I se spunea Machiavelli (X)

Stefan Andrei in dialog cu Lavinia Betea

Efecte colaterale

Lavinia Betea:
Am aflat că în India se reuşiseră contracte pentru minereul necesar funcţionării Combinatului * Siderurgic de la Galaţi. Ce se voia însă de la Indonezia în 1962?

Stefan Andrei:
In 1962 şi 1963, eu am fost de două ori în Indonezia. Acolo m-am întâlnit cu Sukarno (18), Sukharto (19) şi cu Aidit (20), care a participat la Congresul al IX-lea al PCR şi a fost omorât după lovitura militară de stat a lui Sukharto. Eu am fost pe linie de UTM şi studenţi. Dar hotărârea acestor relaţii a fost a Secretariatului partidului. Dej şi cu Maurer aveau convingerea că Indonezia poate fi o sursă de materii prime pentru dezvoltarea industrială a României şi pentru exportul unor produse româneşti. In special în domeniul transportului şi în primul rând vagoane de cale ferată. In Indonezia am fost la o şedinţă a Comitetului Executiv a Uniunii Internaţionale a Studenţilor, organizată din solidaritate cu Indonezia pentru cucerirea unui teritoriu care aparţinuse olandezilor. A doua oară am fost la un miting al federaţiei tineretului pentru cucerirea întregii Insule Borneo. Indonezia plecase de la ideea că e moştenitoarea tuturor coloniilor olandeze, dar parte din Insula Borneo aparţinuse Imperiului Britanic. Au intervenit SUA, a fost trimis acolo şi Robert Kennedy (21). Pe timpul întâlnirii Sukarno—Kennedy, noi am fost trimişi să vizităm mai multe insule. Până la urmă, solidaritatea cu Indonezia pentru anexarea Insulei Borneo a fost trecută pe linie moartă. Este adevărat şi că un rol mare în dezvoltarea relaţiilor româno-indoneziene l-a avut doctoriţa Ana Aslan (22). Ea l-a consultat şi tratat pe Sukarno în legătură cu îmbătrânirea şi cu potenţa. Aceeaşi obsesie a avut-o şi Mao. Kwame Nkrumah (23) din Ghana, unul dintre marii comandanţi ai luptei de eliberare africane, a fost atât de legat de Ana Aslan încât a cerut să se trateze la Bucureşti. Aici a şi murit.

Lavinia Betea:
Ce personalităţi politice au fost pacienţii doctoriţei Ana Aslan?

Stefan Andrei:
Ce ştiu eu. Cu aceleaşi probleme de potenţă a fost şi Leopold Sedar Senghor (24). A venit la ea preşedintele Liberiei, Tolbert (25). Urmaşul lui Sukarno, Sukharto, a cerut o zi de consult cu Ana Aslan. Prin ambasada noastră i se trimitea Gerovital lui Salvator Allende. Când am fost în Indonezia, Sukarno a dat o recepţie specială în cinstea ei, care a mers însoţită de dr. Burghele (26). In 1973, la Havana, şi Fidel Castro (27) l-a întrebat pe Ceauşescu ce mai face Ana Aslan. L-a tratat şi pe Regele Hassan al Il-lea (28) al Marocului. Prin 1975, Ana Aslan mi-a spus ceva extraordinar cu privire la Nicolae Ceauşescu. „Tovarăşul Andrei, a zis ea, preşedintele nostru are o dinamică a îmbătrânirii extraordinară - se schimbă nu de la an la an, ci de la lună la lună, aşa cum n-am mai întâlnit în cariera mea“.

Lavinia Betea:
Ceauşescu nu a consultat-o niciodată?

Stefan Andrei:
Nu ştiu. Era subiect tabu unde se consulta Ceauşescu. Am fost la ea la masă. Mi-a spus că a trăit cu mulţi bărbaţi, dar nu a spart nicio familie. Se pare că marea ei iubire a fost doctorul Danielopolu, ginerele lui Ionel Brătianu.

Lavinia Betea:
Cum mergeau pe-atunci lucrurile, nu cumva mare parte din fenomenul Ana Aslan a fost efectul tehnicilor de prestigiu ale Securităţii?

Stefan Andrei:
Nu. Pentru că mulţi au recunoscut efectele tratamentelor şi sfaturilor ei. Sigur, un mare rol joacă aici şi autosugestia. Interesant este că pe ea Elena Ceauşescu a propus-o să fie academician. Pe ea şi pe Maliţa (29)

Lavinia Betea:
Cum s-a ajuns la construcţia acelei baze materiale deosebite pentru Ana Aslan şi mai ales cum a fost îngăduit acest „cult al personalităţii" pentru o femeie care ilustra puterile ştiinţei şi, deopotrivă, mitul tinereţii veşnice?

