Ei sunt aici (19)

Timothy Good

Dreamland

Există vreun strop de adevăr în afirmaţiile lui Falcon şi Condor? Aflarea lui din cantitatea de dezinformaţii în care ar putea fi înecat este o sarcină la fel de descurajantă ca alegerea grâului de neghină. Am fost totuşi încurajat de probele suplimentare strânse, care susţin anumite afirmaţii cel puţin, printre care şi informaţia semnificativă şi deconcertantă cu privire la „Dreamland“.

Potrivit unui număr tot mai mare de martori, guvernul american a efectuat probe de zbor cu câteva aparate foarte neobişnuite, timp de mai mulţi ani, la îndepărtatele baze Nellis Air Force Range şi Nuclear Test Site din Nevada şi mai ales în zona „Top Secret“ Groom Dry Lake şi în împrejurimile acestei zone, cunoscute de altfel sub mai multe nume, dar cel mai des folosit este „Area 51“ sau „Dreamland“, localizată cam la 80 mile nord-nord-vest de Las Vegas.

„Dreamland" este (sau a fost) indicativul de apel radio folosit de controlorii de trafic aerian de la Nellis AFB, care asigurau spaţiul aerian de înaltă restricţie din vecinătate. Deşi se cunoştea faptul că avioane „invizibile" şi alte aparate de zbor neconvenţionale erau testate în regiune - inclusiv două escadre de Lockheed-117a din 37th Tactical Fighter Wing, cu baza la Tonopah Test Range Airfield (TTR)1, în vecinătatea laturii de nord-vest a vastului complex Nellis, cam la 150 de mile nord-vest de Las Vegas - se ştia puţin despre existenţa altor proiecte, „negre", mult mai secrete.

„Executăm teste de zbor cu vehicule ce nu pot fi descrise", i-a spus un ofiţer Air Force scriitorului si fotografului aviator James Goodall. De aceeaşi părere a fost şi un alt informator al lui Goodall, un colonel pensionat. „Avem lucruri care depăşesc atât de mult puterea de înţelegere a majorităţii comandanţilor din aviaţie, încât acestea sunt cu adevărat străine de modul nostru de gândire", se spune că ar fi afirmat martorul. In plus, Goodall a auzit zvonuri că aceste noi proiecte ar implica „tehnică militară de teren", „sisteme controlate gravitaţional" şi chiar proiectarea unor „farfurii zburătoare". Dar există oare ceva mai întemeiat în aceste zvonuri?

Jim Goodall m-a informat că Ben Rich, recent pensionatul vicepreşedinte şi manager al diviziei Advanced Development Project din cadrul Lockheed („Activităţile împuţite"), care a fost puternic implicat în programul F-117, şi-a dezvăluit convingerea atât extraterestră a OZN-urilor, cât şi pământeană. „Sunt convins de existenţa ambelor categorii", i-a spus el lui John Andrews de la Testor Corporation. „Am senzaţia că totul este posibil. Multe din OZN-urile făcute de mâna omului sunt „Oportunităţi nesubvenţionate".

Interesant este faptul că la baza Nellis există o unitate, la 8 mile nord-est de Las Vegas, numită „Alien Technology Center" (Centrul pentru Tehnologia Extraterestră). Bill Gunston, scriitorul aviaţiei, mi-a spus că această unitate are legătură numai cu testarea aparatelor de zbor străine, dar convenţionale. Testul secret 4477 şi Evaluation Squadron („Red Hats/RedEaglcs") din cadrul Air Force au testat până acum mai mult de o escadrilă de aparate de producţie sovietică la bazele Groom Lake şi Tonopah. Este posibil însă ca nave mult mai avansate din punct de vedere tehnologic să fi fost pilotate aici? Redactorul unei reviste «militare americane, Gung-Ho, Jim Shults, consideră credibilă această posibilitate.

„La Centrul [Alien Technology Center] se zvoneşte că a fost obţinut un echipament străin (nepământean) şi că uneori suntem ajutaţi în dezvoltarea noilor aparate de zbor, a armamentului din cadrul programului Star Wars etc., “ scria Shults în 1988. „Da, ştiu că pare o nebunie, dar zvonul este îngrozitor de bine întemeiat! Alien Technology Center există eu adevărat. Ceva absolut remarcabil trebuie să se fi petrecut pentru ca ruşii să accepte să intre în joc, iar eu cred că asta ar putea fi...

PROIECTUL RED LIGHT

La începutul anilor ’60, Mike Hunt, care pe vremea aceea deţinea o legitimaţie de tip „Q“ de la Atomic Energy Commision şi o autorizaţie Top Secret inter-agenţii, afirma că ar fi văzut un aparat de zbor de forma unei farfurii în Area 51, în perioada în care lucra la întreţinerea staţiei radio.

„Am văzut OZN-ul o singură dată“, îi povestea el într-o scrisoare cercctătorului David Dobbs (deţin o copie a acestei scrisori). „Se afla la sol, ascunsă parţial în spatele unei clădiri şi în primul moment am crezut că era un mic avion particular, până am realizat că obiectul nu avea nici aripi, nici coadă. Mă aflam cam la jumătate de milă (sau poate mai mult) depărtare de el. Estimez că avea între 20 şi 30 picioare în diametru, iar culoarea semăna mai curând cu a cositorului decât cu cea a aluminiului proaspăt lustruit."

Hunt pretindea că a fost prezent în numeroase rânduri la decolarea şi aterizarea „farfuriei zburătoare", deşi nu avea permisiunea să observe aceste manevre. „Aflam când trebuia să se petreacă aceste decolări şi aterizări deoarece ni se spunea «CEVA va ateriza în [atâtea] minute» sau «Vom scoate CEVA din hangar», etc. Ţin minte că toate referirile se făceau la CEVA... De fiecare dată trebuia să intru în clădire, să părăsesc terenul de aterizare", explica cl, „dar n-am auzit niciodată vreun sunet care să semene cu un motor convenţional sau de orice alt tip...“

Hunt a povestit că de câteva ori aparatele radio la care lucra au „murit“ dintr-o dată, inexplicabil, după cum la fel de brusc începeau apoi să funcţioneze normal. Pe moment n-a acordat prea multă atenţie acestor-întâmplări. Un operator radar, Richard Shakleford, de la staţia radar aflată în nordul zonei de testare de lângă Tonopath, i-a confirmat lui Hunt că şi el observase ţinte OZN deasupra câmpului de testare, dar că i se spusese să le ignore.

Mike Hunt considera că în perioada respectivă în Area 51 se desfăşura un program ultrasecret, cunoscut sub numele de „Project Red Light" sau „Redlight", în strânsă legătură cu farfuriile zburătoare şi că acestă zonă nu era controlată de baza Nellis AFB. „Am avut întotdeauna impresia că zona de testare pentru zboruri se afla la nord de Area 51, deoarece acolo există un platou care se întinde pe mai bine de 200 de mile", i-a spus el lui David Dobbs. „Am pătruns în Area 51 şi dinspre nord şi, în două rânduri, am fost întrebat dacă am «sesizat» ceva în drum către zonă... Mi se amintea mereu că indiferent ce aş fi văzut aş avea necazuri mari dacă aş fi pomenit cuiva ceva. Nu trebuie să explic acum cât de strictă era securitatea acolo..."

De-a lungul anilor au mai apărut şi alte zvonuri despre „Project Red Light". In cartea UFO Crash at Aztec, autorii ei, William Steinman şi Wendelle Stevens (fost locotenent colonel în Air Force) citează un număr de relatări similare, provenind din surse independente. Unul din cazuri este relatat de un fost cadru medical de la o bază aeriană aparţinând dc Navy Auxiliary, unul dintre câmpurile de încercare ale Atomic Energy Commission. Acest personaj l-a abordat pc Stevens la sfârşitul unei conferinţe, relatându-i că în 1951 întregul personal al bazei respective, cu excepţia corpului medical al spitalului, a fost transferat la alte unităţi. A fost adus în loc un batalion de construcţii al marinei carc a demarat o vastă acţiune de demolare, în vederea amenajării unui dispozitiv subteran.

Spre sfârşitul anului 1951, i s-a spus lui Stevcns, batalionul şi-a închciat misiunea şi la bază s-a instalat o echipă care lucra la Project Red Light. Echipa s-a mărit la 800 sau 1.000 de oameni care făceau permanent de serviciu la bază. Din câte se spune baza era protejată de trei perimetre separate şi ulterior a fost păzită 24 de ore din 24 de un detaşament Blue Berets. Potrivit informatorului lui Stevens, în acest program de cercetare ultrasecret erau implicaţi mai mulţi savanţi de renume, verificaţi la un înalt nivel de securitate.

„Deşi nu s-au dat declaraţii şi nu s-a pomenit nimic în hârtiile oficiale", relata Stevens, „se spunea că cercctarea viza sistemul de propulsie OZN, armamentul OZN, precum şi examinarea şi caracterizarea echipamentelor OZN. Circulau chiar zvonuri că se încerca repararea sau reconstrucţia unor OZN-uri capturate... şi se încerca pilotarea navelor capturate sau a copiilor acestora... Se spune că în dispozitiv sc aflau cel puţin trei OZN-uri capturate, două aproape intactc şi unul demontat. Unul din OZN-urile operaţionale se spune că ar fi explodat în aer având la bord doi piloţi americani de încercare."

