Porţi de azur

Daniel Luca

Cântec de suflet, cântec de dor,

Dă-mi voie să-ţi spun, bună seară!

Când zilele trec şi florile mor,

Eu nu mai găsesc primăvară!

Mi-e sete de tine şi plec pe cărări,

Prin iarba din ochii tăi verzi!

O lacrimă cade prin adieri,

Te-strigă din nou să mă vezi!

Apusul te cheamă când serile vin,

Pe câmpuri plând macii în noapte!

Vino prin ramuri când este senin,

Să-luăm cireşele coapte!

Prin părul tău trec iarăşi zefirii,

Te strig să m-audă de-acolo şi ei!

Nu ştiu de ce azi plâng trandafirii,

Petale lor rătăcesc pe alei!

Adă-mi te rog parfumul din vise,

Să simt că eşti numai a mea!

Vântul se joacă cu două narcise,

Cu umbrele serii de catifea!

Doar stele de foc sărută uitarea,

Când farul la ţărm străluceşte!

În zări te aştepta tăcută doar marea,

Să-ţi spună ce mult te iubeşte!

Se-aud pescăruşii ce ţipă în larg,

Nisipul sub talpă se frânge!

Vin valuri albastre care se sparg,

De-o stâncă ce încă mai plânge!

Iubito, dă-mi iar dimineaţa-napoi,

Pe buze lasă-mi un deget, timid!

Pe scări de sublim urcăm amândoi,

Când porţi de azur în cer se deschid!