Stefan Andrei:
Era, şi pe vremea lui Gheorghiu-Dej, spitalul de la Otopeni cunoscut ca un centru de geriatrie. Cred, poate că mă înşel, dar am bănuiala că şi Dej o consulta. Majoritatea bărbaţilor o căutau din motive ce ţin de sexualitate. Eu am întâlnit-o prima dată în Italia, stăteam în acelaşi hotel. Ea venise acolo să consulte şi să trateze nişte oameni foarte puternici — Pietro Nenni (30), conducătorul Partidului Socialist Italian, şi Lelio Basso (31), considerat cel mai mare ideolog al socialiştilor europeni. Ei plăteau la bugetul de stat românesc consultaţiile şi tratamentele Anei Aslan.

Lavinia Betea:
De ce s-a pierdut acest brand românesc?

Stefan Andrei:
Mulţi dintre colaboratorii ei principali au plecat peste hotare. Ea a tratat pe cineva din conducerea poliţiei din Uruguay, iar după aceea s-a deschis la Montevideo un centru cu produsele ei. Reputaţia ei continuă. Au venit în România mulţi oameni de afaceri să se trateze la ea.

Lavinia Betea:
Dar dintre români?

Stefan Andrei:
Trata, dar nu ştiu pe cine. N-am îndrăznit să întreb. Ana Aslan bea - la o vârstă avansată - cot la cot cu bărbaţii. Numai vin roşu însă.

Lavinia Betea:
Era şi Ana Aslan o punte de apropiere...

Stefan Andrei:
Erau şi altele. Vorbeam de Maurer... Până la un timp după 1965, cu munca asta mai măruntă a mea, de prim-adjunct al secţiei de relaţii internaţionale, mergeam des la Ceauşescu. Eu sunt cel care am elaborat scrisoarea către partidele comuniste din Europa după vizita lui Ceauşescu de la Praga, din august 1968 (32). Ce s-a întâmplat la Praga, că viaţa asta este... Când lucrasem la studenţi, am fost în Uniunea Sovietică la Artek, în Crimeea, lângă Ialta. Şi acolo m-am cunoscut cu unul care era secretar general al uniunii internaţionale a studenţilor, un cehoslovac pe care îl chema Jiri Pelikân (33).

Lavinia Betea:
Care a ajuns directorul televiziunii din Praga şi unul dintre marii susţinători ai reformelor din 1968.

Stefan Andrei:
Când m-am dus la Praga m-am întâlnit cu el. A venit şi el la Bucureşti. Era îndrăgostit foc de nepoata lui Nae Ionescu (34), care după aceea a ajuns interpreta lui Nicuşor, pe care-1 însoţea peste hotare. Şi mă revăd în 1968 cu Pelikân la Praga. Acolo am lucrat comunicatul comun şi Tratatul de prietenie româno-cehoslovac. Translator a fost Sergiu Celac. Discuţia s-a purtat numai în rusă.

Lavinia Betea:
Dubcek (35) nu avea nevoie de interpret - crescuse în Uniunea Sovietică.

Stefan Andrei:
Da, dar nu cu Dubcek am discutat eu. Ci cu un adjunct de ministru şi cu un adjunct de şef de secţie de la partid. Şi Celac traducea. Rupeam şi eu ruseşte. Insă nu puteam merge la precizia unui document. Şi m-am întâlnit cu Jiri Pelikân. Bineînţeles că am participat la negocierile, discuţiile, convorbirile Ceauşescu—Dubcek. Am asistat la o serie de discuţii care au avut loc la Hradcany, la palat, în curte, între Ceauşescu şi Maurer.

Lavinia Betea:
Ce discutaţi dv. cu ei?

