Băgău (5)

IOANA BRADEA

sîmbătă

după o noapte ca asta nici nu ştii ce-ar mai fi de făcut, ce-ar
mai fi de spus, te îndrepţi spre casă cu încetinitoru’ ca un robocop
şi în intersecţie ai impresia că hainele de-aseară au rămas
mici, nu folosesc la frigul de acum şi numa’ cîteva ore au trecut
de cînd străbateam drumul ăsta în sens invers, mă plantează picioarele
în staţie, mă lasă baltă acolo, să nu cumva să întîrzie
tramvaiul prea mult, că fac scandal! să ajung odată acasă, să mă
văd în faţa liftului şi să întind mîna spre butonul ars de bricheta
nu ştiu cărui puşti din bloc care fumează de la doişpe ani, „pe
vremea noastră nu se întîmplau barbarii ca acestea!!!" să-mi
răcnească în urechi vreo pensionară ieşită după lapte şi eu s-o
bag în pizda mă-sii - în gînd, bine-nţeles, cu voce tare nu-mi
doresc decît să ajung odată la etajul şaişpe, să se mişte liftu’ dracului
mai repede, să bîjbîi cu cheia în yală, să intru în casă şi să
mă trîntesc în pat lîngă Marius, a, nu, asta se întîmpla demult,
nu mă mai aşteaptă acuma nici un Marius, nici un cavaler, ei, nu
face nimic, atunci o să mă trîntesc doar în pat şi o să închid ochii
şi o să adorm instantaneu, o să-l aud pe Alex ca-n ceaţă, cum a
mers? miştooo una mia două sute treizeci de minute iar ne premiază
la şedinţă să mă trezeşti pe la doişpe să nu mă laşi să dorm
prea mult că iar fac noapte albă după aia şi-ar fi a cincea în
săptămîna asta noapte bună

bună dimineaţa!

