joi, 16 aprilie 2015

I se spunea Machiavelli (IX)


Stefan Andrei in dialog cu Lavinia Betea




PREDECESORII - MAURER, MÂNESCU, MACOVESCU



„Românizarea" muncilor de răspundere

Lavinia Betea:
Consultând lista şefilor comunişti ai diplomaţiei româneşti, constat că, în pofida rotaţiei cadrelor din toate celelalte segmente ale politicului, aici a fost mai multă stabilitate. Din 1952 - când Ana Pauker este instalată şefa diplomaţiei româneşti - şi până în 1989 au fost zece miniştri (1). Corneliu Mănescu (2) a fost cel mai longeviv ministru de Externe: 11 ani. Ce ştiţi dv. despre numirea lui?

Stefan Andrei:
Că a ajuns la propunerea lui Ceauşescu.

Lavinia Betea:
In 1961 unde eraţi? Aveaţi acces la cei mari?

Stefan Andrei:
Numai la Ghizela Vass. In 1961 eram şeful Comisiei internaţionale a UASR-ului. Ştiu însă de la ea, am aflat şi de la alţii pe urmă, cum s-a întâmplat. Bodnăraş l-a propus pe Gogu Rădulescu. „Măi, Emile, e foarte bun, dar e prea urât, i-a zis Dej. Când merge peste hotare, o să-şi închipuie ăştia că uite ce urâţi sunt românii!“. Sigur că Dej avea în vedere că Gogu fusese la sovietici, că nevastă-sa era evreică. Că şi maică-sa era rusoaică. Şi a venit Ceauşescu: „Fac eu o propunere: Mănescu.“ Pentru că, de fapt, din discuţia pe care am aflat-o eu între Ceauşescu şi Maurer, la propunerea lui Ceauşescu a venit Dej cu ideea îmbunătăţirii compoziţiei naţionale a Ministerului de Externe şi a serviciilor de informaţii. Ceauşescu a venit şi i-a prezentat pericolele şi dezavantajele.

Lavinia Betea:
Sunteti convins?

Stefan Andrei:
Precis asta. Prin 1960.

Lavinia Betea:
Ceauşescu, în calitate de secretar cu organizatoricul. Iar Lenuţa Ceauşescu fusese mare prietenă tocmai cu acest tip de foste ilegaliste: cu nevasta lui Koller (3), a lui Răutu, a lui Drăghici...

Stefan Andrei:
Ceauşescu a venit cu propunerea ca în conducerea Ministerului de Externe să fie numai români.

Lavinia Betea:
Aşa v-a spus Ghizela Vass? Dar campania aceasta o iniţiase Stalin prin 1952. S-a propagat şi în celelalte state-satelit prin formula propagandistică a respectării componenţei etnice a populaţiei în structurile de conducere.

Stefan Andrei:
Ghizela Vass şi Dalea mi-au spus. Fac aici o paranteză. Secretar al CC cu probleme internaţionale între 1965-1969 a fost Dalea. Dej ţinuse mult la el şi l-a pus, tânăr fiind, secretar cu probleme agrare, apoi l-a trimis ambasador la Moscova. A fost om de mare corectitudine, modest, care învăţase şi citise mult... Nu-1 agrea însă Ceauşescu. A fost invidios, cred, că fusese promovat înaintea lui în CC. După ce a venit Ceauşescu la putere, l-a trecut pe Dalea preşedinte al sindicatelor, l-a scos şi din Secretariat. Dar, revenind la situaţia din 1960, erau mulţi evrei în urma Anei Pauker. Şi din ilegalitate. In acest sens l-a şi propus Ceauşescu pe Mănescu. E român. Argumentul lui principal a fost că va introduce o linie nouă şi o disciplină în Ministerul de Externe.

Lavinia Betea:
Mănescu venea de la Armată.

Stefan Andrei:
El a fost acolo adjunctul lui Ceauşescu şi şeful lui Trofin şi al lui loniţă (4). Cum, pe-atunci, mai mulţi oameni din conducerea partidului erau căsătoriţi cu evreice şi rusoaice, începând de prin 1959-1960, Dej a dus o campanie pentru a-i despărţi de neveste.

Lavinia Betea:
Are legătură cu propunerea făcută de Ceauşescu pentru Ministerul Afacerilor Externe?

Stefan Andrei:
Sunt legate. Mai ales că mare parte dintre aceste neveste erau din Basarabia şi Transilvania. I-a lămurit pe toţi, începând cu Apostol.

Lavinia Betea:
Insurat cu ilegalista Melita Scharf (5), iubita de scurtă durată a lui Foriş şi apoi a lui Chişinevschî (6)... Cum era, aţi cunoscut-o?

Stefan Andrei:
Nu. Eu am evitat să cunosc şi fetele de ilegalişti, să nu mă căsătoresc cu ele. Mare parte dintre aceste neveste evreice din cuplurile de ilegalişti aveau deja liceul terminat. Ceea ce nu se întâmpla cu Apostol, cu Chivu Stoica. Dej l-a despărţit şi pe Chivu Stoica. L-am cunoscut şi pe Chivu Stoica, şi pe nevasta lui.

Lavinia Betea:
Dar cum i-a lămurit? Ce le-o fi zis? Nici nu prea cred că erau greu de lămurit tovarăşii propulsaţi pe culmea puterii politice şi, implicit, a succesului la femei. Roiau în jurul lor actriţe şi cântăreţe cu farmec incomparabil cu al fostelor „ilegaliste". Artistele erau şi foarte motivate în cucerirea unui bărbat cu influenţă pentru cariera lor...

Stefan Andrei:
Nu sunt în măsură să spun ce le-a făcut. Ştiu ce i-a făcut lui Bodnăraş. Florica Bodnăraş era şi ea evreică. în timp ce-1 vizita pe cumnatul Manole Bodnăraş, care era directorul IAS-ului de la Mănăstirea, lângă Olteniţa, a devenit amanta unui inginer italian de acolo. Român, dar de origine italiană. S-a mai încurcat şi cu unul Marinescu, de la secţia de Propagandă a Comitetului Central. Ghizela Vass mi-a spus c-a aranjat Dej cu Drăghici, i-a pus sub control, au lucrat cu agenţi... combinaţii! Când a intrat la ea italianul, a găsit-o cu celălalt - amândoi, goi. „întâmplător", pe-aproape, erau mulţi - de la mic, la mare. „Tovarăşi, dar ce este aici, aceasta e nevasta tovarăşului Bodnăraş, conducerea noastră..." Circ, nu glumă! Iar Dej l-a chemat pe Bodnăraş: „Măi, uite ce s-a întâmplat. Noi am primit acum de la Miliţie un raport că uite aşa, aşa...“ Şi - la final - de parcă n-ar fi fost de-ajuns: „Măi, chiar cu doi, nu-i ajunge unul?“ Şi ăsta: „Mă duc şi-i trag o mamă de bătaie, divorţez de ea...“ „Ei, nu, că tu ţii mult la ea, nu te pripi..." Şi a divorţat Bodnăraş.

Lavinia Betea:
Câtă perfidie şi ce cruzime! Puţine date, dar şocante, am aflat despre biografia ei. Fusese condamnată, în contumacie, la 25 de ani în vremea războiului. Măritată cu Radu Mintzer, în vreme ce acesta se afla în închisoare, a devenit „tehnica" lui Bodnăraş. Ea l-a păzit pe Foriş după debarcarea lui de la conducerea partidului de către Bodnăraş. Şi tot ea a fost paznica Antoneştilor, din 23 August 1944 până când aceştia au fost predaţi sovieticilor. Bodnăraş a urcat în ierarhia puterii, iar ea a rămas nevastă. Dej a impus eliminarea cuplurilor din conducere, astfel că ea - şi alte foste ilegaliste - a rămas să activeze în organizaţiile de cartier. Se va fi plictisit, plus sentimentul nedreptăţii faţă de cariera soţului ei, apoi moartea fetiţei lor...

Stefan Andrei:
Au avut şi un băiat care a studiat la Londra împreună cu Valentin Ceauşescu (7). Gheorghe Bodnăraş, băiatul, a plecat şi el în străinătate. Mama lui Bodnăraş era nemţoaică, iar taică-său, ucrainean. Iar Bodnăraş avea o frică de ruşi! Când trecea prin Moscova, mergea de mână cu translatorul de la mine din secţie. Nu cumva să-l răpească ruşii, pentru că ăia nu iartă!

Lavinia Betea:
Ca fost agent sovietic, ştia bine că de acolo nu ai dreptul să ieşi altfel decât cu picioarele înainte! Ce s-a întâmplat cu Florica Bodnăraş? S-a pierdut până la urmă. O ştiam din vedere.

Stefan Andrei:
Arăta bine, cum se zicea pe-atunci, avea „corp deosebit". Bodnăraş a rămas singur, nu i-a mai trebuit pe nimeni. Avea o formaţie ostăşească. Făcuse şcoala militară la Timişoara, a practicat yoga până la moarte. 

Lavinia Betea:
Mi-a arătat doamna Ilinca Bartolomeu, fiica lui Grigore Preoteasa, vila lui Bodnăraş. Spunea că era vestită în întreg Cartierul Primăverii şi singura casă cu piscină din România înainte de 1989.

Stefan Andrei:
Bodnăraş a murit foarte decepţionat de Ceauşescu.


Binomul Dej - Maurer


Lavinia Betea:
Am înţeles din convorbirile anterioare cu Ion Gheorghe Maurer, Corneliu Mănescu şi Alexandru Bârlădeanu (8) că deschiderea către ţările din exteriorul „imperiului comunist" a fost iniţiată de Dej prin relaţii economice. Dv. ce percepţii aveaţi asupra „liniei" în anii de debut?

Stefan Andrei:
Şi occidentalii fac la fel. Dacă Irakul producea doar curmale, mai interveneau americanii acolo? Nu. Au intervenit pentru că acolo e petrolul. Allende (9) a fost doborât pentru că a naţionalizat industria cuprului, care era proprietatea companiilor americane. Am intrat în relaţiile externe când a avut loc o desprindere de Uniunea Sovietică, în 1959-1960. Principala bătălie a fost atunci în cadrul CAER(10): să nu supunem dezvoltarea ţării unui plan unic, unde noi am avea rol de rezervă de alimente şi materii prime pentru Uniunea Sovietică, RDG şi Cehoslovacia. In acea vreme eram membru în CC al UTM şi şeful Secţiei externe. Calitate în care aveam acces la stenogramele conducerii partidului. Primul gest de politică externă mai aparte l-a avut România atunci când a susţinut denuclearizarea Balcanilor şi a Americii Latine. Din tot lagărul, doar noi am susţinut ca aici să nu se depoziteze armament nuclear. Politica aceasta de deschidere a început după 1960. Au lucrat Dej şi cu Maurer în binom. Se cunoşteau
de mult şi în multe feluri. Maurer făcea referire la discuţia care a avut-o cu Dej, la Câmpina, după cutremurul din 1940 ce-a distrus închisoarea Doftana. Maurer spunea şi că după evadarea din lagărul de la Tg. Jiu discutase cu Dej, iar acela a zis: „O să scăpăm de nemţi, dar nu ştiu cât timp ne va trebui ca să scăpăm de ruşi“. Sigur că, la un moment dat, Dej a trebuit să-l sacrifice pe Maurer. Cât ce au apărut anumite declaraţii în ancheta lui Pătrăşcanu, Dej l-a trimis la comisia pentru răspândire a cunoştinţelor ştiinţifice, apoi director la Institutul pentru studii juridice. Cât ce s-a putut, i-a făcut o relansare foarte puternică - ministru de Externe, preşedinte al Marii Adunări Naţionale, apoi prim-ministru. A fost începutul unei perioade anume, determinată de Gheorghiu-Dej în tandem cu Maurer.

Lavinia Betea:
O întâmplare a decis iniţiativa acestora de a crea o punte de legătură cu Washingtonul - „criza rachetelor din Cuba“, din 1962...

Stefan Andrei:
Criza Caraibelor din 1962, când americanii au aflat, prin satelit, că sovieticii au instalat armament nuclear în Cuba. Mă aflam în Italia atunci, la invitaţia tineretului comunist. Dej şi cu Maurer se întorceau din vizita în India (11). Când s-au înapoiat la Moscova, au fost primiţi de Hruşciov, care i-a informat. In maşina de la aeroport spre reşedinţă, Maurer i-a spus lui Kosîghin: „Ce, americanii vă consideră tâmpiţi să duceţi voi armament în Cuba?“.

Lavinia Betea:
Se prefăcea a nu crede că sovieticii fuseseră în stare de grozăvia de-a declanşa un nou război mondial fără a-şi fi informat aliaţii din Tratatul de la Varşovia... De unde ştiţi ce-a spus Maurer?

Stefan Andrei:
Am aflat de la Guină (12), care era atunci ambasador în URSS. Ca să arate că nu le pasă, câţiva membri ai delegaţiei române au mers la un spectacol de la Balşoi Teatr. Ce spun mai departe ştiu de la Corneliu Mănescu. Urmare a discuţiei dintre Gheorghiu-Dej şi Maurer că Hruşciov ne bagă într-un război fără să ştim, l-au trimis pe Mănescu la Dean Rusk (13) să-i spună că guvernul nostru nu este inclus în asemenea jocuri. Să nu fim pedepsiţi în contralovitură. Ceea ce a şi făcut Mănescu. S-a aflat din documentele publicate de americani.

Lavinia Betea:
Au fost şi alte întâmplări trecute sub tăcere. A fost în călătoria din Asia şi Paul Sfetcu, şeful de cabinet al lui Gheorghiu-Dej. A povestit, după 1990, cum comandantul echipajului sovietic cu care călătoreau a comunicat delegaţiei române că n-a primit drept de survol, la întoarcere, de la chinezi. Raportând superiorilor de la Moscova, aceştia i-au ordonat să continue cursa. Abia la escala făcută în capitala unei republici sovietice asiatice l-a informat pe şeful delegaţiei române de pericolul prin care trecuseră. Furios şi supărat, Gheorghiu-Dej a conchis că ar fi fost pe placul lui Hruşciov - aflat în dispută cu chinezii - cadavrele delegaţiei guvernamentale româneşti (14). Vestea aflată la Moscova despre conflictul sovieto-american l-a încredinţat că o „catastrofă aviatică“ ar fi prins bine presei occidentale în abaterea atenţiei de la rachetele amplasate în Cuba.

Stefan Andrei:
Am auzit şi eu. De la Ştefan Voicu, care şi el a fost în călătoria din India către URSS.

Lavinia Betea:
In ce măsură aţi găsit în Maurer un model pentru practica relaţiilor externe?

Stefan Andrei:
Am avut ocazia să iau parte la multe discuţii cu Maurer. Inprimul rând,la acele deplasări de la Moscova congresele 23 şi 24, centenarul naşterii lui Lenin, 50 de ani de la Revoluţia din Octombrie şi altele. Stăteam câteva zile şi seara erau discuţii. Ştiam că sunt ascultate de sovietici convorbirile noastre. Ne cazau de fiecare dată în aceeaşi vilă şi ziceam că acolo ni se face o traducere automată. De când am ajuns secretar al CC, în 1972, şi până la plecarea lui Maurer, în 1974, o dată sau de două ori pe lună mă chema la Guvern să-l informez ca să-şi spună şi el părerea. Mă invita să beau cu el coniac. Mă scuzam că-1 refuz - el pleca după aceea la masă, eu, însă, înapoi la Ceauşescu. Ce pot spune despre Maurer? Era un om de o inteligenţă remarcabilă. Un om cu multă experienţă politică atunci când l-am cunoscut eu. Un ilegalist foarte deosebit. El, care putea câştiga foarte bine ca avocat, s-a alăturat mişcării comuniste şi i-a apărat pe condamnaţii ei. Povesteşte Zaharia Stancu (15) că, în lagărul din Tg. Jiu, Maurer era singurul care se plimba doar ca să facă mişcare. A fost un foarte bun elev al Liceului Militar din Craiova, pe care l-am făcut şi eu. A fost şi şeful organizaţiei judeţene Sighişoara în partidul lui George Brătianu (16). Iar în timpul războiului a fost directorul de cabinet al lui Grigore Iunian din Tg. Jiu, care făcea politică de stânga în Partidul Naţional Ţărănesc. Maurer avea o solidă cultură de sorginte franceză. Dar nu avea cunoştinţe serioase în domeniul economiei. Spunea mereu că scrie o carte despre Marx (17). Lăsa impresia de om comod căruia nu-i place să alerge. Dar în orice partid ar fi făcut figură. Da, la Conferinţa Naţională a partidului din 1945, Apostol a zis că, deşi joacă tenis - sport burghez pe vremea aceea - , îl propune pe Maurer membru supleant în CC. I-au plăcut femeile, dar marea lui pasiune a fost vânătoarea. Prima lui soţie a fost din Sighişoara. Când s-au luat, ea avea un copil de 16-17 ani din prima căsătorie. Cea de-a doua trăise cu N.D. Cocea, care fugise cu ea la Belgrad. A treia nevastă era o basarabeancă, refugiată la Câmpina. Maurer era cinic. Venea la adunările festive de 23 August şi, ca să nu aplaude, se rezema de tribună ca şi cum nu mai putea sta. Rar ajuta oamenii. Pe cel mai bun prieten al lui din Sighişoara, când i s-a adresat, după cutremurul din 1977, să-l ajute să schimbe casa, l-a refuzat. „Mută-te la mine, i-a zis, dar nu pot să te ajut“. Şi l-am ajutat eu. Purta cu el Dicţionarul Larousse. Iar pe birou avea un tratat de economie politică, în două volume, scris de economişti comunişti francezi. Sublinia în el cu roşu şi cu albastru. Când l-am cunoscut pot spune că avea, ca politician, o viziune planetară.


Note:

1 Lista miniştrilor comunişti de Externe ai României este următoarea: Ana Pauker (1947-1952); Simion Bughici (1952-1955); Grigore Preoteasa (1955-1957); Ion Gheorghe Maurer (1957—1958); Avram Bunaciu (1958-1961); Corneliu Mănescu (1961-1972); George Macovescu (1972-1978); Ştefan Andrei (1978-1985); Ilie Văduva (1985-1986); Ioan Totu (1986-1989); Ion Stoian (1989).

2 Corneliu Mănescu (1916-2000), jurist. Membru de partid din ilegalitate. Activist în sectorul de propagandă al Armatei, ministru al Afacerilor Externe (1961-1972), preşedinte al Adunării Generale a ONU (1967-1968), ambasador la Paris (1977-1982), semnatar al „Scrisorii celor şase“ (1989).

3 Mihai Roller (1908-1958). Membru de partid din 1926. In vara lui 1940 a emigrat în URSS, unde a lucrat la Radio România Liberă, post de propagandă al Cominternului. In toamna lui 1944 a revenit la Bucureşti. A îndeplinit funcţii în Secţia de Propagandă şi Agitaţie a CC al PMR. Autor al manualului de istorie a RPR, care falsifica istoria conform grilei de interpretare marxiste. Prim-adjunct al directorului Institutului de Istorie a Partidului de pe lângă CC al PMR. Membru al Academiei RPR (din 1949). După 1955, steaua lui Roller a început să pălească. S-a sinucis în 1958.

4 Ion Ioniţă (1924-1987), profesia de bază: lăcătuş mecanic. Membru al CC al PCR (1965-1984) şi al CPEx (1974-1982). A îndeplinit funcţii politice în Armată, culminând cu cea de ministru (1966-1976). Trecut în rezervă (1982) şi pensionat din funcţia de viceprim-ministru al guvernului, a încercat să iniţieze un complot împotriva lui Nicolae Ceauşescu. A decedat în 1987, în condiţii considerate de familie neclare.

5 Melita Scharf (1915-?), profesia de bază: funcţionară. Membru al PCdR din 1937. Arestată în aprilie 1941, a fost condamnată la 10 ani de închisoare, dintre care a executat 4, la închisoarea Mislea. Căsătorită cu Gh. Apostol, a lucrat în aparatul central de partid. A fost director general al Radiodifuziunii (1958-1965).

6 Lavinia Betea, „In Ceauşescu şi-a pus Dej speranţa de evadare", în Adevărul, 17 august 2011.

7 Valentin Ceauşescu (n. 1948), fizician, fiul cel mare al cuplului Nicolae şi Elena Ceauşescu. Membru supleant al CC al PCR (1989).

8 Lavinia Betea, Partea lor de adevăr, Compania, Bucureşti, 2008.

9 Salvador Allende (1908-1973), politician chilian de orientare socialistă. După ce a ratat în trei rânduri victoria în alegerile prezidenţiale, a devenit preşedinte al statului Chile (1970-1973). Mandatul său a fost întrerupt de o lovitură de stat militară, în urma căreia s-a sinucis.

10 Consiliul de Ajutor Economic Reciproc (CAER) a fost organismul economic al ţărilor comuniste. CAER s-a înfiinţat în ianuarie 1949, cu prilejul unei consfătuiri de la Moscova la care au participat liderii comunişti din Bulgaria, Cehoslovacia, Polonia, România, Ungaria şi URSS (Albania a aderat în februarie 1949, dar a încetat să mai participe la întruniri în 1961, iar Republica Democrată Germană a aderat în 1950). CAER-ul a fost răspunsul Uniunii Sovietice la Planul Marshall creat de americani pentru ţările Europei Occidentale (1947). Din cauza diferendelor politice cu Uniunea Sovietică, China nu a intrat niciodată în CAER. Au aderat la CAER Mongolia (1962), Cuba (1972), Vietnam (1978), Mozambic (1985). CAER s-a desfiinţat în 1991, după prăbuşirea regimurilor comuniste din Europa.

11 în perioada 1-24 octombrie 1962, Gheorghe Gheorghiu-Dej şi Ion Gheorghe Maurer au făcut o vizită în Indonezia, India şi Birmania.

12 Nicolae Guină (1911-1999), profesia de bază: funcţionar. Membru al PCdR din 1932. Membru al CC al PMR/PCR (1955-1979), membru al Comisiei Centrale de Revizie (1979-1984). Ambasador în Iugoslavia (1954-1959 şi URSS (1960-1966).

13 Dean Rusk (1909 — 1994), politician american de orientare democrată. A ocupat funcţia de secretar de stat, în timpul preşedinţilor John F. Kennedy şi Lyndon B. Johnson (1961-1969).

14 Paul Sfetcu, 13 ani în anticamera lui Dej (Selecţie, introducere şi note de Lavinia Betea), Ediţia a Il-a revizuită, Curtea Veche Publishing, Bucureşti, 2008, pp. 331-333.

15 Zaharia Stancu (1902—1974), scriitor, poet şi jurnalist cu simpatii de stânga. Pentru simpatiile de stânga, după intrarea României în război a fost reţinut şi eliberat de mai multe ori. în perioada 1942-1943 a fost internat în lagărul de la Tg. Jiu, ca suspect de comunism. Experienţa a fost evocată ulterior în volumul memorialistic Zile de lagăr. După 23 august, a deţinut funcţii în instituţii artistice. A fost director al Teatrului Naţional din Bucureşti, preşedinte al Uniunii Scriitorilor, membru al Academiei RSR.

16 George Brătianu (1898-1953), istoric, om politic. Fiul nelegitim al lui Ionel Brătianu. Profesor la Universitatea din Iaşi (1923-1940) şi la Universitatea din Bucureşti (1940-1947). A fondat PNL-georgist“ (grupare disidentă din PNL), care milita pentru apropierea de Germania. Arestat în 1950, a fost închis la Sighet, unde a şi murit.

17 Karl Marx (1818-1883), economist, filosof german. Autor a numeroase lucrări, printre care cele mai cunoscute sunt Manifestul comunist şi Capitalul.



va urma

















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu