Darling Lilly (10)

Michael Connelly

La ora stabilită, Pierce ridică receptorul unui telefon public din faţă de la Smooth Moves şi formă numărul lui Robin. Întorcându-se cu spatele la telefon, văzu pe partea opusă a bulevardului Lincoln un complex mare de apartamente care se numea Marina Executive Towers. Clădirea nu prea se potrivea cu denumirea de „turn” sau „turnuri”. Avea doar trei niveluri cu apartamente deasupra unui garaj. Complexul era de mărimea unei jumătăţi de stradă de metropolă şi în lungime era separat cu culori diferite. Exteriorul era pictat în roz, albastru şi galben pe măsură ce te îndepărtai pe stradă. Pe un banner era un anunţ de închirieri pe termen scurt de apartamente de lux cu menajul inclus. Pierce îşi dădu seama că era un loc perfect pentru ca o prostituată să-şi desfăşoare activitatea. Fiind atât de mare şi având mulţi locatari, o înşiruire constantă de bărbaţi care veneau şi plecau nu ar fi părut curioasă şi nu ar fi sărit în ochii celorlalţi chiriaşi.
Robin răspunse după trei apeluri.
— Sunt Henry. Am sunat…
— Bună, iubitule. Stai să mă uit un pic la tine.
Încercând să nu bată prea tare la ochi, trecu în revistă ferestrele clădirii de pe cealaltă parte a străzii căutând pe cineva care îl privea. Nu văzu pe nimeni şi nicio mişcare de perdea, dar observă că ferestrele câtorva apartamente aveau geamuri reflectorizante. Se întrebă dacă nu cumva erau mai multe femei ca Robin care îşi desfăşurau „activitatea” în acea clădire.
— Văd că ai luat concentratul, spuse ea. Ai pus pudra aia energizantă?
— Da. I se spune „pedală de acceleraţie”. Asta voiai?
— Asta e. Bine, pari în regulă. Nu eşti poliţai, nu?
— Nu, nu sunt.
— Sigur?
— Sigur.
— Atunci spune-o ca să înregistrez.
— Nu sunt ofiţer de poliţie, bine?
— Bine, vino sus. Du-te la uşa principală şi tastează doi zero trei. Ne vedem curând.
Închise, traversă strada şi îi urmă instrucţiunile. Când apăsă pe butonul cu numărul 203, uşa principală se deschise fără ca Robin  să-l întrebe ceva prin interfon. O dată ajuns înăuntru, nu reuşi să găsească scările, aşa că luă liftul până la etaj.
Apartamentul lui Robin se afla la două uşi distanţă de lift. Ea deschise uşa înainte ca el să apuce să bată. Se părea că îl pândise prin vizor. Îi luă concentratul din mână şi îl invită înăuntru.
Încăperea era mobilată modest şi nu părea să conţină niciun obiect personal. Erau doar o canapea, un scaun, o măsuţă de cafea şi o veioză cu picior. Pe perete atârna, înrămat, un poster de muzeu. Imaginea avea un aer medieval: doi îngeri care-l conduceau pe proaspătul decedat spre lumina ce se zărea la capătul unui tunel.
Pierce observă că geamurile erau acoperite cu peliculă reflectorizantă. Ferestrele dădeau spre magazinul Smooth Moves, aflat peste drum.
— Eu te puteam vedea, dar tu nu, spuse Robin din spatele lui.  Te-am văzut uitându-te.
Se întoarse către ea.
— Eram doar curios în legătură cu procedura.
— Ei bine, acum ştii. Vino şi ia loc.
Se duse la canapea şi îi făcu semn să vină lângă ea. Se aşeză şi încercă să arunce o privire în jurul lui. Locul îi amintea de o cameră de hotel, dar îşi dădu seama că atmosfera nu era importantă pentru „afacerile” care se desfăşurau aici. Simţi mâna ei apucându-l de bărbie şi întorcându-i faţa către ea.
— Îţi place ce vezi?
Era aproape sigur că în faţa lui se afla femeia din fotografia de pe pagina de Internet. Nu avea certitudinea, pentru că nu studiase poza ei la fel de amănunţit ca pe cea a lui Lilly. Robin era desculţă şi purta un tricou scurt, albastru deschis şi o pereche de pantaloni roşii din material raiat, tăiaţi atât de sus încât un costum de baie arăta mai decent. Nu purta sutien deşi avea sâni enormi, probabil ca urmare a unui implant. Sub tricou se desluşeau sfârcurile de mărimea unei prăjiturele Girl Scout. Părul blond îi cădea în cascade ondulate de o parte şi de alta a feţei. Nu părea machiată.
— Da, îmi place, răspunse el.
— Oamenii spun că semăn cu Meg Ryan.
Pierce încuviinţă, deşi nu i se părea. Vedeta de film era mai în vârstă, şi avea ochi mai blânzi.
— Mi-ai adus ceva?
Iniţial crezu că vorbea despre concentrat, dar apoi îşi aduse aminte de bani.
— Mda, sunt aici.
Se lăsă pe spate pe canapea ca să bage mâna în buzunar. Avea cei patru sute de dolari pregătiţi, un teanc gros în propria lor ţiplă, bancnote de douăzeci de dolari proaspăt scoase din bancomat. Asta era partea pe care o repetase. Nu îl deranja să îi dea cele patru sute de dolari, dar nici nu voia să îi dea şi apoi să fie dat afară când ea va afla adevăratul motiv pentru care se afla acolo.
Trase banii afară astfel încât ea să îi poată vedea şi să ştie că erau ai ei dacă îi voia.
— Prima dată, iubitule?
— Pardon?
— Cu o damă de companie. Prima dată?
— De unde ştii?
— Pentru că ar fi trebuit să-mi pui banii într-un plic. Ca pe un dar. E un dar, nu? Nu mă plăteşti.
— Da, ai dreptate. Un dar.
— Mulţumesc.
— Asta reprezintă D din DRG? Dar?
Ea zâmbi.
— Chiar eşti începător, nu-i aşa? Dragoste, dulceaţă. O experienţă de dragoste completă şi fără limite. Înseamnă că primeşti orice vrei, ca de la prietena ta înainte de aţi fi devenit soţie.
— Nu sunt însurat.
— Nu contează.
Spunând asta, se întinse după bani, dar Pierce îşi retrase mâna.
— Înainte să-ţi dau acest… dar, trebuie să-ţi spun ceva.
În ochii ei se aprinseră imediat luminiţele de avertizare.
— Nu-ţi face griji. Nu sunt poliţist.
— Atunci ce? Nu vrei să foloseşti prezervativ? Las-o baltă, asta e regula numărul unu.
— Nu, nu e asta. De fapt, nu vreau să fac sex cu tine. Eşti foarte atrăgătoare, dar nu vreau decât nişte informaţii.
Femeia se încordă şi păru să devină mai înaltă, deşi şedea.
— Despre ce dracu’ vorbeşti?
— Trebuie s-o găsesc pe Lilly Quinlan. Tu poţi să mă ajuţi.
— Cine e Lilly Quinlan?
— Haida de, îi dai numele pe pagina ta de Internet „Dublează-ţi plăcerea”? Ştii la ce mă refer.
— Tu eşti tipul de azi-noapte. Ai sunat azi-noapte.
El încuviinţă.
— Atunci ieşi dracului afară de aici.
Se ridică repede şi se duse la uşă.
— Robin, nu deschide uşa aia. Dacă nu vorbeşti cu mine, o să vorbeşti cu poliţia. Asta e următoarea mea mişcare.
Ea se întoarse.
— Poliţiştilor n-o să le pese.
Dar nu deschise. Rămase lângă uşă, cu o mână pe clanţă.
— Poate că nu acum, dar o să le pese când ajung la ei.
— De ce, cine eşti?
— Am unele relaţii, minţi el. Asta e tot ce trebuie să ştii. Dacă mă duc la ei, o să vină după tine şi nu o să fie la fel de drăguţi ca mine… şi nici nu o să-ţi plătească patru sute de dolari pentru timpul tău.
Puse banii pe canapea, acolo unde şezuse ea. O văzu privindu-i.
— Doar nişte informaţii, asta e tot ce vreau. Le voi păstra pentru mine.
După o tăcere lungă, ea se întoarse pe canapea şi înşfacă banii, reuşind să le găsească loc în pantalonii ei minusculi. Rămase în picioare lângă canapea.
— Ce informaţii? O cunoşteam foarte puţin.
— Ştii ceva. Vorbeşti despre ea la timpul trecut.
— Nu ştiu nimic. Tot ce ştiu e că a dispărut. Pur şi simplu a… dispărut.
— Când s-a întâmplat asta?
— Cu mai mult de o lună în urmă.
— De ce mai ai încă numele ei pe pagina ta dacă a dispărut de atâta vreme?
— I-ai văzut fotografia. Atrage clienţii. Câteodată se mulţumesc doar cu mine.
— În regulă, dar de unde ştii că a dispărut brusc? Poate că pur şi simplu şi-a făcut bagajele. Şi a plecat.
— Ştiu pentru că am vorbit cu ea la telefon, dar puţin după aceea n-a mai apărut, de-aia ştiu.
— N-a mai apărut unde?
— Aveam un concert. O dublă. Ea a stabilit totul şi m-a sunat. Mi-a spus ora, dar nu a apărut. M-am dus acolo, clientul a venit şi  s-a supărat. A trebuit să mă agit şi să găsesc o altă fată. Nu mai sunt fete ca Lilly şi el o voia doar pe Lilly. A fost un fiasco, asta a fost.
— Unde s-a întâmplat asta?
— La ea. În cuibul ei de nebunii. Nu lucra în altă parte, nici măcar aici. Trebuia întotdeauna să mă duc eu la ea. Chiar dacă erau clienţii mei şi voiau o dublă, trebuia să ne ducem la cuibul ei, altfel nu accepta.
— Aveai o cheie de la ea de acasă?
— Nu. Uite care e treaba, ţi-am dat deja informaţii de patru sute. Ar fi fost mai uşor să ne-o tragem şi să te uit. Gata.
Pierce băgă furios mâna în buzunar şi scoase restul banilor pe care-i avea la el. Erau două sute treizeci de dolari. Îi numărase în maşină. I-i întinse.
— Ia-i şi pe ăştia, pentru că nu am terminat. S-a întâmplat ceva cu ea şi o să aflu ce anume.
Robin înşfacă banii, şi îi făcu să dispară fără să-i fi numărat.
— De ce-ți pasă?
— Poate pentru că nu-i pasă nimănui altcuiva. Dacă nu aveai o cheie, de unde ştii că n-a apărut în seara aceea?
— Pentru că am bătut cinşpe nenorocite de minute la uşă şi dup-aia eu şi tipul am mai aşteptat douăzeci. Crede-mă, nu era înăuntru.
— Ştii dacă avea ceva stabilit înaintea dublei cu tine?
Robin se gândi un pic înainte de a răspunde.
— Spunea că are ceva de făcut, dar nu ştiu dacă era vorba de un client. Eu am vrut s-o facem mai devreme, dar mi-a spus că e ocupată la ora la care voiam eu. Am stabilit ora pe care o voia ea. Ar fi trebuit să fie acolo, dar n-a fost.
Pierce încercă să-şi imagineze ce întrebare i-ar fi pus un poliţist, dar nu putu să-şi dea seama. Se gândi ca la o problemă de serviciu, abordând cu rigurozitate rezolvarea acesteia.
— Deci, înainte de a se întâlni cu tine avea ceva de făcut. Acel ceva putea fi o întâlnire cu un client. De vreme ce spui că nu lucra decât în apartamentul ei, ar fi trebuit să-l întâlnească pe clientul respectiv acolo. Nicăieri în altă parte, nu?
— Exact.
— Când ai ajuns acolo şi ai bătut la uşă ar fi putut fi înăuntru cu sau fără celălalt client şi n-a vrut să răspundă.
— Bănuiesc că aşa e, dar în mod normal ar fi trebuit să-l expedieze şi să răspundă. Totul fusese stabilit. Poate nu era un client.
— Sau nu i s-a dat voie să răspundă. Sau n-a putut să răspundă.
Asta o făcu pe Robin să ezite, ca şi cum şi-ar fi dat seama cât de aproape fusese de a împărtăşi soarta lui Lilly.
— Unde e locul ăsta? Apartamentul ei.
— E în Venice. Lângă Speedway.
— Care e adresa exactă?
— Nu-mi amintesc. Ştiu doar cum să ajung acolo.
Pierce tăcu, gândindu-se ce s-o mai întrebe. I se părea că mai avea o şansă cu ea. Una singură.
— Cum v-aţi combinat voi pentru dublele astea?
— Ne-am legat pe site. Dacă oamenii ne voiau pe amândouă, ne cereau şi stabileam o întâlnire dacă eram disponibile.
— Vreau să spun, cum v-aţi cunoscut ca să faceţi legătura? Cum v-aţi întâlnit prima dată?
— Ne-am întâlnit la o şedinţă şi ne-am înţeles bine. Aşa a început totul.
— Şedinţă? La ce te referi?
— Modeling. Era o scenă cu două fete şi ne-am întâlnit la studio.
— Pentru o revistă, vrei să spui?
— Nu, pentru un site.
Pierce se gândi la uşa pe care o deschisese la Entrepreneurial Concepts.
— Era pentru unul dintre site-urile operate de Entrepreneurial Concepts?
— Ascultă, nu contează ce…
— Cum se numea site-ul?
— Îi zicea ceva în genul fetish castle punct şi încă ceva. Nu ştiu. Nu am computer. Ce contează?
— Unde s-a ţinut şedinţa, la Entrepreneurial Concepts?
— Mda. La studiouri.
— Deci ţi-ai obţinut slujba prin L.A. Darlings şi domnul Wentz, nu?
Îi văzu ochii sclipind la auzul numelui, dar nu răspunse.
— Care e prenumele lui?
— Nu vorbesc despre el cu tine. Să nu-i spui că ai obţinut vreo informaţie de la mine, înţelegi?
I se păru că ochii ei exprimau teamă.
