Misiune dificila. Jurnal

C.V.R. Schuyler

Miercuri, 14 martie, 1945

Impreună cu mai mulţi ofiţerii de-ai mei, am participat la un dejun oferit de
dl Berry în cinstea ziariştilor veniţi de la Moscova. Era interesant de observat
punctul lor de vedere faţă de situaţia din România. Se află aici doar de o zi şi
ceva, însă, realizează pe deplin semnificaţia situaţiei. Ei înţeleg faptul că actualul
guvern a fost instalat mai mult prin forţă şi că poporul român este în ansamblu
foarte nemulţumit din această cauză. Bineînţeles că aceasta nu va servi la
nimic, deoarece, o dată întorşi la Moscova, nu vor reuşi să treacă de cenzură nici
o relatare adevărată.


Guvernul a organizat după-amiază încă o manifestaţie de masă în Piaţa
Palatului (56). Au ţinut discursuri Groza, Vîşinski, Gheorghiu-Dej şi alţi membri
ai guvernului. Manifestaţia a fost organizată şi în cinstea retrocedării Transilvaniei.
Bănuiesc că a fost pusă în scenă, în mare parte, pentru ochii reporterilor,
pentru că aceştia nu au putut să participe la manifestaţia de la Cluj. Regele însuşi
a fost rechemat în oraş şi pus să-şi facă apariţia la balcon, fiind aclamat cu
entuziasm de către mulţime. întâmplător, acesta a fost singurul moment de
interes sau entuziasm manifestat de mulţime pe perioada întregii manifestaţii.


In mesajul primit astăzi de la Washington, se arată că guvernul Statelor
Unite este în continuare nesatisfăcut de explicaţiile oferite de Rusia pentru
evenimentele din România şi solicită în continuare organizarea unei întruniri
— la Moscova — la care să participe reprezentanţii celor trei puteri, cu care
ocazie să se discute întreaga situaţie. Vicemareşalul, care a primit şi el această
informaţie, jubilează şi crede că aceasta va aduce României un guvern nou. Nu
pot fi de această părere, căci nu văd cum ar putea permite Rusia o asemenea
acţiune, cândva. Ar fi o lovitură mult prea dură dată prestigiului său. Chiar dacă
s-ar ţine o astfel de conferinţă, cred că ea ar fi doar un gest de salvare a prestigiului
Marii Britanii şi Statelor Unite, iar concluzia finală va fi ca lucrurile să
fie lăsate aşa cum sunt.

Vineri, 16 martie 1945

Azi-dimineaţă, BBC-ul, cât şi posturile de radio din Statele Unite, au anunţat
nemulţumirea guvernului american faţă de guvernul minoritar din România
şi a cerut Marii Britanii şi Rusiei să organizeze o conferinţă comună, în cadrul
căreia să se discute în întregime problematica română, în lumina înţelegerii de
la Ialta. Sigur că, această acţiune îi bucură pe toţi americanii de aici, pentru că
dovedeşte că rapoartele transmise telegrafic de noi se bucură de deplină atenţie
la Washington şi că am furnizat suficiente informaţii pentru a permite
guvernului nostru să adopte o poziţie fermă. Românii se simt şi ei mai încurajaţi.
Cu toate acestea, atât eu, cât şi dl Berry ne îndoim că rezultatul final va avea
vreo însemnătate deosebită pentru viitorul României. Ruşii sunt acum atât de
puternic înfipţi aici din punct de vedere politic, economic şi militar, încât pare
greu de crezut că simpla organizare a câtorva conferinţe i-ar putea urni.


Am avut încă o întâlnire cu dl Brătianu, la solicitarea sa. A fost de faţă şi
colonelul Jadwin. Dl Brătianu dorea doar să mă pună la curent cu situaţia
politică actuală. El a subliniat că, după părerea sa, naţiunea este împinsă către
ruină totală şi, mai mult, că exact aceasta este şi intenţia ruşilor. El crede că ruşii
fac tot posibilul să provoace o criză economică deplină, astfel încât oamenii să
se găsească în imposibilitatea de a-şi asigura strictul necesar supravieţuirii. In
aceste condiţii, ei ar accepta cu bucurie comunismul şi chiar intrarea în Uniunea
Sovietică, în speranţa unei vieţi mai bune.


