Ovidiu Papadima
Coboară
tăcut ca şi altă dată
Raza
fugară de lună;
Din
somnul florilor, sclipind i se arată
Bobul
de rouă - lacrima bună.
Luceşte
înalt argintul în stele,
Pierdut
în seninele valuri,
Şi
neguri în alb se-nalţă spre ele
Fugar
aninate de ramuri.
Fuioare
albastre de vis
Toarce
văzduhul pământului;
Departe,
undeva, s-au închis
Aripile
vântului.
O
pace uşoară, ca un dor nesfârşit,
Stă
la capătul lumii.
În
adânc de adânc, Dumnezeu, trudit,
Aţipeşte
cu cerul în căucul mânii...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu