I se spunea Machiavelli (XI)

Stefan Andrei in dialog cu Lavinia Betea

Candidatura lui Mănescu la ONU

Lavinia Betea:
L-am cunoscut pe Corneliu Mănescu în ultimele luni de viaţă. Era la vârsta marii senectuţi şi foarte bolnav. Dar nu puteai să nu-i admiri distincţia şi... charisma.

Stefan Andrei:
Dacă dumneata, care studiezi arhive, vei găsi la Ministerul de Externe o frază scrisă de Mănescu, eu voi fi... Mănescu era o inteligenţă nativă, dar una spre şmecherie. Ştia să iasă bine, inteligent la întrebările dificile.

Lavinia Betea:
In raport cu intervievatorul ce eram, acest simţ se manifesta prin arta dozării informaţiilor şi aprecierilor. Dar dumneavoastră la ce situaţii vă referiţi?

Stefan Andrei:
De exemplu. A venit la el o delegaţie parlamentară din Coreea de Nord. Ion Mărgineanu, cel care a fost ambasador la Roma şi director Agerpres, mi-a şi povestit. Vine delegaţia nord-coreeană şi spune: „Tovarăşe Mănescu, ştiţi prietenia dintre iubitul nostru conducător şi marele dv. conducător. Ajutaţi-ne într-o problemă. Dv. aveţi experienţă, aţi fost la ONU. Se pune chestiunea ca în Uniunea Interparlamentară să intre cele două Corei. Noi nu suntem de acord, pentru că există o singură Coree. Pentru că iubitul nostru conducător vrea să asigure în viitor unitatea Sudului şi a Nordului. De aceea nu vrem să se ajungă la recunoaşterea a două Corei. Dar n-am vrea să intre nici Coreea de Sud singură. Să nu intre nicio Coree în Uniunea Interparlamentară. Spuneţi-ne cum să procedăm."

Lavinia Betea:
Când se petreceau faptele?

Stefan Andrei:
Cred că era prin 1976. Şi Mănescu - care era preşedintele grupului român în Uniunea Interparlamentară şi şeful delegaţiei române la şedinţa comisiei Uniunii Interparlamentare - zice: „Mda... E o problemă... Deci dv. nu vreţi nici să intre cele două Corei, nici să fie numai Coreea de Sud... E o problemă foarte serioasă“. Nota coreeanul cuvânt cu cuvânt, săracul. După care reia din nou: „Marele nostru conducător, iubitul vostru conducător... Daţi-ne soluţia!“. Iar Mănescu: „Domnule, v-am dat soluţia mură-n gură, ce să mai dau!?“ Acesta a fost răspunsul lui. N-a dat nicio soluţie, le-a repetat că e o mare problemă. Mănescu avea alt mare păcat. Nu mai citea. Nu a avut obişnuinţa asta. Ca şi Ceauşescu.

Lavinia Betea:
Mănescu fusese prieten cu Miron Radu Paraschivescu (43) în tinereţe. Iar cu Geo Bogza (44) a fost în relaţii de amiciţie până la moarte.

Stefan Andrei:
Să-ţi dau şi exemplul lui Macovescu. A trăit în cerc de intelectuali. Dar nu avea har. Mănescu era un om foarte bun de relaţii, era un bărbat superb, ştia să pozeze, era bine îmbrăcat, era un om rasat, îşi alegea cravate de la New York din cel mai scump magazin, bea whisky când toată lumea stătea...

Lavinia Betea:
...în ţuici tradiţionale.

Stefan Andrei:
Aşa. Pretenţios la mâncare, ştia ce să comande... însă nu citea. Eu am fost acolo, la el în ambasadă, la Paris. Şi eu beau... dar el! Eu am fost cu Mănescu, în 1972, într-o vizită în Africa (46). Eu am făcut comunicatele cu partenerii, eu am organizat întâlnirile lui Ceauşescu, cu partidele politice din ţările africane... Şi când am venit la Cairo - eram cu ambasadorul Ovidiu Popescu, care trăieşte şi care a evocat momentul acesta în cartea de memorii publicată, şi cu Mateescu, stenograful lui Ceauşescu. Şi, la masă, Corneliu Mănescu zice: „Domnule, voi în Secţia relaţii externe a CC-ului vreţi să luaţi locul Ministerului de Externe". Eu eram prim-adjunct în acea secţie. Şi am spus: „Tovarăşe Mănescu, dacă vă referiţi la activitatea mea în Africa, am intrat pe un teren viran pentru că dv. nu v-aţi ocupat de nimic altceva decât de două întâlniri cu miniştri de externe - în Algeria şi în Zair“. Şi-i zic mai departe: „însă sunteţi aşa de gol pentru că de la «Desculţ» şi «Negura» n-aţi mai citit nimica".

Lavinia Betea:
I-aţi reproşat aşa ceva?

Stefan Andrei:
Da. Pe faţă. Şi am continuat: „Nici nu am o plăcere să vă înfrâng". Şi linişte totală a fost. Scrie şi Ovidiu Popescu...

Lavinia Betea:
Mizaţi pe antipatia lui Ceauşescu faţă de popularitatea şi succesul lui Mănescu. Şi pe schimbul de generaţii, foarte important în evoluţia partidului, după cum mi-a argumentat Dumitru Popescu (46).

Stefan Andrei:
Ştiam că... de fapt, cel care nu-1 plăcea era Maurer. Au fost cazuri când Mănescu venea şi spunea: „Tovarăşe Ceauşescu, poate să luăm şi noi o poziţie în legătură cu cutare eveniment internaţional..." La care Ceauşescu, nervos, îl repezea: „Caută şi tu Scînteia, pe ultima pagină, stânga, declaraţia Guvernului României". Iar Maurer, cu reproş: „Uite ce ministru de Externe mi-ai dat, Nicule!“.

Lavinia Betea:
Dar nu Ceauşescu i-1 dăduse, ci Gheorghiu-Dej! La sugestia lui Ceauşescu, după informaţiile dv., Guvernul Maurer din 1961 a intrat în schemă cu Mănescu titular la Externe. Probabil că şi Maurer păstra ambiţia de-a stăpâni Externele şi începuse să-l invidieze pe Mănescu în ipostaza de preşedinte al celei de-a XXII-a Sesiuni a ONU.

Stefan Andrei:
Iată altă istorie de dinăuntru. A fost o întâlnire la Moscova în 1970, în legătură cu Germania (47). Pană, pus de formă secretar al CC pe probleme internaţionale, s-a dus la Mănescu. „Măi Cornele, noi amândoi, ploieşteni... cum e, măi, la întâlnirile astea, ce să fac eu acolo?“ Şi-l „lămureşte'* Mănescu: „Dom’le, stai să vezi cum se bat alţii între ei şi după meci intervii şi tu“. Aşa era la ONU. Că dacă la ONU zicea ceva cehoslovacul, răspundea cel din Noua Zeelandă sau cel din Franţa. La Moscova, nu. Şi încep comunicările. Pană se uita şi aştepta să înceapă cearta. Dar nimeni nu se ceartă. La primul paragraf, toţi sunt de acord. Vine al doilea paragraf. Pană aştepta, cum i-a spus Mănescu să poată zice şi el ceva. Toţi „sateliţii“ - de acord. Roşu, traducătorul care era la mine în sector, se duce la Pană şi avertizează: „Tovarăşi, nu e bine, noi nu suntem de acord cu asta. Ar trebui să propunem să luăm materialul să îl studiem...". Când a revenit Pană, s-a dus supărat la Mănescu: „Uite, dom’le, ce mi-ai
făcut! Spuneai că se bat cap în cap...!“ Mănescu avea şi faţă de Moscova un complex. Pentru că făcuse parte din comisia de recensământ din Transnistria (48). Şi ruşii îi aruncau mereu... Iar Brejnev l-a luat foarte tare.

Lavinia Betea:
Cunosc rapoartele funcţionarilor de la Institutul Central de Statistică trimişi în Transnistria pentru recensământul comandat de Antonescu (49). A fost şi Mănescu acolo. Făcuseră rapoarte pe placul comanditarului - românii din Transnistria urăsc comunismul, colhozurile etc. I-au agăţat apoi, prin Securitate, sovieticii. Sabin Manuilă, fostul director al ICS, fugise în străinătate, dar, în frunte cu Anton Golopenţia, recenzenţi din Transnistria au fost „lipiţi“ de ancheta grupului de „agenţi“ ai „trădătorului Pătrăşcanu (50)“.

Mi-aduc aminte cum, primindu-1 la Kremlin, Brejnev l-a luat tare de tot pe Mănescu: „Cum este, dom’le, posibil aşa ceva?! Uite, foarte bine, voi publicaţi în Scînteia declaraţia noastră care arată că, la frontieră, chinezii ne-mpuşcă... Dar, alături, e şi declaraţia chinezilor care spun că noi tragem la frontieră în ei. Cum este posibil aşa ceva?! Ce poziţie aveţi voi în Tratat? Tu eşti ministru de Externe al unei ţări membră a Tratatului! Cum permiteţi aşa ceva?“ Iar Mănescu se scuză: „Tovarăşe Brejnev, nu mi-a venit ziarul, eu nu l-am citit.“
Apoi, Brejnev a continuat: „De ce propuneţi voi reducerea cheltuielilor militare în Tratatul de la Varşovia? Nu vezi că americanii le măresc? Ce, vrei să vină încă o dată imperialiştii peste noi şi să ajungă până la marginea Moscovei?"; „Tovarăşul Brejnev, când s-au hotărât acestea la Bucureşti, eu eram în vizită în Suedia. Aşa că nu ştiu cum s-a ajuns la poziţia asta“. Cam aşa se scuza Mănescu în faţa lui Brejnev, care insinua că Mănescu ar fi de partea duşmanilor Moscovei, deoarece fusese alături de ei şi în ultimul război... La întoarcerea în Bucureşti, Mănescu a fost făcut praf în Prezidiul Permanent pentru cum s-a comportat şi cum i-a răspuns lui Brejnev. Vezi în arhivă. Mănescu nu era pentru aşa ceva. El era bun la nivelul Adunării Generale ONU, unde sigur că poziţiile Tratatului de la Varşovia erau criticate de cei din NATO, ale celor din NATO de cei din Tratatul de la Varşovia.

Lavinia Betea:
Atât de direct cerea socoteală Brejnev unui ministru de Externe român?

Stefan Andrei:
Am avut şi tete-â-tete cu Brejnev... El a participat, din partea sovieticilor, la înmormântarea lui Preoteasa. Am multe amintiri cu el. Imi vine una amuzantă în minte. Eram în Crimeea, lângă lalta. Acolo era o construcţie cu grinzi metalice puternice, cu doar doi pereţi. în spate, spre munte şi în faţă, spre mare - liber. La începutul unei discuţii lungi cu Ceauşescu, Brejnev ne-a spus: „Măi, uite care e situaţia: poţi să fumezi, şi eu fumez, dar, uite, ai mei îmi dau o ţigară pe oră. Maşinăria aceasta care se roteşte scoate o ţigară pe ceas. Dar eu am pachetul de ţigări în buzunar.“ Şi începem. Ceauşescu: „Tovarăşul Brejnev, vă adresez salutul din partea conducerii noastre, nu ştiu ce...“. Brejnev: „Tovarăşul Andrei, aprinde o ţigară ca să îţi miros şi eu fumul". Eu spun: „Tovarăşul Brejnev, am fumat mai înainte şi cam mult.“ Ceauşescu: „Vrem de asemenea nu ştiu ce să dezvoltăm, relaţiile, cutare..., avem nevoie şi noi de materii prime la nivelul măcar al Iugoslaviei sau al Finlandei". Brejnev: „Tovarăşul Andrei, aprinde ţigara aia!". La care Ceauşescu, exasperat că Brejnev umblă după fum de ţigară şi nu se concentrează pe ce-i spune el, îmi zice: „Aprinde!". Tot fumul trecea pe la... pe la Ceauşescu. Brejnev către mine: „Nu fuma repede, fumează mai încet". Şi lua şi el în plămâni, (râde) Cel mai chinuitor moment din istoria fumatului meu...

Lavinia Betea:
Prestigiul lui Mănescu a fost mare. Cel puţin în ţară. In 1989, mulţi se aşteptau ca el să fie succesorul lui Ceauşescu. A şi apărut o ştire în acest sens în presa străină, fiind ataşată la ea o fotografie cu Sergiu Nicolaescu (51). Avea charismă. Plus avantajul de-a fi fost preşedintele celei de-a XXII-a sesiuni ONU, în timpul când România s-a opus invaziei Cehoslovaciei de către trupele Tratatului de la Varşovia. Corneliu Mănescu mi-a declarat însă că ar fi avut şanse şi la secretariatul general al ONU, dar că tocmai din ţară a venit opoziţia (52)...

Stefan Andrei:
Dar, ca să fii secretar general al ONU, trebuie să ai unanimitatea membrilor permanenţi ai Consiliului de Securitate. Potrivit Chartei ONU, nu poţi să fii propus Adunării Generale decât ca o propunere unanimă a celor cinci membri permanenţi ai Consiliului de Securitate. Trebuie ca membrii permanenţi ai Consiliului de Securitate să fie de acord cu aceasta. Tocmai Ceauşescu a zis: „Hai, mă, să încercăm cu Mănescu secretar general al ONU". într-o primă fază, ai noştri de la Washington făcuseră o informare în ţară numai despre discuţii cu alte ţări prietene cu România. Nu Franţa sau Marea Britanie. Cu ţări în curs de dezvoltare din care rezulta că, în general, ar avea şanse Mănescu să fie ales secretar general. Şi trimit telegrama, telegrama vine la mine...

Lavinia Betea:
Cine a făcut informarea?

Stefan Andrei:
Ambasada, cu Bogdan (53), ambasadorul nostru, cu Maliţa, cu Ecobescu. Şi telegrama a venit la mine, iar eu am dirijat-o: Ceauşescu şi Maurer. Că eu dirijam telegramele care veneau pe linie de MAE. Cele care veneau pe linia Securităţii nu treceau pe la mine. Şi am trimis telegrama aceasta. Maurer a mers la Ceauşescu şi i-a spus: „Eu nu sunt de acord să candideze ca secretar general pentru că nu va face faţă. In loc să folosim ONU pentru politica noastră, a României, ne va pune în situaţia să ne supărăm fie cu americanii, fie cu ruşii". Aceasta a fost opinia lui Maurer despre Mănescu.

Lavinia Betea:
Şi i-a înfipt-o lui Ceauşescu în cap.

Stefan Andrei:
Ceauşescu a insistat, l-am propus şi ce s-a întâmplat? Acolo, prima lovitură ne-a dat-o Kissinger: „Nu putem fi de acord că acesta ne cucereşte toate femeile frumoase din America", a spus întâi în glumă. Apoi, în serios: „Nu putem fi de acord ca ministrul de Externe al unei ţări a Tratatului de la Varşovia, fie ea chiar România, să fie secretar general al ONU. Vrem să fie o ţară neutră sau nealiniată*'. Englezul a spus la fel. Nu că este împotrivă să fie numit un reprezentant al României, ci că „suntem împotrivă ca secretarul general al ONU să fie dintr-o ţară comunistă*'. Dimineaţa, când era deschiderea Târgului Internaţional la Bucureşti, mă cheamă Ceauşescu şi Maurer: „Dă telegramă lui Corneliu Mănescu să vină în ţară. Şi, în acelaşi timp, în locul lui îl trimitem pe Macovescu**. Reprezentant la Adunarea Generală a ONU. Am luat măsuri, l-am chemat pe Mănescu, am vorbit cu Macovescu, şi Ceauşescu mi-a spus: „Hai să-l punem pe Macovescu în locul lui Mănescu**. Ministru de Externe. Ceauşescu a făcut o întâlnire cu conducerea MAE la care am participat şi eu: „Mai demult, tovarăşul Mănescu a spus că vrea să fie schimbat. Uite, să-l schimbăm, avem nevoie...“, a motivat acolo Ceauşescu.

Lavinia Betea:
Dar spusese Mănescu că vrea să fie schimbat?

Stefan Andrei:
Probabil c-o fi spus cândva. Şi l-a schimbat pe Mănescu cu Macovescu. Iar pe Mănescu l-a trimis vicepreşedinte cu Relaţiile externe al Frontului Unităţii Socialiste (64). Şi i-a păstrat acelaşi salariu pe care l-a avut la Externe. După aceasta, l-a trecut şi preşedintele grupului parlamentar român în Uniunea interparlamentară. Şi în situaţia aceasta, Mănescu a lucrat cu mine ca secretar al Comitetului Central cu problemele externe. Eu primeam telegramele de la Externe şi le dirijam către Ceauşescu şi Maurer. La partid, coordonam activitatea externă a FUS.

Lavinia Betea:
O organizaţie ce funcţiona extraordinar pe hârtie...

Stefan Andrei:
Nu. La secţia Relaţii externe erau o serie de delegaţii care veneau în ţară. Nu la invitaţia Partidului Comunist, ci la invitaţia FUS. Aşa a intrat în ţară şi delegaţia Partidului Conservator din Marea Britanie.
Invitată de FUS pentru că n-aveau relaţie cu partidele comuniste propriu-zise. Pe urmă, o serie de mişcări din Thailanda. Le invitam pe linia FUS. Dar acolo, la FUS, Mănescu avea un singur om în subordine. Când venea o delegaţie pe linia FUS, se ocupau oamenii de la mine din secţie. Iar eu aveam 60. Mănescu venea de două-trei ori pe săptămână la serviciu, îl onoram cu o sticlă de whisky şi un cartuş de ţigări.

Lavinia Betea:
Şi, altfel?!

Stefan Andrei:
Stătea acasă, se întâlnea cu prietenii... Avea faţă de Ceauşescu un antecedent. Căci s-au cunoscut când Ceauşescu era mai mic, la armată. Şi, de fapt, Ceauşescu îl făcuse şi ministru de Externe. A venit o perioadă Macovescu, când, de fapt, eu coordonam Ministerul de Externe ca membru în Biroul Permanent al CPEx. Când am trecut eu ministru de Externe s-a specificat în comunicatul de presă că sunt membru al Biroului Permanent al CPEx. Pentru omul care nu cunoştea, n-avea semnificaţie. In fapt, avea mare importanţă. Când pleca Macovescu la ONU, eu vedeam cuvântarea lui. Când erau şedinţele Tratatului de la Varşovia, răspundeam de documentele Ministerului de Externe şi i le prezentam lui Ceauşescu. Când am început Conferinţa de la Helsinki, pentru securitate şi cooperare, eu eram coordonatorul activităţii delegaţiei din partea conducerii. Prin mine îşi transmitea Ceauşescu deciziile. Delegaţii cereau lămuriri după discuţii faţă de o propunere sau alta şi veneau la mine cu ele. Iar eu mergeam după aceea la Ceauşescu să avizeze.


Note:

43 Miron Radu Paraschivescu (1911-1971), poet, publicist. Intre cele două războaie mondiale a fost simpatizant al stângii de orientare comunistă. A scris în presa legală şi ilegală, controlate de PCdR. După 23 August 1944, a dus virulente campanii de presă împotriva culturii „burgheze". A publicat mai multe volume de versuri şi nu a deţinut funcţii de prim-rang.

44 Geo Bogza (1908—1993), scriitor, ziarist. In perioada interbelică, a frecventat cercurile avangardei literare, fiind un apropiat al ideilor stângii. Figura în evidenţele poliţiei ca suspect de simpatii comuniste. Arestat de două ori — o dată pentru pornografie. A călătorit în Spania, la începutul războiului civil, în calitate de ziarist. Şi-a legat numele de genul reportajului literar. In 1989 s-a alăturat unui protest faţă de Nicolae Ceauşescu.

45 în perioada 11 martie-6 aprilie 1972, Nicolae Ceauşescu a întreprins vizite oficiale în mai multe state africane: Algeria (11-16 martie), Republica Africa Centrală (16-18 martie), Republica Democrată Congo (18-21 martie), Zair (21-23 martie), Zambia (23-27 martie), Tanzania (27-30 martie), Sudan (30 martie-1aprilie), Egipt (2-6 aprilie).

46 Lavinia Betea, Poveşti din Cartierul Primăverii, Curtea Veche Publishing, Bucureşti, 2010, p. 246.

47 Consfătuirea Comitetului Politic Consultativ al statelor membre ale Tratatului de la Varşovia, desfăşurată la Moscova, pe 20 august 1970.

48 în aprilie 1941, Guvernul român a organizat recensământul general al populaţiei, pentru a constata situaţia socio-demografică după cedările teritoriale din 1940. în toamna anului 1941, având în vedere că România a redobândit teritoriile estice, recensământul s-a extins şi în Basarabia şi Bucovina de Nord. Ulterior a fost introdusă şi Transnistria în recensământ (decembrie 1941-ianuarie 1942). Aici s-a realizat o inventariere primară a populaţiei după originea etnică şi s-a efectuat un inventar al bunurilor publice.

49 Ion Antonescu (1882-1946), ministru de Război şi prim-ministru al României (1940-1944). Condamnat la moarte şi executat pentru crime de război.

50 Lavinia Betea, Lucreţiu Pătrăşcanu. Moartea unui lider comunist, Ediţia a Il-a revizuită, Curtea Veche Publishing, Bucureşti, 2008, pp! 334-346.

51 Sergiu Nicolaescu (n. 1930), inginer. Ulterior, a devenit actor şi regizor, iar după 1990 - om politic. A excelat în genul filmului istoric şi a creat adevărate epopei, consonante cu tezele comuniste naţionaliste. în timpul regimului comunist, trambulina carierei sale a fost relaţia specială avută cu familia Lilica şi Ion Gheorghe Maurer. A fost implicat în evenimentele din decembrie 1989. A fost ales senator în mai multe legislaturi (1990-2004) şi (2008-prezent).

52 Lavinia Betea, Partea lor de adevăr (Interviul cu Corneliu Mănescu), Compania, Bucureşti, 2008, pp.564-565.

53 Corneliu Bogdan (1921-1990), diplomat. A fost ambasador al României la Washington (1967-1976).

54 Frontul Unităţii Socialiste (FUS), organizaţie care reunea, începând din 1968, Partidul Comunist Român, organizaţiile de tineret, de masă şi obşteşti din România. FUS era singura organizaţie care participa la alegeri. La origine s-a aflat Frontul Democraţiei Populare (FDP), organizat la Congresul I al PMR, în vederea alegerilor din martie 1948. FDP a fost înlocuit cu Frontul Unităţii Socialiste (FUS), constituit la plenara CC al PCR din 24-25 octombrie 1968, la propunerea lui Nicolae Ceauşescu. Era condus de un Consiliu Naţional al cărui preşedinte a fost Nicolae Ceauşescu. Avea consilii judeţene, municipale, orăşeneşti şi comunale. Periodic organiza congrese, primul ţinându-se în 1974. La al doilea Congres (ianuarie 1980), FUS a devenit Frontul Democraţiei şi Unităţii Socialiste (FDUS).

55 Grigore Gafencu (1892-1957), om politic, diplomat. Ministru al Afacerilor Externe (1939-1940), ambasador al României la Moscova (1940-1941). Din 1941 până la moarte a trăit în străinătate (Elveţia, Franţa, SUA). A activat în organizaţiile exilului românesc.

56 Joseph Goebbels (1897-1945), politician german de orientare naţional-socialistă. A deţinut funcţia de ministru al Propagandei în timpul celui de-al Treilea Reich (1933-1945).

57 Mihai Levente (1915-1976), profesia de bază: economist. Membru al PCdR din 1939. A făcut parte din celula comunistă de la Institutul Central de Statistică. După 23 August 1944, a deţinut funcţia de secretar general în mai multe ministere. In 1950 a fost arestat în „ancheta Pătrăşcanu". Eliberat, a deţinut mai multe funcţii precum: director general al Direcţiei Centrale de Statistică, rector al Institutului Agronomic din Bucureşti, membru al CC al PCR (1965-1976), director al Institutului de Cercetări Economice al Academiei RSR, ambasador în Liban,
Kuweit şi Iordania.

58 Eugen Jebeleanu (1911—1991), jurnalist de stânga, poet, membru al Academiei (1974). în 1936 a scris un reportaj despre procesul de la Braşov, publicat de ziarul „Cuvântul liber", în urma căruia a fost condamnat utecistul Nicolae Ceauşescu.

59 Paul Sfetcu, 13 ani in anticamera lui Dej (Selecţie, introducere şi note de Lavinia Betea), Ed. a Il-a revizuită, Curtea Veche Publishing, Bucureşti, 2008, pp. 331-333.

60 Gheorghe Vlădescu-Răcoasa (1895-1989), sociolog, om politic. Simpatizant al stângii, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial a fost membru în conducerea Uniunii Patrioţilor, organizaţie creată de PCdR în care activau mai ales intelectuali. Arestat în noiembrie 1943, a fost condamnat la 15 ani de închisoare. După 23 August 1944 a deţinut mai multe demnităţi.

61 Pe 11 septembrie 1969, Ion Gheorghe Maurer a avut o întrevedere cu Ciu Enlai, oprindu-se în Beijing la întoarcerea de la funeraliile lui Ho Şi Min.

62 Larry Watts, Fereşte-mă, Doamne, de prieteni. Războiul clandestin al Blocului Sovietic cu România (ediţie promoţională), Editura RAO, Bucureşti, 2011, p. 472.

63 Larry Watts, Fereşte-mă, Doamne, de prieteni. Războiul clandestin al Blocului Sovietic cu România (ediţie promoţională), Editura RAO, Bucureşti, 2011, p. 279. 

64 Lavinia Betea, Partea lor de adevăr (Interviul cu Ion Gheorghe Maurer), Compania, Bucureşti, 2008, pp. 350-351.



va urma