Dl Brătianu s-a bucurat să afle azi-dimineaţă, la radio, ştirea despre interesul
Statelor Unite faţă de România, însă el are impresia că nu se poate face mare
lucru. Afirmă că influenţa ruşilor în ţară este mult prea mare. Subliniază că, în
decursul ultimilor o sută de ani, ruşii au ocupat România de vreo două-trei ori şi
că, de fiecare dată, nu au putut fi scoşi din ţară decât prin forţa armelor. El afirmă
că aceasta este unica modalitate şi de această dată, şi că nu prea are speranţe că
Marea Britanie sau Statele Unite vor face un asemenea efort.


Dl Brătianu nu crede totuşi că sunt ameninţate vieţile membrilor elitei din
România. Spune că românii nu sunt un popor neîndurător ca bulgarii şi că în nici
un caz nu vor recurge la omoruri sau deportări în masă. Are însă sentimentul că
elita va fi nevoită să se adapteze pentru a trăi într-un stat comunist.

Sâmbătă, 17 martie 1945

După-amiază, la orele 13,00, toţi trei reprezentanţii şefi din Comisia Aliată
de Control am participat la o şedinţă comună. Generalul Susaikov a părut foarte
cooperant. A urmărit foarte atent fiecare din punctele prezentate de vicemareşalul
Stevenson şi de mine, şi a afirmat că este de dorit să se facă tot posibilul
pentru a veni în întâmpinarea cerinţelor noastre, cu condiţia ca acestea să nu fie
în contradicţie cu propria sa politică. A fost de acord ca, o dată pe săptămână, să
avem o întâlnire comună şi să aibă loc întruniri similare, de asemenea săptămânale,
în toate subsecţiile comisiei. A fost de acord şi să ne ţină la curent cu
fiecare directivă dată guvernului român şi ne-a permis să trimitem la Comisia
sovietică ofiţeri împuterniciţi care să citească acele directive înainte de a fi
transmise. Este de părere că vremurile grele au trecut şi că, de acum încolo, viaţa
va deveni mai „normală" pentru toţi cei interesaţi din România. Am aflat că,
după plecarea generalului Vasiliev, fostul şef de Stat Major, generalul Vinogradov
va rămâne şef al Statului Major al generalului Susaikov.


Dl Rădulescu a venit să mă vadă astă-seară. Arăta foarte obosit şi mi-a spus
că nu o duce bine cu sănătatea, şi că se aşteaptă ca în curând să demisioneze din
funcţia de şef al secţiei române a Comisiei pentru Aplicarea Armistiţiului. Mi-a
descris în detaliu recentele festivităţi de la Cluj, ocazionate de retrocedarea
Transilvaniei (57). Mi-a spus că, din punctul de vedere-al unui român loial, ceremoniile
au reprezentat o lovitură cumplită dată onoarei naţionale. Mai mult de
două treimi din cei prezenţi erau maghiari care cântau melodii ungureşti şi
purtau imense drapele naţionale maghiare. Prin comparaţie, grupul de români
era foarte tăcut, a defilat doar cu câteva mici drapele naţionale şi fără prea mult
entuziasm. Mulţi dintre cei care au defilat, trecând pe lângă Rege, au făcut
salutul comunist. Alţii, nici măcar nu au lăsat impresia că l-ar recunoaşte pe
Rege, deoarece nu şi-au scos pălăriile. Ruşii puteau fi văzuţi peste tot şi păreau
că se simt extraordinar de bine. Singurul semn încurajator a fost absenţa totală
a delegaţiilor americană şi britanică. El mi-a spus că acest lucru a provocat cu
siguranţă multe preocupări guvernului. La banchetul organizat după încheierea
paradei, dr. Groza a ţinut un lung discurs în limba maghiară. Acest gest în sine
a fost catalogat de dl Rădulescu drept o lovitură dată onoarei naţionale.


Dl Rădulescu e de părere că ţara se află în pragul haosului economic. Arată
că pretenţiile ruşilor au devenit atât de mari, încât frizează ridicolul. Conform
articolului 12 (58), de pildă, ruşii pretind să se trimită înapoi în Rusia cei 90 000
cai pe care, chipurile, românii i-ar fi luat de la ei. Din aceşti 90 000, mai pot fi
găsiţi cam 20 000. Toţi ceilalţi au murit sau au fost deja duşi de diferite unităţi
armate ruseşti din România. Ruşii pretind, de asemenea, ca românii să retumeze
— în conformitate cu articolului 12 — tot grâul care a fost luat din Rusia.
Acesta, în valoare de 50 miliarde lei, reprezintă o cantitate de 10 000 vagoane de
cereale. De asemenea, ruşii pretind că România execută prea încet reparaţiile la
autovehiculele care trebuie să fie trimise înapoi în Rusia. Aşadar, România
trebuie să livreze 4 700 automobile, care să fie imediat predate ruşilor, păstrând
în schimb echipamentul uzat şi defect luat anterior din Rusia.


Dl Rădulescu se pregăteşte să demisioneze în scurt timp. Nu este deloc de
acord cu guvernul şi simte că nu-şi poate asuma răspunderea de a contribui la
ultimele faze ale colapsului României.

Duminică, 18 martie 1945

Incepem să primim, de la diferiţi oameni din oraş, reacţii la protestul
guvernului american adresat ruşilor în privinţa României. Anterior anunţului
american, o ruptură de proporţii avusese loc în cadrul Partidului Naţional
Ţărănesc,iar dr. Lupu fusese pe punctul de a-i cere lui Maniu să se retragă, astfel
încât el să poată reorienta partidul spre stânga. Acum însă dr. Lupu a renunţat la
ideea sa şi, deoarece simte că ar putea exista un ajutor din partea Americii, este
mai mult decât dispus să continue opoziţia faţă de actualul guvern, sub conducerea
lui Maniu. Am aflat, de asemenea, că guvernul însuşi a avut o lungă şedinţă
ieri, subiectul principal de discuţie fiind atitudinea de luat faţă de poziţia adoptată
de americani. încă nu am aflat detalii. Românii par să considere că, indiferent
dacă nu se va mai obţine altceva, protestul nostru a reuşit să determine guvernul
să facă mutări mai lente şi mai prudente în problema reformei agrare, a persecutării
„fasciştilor" (59) şi în încercarea de a adopta alte orientări comuniste.


Azi-dimineaţă, vicemareşalul mi-a cerut cu împrumut avionul pentru o
călătorie în Anglia, ca să-şi aducă soţia. Eu, personal, nu am folosit încă avionul
şi mă cam codesc să-l las să-l ia atât de curând. Totuşi, nu am motive temeinice
să-l refuz, cu atât mai mult cu cât s-a oferit să-mi lase în folosinţă avionul său
mai mic. Am ridicat problema celor de la Caserta şi am sugerat şi alternativa ca
un C-47, momentan liber, să-i fie pus vicemareşalului la dispoziţie, pentru
această călătorie.


Am expediat în fine, azi, o radiogramă, la a cărei redactare lucrez de câteva
zile. Este lungă şi precizează Departamentului de Război, că România este de pe
acum puternic dominată din punct de vedere economic şi politic de către Rusia.
Am încercat să demonstrez că, deşi tacticile anglo-americane ar putea întârzia
atingerea scopurilor politice ale Rusiei, România este atât de aproape de o
prăbuşire economică totală, încât Rusia ar putea oricând să găsească o justificare
pentru a intra în scenă şi a prelua puterea, pe motiv că România nu reuşeşte
să ducă la îndeplinire obligaţiile impuse prin Armistiţiu. Am enumerat numeroasele
interpretări dure şi extrem de injuste date de ruşi prevederilor Armistiţiului,
precum şi alte fapte, prin care resursele de hrană,produsele industriale,
utilajele şi instalaţiile etc. sunt aproape epuizate, cu rezultatul că ruina totală
poate fi iminentă. De fapt, pare că Rusia face tot posibilul să grăbească o astfel
de prăbuşire, cu speranţa că, în atari condiţii, poporul se va îndrepta spre comunism
şi chiar spre unirea cu Rusia, ca unica posibilitate acceptabilă. Sper că
Statele Unite vor înţelege că, numai printr-o administrare cu adevărat tripartită
a termenilor Armistiţiului, pe întreg teritoriul ţării, putem spera să salvăm
România de comunism. Dacă reprezentanţii Statelor Unite şi ai Marii Britanii se
menţin aici doar pe poziţii de spectatori, aşa cum se întâmplă în prezent, Rusia
va continua, neîndoielnic, să-şi facă jocul.

Luni, 20 martie 1945

Nu s-a mai auzit nimic referitor la protestul transmis de Statele Unite la
Moscova, în legătură cu situaţia din România Au trecut deja nouă zile de
când i-au fost transmise lui Harriman instrucţiunile iniţiale privitoare la această
chestiune. Pare foarte probabil că Rusia amână deliberat răspunsul, în speranţa
că guvernul român va deveni stăpân pe situaţie înainte ca, la Moscova, cele trei
puteri să ia o hotărâre finală.


Cu toate acestea, guvernul român începe să dea semne de dezbinare.
Tătărescu şi prietenii săi liberali disidenţi nu pot fi de acord cu actuala formă a
legii exproprierii pământului, prin care se confiscă tot pământul moşierilor, fără
plata vreunei compensaţii. Tătărescu susţine acordarea unei despăgubiri
oarecare pentru pământul expropriat. Se răspândeşte zvonul că îşi va da curând
demisia. Dacă o va face, va fi probabil trecut imediat pe lista criminalilor de
război. Se relatează că şi dr. Groza ar fi menţionat că începe să se sature de
situaţia creată şi că el însuşi s-ar putea să nu mai reziste mult.


Ruşii dau semne de încrâncenare,îndeosebi în privinţa anglo-americanilor.
Diversele restricţii de aterizare şi decolare impuse avioanelor noastre devin din
ce în ce mai supărătoare. Ieri am avut două avioane încărcate la capacitate
maximă, cu circa 50 de persoane evacuate, bagaje, echipaj, etc., cărora li s-a
interzis decolarea chiar în ultimul moment şi ni s-a adus la cunoştinţă că o să
treacă două-trei zile până se va obţine autorizarea necesară. S-a pretextat că
autorizarea acordată anterior a fost valabilă doar pentru ziua precedentă, adică
în ziua când sosise avionul din Italia. Era o interpretare cu totul nouă care nu
fusese invocată niciodată până acum şi pe care nu ne-o comunicaseră anterior.
Britanicii aveau şi ei două avioane gata de decolare, care au fost obligate să
rămână la sol din acelaşi motiv. O altă restricţie impusă se referă la chestiunea
permiselor de circulat noaptea. Am fost informaţi ieri că doar 20 de americani
din tot Bucureştiul vor primi permisiunea de a circula noaptea, după orele 23,00.
De acestea trebuie să beneficieze personalul dlui Berry, toţi oamenii mei,
angajaţii OSS, ai Corpului Aerian etc. De asemenea, maşinilor noastre li se
impun restricţii de circulaţie pe perioada nopţii. îl vizitez astăzi pe generalul
Vinogradov, pentru a discuta aceste probleme şi sper să obţin renunţarea măcar
la unele din aceste restricţii. Nu putem să nu considerăm că ruşii sunt agasaţi de
faptul că am reuşit să raportăm condiţiile de aici cu suficientă acurateţe pentru
a permite guvernului Statelor Unite să protesteze. Prin restrângerea treptată a
activităţilor noastre pe viitor, ruşii speră probabil ca să ne limiteze posibilităţile
de a raporta ce întorsătură iau evenimentele.


Un alt fapt semnificativei de rău augur, a fost împuternicirea dată oficial de
către guvernul român unor grupuri de voluntari civili (60) de a participa la menţinerea
ordinii în oraş. Este doar un şiretlic în scopul recunoaşterii oficiale a
bandelor de comunişti înarmaţi care au fost la originea majorităţii tulburărilor de
până acum. Aceşti civili au acum posibilitatea să cutreiere înarmaţi oraşul cât
poftesc şi probabil ei vor fi cei care îi vor aresta pe cetăţenii de care comuniştii
doresc să scape. Bineînţeles că, majoritatea acestor cetăţeni nu vor fi aduşi
probabil niciodată în faţa instanţelor de judecată, ci vor dispărea, pur şi simplu.
Există deja câteva exemple de acest gen.


Astăzi am mai aflat, de asemenea, că dl Berry şi personalul său se află sub
o foarte strictă supraveghere. Am obţinut o copie după un raport adresat
Statului Major rus, în care erau înşiraţi toţi vizitatorii care au intrat şi au ieşit
din sediul Legaţiei, ora la care au sosit şi cea a plecării, cu cine au discutat şi,
în unele cazuri, care a fost subiectul discuţiilor purtate. Am o puternică bănuială
că şi statul meu major este urmărit îndeaproape. Am primit numeroase
semnale că personalităţi române, inclusiv membri ai personalului de la Palat, au
fost avertizate că nu este bine pentru reputaţia lor să fie văzuţi vizitând prea
des sediile, american sau britanic. Mă tem că majoritatea surselor noastre de
informaţii româneşti, care s-au dovedit până acum foarte productive, vor seca
în curând.


Note:

(56). în Piaţa Palatului din Bucureşti a avut loc, la 15 martie 1945, o mare demonstraţie
prilejuită de reinstaurarea administraţiei româneşti în nordul Ardealului. Au luat
cuvântul: gl. C.V. Răşcanu — ministru de Război şi Miron Constantinescu (PCR)
care şi-a exprimat „recunoştinţa" faţă de „prietenul binefăcător" al poporului
român, mareşalul Stalin. (vezi „România Liberă" şi „Scânteia" din 16 martie 1945).

(57). 11 aprilie 1945.

(58). Articolul 12 din Convenţia de Armistiţiu prevedea: „Guvernul român se obligăca,
în termenele indicate de către înaltul Comandament Aliat (Sovietic), să restituie
Uniunii Sovietice în desăvârşită bună stare toate valorile şi materialele luate de pe
teritoriul ei, în timpul războiului, aparţinând statului, organizaţiilor publice şi
cooperative, întreprinderilor, instituţiilor sau cetăţenilor particulari, precum şi
utilajul fabricilor şi uzinelor, locomotive, vagoane de căi ferate, tractoare, autovehicule,
monumente istorice, valori de muzeu şi orice alte bunuri." (vezi Convenţia
de Armistiţiu,Ministerul Afacerilor Externe, Bucureşti, 1944).

(59). Printr-un Jurnal al Consiliului de Miniştri din 19 martie 1945, s-a dispus, totuşi,
arestarea unor „fascişti" sub învinuirea de crime de război: gl. Ilie Şteflea (fost şef
al MStM; va muri în detenţie în 1961); gl. Radu Korne (deşi cunoscut simpatizant
al Germaniei, a rămas credincios Regelui său la 23 august 1944; a murit la 28 aprilie
1949 la Jilava); gl. Gh. Potopeanu, gl. Gh. Cialîk, Gh. Teodorescu (fost director
general al PTT).

(60). Se referă la instrucţiunile primite de William Averell Harriman, la 12 martie 1945,
de la Departamentul de Stat american, prin care acesta cerea Moscovei ca situaţia
creată în România să fie discutată într-o viitoare conferinţă a miniştrilor de externe
ai SUA, Marii Britanii şi URSS. (vezi Paul D. Quinlan, Ciocnire deasupra României,
Fundaţia Culturală Română, Iaşi, 1995, p. 124).



va urma