„In plus, de parcă istoria n-ar fi fost şi aşa destul de greu de înghiţit", continuă Stevcns, „mi-a spus că fusese construită o reşedinţă în timpul reamenajării dispozitivului şi că două fiinţe extraterestre cu înfăţişare omenească, care fuseseră ţinute în viaţă în medii speciale, au fost mutate în noua locuinţă. Una din aceste fiinţe a murit la scurt timp după ce fusese adusă acolo... Extraterestrii au fost descrişi
ca fiind humanoizi de statură mică, cu pielea între alb-cenuşiu şi culoarea pergamentului...“

Wendelle Stevens mai citează două alte situaţii când a fost abordat în urma unor conferinţe ale sale, ambii martori afirmând că au lucrat la baza auxiliară a marinei din sudul câmpului de încercări de la Tonopah. Un martor spunea că în timpul reamenajării din 1951 o parte din pista de rulare existentă a fost excavată şi majoritatea noilor obiective au fost instalate sub pământ, după care pista a fost refăcută, arătând ca înainte

Căpitanul Nunnalle, din 27th'Tactical Fighter Wing, de la Cannon AFB, New Mexico, a stat de vorbă cu un gardian care pretinde că a văzut o navă extraordinară adăpostită într-un hangar din „Dreamland" Gardianul a dezvăluit că toate luminile se stingeau când trebuia să se deschidă uşile hangarului, după cum i s-a spus cercetătorului Tom Adams. „A avut ocazia într-o noapte să vadă uşile deschizându-se şi un obiect neobişnuit ieşind afară. Obiectul a decolat vertical.“ Acesta avea o „formă discoidală şi lumini aprinse de strălucire". Se zvonea că nava fusese oferită Statelor Unite de către extraterestri

UN OZN LA NELLIS AFB, 1953

Jurnalistul Robert Door, un fost combatant în cadrul Air Force, a relatat o altă întâmplare cu un disc zburător văzut în apropierea bazei Nellis AFB/Area 51. Door afirmă că i s-ar fi povestit despre o farfurie zburătoare recuperată la care a fost martor al echipei compartimentului Air Technical Intelligence Center, echipă instalată la baza de testare Nellis în aprilie 1953. OZN-ul a fost recuperat, după cum s-a relatat, pe coasta de est a Statelor Unite.

„Era un disc perfect, având 30,2 picioare în diametru", i s-a spus lui Door, „şi o grosime variind între 1 picior pe circumferinţă şi 9 picioare în centru. Avea carlingă înălţată, asemeni unui avion de luptă, şi o suprafaţă împrejmuită dedesubt, cu dimensiunile 5 pe 5 pe 7 picioare. Sistemul său de propulsie fusese distrus în întregime, iar cea mai mare parte din instrumente şi din instalaţia electrică, deşi făcute din materiale familiare nouă, erau aproape de neînţeles. Nimeni n-a crezut cu adevărat că putea fi o navă interstelară. Senzaţia generală era că aveau de-a' face cu o navă mică, proiectată să opereze de pe o navă mamă staţionată pe o orbită în jurul Pământului. Judecând după resturile zdrobite ale cuşetelor de accelerare, s-a constatat că naveta fusese proiectată să transporte un echipaj compus din doi membri, dotaţi se pare cu membre asemănătoare celor omeneşti. Ne-au trebuit luni întregi pentru a reproiecta lucrul acesta astfel încât să mai poată încăpea înăuntru un pilot uman."

Door a aflat că la baza Nellis a avut loc o lungă dezbatere dacă obiectul putea zbura sau nu. „Experţii metalurgici au descoperit compoziţia chimică a materialului, identificând chiar noi aliaje, aflate acum în studiu. Dar nimeni nu-şi poate imagina cum a putut fi menţinut «sus»... Cum nava nu avea «pânze», s-a presupus că nu putea funcţiona pe principiul «ridicării» de către curenţii ascensionali, ci mai curând se deplasa numai pe baza sursei proprii de propulsie..."

Se presupune că nava a fost echipată cu două motoare cu reacţie dc tipul Wright J-65, iar Door a aflat din altă sursă că între 1953 şi 1955 s-au făcut zboruri dc încercare cu această navă la baza Nellis. Testele, de scurtă durată si făcute la mică altitudine, se pare că n-au produs rezultate prea valoroase, deoarece „mare parte din tehnica extraterestră s-a pierdut în prăbuşirea iniţială".

Cum, până la pensionare, Robert Door a lucrat pentru o anumită agenţie de informaţii, l-am întrebat dacă este posibil ca întâmplările de la baza Nellis să fi fost născocite cu scopul de a dezinforma. „Nimic din informaţiile cuprinse în articol nu este inventat", mi-a răspuns el. „Datele au fost prezentate cu cea mai mare exactitate posibilă. Dezinformarea, în sensul pe care îl are cuvântul de această parte a Atlanticului, înseamnă răspândirea intenţionată a unor informaţii false de către o autoritate, cu scopul de a induce în eroare. Este împotriva legii ca o agenţie guvernamentală a Statelor Unite să lanseze dezinformări şi după părerea mea nici n-ar avea motive să facă acest lucru. Din câte cunosc nu există nici o dezinformare în articol."

Dezinformarea este bineînţeles o practică obişnuită în lumea contra-informaţiilor, chiar dacă nu este aprobată de lege. Ţinând cont însă şi de alte dovezi conform cărora guvernul american a făcut într-adevăr zboruri de încerpare cu aparate de zbor discoidale de origine exotică, s-ar putea foarte bine ca raportul Robert Door să conţină un element de adevăr, ar putea fi chiar real în totalitate. Admiţând că anumite rapoarte despre OZN-uri neexplicate au fost făcute de către piloţii militari şi alte persoane bine antrenate, Door atrage atenţia totuşi că „Asta nu face din ele nave spaţiale şi nici nu înseamnă că Air Force ascunde un omuleţ verde într-o sticlă în Nevada. Şi mai presus de toate", continuă Door, „nu înseamnă că guvernul Statelor Unite este angajat într-o uriaşă conspiraţie pentru a ascunde sosirea omuleţilor verzi din spaţiu. Dacă aţi cunoaşte mai multe despre guvern, aţi şti că este aproape imposibil ca CIA, DIA, Air Force etc., să cooperezc în vreun fel - necum să iniţieze o conspiraţie masivă. Nu există organ în guvernul Statelor Unite care să posede fie competenţa, fie motivele pentru a unelti în acest mod.“ Chiar aşa fiind, câteva din afirmaţiile lui Door în articolul lui sunt în opoziţie cu aceste declaraţii.

In Above Top Secret m-am referit la Avro-Car, un vehicul discoidal, turbo-propulsat, proiectat de John Frost şi construit de A.V. Roe Ltd. din Canada prin anii ’50. Avro-Car, sau VZ-9, a fost „pilotat" prima oară în 1959 şi în urma mai multor încercări nereuşite de zbor planat, proiectul a fost anulat câţiva ani mai târziu în ciuda pretenţiilor extravagante cu privire la performanţele sale. Intr-un memorandum CIA din 1955 este inclusă o afirmaţie interesantă. „Dl. Frost, se pare, a obţinut originala idee de construire a maşinii zburătoare de la un grup de nemţi, imediat după cel de-al doilea război mondial...

Este indiscutabil faptul că germanii au fost angajaţi în cercetarea vehiculelor discoidale de zbor în timpul celui de-al doilea război mondial, totuşi documentele disponibile sugerează că nu s-a avansat prea mult în această direcţie, probabil nu mai mult decât în cazul Avro-Car. Presupunând însă că ar fi progresat mai mult şi că cercetarea ulterioară a condus la rezultate încurajatoare, după cum afirmă câteva surse, înseamnă oare că poveştile despre farfuriile zburătoare extraterestre sunt menite doar să ascundă testele ultrasecrete ale navelor terestre? Nu resping în totalitate ipoteza, dar există totuşi o altă posibilitate, care mi se pare mult mai convingătoare.

Robert Door confirmă că farfuriile zburătoare făcute de mâna omului au fost studiate de US Air Force timp de mai mulţi ani, dar acestea s-au dovedit în mod repetat nepractice. Door citează opinia colonelului Robert Gammon, istoric militar, care spunea că s-a mirat mereu de ce un proiect „comun“ Army-Air Force a fost iniţiat pe la mijlocul anilor ’50, pentru a dezvolta o nouă farfurie zburătoare, construită de om. „Armata nici nu avea nevoie de aşa ceva“, ar fi afirmat Gammon. „In urma războiului coreean se strânseseră băierile pungii şi aveam urgentă nevoie de fonduri pentru aparate de zbor mai practice. Avro VZ-9, o farfurie zburătoare terestră era o idee interesantă, dar nu era de strictă necesitate."


va urma