— Ţi-am spus, toate informaţiile pe care mi le dai sunt doar pentru mine. Îţi promit. Cum îl cheamă?
— Uite ce e, are legături şi oameni răi care lucrează pentru el. Şi el este rău. Nu vreau să vorbesc despre el.
— Spune-mi doar cum îl cheamă.
— Billy. Billy Wentz. I se spune Billy Sperietură pentru că răneşte oamenii.
— Mulţumesc.
Pierce se ridică şi se uită prin apartament. Se duse în unul din colţurile camerei de zi şi privi pe un coridor despre care bănuia că duce la un dormitor. Fu surprins să descopere că erau două dormitoare cu o baie între ele.
— De ce ai două dormitoare?
— Împart locul ăsta cu o altă fată. Avem dormitoare separate.
— Fata e pe site?
— Da.
— Cum o cheamă?
— Cleo.
— Şi cu asta te-a combinat tot Billy Wentz?
— Nu, Grady.
— Cine e Grady?
— Lucrează cu Billy. El e adevăratul şef.
— De ce nu faci duble cu Cleo? Ar fi mai convenabil.
— Probabil că o să fac, dar ţi-am spus că obţineam o grămadă de angajamente cu Lilly. Puţine fete arată ca ea.
— Nu locuieşti aici, nu-i aşa?
— Nu. Aici lucrez.
— Unde locuieşti?
— Asta nu-ți spun.
— Ţii haine aici?
— Ce vrei să spui?
— Ai şi alte haine, în afară de astea? Şi apoi, unde-ţi sunt pantofii?
— M-am schimbat când am ajuns aici. Nu ies aşa.
— Bun. Îmbracă-te şi hai să mergem.
— Ce vrei să spui? Unde?
— Vreau să-mi arăţi unde e cuibul lui Lilly. Sau unde era.
— Nu, nu, nu, amice. Ţi-ai obţinut informaţiile, gata, asta e.
Pierce se uită la ceas.
— Ai zis patru sute pe oră. Sunt aici de cel mult douăzeci de minute. Asta înseamnă că mai am patruzeci de minute sau îmi dai înapoi două treimi din bani.
— Nu aşa merge treaba.
— Azi aşa merge.
Îl fixă furioasă şi apoi trecu pe lângă el îndreptându-se spre dormitor, ca să se schimbe. Pierce se duse la fereastra balconului şi privi peste drum. Atenţia îi fu atrasă de un bărbat care stătea în picioare în faţă la Smooth Moves, ţinând în mână o sticlă de suc şi privind în sus, către ferestrele clădirii în care se afla Pierce. Alt suc, alt client. Se întrebă câte femei se prostituau în acea clădire. Lucrau toate pentru Wentz? Clădirea era a lui?
Se întoarse ca să o întrebe pe Robin despre Wentz. Din unghiul în care se afla putea să vadă o parte a dormitorului. Robin era goală şi îşi trăgea o pereche de blugi strâmţi şi decoloraţi peste coapse. Sânii ei perfect bronzaţi atârnau grei în timp ce se îmbrăca. Când se îndreptă pentru a-şi trage fermoarul se uită direct la Pierce fără pic de jenă, ba chiar cu o privire provocatoare. Apoi se întinse peste pat şi luă un tricou alb pe care şi-l trase peste cap fără a schiţa vreun gest ca să-şi mascheze goliciunea. Reveni în living şi îşi strecură picioarele într-o pereche de sandale pe care le trase de sub măsuţa de cafea.
— Ţi-a plăcut? îl întrebă.
— Da, mi-a plăcut. Cred că nu mai trebuie să-ţi spun că ai un corp frumos.
Trecu pe lângă el şi intră în bucătărie. Deschise un dulap de deasupra chiuvetei şi scoase o geantă mică, neagră.
— Să mergem. Ai la dispoziţie treizeci şi cinci de minute.
Pierce o urmă.
— Nu-ţi iei sucul?
Sticla zăcea neatinsă pe barul pentru micul dejun.
— Nu, nu-mi plac sucurile concentrate. Îngraşă. Viciul meu e pizza. Data viitoare adu-mi pizza.
— Atunci de ce mi-ai cerut un suc concentrat?
— A fost un fel de a te controla, ca să văd ce impresie îmi faci.
Şi de a stabili un fel de control asupra situaţiei, gândi Pierce fără să o spună. Control care nu dura de obicei prea mult, o dată banii plătiţi şi hainele scoase.
Pierce ieşi pe coridor şi privi o clipă înapoi spre locul în care Robin îşi câştiga existenţa. Simţea un fel de regret, aproape o tristeţe. Se gândi la pagina ei de net. Ce însemna o experienţă de dragoste completă, oare ar fi putut să revină dintr-un loc ca ăsta?
Închise uşa, se asigură că e încuiată şi o urmă pe Robin la lift.



va urma