidem.

39. Familia Kurihara este cel mai recent proprietar al insulelor pe care le-a achiziţionat de la familia Koga.

40. Yuki Tatsumi, Senkaku Islands/East China Sea Disputes-A Japanese Perspective, „CNA Maritime Asia Project”, 2013, p. 118.

41. Reinhard Drifte, op. cit., p. 49.

42. Air Defense Identification Zone.

43. Ministerul Apărării Naţionale al Republicii Populare China, http://eng.mod.gov.cn/Press/2013-11/23/content_4476143.htm.

44. Comunicat de Presă al Ministerului de Apărare al Japoniei.

45. Ministerul de Apărare al Japoniei, http:// www.mod.go.jp/e/d_budget/index.html, accesat 21.04.2014.

46. Jeremy A. Yellen, Shinzo Abe’s Constitutional Ambitions, http://thediplomat.com/2014/06/shinzo-abes-constitutional-ambitions/, accesat 12.06.2014.

47. Caroline Rose, op. cit., p. 1.

48. Ibidem.

49. Tokushi Kasahara, Reconciling Narratives of the Nanking Massacre in Japanese and Chinese Textbook, http://www.usip.org/sites/default/files/file/kasahara.pdf accesat 25.04.2014.

50. Reinhard Drifte, op. cit., p. 60.

51. Caroline Rose, op. cit., p. 4

52. Ibidem.

53. Clint Richards, No End-Game for China-Japan Conflict Resolution, http://thediplomat.com/2014/06/no-end-game-for-china-japan-conflictresolution/, accesat 12.06.2014.

54. Zheng Wang, National Humiliation, History Education, and the Politics of Historical Memory: Patriotic Education Campaign in China, „International Studies Quarterly”, No. 52, 2008, p. 799.


va urma