îi surîd cu ultimele puteri - dimineaţă bună eşti tu cu tot neamul
tău în afară de soră-ta şi apoi tot cu ultimele puteri încep să
mă minunez cum adică să-mi închipui că m-ar putea aştepta
Marius în pat, cum pizda mă-sii reuşeşte să se strecoare aşa
înăuntru cînd te aştepţi mai puţin halucinaţia dracului iese la
lumină, curge de pe unghii pe asfalt ca picăturile de ploaie din
vîrful nasului prelinse pe bărbie, îmi pluteşte încă nedefinit în
creier, ca o senzaţie subtilă de ameţeală, ca atunci cînd te trezeşti
dimineaţa cu maţele încurcate în vise, tre’ să ajungi urgent la
şcoală, te îmbraci repede, tragi pe tine la nimereală chiloţii ăştia
de bumbac negru, blugii, cămaşa în carouri şi-ţi vezi apoi de
treabă, alergi pe străzi, stai la cursuri, ajungi şi la bibliotecă, ajung
şi la Nicole acasă şi toată ziua stau chiloţii ăştia pe mine, uneori
îi mai simt, trag de elastic sau mă scarpin şi-i găsesc îngrămădiţi
între buci, îi aranjez frumos la loc, din mers, uit de ei ore întregi,
nici nu mai ştiu că-i am pe mine, abia seara tîrziu, cînd vreau să
fac un duş îmi dau seama că m-am plimbat cu ei peste tot, futu-i!
întinşi peste stomac, strîns lipiţi de piele, încheieturi, oase,
strîns înşurubat în creierul meu, călare pe creieri, pe umerii mei
- Marius, se întîmplă tot felu’ de minuni în ziua de azi, îţi dai
seama? nu demult pe strada asta se plimba Coposu, se plimba viu
printre oameni, cu palton lung şi ochi obosiţi poate cum sînt ai
mei acuma, pe atunci nu exista panoul ăla publicitar de peste
drum, nu se învîrtea nici un glob de plastic cu L&M, nici biserica
Sfîntu’ Mina nu apucaseră încă s-o zugrăvească în albul ăsta incredibil,
dureros pe undeva, pe la marginea ochilor, în colţul
pleoapelor pe care le frec un pic cu pumnii, prea se vede totul
strîmb şi aiurea, trotuarul îmbătrîneşte de la o zi la alta, fir-ar, ieri
n-avea atîtea riduri pe faţă şi nici braţe ca astea lungi da’ foarte
strimte, imposibil de respirat, şi nici atîţia străini de dus în cîrcă
nu avea şi se apropie tramvaiul în sfîrşit! îi zdrăngănesc vagoanele
asurzitor, chiar în dreptul meu nimereşte un tip cu haină neagră,
stă pe scaun cu braţul sprijinit de geam, nu i se vede faţa deloc,
se vede doar un pic din ceafa lui, părul negru, tuns scurt de tot,
ca la pîrnaie, pun pariu că mi s-ar părea aspru ca o perie şi
înţepător dacă l-aş atinge, dacă l-aş mîngîia sau mi-aş trece doar
mîna peste el, peste creştet pînă mai jos, spre ureche... drăcie
cu pălărie! da’ asta nu-i urechea lui Marius! clipesc din pleoape
adormită, fantastic, credeam că... adică semăna aşa de bine cu
Marius, privit de jos în sus, de pe trotuar pînă-n tramvai... curba
urechii ere’ că l-a dat de gol... nu, nu-i asta urechea lui Marius,
nu l-am mai vă2ut de doi ani de fapt, poate şi mai mult, e greu cîteodată
să socoteşti cum trece timpul, s-au şters din memorie
aproape toate detaliile, toate curbele, dar aia categoric nu era urechea
lui, urc în tramvai şi mă aşez pe scaunul de plastic portocaliu
încet, să nu se spargă ceva înăuntru, mă întind totuşi peste scaunul
din faţă să-l mai văd o dată pe tipul cu haină neagră, nu, nu-i
Marius, mă las pe spate, îmi sprijin cotul de marginea geamului,
iar l-am confundat, o să-mi tot muşc buzele pe drum ca să nu
adorm da’ chiar şi aşa se închid ochii singuri şi mă cam ustură,
moţăi şi dacă nu-s atentă îmi scapă capul din mînă, ce somn infernaaal,
doamne! bine că-n cinşpe minute ajung şi eu acasă, cu
ochii gata îmbolnăviţi, străine picioarele, grele pleoapele, nici geamurile
nu mai flutură în vînt zălog de legămînt, intru în bucătărie,
mă aşez pe scaunul de lîngă geam, n-am chef să fumez, încă nu
s-au trezit vecinii în blocul din faţa noastră, două blocuri paralele
s-au ascuns după perdele, da’ să ştii că aia nu era urechea lui
Marius, atîta am vrut să vă spun, pe mine să nu vă bazaţi

căcat

nici măcar nu-mi amintesc să-i fi privit vreodată urechea cu
atenţie, de unde dracu’ să ştii cu certitudine cum arată urechea
lui după doi ani şi ceva de absenţă!? apare şi Alex în chiloţi de
după uşă, ce faci, nu te-ai culcat încă?

mi s-a făcut dor de Marius

care Marius?

ăla vechi

mie nu

zîmbesc - păi mi se pare fireşte, la cîte scandaluri am avut
cu tine din cauza lui - hai noapte bună

bună dimineaţa!

bună dimineaţa eşti tu cu tot neamu’ tău

în afară de soră-mea, ştiu...

mă ridic de pe scaun ca o babă, îmi aprind o ţigară totuşi,
poate mi se face somn pînă la urmă în lipsă de altceva patrulez
prin bucătăria îngustă, în pat şi dacă m-aş întinde acuma şi mi-aş
lungi picioarele cu poftă şi pătura aş trage-o peste mine şi
palmele mi le-aş aşeza frumos sub obraz - tot n-o să reuşesc să
adorm, o să m-apuce iarăşi inexplicabile dureri de tîmplă sau o
să-mi amintesc iar cît de săraci şi fericiţi eram atunci cînd
n-aveam bani să ne luăm decît o cutie de bere de la vreun nonstop
şi s-o facem poştă în parc şi începeam eu atunci să mă
aberez cum o să mergem la Vama Veche şi o să ne găsim pereche
şi o să ne bronzăm şi-o să facem dragoste cu sare în apă! se oftica
Marius, băi, ce mă-nervezi! ţu nu vezi că n-avem bani nici să
trecem strada?! cu ce dracu’ să mergem la mare?

