Fábián IMRE
III
Sunt
cerbul ce hăituit aleargă
să
iasă întărâtat afară din şatră
ocrotirea
ta o doreşte tufa şi copacul
te
vor sfinţi pe tine crăiasă
îmi
arăţi merele rotunjoare
căpşunii
înmiresmaţi gata de cules
eu
îmi afund obrazul în ei
şi
mă desfăt cât pot
deşi
cel mai mult mi-ar plăcea mie
să-mi
vâr capul în tufiş
să
caut până găsesc taina
tot
argintul şi aurul tot al lumii
ca
un nimicnic îs lângă comoara acelei văi
strămoşii
mei tot aşa s-au aplecat
asupra
izvorului bucuriilor cereşti
sunt
cerbul ce hăituit aleargă
în
pădure tot mai afund ajungând
pasc
iarba îndepărtatelor poiene
când
roua se cerne din cer
şi
stelele uluite răsar
potirul
acela cu ambrozie
cu
ce oare l-aş asemui
de
nu cu pepenele crăpat şi miezul dulce
când
gura ţi se umple de zeamă
şi
gustul ei leneveşte în cerul gurii
de-acum
nu se va veşteji creanga primăverii
este
cine să o sărute
cu
mii de mii de săruturi
precum
copilul când linge mierea
îi
adulmecă gustul şi mai mult
tot
mai mult o pofteşte
păsări
mă răcoresc fâlfâind din aripi
cum
să nu primesc cu evlavie
cineva
tam-tam bate toba
măslinul
şi eu la fel
tot
aşa taram-tam-tam
cum
timpul dănţuieşte pe pergament
mi-e
poftă de dans şi dansez
să
nu mi se întristeze mireasa
tam-tam
între timp plec
totuşi
cumva ascuns rămân
tolănit
peste petale fragede
asemenea
perniţelor din laba pisicii
las
urme-ndărăt
zeamă
dulce şi adieri de miresme
odoraşul
meu plângi oare după maica ta?
ci
eu n-am suflet să oftez
din
gură te adăp cu apa izvorului
îţi
dau de mâncat fructele raiului
tu
ridică-te sub mâna mea mioară ascultătoare
bine-o
să-ţi fie să te-alipeşti de păstorul tău
în
plină noapte stau la răscrucea drumului
strig
spre cele patru zări cereşti
mai
văzut-aţi pe cineva asemenea ei?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu