Epurarea (11)

Victor Suvorov

A FOST COMANDANTUL DE ARMATĂ IAKIR DUŞMAN AL POPORULUI?

În Rusia... succesul nostru este şi mai considerabil. Avem acolo... comitetul central al teroriştilor.
K. Marx, Scrisoare către EA. Sorge 5 noiembrie 1880

Pe 27 mai 1937, membrul Comitetului Central al VKP (b), comandantul trupelor Regiunii militare Kiev, comandantul de armată de rangul l lona Emmanuilovici lakir a fost chemat de urgenţă la Moscova. Pe atunci, condu­cătorii de un asemenea calibru se deplasau prin ţară în propriile lor trenuri sau vagoane. E confortabil, nu? În orice colţişor din ţară eşti întotdeauna cu o bucăţică din casa ta, eşti înconjurat întotdeauna de lucrurile dragi ţie, de cărţile preferate, ai întotdeauna cu tine medicul personal -nu unul străin, ci acela care ţi-a studiat vreme de mulţi ani toate beteşugurile. Se află întotdeauna cu tine bucătarul preferat, care îţi cunoaşte gusturile şi ştie să te ospăteze. Nu trebuie să-i explici nu ştiu cui frizer, fie şi de la Kremlin, concepţia ta privind frumuseţea. Poţi lua la drum pe cel mai bun dintre frizerii personali. Revoluţia comunistă a desfiinţat servitorimea. Comuniştii nu aveau slugi. Exista personal de serviciu. Aşadar, biruind spaţiile nesfîrşitei patrii în obiş­nuitul cuibuşor al vagonului sau al trenului personal, ai alături personal de deservire şi pază ales şi şcolit de tine...

Mult după miezul nopţii, expresul „Kiev-Moscova" s-a oprit, conform orarului, la Briansk. Staţionarea - zece minute, în acest timp, vagonul personal al comandantului de armată de rangul l LE. lakir a fost desprins cu grijă şi ataşat la o locomotivă de manevră. Nu este o operaţiune atît de simplă, cum poate părea. În staţii, pe ambele părţi ale vagoanelor speciale coboară paza. Vagonul a fost desprins fără nici un incident. Locomotiva de manevră a prins vagonul personal. În vagon au intrat nişte tovarăşi în uniforme cenuşii, care au prezentat documentele pazei şi însoţitorului de vagon. Uşa de la dormitorul komandarm-ului era deschisă. Unul dintre cei sosiţi a tras pistolul de sub perna celui care dormea. (Acest detaliu m-a uimit totdeauna: în cea mai fericită dintre ţări, comandanţii de oşti proletari dorm în vagoane blindate, apăraţi de o vigilentă gardă de corp, cu pistoalele sub pernă.) I s-a pus lumina unei lanterne în ochi şi, nedîndu-i posibi­litatea să se dezmeticească, l-au anunţat: „Sînteţi arestat! ". Cetăţeanul lakir a fost coborît din vagon, urcat apoi într-un automobil negru şi trimis unde trebuie. lakir a fost judecat în grupul lui Tuhacevski. La 11 iunie 1937, la fel ca toţi ceilalţi din grup, a fost condamnat la pedeapsa capitală. A doua zi, sentinţa a fost dusă la îndeplinire.

A doua zi e cam mult spus : sentinţa s-a dat la ora 2335. Cît s-a citit sentinţa s-a făcut miezul nopţii, deci s-a schimbat ziua. De aceea a rămas impresia că, după sentinţă, condam­naţilor le-a fost dăruită o zi întreagă. Nicidecum. De ce s-o mai lungească? De la arestare pînă la sentinţă au trecut două săptămîni. Iar execuţia s-a pus în aplicare imediat.

După un sfert de veac, preşedintele KGB Aleksandr Şelepin a raportat la Congresul al XXII-lea al partidului că, aflîndu-se în anchetă, lakir i-a trimis o scrisoare lui Stalin: „Voi muri cu vorbe de iubire pentru Dumneavoastră". Pe această scrisoare Stalin a pus rezoluţia: „Ticălos şi prosti­tuată". Voroşilov a adăugat: „O definire absolut corectă". Molotov şi-a pus semnătura sub acestea. Iar Kaganovici a adăugat: „Trădătorului, nemernicului şi [urmează un cuvînt care nu poate fi reprodus] o singură pedeapsă: condamnarea la moarte".

După cîte am putut stabili, acest cuvînt de nereprodus însemna tot prostituată, dar nu cu sensul de profesionistă, ci de... „parte pasivă".