cu un tren, Marius! că doar n-o să facem autostopu’ doamne
iartă-mă! şi după aia negreşit o să-mi amintesc cum strigau după
mine fetele de dincolo - Andreea la telefon! cred că e fuckeru’
tău pe linia de interior şi dacă aveam vreun tîmpit pe fir în momentele
alea, repede îl transferam Iuliei sau Corinei sau cui se
mai găsea prin preajmă şi alergam în cealaltă cameră - ce mai
faci Andros, vorbeai cu cineva, să te sun mai tîrziu?

nuuu, stai locului, putem să vorbim şi acuma, da’ cum de nu
dormi la ora asta?

uite, citeam din Caţavencu şi mi-a sărit somnu’. .. auzi, tu ai
idee de ce nu se întîmplă nimic în ţara asta după reportajele astea
de la dosarele Chix? de ce nu reacţionează nimeni la reportajele
astea!? nu înţeleg...

îmi salt fundu’ pe birou şi încep să-mi bălăngăn picioarele
meditativ, îl ascult cum se enervează şi cum îmi citeşte uite fragmentu’ ăsta cu Mincinosu’ roade osu’, ascultă cu atenţie, Andros, fiindcă începînd din '90, FSNul şi apoi PDSRul şi PDul s-au opus vehement retrocedării caselor naţionalizate. Ba chiar mai
mult, procesele cîştigate de proprietari au fost pierdute printr-o
indicaţie preţioasă dată de Iliescu către procurorul general
pentru ca acesta să-şi folosească dreptul de recurs în anulare
cică e celebru cazul lui Octâvian Paler care şi-a cîştigat în felu’
ăsta vila, n-am auzit de cazul ăsta, da’ mai departe uite ce scriu
băieţii veseli „anul trecut un chiriaş şi-a cumpărat apartamentul
din Primăverii în care locuieşte, apartament de 140 de
metri pătraţi, cu suma de 50 milioane lei. Adică aproximativ
6.000 de dolari, cînd la preţul pieţii, un astfel de apartament
costă în ju r de 100.000 de dolari. Şi ştiţi dumneavoastră cine
locuieşte în Primăverii! tu-ţi dai seama ce se-ntîmplă la noi,
Andreea!? de ce dracu’ nu reacţionează nimeni?!

nu ştiu, Marius... mă scarpin în cap încurcată - poate fiin’că
sîntem un popor de dobitoci?...

sau poate pentru că pur şi simplu nu există dumnezeu,
Andros

Maaarius, nu mai vorbi prostii... există, da’ nu-1 vedem noi
să-ţi citesc şi editorialu’ lu’ Dinescu, ă? să te convingi... căci
taman pe mâlul Bosforului liderul zonal Constantinescu,
văzînd că rusa-i a doua limbă de circulaţie în caravanserai
şi că-i mare aducătoare de parai, fu lovit la cap de-o idee
năstruşnică: turismul rusesc va salva România! sar peste ditamai
fragmentul şi ajung la finalu’ apoteotic, Andros, fii antenă
şi ţine-te bine de birou - izbucnesc în rîs ascultîndu-1 cum accentuează cuvintele, cum le desparte în silabe şi le lungeşte vocalele ...dacă Ion Iliescu, la celebra lansare a volumului său
bilingv Revoluţie şi reformă la Istanbul, ar fi catadicsit să propună
o asemenea trăsnaie, Ana Blandiana ar fi cerut des-pleti-
tă, azil politic în Patagonia, Băcanu şi-ar fi luat tipografia
în spinare şi-ar fi trecut Dunărea înot iar cei cinsprezece mii
de intelectuali, specialişti, opozanţi şi muşchiuloşi şi-ar fifăcut
harakiri în Piaţa Universităţii, cu săbiuţe de hîrtie creponaaată...
comentează acuma dacă poţi, Andreea, că voi i-aţi ales!

Băi Marius, mă laşi!? cu aluzii din astea-mi vii? ce mă-sa de alternativă aveam în ’96!? mă ambalez enervată - de sub poala
strategului turist de la Cotroceni ţipă Marius în receptor, ca
să-mi taie macaroana sări din nou un general cu arc, ciripind
că Severin, copilul de casă al lui Emil, avea dreptate cu agenturili
de jurnalişti, că Petrică Roman ştia de mic şapte limbi
şi ruseşte, că în jocul de-a ţigareta pumna-pi sînt implicate
38 de grade de generali la umbră, c-o fi, co păţi, că-i mai bună
foamea de azi a lui nea Vasile decît foamea de alaltăieri a lui
nea Văcăroiu...

îmi trece prin minte un răspuns usturător pentru toate
ironiile lui, da’ observ că mă priveşte Iulia de cine ştie cîtă vreme
din pragul uşii - te aşteaptă pe fir un tip din Buzău, cică numai
cu tine vrea să vorbească - ok, vin imediat, îşi face cruce Iulia
bă Andreea, ce naiba? aţi ajuns să vorbiţi despre politică la telefon!?!

păi dacă noi nu, atunci cine dracu’? ridic din umeri nedumerită
- o fi chiar aşa de grav? fac un salt de pe birou şi mă întorc
la fetele de dincolo, mă întorc acasă dimineaţa frîntă şi-l
găsesc în pat şi mă strecor lîngă el, Maaarius, iar dormi în pielea
caldă şi goală! las’ c-o umplu data viitoare, şopteşte Marius, îmi
întind eu oasele, mîinile, picioarele, codrul şi izvoarele pe sub
cearşaf, îşi întinde şi Marius braţul lung de caracatiţă şi mă trage
mai aproape de pielea lui somnoroasă şi o vreme mă tot chinui
să spun optişpe, da’ îmi atîrnă limba mult prea greu mă iubeşte
după voce mă iubesc după orele de muncă deci ne căsătorim urgent
chiar şi în condiţiile astea telefonice, intrăm repede în biserică
să-i spunem vreo două lu’ dumnezeu, înainte să ne taie ăia
capu’ şi să ni-1 ridice sus ca să-l studieze-n lung şi-n lat sau să-i
fure organele sau să-i taie puia orice e posibil azi-noapte de
exemplu a fost alimentat un pic de la ţîţa romtelecom a mîncat
natural i-au făcut apoi baie mi-au făcut apoi o baie corporală ca
să fiu igienic şi apoi un aparat electronic a furat toată mîncarea
din mine, nu e prima oară cînd se întîmplă una ca asta în plus
fabrica de fete îi tot bagă pe gît o femeie artificială ca să-şi bată
joc de el - Cioclu Vasile - în comuna lui te duci direct la casa
aia netencuită şi întrebi de şoseaua Trei Sarmale, treci tot
înainte, urci un deal, mergi tot înainte, faci apoi oleacă la stînga,
treci şi de postul de miliţie pe şoseaua asfaltată, depăşeşti biserica,
cobori la vale şi uite cum ai ajuns la intersecţie! acolo e
o vilă mare, albă, faci la dreapta, mergi apoi tot înainte, bifurcaţie
de dreapta, da’ tu o iei în sens invers, bifurcaţie de stînga, acolo
e numărul 87 - dacă îşi face un prieten ei urgent îl copiază
într-un frigider formal din care iese pornografia telefonică, ia
spune, pot să-l scol din impotenţă? ia spune, poţi să mă scoli din
impotenţă? ia spune, pot să-l scol din impotenţă? ia spune
optişpe fir-ai să fii moldoveanca dracu’ nu şi-a luat mobil şi n-ai
lăsat puia în palmă şi pizda lipită de genunchi ca pe o muscă şi
pe Marius îl simt ca prin vis cum îmi mîngîie umerii, îşi alunecă
mîna de pe talia pe şoldul meu, mă foiesc ameţită pe lîngă el şi
în minte îmi fulgeră brusc masa şi telefonul cu receptorul sprijinit
de umăr, vocea aia seacă, sacadată de la celălalt capăt - hai
zi-mi ceva să mă gat! da iubitule, imediat îţi sug puia, aaai, aşa e
perfect, un pic mai jos, mda, tremur şi parcă se simte o boare
de aer rece, or fi lăsat fetele geamul deschis după ce-au măturat?
îmi răsucesc capul, da’ nu se vede decît un colţ alb de perete,
daaa, iubitule, vino înăuntru, deja mi-e frig - cald doar pe o
bucăţică de piele, aia pe care o atinge palma lui, iubitule poate
c-ar fi bine să ne futem odată, înainte să ne pătrundă răcoarea
asta de tot c-apoi n-o să ţi se mai scoale, eu atîta îţi zic şi îmi
răsucesc capul în cealaltă parte cu ochii mijind ameţiţi de
senzaţii dulci - Maaarius!

Se juca Marius cu degetele între picioarele mele, n-avea
treabă, mă privea atent şi surîzător, se ridicase într-un cot, poate
atunci să fi tras şi pătura după el, că eram dezvelită de tot „Ia
spune mai departe, iubito, spune că-mi place...“ ai, futu-i, iară
vorbesc în somn! iar derulez discursuri erotice cu voce tare,
băga-mi-aş picioarele, trag repede pătura peste mine, îmi ascund
capul dedesubt şi mă întorc cu spatele, Marius rîde şi mă scutură
de umeri iubito, nu te opri tocmai acum! iubito!

ia mai lasă-mă-n pace şi nu mai rîde ca prostu’, că nu-i de rîs!

iubito să ştii că eu te vreau!

Maaarius, termină!

unde?

mormăi ceva şi mă răsucesc brusc cu faţa spre el şi-l privesc
cu ochi deschişi şi războinici - să pun mai bine nişte muzică?
poate că fix Charlie Parker ar merge într-o dimineaţă ca asta?! şi
mă ridic în capul oaselor hotărîtă să-i arăt eu lui, mă trage Marius
înapoi de braţ, calmează-te, las’ că ascultăm Charlie Parker mai
tîrziu

păi şi normal! cad înapoi pe pernă şi imediat mă înconjoară
din toate părţile braţele lui lungi, ne calmăm amîndoi, eu
fîindcă-s obosită după noaptea asta, el pentru că nu-1 suportă pe
Charlie Parker, de fapt nu-i place jazzul deloc, face mişto de mine
şi de Alex sau ne face snobi, ba snob eşti tu cu tot neamu’ tău
în afară de sora ta, ascultă uneori fără să comenteze mai mult de
dragul meu, nu prea avem aceleaşi gusturi, ce să zic, cînd avem
chef ne certăm şi pe tema asta - dă-o-n pizda mă-sii, bă Andreea,
sare Alex la gîtul meu, cum dracu’ să te culci cu cineva care ascultă
N&D sau Genius sau ciocolata e a mia trage apa după ea
că pute! te-ai tîmpit de tot, te-ai stricat la cap, cu un băiat de
cartier ai ajuns să ieşi, futu-i!? Nu ştiu ce să-i răspund, mă scarpin
în cap şi mă foiesc aşa pe loc, enervată, nu-mi convine ce aud şi
încerc apa cu un deget, cu o voce slăbită - o să-i placă pînă la
urmă tot ascultînd aşa de la noi... şi nu-1 mai face „băiat de
cartier" pe iubitul meu, că pînă una alta eu nu m-am luat de iubitele
tale!

ştii ceva? mai las-o-n puia goală! mi-e milă de tine, Andreea,
de fapt fă ce vrei, trăieşte-ţi viaţa! mi se rupe!... şi iese din casă
trîntind uşa, iar o să se plimbe acuma pe străzi trei ore pe puţin,
o să ia troleul şi fix la gară o să ajungă, să se uite cum pleacă şi
vin trenurile, să-şi imagineze cum ar putea să urce şi el imediat
în acceleratul de Baia Mare să se trezească a doua zi acasă la
Bistriţa, să-şi bage picioarele în toate tîmpeniile pe care le fac eu
fără nici un pic de responsabilitate, alerg după el pe hol, deschid
uşa şi-mi strecor capul afară, cu precauţie, încă aşteaptă liftul învîrtindu-se furios pe loc, îi întind walkman-ul a împăcare, măcar
în urechi să-i picure sunete vrăjite, măcar căştile să-l calmeze -
nu te supăra fraaate! încerc o glumă, da’ nu ţine, îmi smulge
casetofonul din mînă, îmi mai aruncă o privire enervată şi dispreţuitoare înainte ca uşile liftului să se închidă peste obrajii lui,
fir-ar, stau aşa în pragul uşii şi mă tot uit după el - hai mă Alex,
ai şi tu puţintică răbdare, murmur de una singură în urma lui că
pe mine oricum nu mă ţine nimeni mai mult de nouă luni şi o
să se termine totul imediat şi apoi o să-ţi pară rău şi eu o să
închid uşa resemnată şi în sufragerie o să dau de Marius care la
ora aia fierbe mocnit şi mă priveşte fără să zică nimic, îşi aprinde
iritat o ţigară şi se trînteşte pe fotoliu - o să locuieşti cu fratele
tău toată viaţa de-acum încolo? o să-ţi tot facă scene ca astea pînă
la sfîrşit?

Mă aşez pe covor cu picioarele încrucişate turceşte sub mine
şi întind mîna spre pachetul lui de ţigări - adică a venit vremea
să ne mutăm împreună, asta vrei să insinuezi, Marius? îi surîd ca
un drac deşi ştiu foarte bine, ştim amîndoi foarte bine că n-avem
nici o şansă, n-avem unde şi n-avem cu ce, am mai povestit odată
despre asta şi iar nimeresc replicile pe lîngă starea lui de spirit
- n-ar fi mai simplu să-i găsim şi lui o gagică? ba da, tre’ să găsim
repede o gagică şi pentru Alex

mă priveşte Marius şi dă din cap a neputinţă, dă cu pumnu’
în masă şi tresare paharul cu cola şi încep să prindă viaţă bulbucii,
se agită şi ei cu spaimă şi apoi se simte Marius brusc obosit, îşi
sprijină fruntea în pumni şi se ridică şi o vreme se plimbă tăcut
prin cameră, se opreşte în pragul balconului, fumează aşa cu
spatele la mine, cu umărul sprijinit de rama de lemn a uşii, se
termină ţigara şi o aruncă cu capul în jos de la etajul şaişpe - nu
cumva să pui acuma Charlie Parker că mă-nervez de tot!

nu-i frumos că aruncaţi toate cele pe geam afară, la noi la
Bistriţa n-am pomenit niciodată un gest ca ăsta, există scrumiere,
totuşi! şi te rog să nu mai dai cu pumnu-n masă în casa mea

aha, casa ta, banii tăi, timpul tău!...

şi de-aici încolo numa’ o ceartă din aia zdravănă şi complet
inutilă poate să urmeze, începem să răcnim, ridicăm tonul şi
ţipăm unul la altul, ne contrazicem la greu pe tema libertăţii şi
a independenţei dintre oameni, dintre fraţi şi surori pînă cînd
se împrăştie scînteile în toată camera, în toată casa, eu mă plictisesc
prima şi mă ridic tiptil de pe covor şi mă salt pe marginea
patului, apoi mă întind cică obosită, Marius se plimbă în continuare
agitat prin cameră, după vreo zece minute se opreşte şi
mă măsoară cu privirea, o vreme se face că plouă, aşa că îmi aşez
mîinile sub cap şi încep să-l privesc cu drag, a obosit şi el da’
vocea lui nu se lasă, un timp se învîrte mai departe în gol ca o
placă de pickup uzată, ne-au trecut răcnetele între timp, acuma
discutăm glacial, intervin şi nişte pauze pe-acolo, de fapt ne
aruncăm plictisiţi ideile unul altuia, pînă şi tonul vocilor coboară
tot mai aproape de tăcere, gata, îmi zic în gînd, hai că ne-am certat
destul, mă ridic într-un cot, îmi frec genunchiul cu talpa goală
şi îi zîmbesc în linişte - Marius, tu îţi dai seama că pe noi acuma
nu ne mai interesează decît cam cît timp o să treacă pînă cînd
unu’ dintre noi îl atinge pe celălalt?


va urma