Stefan Andrei:
In primul rând că îmi dădeau mie dezlegări pentru formulele de compromis din cele două documente. Intre timp, asistam şi la ce vorbeau între ei. Una dintre problemele ridicate de Ceauşescu a fost următoarea: „Măi, Jeane, şi noi trebuie să vedem mai atent, în România, problemele acestea ale artei şi culturii. Ce hotărăsc cei de la Propagandă şi de la Consiliul Culturii... Materialele care îmi cad mie, arată că ei vorbesc în numele conducerii partidului fără să fi avut părerea conducerii. Şi îţi dau un exemplu concret. Acum două-trei zile au venit la mine să scoată o carte a lui Cartojan, de istorie a literaturii populare şi a literaturii vechi. Eliminaseră din ea, de peste tot, cuvântul Basarabia. De ce să scoatem?, le-am zis eu. Dacă Basarabia a scris Cartojan, lasă Basarabia. Apoi, piesele pe care le taie ei din repertoriu. La fel, să vedem de ce-o fac. Poate la guvern, poate la partid, să avem şi noi un grup care să ne prezinte şi nouă ce resping ei. Pentru că ne vom crea nemulţumiri şi nici măcar nu suntem de vină.“ Concluzia lor a fost că trebuie să desfiinţăm Direcţia tipăriturilor (36). Asta a fost spusă în curte la Hradcany. Pentru că ei scot ce nu trebuie în numele partidului.

Lavinia Betea:
O discuţie care a dus la desfiinţarea instituţiei oficiale a cenzurii. In memoriile sale, Dumitru Popescu recunoştea că nu ştie cum s-a desfiinţat, dar relata câteva cazuri de aberaţii ale înalţilor cenzori şi întâmplări anecdotice generate de restrânsul lor orizont cultural.

Stefan Andrei:
Problema aceasta s-a ridicat la Praga în 1968. După aceasta a reluat-o Ceauşescu într-o discuţie cu Burtică, la care am participat şi eu. Nu Dumitru Popescu se ocupa atunci de propagandă, ci Burtică. Asta spun precis, să rămână scris. Popescu n-a fost implicat în desfiinţarea instituţiei cenzurii. A fost într-o după-amiază, mi-amintesc, ca acum, în biroul lui Ceauşescu, unde era Burtică şi unde eram şi eu.

Lavinia Betea: Vi s-a părut cumva la Praga, în 1968, că ar vrea Ceauşescu să restrângă chingile? în sensul solicitărilor oamenilor de cultură din Cehoslovacia?

Stefan Andrei:
Nu să liberalizeze prin modelul cehoslovac. Pentru că atunci mi-a spus Ceauşescu: „Vorbeşte, spune-i lui Pelikân să fie mai atent să nu facă toate deodată. Acum s-au apucat să publice şi să activeze organizaţia foştilor deţinuţi politici din timpul comunismului? Aşa vor răscoli foarte multe probleme. Trebuie făcută, trebuie date drepturile, dar fără tam-tam. Să fie foarte atenţi pentru că au apărut aici critici violente la adresa Uniunii Sovietice şi a Partidului Comunist al Uniunii Sovietice. Asta creează un pericol. Şi noi o facem, dar acoperit, pe bază principială. Şi să nu grăbească măsurile. Prea au luat-o cu a schimba prea multe lucruri.“

Lavinia Betea:
I-a dat asemenea sfaturi şi lui Dubcek?

Stefan Andrei:
Nu. Mie, să-i spun eu lui Pelikân. Pelikân mi-a răspuns că există pericolul foarte mare al intervenţiei Uniunii Sovietice şi al celorlalţi în Cehoslovacia. De aceea, zicea el, noi scriem, dăm la televiziune, la radio ca să pregătim poporul pentru condiţiile unei intervenţii din exterior.

Lavinia Betea:
Dar Dubcek n-a crezut că vor interveni sovieticii. Am făcut, împreună cu alţi colegi, o cercetare asupra acestui moment prin documente de arhivă şi martori implicaţi. Fostul ministru de Interne şi şef al Securităţii, Ion Stănescu (37),  spunea că Dubcek a fost informat de Ceauşescu asupra invaziei despre care serviciile româneşti de informaţii aflaseră deja. Dubcek nu credea că vor fi invadaţi (38).

Stefan Andrei:
Nu. Dubcek a spus „pot să vină, îi primim cu flori“. Dar prin aceasta nici Dubcek n-a respins, direct, ideea intervenţiei sovietice. Dar, prin tot ceea ce ştii dumneata despre el şi formaţia lui, el nu putea să dea ordin armatei cehoslovace să lupte împotriva armatei sovietice.

Lavinia Betea:
Dar nimeni nu putea să dea un astfel de ordin. Ar fi fost un masacru. Ii păsa lui Ceauşescu?

Stefan Andrei:
Ceauşescu şi cu Maurer se gândeau la aceasta. Maurer a fost pe ideea că sovieticii, ştiind că se va opune rezistenţă, nu vor veni.

Lavinia Betea:
Am găsit o declaraţie şocantă făcută de Maurer lui Ciu Enlai (39) în întâlnirea lor din septembrie 196940. Şocantă pentru că Maurer, în convorbirile cu mine, l-a criticat pe Ceauşescu că ar fi depăşit limitele în discursul său din 21 august 1968. Şi iată ce spunea Maurer, nu în tulburarea evenimentului, ci la rece: „Desigur, nu încercăm în niciun caz să provocăm un conflict. Noi încercăm să găsim un limbaj comun cu Uniunea Sovietică... bazat pe un set de principii. Dacă Uniunea Sovietică încearcă să facă în România ceea ce a făcut în Cehoslovacia, vom riposta. Desigur nu avem pretenţia să zdrobim armata sovietică, să ajungem la Moscova şi să dictăm Kremlinului pacea. Nu putem face asta, dar vom lupta în România în acelaşi mod ca vietnamez ii“. (41) In mediile publicistice continuă să funcţioneze însă teoria că n-au fost pericole pentru România.

Stefan Andrei:
Acelea erau declaraţiile sovieticilor. A spus-o şi Brejnev în Crimeea, prin 1973-1974, când au vorbit la un moment dat de invazia Cehoslovaciei din 1968. „Ei cum îţi închipui, tovarăşe Ceauşescu, să se împuşte doi oameni cu carnete roşii de comunişti în buzunar, unul de la voi, unul de la noi?!“. Parcă la cehoslovaci n-ar fi fost la fel. Insă ceilalţi, inclusiv Jivkov (42), au spus că militarii pregăteau asta. La o masă, la Plovdiv, a recunoscut Jivkov. După ce trecuseră toate.


Note:

18 Sukarno (1901-1970), politician de origine indoneziană. A fost primul preşedinte al Indoneziei (1945-1967), după eliberarea de sub dominaţia olandeză.

19 Sukharto (1921-2008), politician de origine indoneziană. L-a succedat pe Sukarno, în funcţia de preşedinte al Indoneziei (1968-1998).

20 Dipa Nusantara Aidit (1923-1965), politician de origine indoneziană. A fost liderul Partidului Comunist din Indonezia. A fost împuşcat de armată, în timpul unei încercări de răsturnare a regimului Sukarno.

21 Robert Francis Kennedy (1925-1968), politician american de orientare democrată. A ocupat funcţia de procuror general al Statelor Unite ale Americii (1961-1964). A fost fratele mai mic al preşedintelui John F. Kennedy. La fel ca şi acesta, a fost asasinat.

22 Ana Aslan (1897-1988), medic, director al Institutului Naţional de Geriatrie şi Gerontologie (1958-1988). Inventatoarea Gerovitalului, medicament folosit în tratamentul îmbătrânirii.

23 Kwame Nkrumah (1909-1972), om de stat ghanez. A fost prim-ministru (1957-1960) şi primul preşedinte al Ghanei (1960-1966), după obţinerea independenţei de sub dominaţia britanică. A susţinut mişcarea panafricană, pledând pentru o „singură comunitate africană".

24 Leopold Sedar Senghor (1906-2001), poet, gânditor, om de stat senegalez. A ocupat funcţia de preşedinte al Senegalului, după eliberarea de sub dominaţia franceză (1960-1980). A fost primul membru de culoare al Academiei Franceze. Printre altele, s-a remarcat prin lansarea conceptului de „negritudine", de acceptare a culturii şi tradiţiilor africane. In egală măsură, a sprijinit şi francofonia.

25 William Richard Tolbert Jr. (1913-1980), om de stat liberian. A deţinut funcţia de preşedinte al Liberiei (1971-1980).

26 Teodor Burghele (1905-1977), medic. Preşedinte al Academiei RSR (1976-1977), ministrul Sănătăţii (1972-1975).

27 Fidel Castro (n. 1926), revoluţionar, om de stat cubanez. A deţinut funcţiile de prim-ministru (1959-1976) şi preşedinte (1976-2008) al Cubei. A condus Partidul Comunist Cubanez, în calitate de prim-secretar (1961-2011). Din cauza vârstei a renunţat la putere în favoarea fratelui său, Râul Castro.

28 Regele Hassan al Il-lea (1929-1999), om de stat marocan, aparţinând dinastiei alaouite. S-a aflat în fruntea statului între 1961 şi 1999.

29 Mircea Maliţa (n. 1927), matematician, diplomat. Membru al CC al PCR (1972-1980). Profesor la Facultatea de Matematică a Universităţii din Bucureşti, director al Bibliotecii Academiei Române (1950-1956), consilier la Misiunea Permanentă a României la ONU de la Washington (1956-1961), director şi ministru-adjunct în MAE (1961-1970), ministrul învăţământului (1970-1972), consilier al secretarului general al CC al PCR (1979-1981), ambasador, reprezentant permanent al RSR pe lângă Oficiul Naţiunilor Unite şi Instituţiile Specializate ale ONU de la Geneva (1981-1982), ambasador în SUA (1982-1985).

30 Pietro Sandro Nenni (1891-1980), politician italian de orientare socialistă. A fost secretar al Partidului Socialist Italian (1943-1945, 1948-1949), ministru al Afacerilor Externe (1968-1969).

31 Lelio Basso (1903-1978), politician italian de orientare socialistă. In 1964, s-a alăturat Partidului Socialist Italian al Unităţii Proletare, organizaţie desprinsă din Partidul Socialist Italian. 

32 în perioada 15-17 august 1968 a avut loc vizita la Praga a unei delegaţii a României, condusă de Nicolae Ceauşescu. S-a semnat Tratatul de prietenie, colaborare şi asistenţă mutuală româno-cehoslovac, pe o perioadă de 20 de ani.

33 Jiri Pelikân (1923-1999), gazetar, membru al Partidului Comunist din Cehoslovacia. In timpul Primăverii de la Praga, se afla la conducerea Televiziunii Cehoslovace. Solidar cu regimul Dubcek, s-a opus intervenţiei statelor din Tratatul de la Varşovia (august 1968). Din 1969, a trăit în Italia, stat care i-a acordat azil politic. A devenit unul dintre fruntaşii Partidului Socialist Italian.

34 Nae Ionescu (1890-1940), profesor, om politic, publicist. A predat logică la Universitatea din Bucureşti. Ideile sale filosofice au fost expuse oral, fără a căpăta şi o formă scrisă, şi au rămas cunoscute sub numele de „trăirism". Apropiat, din punct de vedere ideologic, de dreapta extremă. Ca profesor, a exercitat o mare influenţă asupra tinerei generaţii.

35 Alexander Dubcek (1921-1992), lider comunist slovac. A ocupat funcţia de prim-secretar al Partidului Comunist din Cehoslovacia (1968-1969). Pentru politica de reformare a regimului comunist, a fost îndepărtat de la putere prin intervenţia militară a unor state membre ale Tratatului de la Varşovia.

36 Direcţia Generală a Presei şi a Tipăriturilor, instituţia cenzurii comuniste fondată după model stalinist în 1955, a fost înlocuită de Ceauşescu după 1965 cu Consiliul de Stat al Presei şi Tipăriturilor. Acesta a fost desfiinţat în 1977, fiind instituită autocenzura, mecanism perceput ca asigurând cea mai dură constrângere din epocă.

37 Ion Stănescu (1929-2010), profesia de bază: frezor. A detinut funcţii atât în partid, cât şi în stat precum: membru al CC al PCR (1965-1979; 1982-1989), preşedintele Consiliului Securităţii Statului (1968-1972), ministru de Interne (1972-1973), viceprim-ministru al Guvernului (1977-1978), şef al Departamentului pentru Construcţii în Străinătate (1981-1984), ministrul Turismului (1984-1990).

38 Lavinia Betea (coord.), Cristina Diac, Florin Mihai, Ilarion Ţiu, 21 august 1968 - Apoteoza lui Ceauşescu, Iaşi, Polirom, 2009, p. 51.

39 Ciu Enlai (1898-1976), fruntaş comunist chinez. A fost primul prim-ministru al Republicii Populare Chineze (1949-1976). Intre 1949 şi 1958, a deţinut şi portofoliul Externelor.

40 După moartea lui Ho Şi Min (2 septembrie 1969), o delegaţie a PCR condusă de Ion Gheorghe Maurer şi Paul Niculescu-Mizil a fost desemnată să participe la funeraliile liderului nord-vietnamez. Atât la dus (7 septembrie), cât şi la întors (11 septembrie), delegaţia s-a oprit la Beijing, purtând discuţii cu Ciu Enlai.

41 Apud Larry Watts, Fereşte-mă, Doamne, de prieteni. Războiul clandestin al Blocului Sovietic cu România (ediţie promoţională), Editura RAO, Bucureşti, 2011, p. 451.

42 Todor Jivkov (1911—1998), lider comunist bulgar. A fost prim-secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist Bulgar (1954-1989), preşedinte al Consiliului de Stat (1971-1989).



va urma