Şi de atunci au început să circule cuvintele: ticălos şi prostituată, o definire absolut corectă, ticălos şi prostituată, o definire absolut corectă...

În timpul Congresului al XXII-lea, batalionul nostru se afla la Moscova. Ne pregăteam de paradă. Punct de etapă militară. Era chiar lîngă închisoare. La punctul de etapă eram noi, cadeţii din Voronej, alături de cei din Leningrad. Şi ei aveau un batalion. Antrenamentele se desfăşurau pe aerodromul central. Exact sub ferestrele oarbe ale Acva-riumului ridicat acolo. Antrenamentele se făceau timp de o lună şi jumătate înainte de fiecare paradă. De patru ori pe zi. Patru ore - lecţii, două ore - pregătire individuală, în restul orelor libere vizitam Galeriile „Tretiakov", Fondul de diamante, Teatrul Mare, Muzeul Gorki... Aveai de ce să fii uimit la acesta din urmă. Dacă aşa trăia un scriitor proletar, atunci cum trăiau ocrotitorii săi, conducătorii marxişti ?

Am făcut o vizită şi la conducătorii care „s-au jertfit pentru patrie". S-a brodit că la Mausoleul Lenin-Stalin am fost ultimii vizitatori ai lui Stalin. După noi, mausoleul a fost închis pentru cîteva zile. Apoi, în timpul unui antrena­ment de noapte în Piaţa Roşie, ritmul pregătirii de paradă s-a bulversat brusc. Mulţimea de trupe a fost ţinută pe străzile laterale, prelungindu-se începerea paradei de noapte. Dimi­neaţa ni s-a spus că Stalin a fost scos... Lumea e cam înghe­suită, întotdeauna se iveşte cineva care este mai important.

Toamna Congresului al XXII-lea a fost pentru noi un timp al deschiderilor, în acele zile citeam Komsomolskaia pravda pînă la ultimele rînduri. Ascultam la radio cu gurile căscate. Iar acolo ni se spunea - să nu-ţi vină să crezi -„ticălos şi prostituată" ! Se dovedea că geniul tuturor tim­purilor şi popoarelor, conducătorul proletariatului mondial se exprima asemenea anchetatorilor şi gardienilor de la puşcărie. De atunci, cînd careva dintre noi primea o nouă poreclă, toţi confirmau în cor: „O definire absolut corectă!".

Atunci, în timpul congresului, au răsunat numele -necunoscute nouă - ale unor conducători şi strategi morţi inutil. Trebuie spus că numele ne-au intrat în minte repede şi pentru totdeauna: Putna şi Stucika, Podlas şi Tuhacevski, Buharin şi Alksnis, Uborevici, Dubovoi, Dîbenko şi, fireşte, Blücher.

Era de neînţeles de ce dintre aceşti duşmani ai popo­rului, numai lakir merita definirea atît de biciuitoare a lui Stalin? De ce este el ticălos şi prostituată?

lona lakir s-a născut în 1896 la Chişinău. Student cu studii neterminate, în timpul primului război mondial a reuşit să nu fie mobilizat pe front. Prin intermediul unor cunoştinţe, a intrat la o uzină de armament - iar muncitorii de la uzinele de armament nu erau luaţi pe front. lakir este încă un strateg din seminţia pacifiştilor. După revoluţia din febru­arie, cînd activitatea revoluţionară nu mai era prigonită, a hotărît să devină revoluţionar. Neavînd nici un fel de stagiu în ilegalitate şi nici un fel de merite în răsturnarea monarhiei, ajunge deodată în posturi de conducere în gubrevkom Basarabia, în gubpartkom24 Odessa, iar apoi începe lucrul cel mai interesant...

Tovarăşul Lenin ţinea foarte mult la viaţa sa. N-avea încredere în nimeni dintre cei care-l înconjurau şi se păzea cu grijă. Dacă n-ar fi fost sifilisul, ar fi trăit mult. Era păzit bine. Propaganda roşie spune că paza lui Lenin era asigurată de numai patru persoane, însă propaganda a uitat de elevii şcolii militare de la Kremlin, care se mîndreau foarte cu rolul de păzitori ai conducătorului iubit. Şi divizia Dzerjinski, care îşi trage istoria de la detaşamentul blindat Sverdlov, se mîndreşte cu rolul de păzitor leninist. Şi puşcăriaşii letoni. Toate cele zece regimente patibulare. Dar cel mai mult se mîndreau chinezii. Există şi un motiv în acest sens. Primul cerc al pazei lui Lenin cuprindea o gardă de corp de 70 de chinezi. Informaţii despre aceştia au apărut nu numai în China, ci şi în Uniunea Sovietică. Sursa: Pîn Min, Istoria kitaisko-sovetskoi drujbî (Istoria prieteniei chinezo-sovietice), Moscova, 1959. Chinezii îl păzeau şi pe tovarăşul Troţki. Şi pe Buharin. Însă acum nu ne convine să ne mîndrim.
Dar ce treabă are tovarăşul lakir aici ? Chestiunea este că el a dat această idee. lakir a fost primul organizator al unităţilor chinezeşti din Armata Roşie, în toiul războiului civil, în Armata Roşie existau peste 40.000 de mercenari chinezi. Primul comandant al primului batalion chinez a fost lona lakir. El le-a arătat lui Lenin şi Troţki ce să facă.

In războiul civil a cîştigat cel care a manifestat mai multă cruzime. Avînd sub comandă un batalion chinez, lakir putea să nu se teamă pentru cariera sa. Chinezii îi asigurau necesara şi mult prea abundenta doză de fanatism. Cartea lui lakir, Vospominania o Grajdanskoi voine (Amintiri despre Războiul civil), Moscova, Voenizdat, 1957, începe de la primul rînd cu recunoaşterea: „Nu am fost niciodată un militar şi nici mai înainte nu am înţeles nimic din problemele militare". Iar în această carte este vorba despre chinezii pe care i-a comandat. lakir nu ne informează cu ce se ocupau chinezii, dar îl ia gura pe dinainte în privinţa stimulentelor. „Chinezii tratau foarte serios problema salariului, îşi dădeau viaţa uşor, dar plata trebuia să fie la timp şi hrana bună. Uite aşa! Vin la mine împuterniciţii lor şi spun că sînt angajaţi 530 de oameni şi că trebuie să plătesc pentru toţi. Iar cei care nu mai sînt, nu-i nimic. Restul de bani care li se cuvin acelora îl vor împărţi între ei.

Am discutat mult timp cu ei, încercînd să-i conving că nu e normal, nu e ca la noi. Totuşi, şi-au primit partea lor. Mi-au adus alt argument: banii trebuie trimişi familiilor celor morţi, în China. Multe lucruri bune am trăit împreună cu ei în lungul şir de suferinţe prin Ucraina, tot Donul, în gubernia Voronej" (p. 13).

În acest citat să luăm seama la sintagma „sînt angajaţi". Nouă ni se povestea despre prietenia sovieto-chineză, despre ostaşi internaţionalişti, despre un serviciu militar dezinte­resat, însă e suficientă sintagma „sînt angajaţi", şi toate aceste basme sînt răsturnate.

Deci este vorba despre mercenari. Să luăm aminte şi la altceva. lakir spune că el personal trebuie să plătească „voluntarilor" chinezi. Nu anumite struc­turi financiare, nu instanţe superioare, ci el însuşi a angajat 500 de chinezi, el însuşi îi întreţine şi îi hrăneşte bine.

Altfel nici nu se putea. lakir şi-a început calea revolu­ţionară în Basarabia, dincolo de Nistru. Nu a avut nici o legătură cu puterea centrală şi nu putea să primească nici un fel de mijloace de la centru. De aceea lakir putea lua bani numai din propria noptieră.

Încăpătoare noptieră a mai avut studentul cu studii neterminate!

Poate astăzi vreo autoritate să întreţină o bandă de tîlhari chinezi în număr de 530 de oameni? Nu cunosc aseme­nea exemple. Dar lakir a izbutit.

Şi încă ceva. Chinezii cer ca lakir să plătească leafa tuturor celor angajaţi de el, inclusiv morţilor. Chinezii vor să trimită banii familiilor acestora, în timpul războiului civil ? În timpul anarhiei generale şi măcelului ? Din Odessa în provin­cia Sichuan ? Să scrie adresa cu hieroglife, să pună banii în plic şi să-f pună la poştă ? Dar tovarăşul lakir este bun. Fami­liile celor ucişi trebuie ajutate. Şi plăteşte leafă celor ucişi. Chinezii îi aduc lui lakir argumente care se exclud :
a)  împărţim banii celor ucişi între noi;
b)  trimitem banii în China pentru familiile celor ucişi. Tovarăşul lakir e de acord cu aceste argumente. Plăteşte leafa. Şi îi hrăneşte bine. Totul pentru ca revoluţionarii internaţionalişti să fie mulţumiţi şi sătui.

Experimentul lui lakir a fost apreciat imediat şi preluat de Lenin, Troţki, Blücher, Ceapaev şi Tuhacevski. Şi de alţi tovarăşi. Doar e atît de simplu: plăteşte-i bine pe revolu­ţionarii internaţionalişti, îmbracă-i, încalfă-i, decorează-i şi pune-le arma în mînă.

Chinezii lui lakir ne dezvăluie mecanismul simplu al acelui nepreţuit ajutor internaţional pe care proletarii din întreaga lume îl acordau revoluţiei noastre.

lakir nu a fost niciodată soldat, junker sau elev de şcoală militară, n-a fost subofiţer. N-a avut nici cea mai mică experienţă de viaţă militară. N-a primit educaţie militară. Nu avea experienţa războiului. Dar a ajuns imediat în rîndul marilor conducători de oşti. Să acceptăm că lakir a fost un geniu. Nu e deloc simplu să hrăneşti pe contul tău jumătate de mie de chinezi hulpavi într-o ţară ruinată şi înfometată. Bine era dacă mîncau orez cu beţişoarele. Dar dacă mîncau cu lingurile ? Însă lakir a izbutit să-i alimenteze ! Geniu, un adevărat geniu.

Şi nu-mi prea vine să cred că revoluţionarul lakir, care dădea hrană chinezilor, suferea de foame.

Cinci sute de chinezi ticăloşi nu e mult. Însă în situaţia dezastrului şi anarhiei generale, această forţă necruţătoare şi înverşunată şi-a condus căpetenia la putere.

În perioada cea mai grea a instaurării dictaturii comuniste, lona lakir nu a năvălit la funcţii de comandă. Anul 1918, începutul lui 1919 nu prevesteau victorii răsunătoare. De aceea lakir nu s-a impus pe post de comandant. El este comisar de intendenţă. Controlează munca altora. E mai mult pe partea politică: comisar de brigadă, şef al secţiei politice din zona de sud a detaşamentelor de aprovizionare, membru RVS25 din armata 8. Iar chinezii sînt aproape. Toată cartea lui lakir e străbătută ca un fir roşu de apariţia lor: „A venit în staţie eşalonul de stat-major şi pe lîngă acesta era o companie mică de chinezi" - „Chinezii mei au fost decimaţi. Au pierit mulţi, dar pe parcursul traseului au fost luaţi alţii".

Lui lakir îi scapă printre rînduri ura neîmpăcată a popo­rului  rus  faţă  de  aceşti  revoluţionari  internaţionalişti:
„Pe chinezi nu i-au graţiat - zic că sînt monştri, antihrişti, spioni germani. Aproape pe toţi i‑au omorît".

Binele e că sînt mulţi chinezi. Nu-i poţi omorî pe toţi. lakir a crescut alţi chinezi. Dacă îi hrăneşti bine, ba îi şi plăteşti pentru cei ucişi, vin în fuga cea mai mare din toate părţile.

lakir informează rareori despre cum luptă, despre ce fel de tactică şi strategie adoptă: „Printr-un marş pe lîngă Odessa, să deschidem foc cu toată artileria avută la dispoziţie asupra părţii burgheze, capitaliste şi aristocratice a oraşului, distru-gînd-o şi susţinînd în această acţiune eroica şi victorioasa noastră flotă. Să nu distrugem un singur minunat palat: cel al teatrului proletar orăşenesc" (p. 17). Ordinul a fost dat de comandantul comunist Muraviev. lakir anunţă cu mîndrie că acest ordin al comandantului nu l-a mai executat. Dar iată ce fel de ordine dădea el însuşi. Despre acestea însă nu scrie.

După ce roşii au fost alungaţi din Odessa, s-a făcut o cercetare a crimelor. Tabloul integral al acestora se află în cartea lui Melgunov, Krasriîi terror v Rossii (Teroarea roşie în Rusia), Berlin, 1924. Iată cîte ceva din această carte despre năravurile marxiştilor:
„În timpul războiului civil, fiecare localitate avea trăsă­turile ei specifice în sfera manifestării bestialităţii umane.

În Voronej, cei supuşi la cazne erau puşi goi în butoaie cu cuie înfipte înăuntru, iar butoaiele erau rostogolite. Pe frunte li se înfiera o stea în cinci colţuri. Preoţilor li se punea pe cap o coroană din sîrmă ghimpată.

La Ţariţîn şi Kamîşin se tăiau oasele cu fierăstrăul.


La Poltava şi Kremenciug toţi preoţii au fost traşi în ţeapă.
La Ekaterinoslav au preferat să răstignească şi să omoare cu pietre.

La Odessa i-au schingiuit pe ofiţeri legîndu-i cu lanţuri de scînduri, introducîndu-i încet în focarul navei şi pră-jindu-i; pe alţii îi secţionau în două cu roţile vinciurilor ; pe alţii îi lăsau pe rînd în cazanul cu apă clocotită şi în mare, iar apoi îi aruncau în focar".

Însă nu cumva şi lakir personal a prăjit oameni în focarele navelor ? Nu el personal a înecat oameni legîndu-le grătare de gît? Poate că nu el personal. Oamenii au fost înecaţi de puterea pe care el o apăra cu bandiţii săi chinezi.

Bestialitatea comunistă roşie din războiul civil întunecă tot ce a cunoscut omenirea privitor la cruzime şi sadism. Toţi psihopaţii, toţi sadicii şi ucigaşii s-au adunat sub fla­murile roşii. Tocmai superioritatea în ferocitate a asigurat victoria marxiştilor. Nimeni nu se poate întrece în cruzime cu ei. lakir a ajuns în acel mediu în care talentul său s-a putut dezvolta pe deplin.

Participarea personală a lui lakir la acele orgii sîngeroase este dovedită prin documente. Nu la Odessa, ci pe Don, unde şi-a dus chinezii.

Evghenii Losev a publicat pentru prima dată (Moscova, 1989, nr. 2) directiva secretă a lui I. Sverdlov: „Să se desfăşoare teroarea de masă împotriva cazacilor bogaţi nimi-cindu-i pe capete, să se desfăşoare teroarea de masă în privinţa tuturor cazacilor care au luat parte în vreun fel, direct sau indirect, la lupta împotriva Puterii Sovietice". Participare indirectă? Ce se poate înţelege prin aceasta? Tot ce e necesar. Sverdlov a ordonat să fie nimicit oricine le trece prin cap.

Însă şi această directivă a lui Sverdlov i-a părut lui lakir prea uşoară şi liberală. De aceea, a emis o directivă privind „nimicirea procentuală a populaţiei masculine".

Procentele le stabilea el personal.

Iakir a fost duşmanul poporului. Acela care, din capriciul său, la dorinţa sa stabileşte procentul nimicirii populaţiei, poate fi numit prieten al poporului ? lakir este unul dintre cei mai înfricoşători călăi ai secolului XX. Însă el nu repetă experienţa cuiva, ci dă un exemplu urmaşilor. Pe cînd lakir stabilea procentele de nimicire a populaţiei după bunul său plac, Hitler încă nu exista - ci doar caporalul Schicklgruber.

Dar a fost oare lakir trădător ? Şi-a trădat patria ?

Fireşte.

În 1917, popoarele Rusiei au primit posibilitatea să-şi aleagă cu de la sine putere forma de conducere corespun­zătoare năzuinţelor majorităţii şi acea organizare politică favorabilă populaţiei, în această situaţie, lakir cumpără stră­ini şi, cu ajutorul baionetelor acestora, stabileşte ordinea -care îi este favorabilă lui, nu poporului.

Poate fi numită slujire a poporului nimicirea procentuală sau pe capete a aceluiaşi popor? Iar dacă nimicirea este înfăptuită cu ajutorul unor străini cumpăraţi, aceasta înseamnă că avem de-a face cu trădarea intereselor naţionale, cu trădarea patriei.

Ni s-a spus că împotriva poporului s-au manifestat alb-gardiştii şi intervenţioniştii străini, însă problema a stat invers, împotriva poporului s-au manifestat roşii şi inter­venţioniştii militari străini. Exemplu: intervenţia militară chineză în frunte cu lakir şi cu alţi trădători.

Şi iată că privighetorile de la Kremlin, copii ai Congre­sului al XX-lea, au început să cînte precum că în timpul lui Hruşciov a început dezgheţul.

Dar să ne referim la fapte.

în timpul lui Stalin, unii duşmani ai poporului -tuhacevskii, uborevicii, putnii, iakirii - au primit ceea ce li se cuvenea. Fireşte, pedeapsa a fost uşoară, umană, pur simbolică. Trădătorii patriei n-au fost traşi în ţeapă, nu li s-au tăiat oasele cu fierăstrăul, n-au fost rostogoliţi în butoaie străpunse de cuie. Totuşi, în timpul lui Stalin, unii trădători, fie şi prea uşor, au fost pedepsiţi.

Iar după Congresul al XX-lea, în timpul liberalizării hruşcioviste, toate aceste căpetenii de intervenţionişti străini, de duşmani ai poporului, de trădători şi călăi ai Rusiei au fost declarate eroi.
Pentru care merite ?

Pentru acele procente pe care le-a instaurat lakir ?



va urma