Fábián IMRE
II
Ce
faci când porţi diademă de flori pe frunte
jertfa
sortită jertfirii arat-o
focul
se va lua din foc
pistruii
vor fi o scriere în amurg
priviţi-o
voi fulgere şi tunete
cum
se zbenguie în ploaia caldă
cum
se zvârcoleşte cuprinsă te propria-mi tinereţe
iată
mierla cum sparge seninul
deasupra
noastră şi nu sar aşchii
cântecul
ei soseşte cu mărgăritare
aici
unde stăm scufundaţi unul într-altul
şira
spinării împovărată ca o catârcă
cu
poamele Domnului
în
obraji îmi curge vinul ca-ntr-un burduf
pentru
nevoinţele sărmanului flăcău
ce
faci când porţi diademă de flori pe frunte
maica
ta n-ar fi mândră de tine
alergi
degrabă să scapi în umbra stâncilor
şi-l
laşi însetat pe cel pustiit de sete?
mierlă
îi spun slugii mele
nu
te zgârci la cântec
adu-mi
în cioc strugurul dulce
cu
mană nu te poţi sătura
cui
să-i fie milă de mine dacă nu ţie –
tu
care aprinzi roza cupă a dimineţii
şi
reverşi lumină în ochii mei
iată,
celeia căreia-i zic scumpa mea
ţine
în mână nuiaua
şi
o afundă în miere
şi
cu evlavie o duce la gură
aşa
se topeşte fata Israelului
când
buzele-i mierea o gustă
un
fir de păr de pe cap nu-i cade
şi
asta pentru odihna şi uşurarea mea
deşi
ea dispreţuieşte pe cel ce şi le-ar dori
oboseala
ce te pătrunde
ca
îngerul o alung cu limba
neprihănită
şi pofticioasă ea te atinge
ca
voia ta să se-mplinească deplin
suie-te
pe creasta muntelui înalt
ridică-ţi
obrazul de parc-ar răsări luna
te
îndemn şi te întăresc
iar
izvoarele ţâşnesc să te primească
ceea
ce înainte era taină ascunsă
te
va copleşi cu calme dorinţe
tot
astfel cum copacii
te
îmbrăţişează cu frunzele lor
şi
cu adieri te caută au tu nu simţi?
suspina-vor
strămoşii tăi glorioşi
când
vei ajunge în preajma lui Dumnezeu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu