I se spunea Machiavelli (7)

Stefan Andrei in dialog cu Lavinia Betea

Lavinia Betea:
Şi obţineai ce?

Stefan Andrei:
Lumea se clarifica asupra poziţiei noastre. Ne înţelegea poziţia, argumentele noastre. Pe de o parte, reacţia negativă de la Moscova şi de la sateliţii lor din jurul nostru, şi pe de altă parte o dezvoltare a relaţiilor noastre cu partidele comuniste din ţările occidentale şi cu ceilalţi. La un an de zile după aceasta, ne-au chemat în Belgia la invitaţia Partidului Comunist.

Lavinia Betea:
Suntem în 1967. O jumătate de veac de la Octombrie Roşu.

Stefan Andrei:
La Moscova s-a ţinut atunci o mare festivitate. Am fost şi eu, am asistat la discuţiile dintre Ceauşescu şi Maurer, după cuvântările la festivitate. Poziţii diferite din mişcarea comunistă internaţională erau betonate cu citate din Lenin. Vorbeau lideri ai mişcării internaţionale de peste tot din lume. Şi, după o critică severă a sovieticilor, Ceauşescu a spus că toţi ne-am născut în octombrie. Fără revoluţia bolşevică, nu ajungeam la putere în România.

Lavinia Betea:
Cine mai credea în viitorul comunist al lumii?

Stefan Andrei:
Eu am văzut salvarea, adică progresul socialismului, printr-o schimbare radicală. Respectiv prin renunţarea la leadershipul sovietic.

Lavinia Betea:
Gândeaţi aşa în ’67. Dar înainte?

Stefan Andrei:
Până în 1959 nu intrasem în munca politică directă, mă preocupasem de rezistenţa materialelor. Nu cunoşteam lumea. Prima mea ieşire peste hotare a fost la un meci de fotbal, la Ruse, între Sportul
Studenţesc şi echipa de acolo. Fusesem într-o vizită de două săptămâni în Cehoslovacia şi una în RDG. Prima dată am fost în Uniunea Sovietică în 1960. Acesta era orizontul meu în 1967. Am fost însă un partizan al policentrismului (47). Consideram că aşa va fi. După idealul lui Togliatti (48) că Occidentul trebuie să-şi construiască un model propriu, neimportat din Uniunea Sovietică. In tot Biroul Politic de 15 inşi al Partidului Comunist Italian era numai un sindicalist, toţi ceilalţi erau intelectuali.

Lavinia Betea:
Şi Ceauşescu al cui adept era?

Stefan Andrei:
Ceauşescu a fost, până în 1964, de partea lui Gheorghiu-Dej, cu monocentrismul.

Lavinia Betea:
Desprinderea de Moscova a lui Gheorghiu-Dej începuse mai devreme însă...

Stefan Andrei:
Dar în ideile mari - cooperativizarea agriculturii, planificarea, industrializarea şi în primul rând a industriei grele - aplicau modelul sovietic. Iar Gheorghiu-Dej l-a păstrat. In 1960 am avut la Bucureşti un Comitet Executiv al Uniunii Internaţionale a Studenţilor, şi un congres al Federaţiei Mondiale a Tineretului Democrat. Reprezentanţii italienilor au venit cu ideea policentrismului. Şi atunci, Ceauşescu - după ce a aflat şi a discutat, sigur, cu Gheorghiu-Dej - mi-a dat sarcină ca noi să criticăm policentrismul. In perioada aceea de început de după 1965, îi organizam lui Ceauşescu foarte multe întâlniri cu personalităţi de peste hotare.
S-au lărgit relaţiile cu partidele socialiste, social-democrate, mai ales cu partidele de guvernământ din ţările în curs de dezvoltare. Organizam întâlniri cu oameni de cultură, cu ziarişti. Cu ajutorul lui Mihăileanu, care mi-a fost şef la Scînteia Tineretului, intenţionam să-l aducem şi pe Malraux (49)... Personalităţile şi delegaţii aceştia nu aveau complexul lui Bobu, să se ferească a-i spune lui Ceauşescu ce gândeau ei. Mai ales oaspeţii care veneau pe linie de partid îşi spuneau părerea. Iar Ceauşescu învăţa din asta. Pentru el era sursă de inspiraţie. îmi dădeam seama, după o săptămână-două, că relua idei din discuţiile avute cu ei. Când a venit Guy Mollet, de exemplu, cu acea delegaţie foarte puternică, printre care, Christian Pineau, ministru de Externe pe timpul crizei Suezului. După discuţiile cu ei, Ceauşescu a spus: „Da, e adevărat ce spun ei, nu este un model faptul cum noi am făcut unificarea cu Partidul Social-Democrat.“ Mai povesteau acolo tot felul de alte lucruri. Jules Moch (60) ne-a spus cum a fost în 1923 la Moscova, la o manifestaţie de 1 Mai, şi a văzut ţăranii ruşi defilând de Ziua Muncii cu icoane. Şi cu lozinca: „Lenin, să nu mori până nu ne scapi de comunişti!" Moch a întrebat: „Tovarăşe Ceauşescu, câţi din vechea conducere a social-democraţilor, care erau mai numeroşi decât Partidul Comunist, mai sunt acum în posturi de conducere în România? Consideraţi unificarea noastră între comunişti şi socialişti — care a fost o unificare formală, pentru că puterea aţi luat-o voi, după aceea, bună? Adică, în Franţa, unde suntem mult mai puternici decât Partidul Comunist Francez, să mă unesc după modelul vostru cu comuniştii şi după aceea, noi, socialiştii, să fim aruncaţi din barcă?“

Lavinia Betea:
Şi ce răspundea Ceauşescu?

Stefan Andrei:
„Sunt de acord, nu cum s-a făcut la noi. Sunt acum alte condiţii". Ca după, în 1973, când a fost aniversarea creării Partidului Social-Democrat (61), Ceauşescu să-mi spună că toţi cei din Occident trebuie să se unifice după modelul nostru. Dar cum să se unifice Partidul Comunist din Marea Britanie cu Partidul Laburist, când comuniştii nici nu aveau deputaţi în Parlament? Iar el zicea acum că modelul nostru de unificare cu social-democraţii este universal. Ceea ce contravenea la ceea ce-i spusese în 1966 lui Guy Mollet. In ultima perioadă - nu sunt neurolog, nu sunt psiholog să pot spune de ce - , dar în ultima perioadă reveniseră şi se întăriseră părerile lui din prima perioadă.

Lavinia Betea:
E evidentă această evoluţie circulară a lui şi din stenogramele grupului de decizie.

Stefan Andrei:
Am văzut că ai această abordare în ce scrii. Stăteam cu el la masă... Stăteam cu el, jucam şah, şi, către sfârşit, cânta cântecul ăla cu Doftana, îţi aminteşti care.

Lavinia Betea:
„Privesc din Doftana, prin gratii de fier...“

Stefan Andrei:
Da. în anii ’80 se întorsese cu mintea acolo. Povestea că, în închisoare, visa cu ochii deschişi cum vor ieşi din închisoare, cum îi va întâmpina şi îi va aplauda lumea... Şi îl lăuda pe Stalin. Zicea: „Stalin a procedat foarte bine spunând că nu poţi să faci şi dezvoltare, şi înarmare". Sau „Stalin nu putea să rezolve problemele în Uniunea Sovietică fără măsurile pe care le-a luat".


Persuasiune si influenta


Lavinia Betea:
Dar Ceauşescu discuta probleme de doctrină, de ideologie, sau se limita la chestiunile pragmatice ale actualitătii?

Stefan Andrei:
Ceauşescu citea puţin în ultima perioadă. Agerpresurile. A fost o perioadă, din 1972, cred, până în 1978, când eram o tripletă - Dumitru Popescu, Burtică şi cu mine. Ii traduceam o serie de lucrări pe
care le cunoşteam noi sau ni le recomandau oamenii de specialitate. Traduceam integral anumite lucrări pentru el, cu un rezumat în faţă de 10-20 de pagini.

Lavinia Betea:
Ii „rumegaţi" cartea, iar dacă ar fi găsit interesantă sinteza, i-o puneaţi la dispoziţie. Ce-i traduceaţi?

Stefan Andrei:
De exemplu Noua clasă a lui Bjilas (62)

Lavinia Betea:
I-aţi dat-o lui Ceauşescu?

Stefan Andrei:
Sigur, există în arhiva Agerpresului. „Marea cotitură" a lui Garaudy (63). Suita de scrisori a Partidului Comunist Chinez despre cum văd ei schimbările. Sunt vreo 15 scrisori din 1970-1971. Nu-i traduceam toată scrisoarea, doar rezumatul. I-am dat rezumate din rapoartele lui Berlinguer (54) la congresele partidului, care venea cu idei noi, de la Marchais (55), de la lideri ai Partidului Comunist din Marea Britanie, l-am rezumat teoriile lui Rudi Dutschke (66), părintele mişcărilor studenţeşti din 1968 şi cărţile lui Herbert Marcuse (57). Ii dădeam lui Ceauşescu cel puţin două cărţi pe lună în rezumat.

Lavinia Betea:
La cererea lui sau la iniţiativa dv.?

Stefan Andrei:
La iniţiativa noastră. Ne consultam între noi. Bineînţeles, eu aflam pe o linie - aveam un cerc al meu cu care mă consultam, venea la mine Mircea Florian (58) de la Universitate. Avea Burtică oamenii
lui. Iar Popescu şi-i avea pe ai lui din presă. A fost o perioadă când Ceauşescu a făcut exerciţii de dicţie. In faţa oglinzii, să poată ţine discursuri fără să se mai bâlbâie.

Lavinia Betea:
I-aţi făcut, aşadar, un program de instruire. Aţi crezut că puteţi să-l formaţi, să-l informaţi, să-l împingeţi spre înainte?

Stefan Andrei:
Ca instruire, da. La început, el mergea în fabrici, în uzine, în gospodării agricole, în lAS-uri, ca să vadă şi să se inspire pentru ce avea să spună. Pentru el, aceasta ţinea loc de cărţi.

Lavinia Betea:
Şcoala vieţii. „Viaţa va decide" era şi un stereotip al discursului comunist pentru tot ce nu putea fi argumentat în termenii marxism-leninismului. Dar ce i se arătau în vizitele lui, nu era viaţa, realitatea curentă.

Stefan Andrei:
A fost aceea şi perioada când avea întâlniri cu specialiştii. Atunci intra Angelo Miculescu (59) de la agricultură şi îl informa două-trei ore. Stătea cu principalii lui colaboratori şi discutau. Venea Avram (60) de la construcţia de maşini. Il învăţase foarte multe Agachi (61) despre siderurgie. Apoi, Mihai Florescu despre chimie. Aceştia citeau, cunoşteau, umblau. El îi lăsa să vorbească, îi asculta şi afla de la ei.

Lavinia Betea:
Dacă ar fi să sintetizez într-un alt registru relatarea dv., aş spune că trei tehnocraţi cu veleităţi, demnităţi şi ambiţii politice - inginerii Andrei şi Burtică şi economistul Dumitru Popescu - s-au autoconstituit într-o celulă de criză pentru formarea culturală a noului lider al PCR. Tripleta dv. şi diverşi specialişti au încercat să-i transmită oral informaţii şi competenţe. Insă oralitatea e calea de transmitere a culturii
populare. Cultura înaltă, cultura de specialitate nu se transmit prin viu grai.

Stefan Andrei:
Despre Reagan (62) mi-au spus ai lui că citise două cărţi în viaţă: Biblia şi o carte de aventuri. Mitterrand (63) era preocupat de probleme de literatură, unde era foarte bun şi avea relaţii. Dar nu de probleme de economie sau de finanţe. Giscard d’Estaing (64) - finanţist excepţional. Altfel... Din nefericire, e cum mi-au spus americanii: „La noi, cine nu e bun pentru economie, pentru învăţământ sau ştiinţă intră în politică“. Un adevăr general valabil, spus şi lui Ceauşescu de directorul unei firme din Texas.

Lavinia Betea:
De ce eraţi poreclit Machiavelli (65) în cercul demnitarilor comunişti?... Ştiaţi asta?

Stefan Andrei:
Nu. Cine ţi-a spus? Care dintre colegii mei?! Ei, dacă ar fi citit şi ei scrierile lui Machiavelli! Pot s-o iau ca pe un compliment. Era şi o invidie a multora dintre ei faţă de pregătirea mea. Apoi, faptul că lucrasem atât de mult şi de aproape de Ceauşescu. Lucrând atât de mult cu el, îl cunoşteam prea bine. Şi el pe mine. Ţinea şi de arta de-a pune problema la Ceauşescu. Nevastămea fiind actriţă, eu lucrând pe vremea UTC-ului mult cu artiştii, aveam şi relaţii bune în mediul respectiv. Am învăţat multe din acel mediu. Ştiam cum să-l iau. Nicolae Ceauşescu avea un metabolism mai dificil. Venea la ora 8 punct la program. Dar „rupea" ziua în două - dormea la prânz. Chiar peste hotare, prefera să nu mănânce, dar să doarmă. După-amiaza, când se trezea, nu se activa imediat sută la sută. Dacă te chema la prima oră după somn, era dificil, mofturos. Şi atunci trebuia să găsesc o cale, să am pregătite una-două veşti bune cu care să-mi fac intrarea. Pentru orice discuţie cu el eram pregătit cu veşti bune. Eram
şi foarte informat. Aveam abonamente la principalele publicaţii din lume, pe care le răsfoiam înaintea întâlnirilor cu Ceauşescu. Nu aşteptam să-mi aleagă şi să-mi traducă alţii textele.

Lavinia Betea:
Unde-aţi învăţat limbi străine?

Stefan Andrei:
Nu am făcut nicăieri studii şi specializări. Mare parte am făcut în liceul militar - franceză şi italiană. In război alegeai la studiul limbilor străine între italiană şi germană. Apoi am învăţat engleză. Aceasta
îmi permitea ca de două-trei ori pe săptămână, când aveam cu Ceauşescu discuţii la CC, să vin cu informaţii noi şi cu propuneri. Erau cazuri când voiam să obţin şi altceva decât propuneam. Spuneai tu „nu“, ca să spună el „da“. Altă tehnică era ca, în şirul de probleme din discuţie să-l ţin mai mult cu alte informări, iar peste aceea care mă interesa treceam repede tocmai ca să-i dau impresia că el a descoperit, în minereu, metalul preţios din spusele mele. Invăţasem de la el ca să ridic cea mai importantă problemă tocmai când discuţia pentru care ne pregătisem era gata. Jucam cu el şah - îl lăsam să câştige cât să-l bucure când aveam ceva să-i cer... Sunt eu Machiavelli?!

Lavinia Betea:
Ştiu eu?! Cei care v-au poreclit vă cunoşteau în exerciţiul funcţiunii, ca să zic aşa. în raporturile cu „Principele", anumite date din biografia lui Machiavelli sunt sincronice cu unele din biografia dv. Politica lui Ceauşescu de menţinere cu orice preţ a puterii poate fi taxată ca machiavelism. Inclusiv sub raportul dilemei etice - a fi temut şi a fi iubit de mulţime. Iubirea a fost mimată public prin utilizarea extremă a mijloacelor de propagandă, simultan cu creşterea - de sus şi până jos - a presiunii constrângerilor pentru menţinerea puterii. Ar fi şi aceasta o explicaţie a exploziei „cazanului" în decembrie 1989... Dv. aţi fost răsplătit de „seniorul" ţării cu ceea ce numim acum „privilegii nomenklaturiste". Unde-aţi făcut concediile?

Stefan Andrei:
Până să ajung secretar al Comitetului Central, mergeam cu soţia la mare şi la munte. Mergeam la „Astoria“, hotelul partidului din Eforie, şi la hotelul Gaizer din Timiş. La Predeal, unde era Ceauşescu,
niciodată. Eram şi foarte mult timp despărţiţi. Pentru că Violeta mergea la filmări, erau foarte multe turnee ale teatrelor în provincie. Treceau şi două luni fără să ne vedeam. Din 1972 până în 1986, cât timp am fost ministru de Externe şi secretar cu probleme internaţionale, n-am plecat niciodată în concediu. După aceea ne-am dus la Tuşnad, o dată, şi altădată în Harghita. N-am cu nevastă-mea un concediu în străinătate, nici în vreo vizită externă nu m-a însoţit. Deşi mulţi activişti au fost în concedii peste hotare. Eu nu.

Lavinia Betea:
Aveaţi şi dv. un cerc de artişti care vă frecventau casa?

Stefan Andrei:
Nu. Ştiam că-i ascultare peste tot. Uite, Adrian Păunescu (66), unul dintre cei mai mari prieteni ai mei, nu a fost niciodată în casa mea. In casa mea au fost doar doi oameni din lumea artei: Dinu Săraru şi
Geo Saizescu. Aveam însă avantajul dezlegării lui Ceauşescu să merg în restaurante publice. „Am o problemă, i-am spus eu prin 1972-1973, după ce m-a făcut secretar. Sunt obişnuit să iau masa în locuri publice - de la birt până la restaurantul cel mai luxos. Vreau să merg şi cu soţia. Nu voi face vreo comandă specială, doar ceea ce este în meniu, iar dacă o să mă îmbăt, veţi afla a doua zi. Acolo mă văd şi cu prietenii. Curioşii pot să mă înregistreze, pot să mă asculte la masă, că află ei repede de la ofiţerul aghiotant."

Lavinia Betea:
Ce restaurante frecventaţi?

Stefan Andrei:
Dădeam recepţii pentru miniştrii de externe la Pescăruş, la Athenee Palace, la restaurantul Bulevard...

Lavinia Betea:
Bănuiesc că erau nişte separeuri.

Stefan Andrei:
In separeu am stat numai cu Yitzak Shamir (67), la Pescăruş, din motive de securitate. Cu ceilalţi, în aer liber, în sală. La multe din recepţiile acestea ale mele am fost cu Violeta. Mergeam împreună cu ea şi când mă vedeam cu prietenii. Cu Ion Dodu Bălan (68) şi cu Alexandru Oprea (69) am fost de multe ori. Deseori mergeam cu ambasadorii. Le răspundeam pentru că şi ei se purtau frumos cu mine peste hotare. Când veneau în ţară, îi invitam şi eu la masă. în special la Grădina „Doina“ ori la restaurantul Select.


Note:

47 Doctrină în virtutea căreia partidele comuniste trebuiau să aibă mai multe centre de conducere.

48 Palmiro Togliatti (1893-1964), politician italian de orientare comunistă. A fost secretar general al Partidului Comunist Italian (1927-1964), ministru al Justiţiei (1945-1946).

49 Andre Malraux (1901-1976), scriitor, politician de origine franceză. După război, generalul De Gaulle l-a instalat în funcţia de ministru al Informaţiilor (1945-1946), ministru de stat pe probleme de cultură (1958-1969).

50 Jules Moch (1893-1985), politician francez, fruntaş al mişcării socialiste, deputat, ministru. In perioada postbelică, a ocupat funcţia de ministru al Transporturilor, Internelor şi Apărării Naţionale în mai multe guverne.

51 Partidul Social-Democrat îşi are originea la sfârşitul secolului al XlX-lea, când în principalele oraşe ale Regatului României s-au întemeiat cluburi socialiste. In martie 1893 a luat fiinţă Partidul Social-Democrat al Muncitorilor din România, inspirat din ideile de stânga lansate de scriitorul basarabean Constantin Dobrogeanu-Gherea. După al Doilea Război Mondial, în decembrie 1945, PSD s-a rupt din cauza poziţiei faţă de Partidul Comunist Român. Gruparea majoritară din jurul lui Ştefan Voitec, Lotar Rădăceanu şi Theodor Iordăchescu a rămas la guvernare, iar facţiunea condusă de Constantin Titel-Petrescu a format Partidul Social-Democrat Independent, de opoziţie. Gruparea titelistă a dispărut după alegerile din 1946, iar liderii principali au fost arestaţi în anii următori. Gruparea Voitec-Rădăceanu-Iordăchescu a fuzionat cu PCR la Congresul din februarie 1948, când s-a înfiinţat Partidul Muncitoresc Român.

52 Milovan Djilas (1911-1995), fruntaş comunist de origine muntenegreană, politolog. A fost unul dintre colaboratorii lui Iosip Tito în perioada celui de-al Doilea Război Mondial şi în primii ani postbelici. A devenit preşedinte al Adunării Federale a Republicii Socialiste Federative Iugoslavia (1953). Tot mai critic la adresa regimului titoist, a fost demis din funcţii, arestat şi închis în mai multe rânduri.

53 Roger Garaudy (n. 1913), filosof şi politician francez de orientare comunistă. Personaj controversat, după ce a fost exclus din Partidul Comunist Francez, s-a convertit la Islam şi a devenit un antisionist fervent.

54 Enrico Berlinguer (1922-1984), politician italian de orientare comunistă. A fost secretar general al Partidului Comunist Italian (1972-1984).

55 George Marchais (1920-1997), politician francez comunist. A fost secretar general al Partidului Comunist Francez (1972-1994).

56 Alfred Willi Rudi Dutschke (1940-1979), liderul mişcării studenţeşti germane din anii 1960.

57 Herbert Marcuse (1898-1979), filosof şi sociolog german, reprezentant al şcolii de la Frankfurt.

58 Mircea Florian (1888-1960), profesor de filosofie la Universitatea din Bucureşti.

59 Angelo Miculescu (1929-1999), inginer agronom. Membru al CC al PCR (1969-1984). A deţinut mai multe funcţii în cadrul Ministerului Agriculturii, dintre care cea mai înaltă a fost cea de ministru (1969-1971, 1972-1981). A fost viceprim-ministru al Guvernului (1975-1981) şi ambasador în China (1983-1990).

60 Ioan Avram (n. 1931), inginer. A deţinut mai multe funcţii în aparatul central de partid şi de stat, precum: membru al CC al PCR (1969-1989), ministrul Industriei Constructoare de Maşini (1969-1984), viceprim-ministru al Guvernului (1984-1985), ministrul Construcţiilor Industriale (1985-1986), ministrul Energiei Electrice (1986-1987).

61 Neculai Agachi (n. 1925), profesia de bază: inginer siderurgist. A deţinut mai multe funcţii în aparatul central de partid şi de stat, precum: membru supleant al CC al PCR (1965-1969), membru al
CC al PCR (1969-1989), ministrul Industriei Metalurgice (1969-1985), prim-vicepreşedinte al Consiliului General de Control Muncitoresc al Activităţii Economice şi Sociale (1986—1988).

62 Ronald Wilson Reagan (1911-2004), actor american, fruntaş al Partidului Republican. A fost guvernator al statului California (1967-1975) şi preşedintele Statelor Unite ale Americii (1981-1989).

63 Franţois Mitterrand (1916-1996), politician francez de orientare socialistă. A deţinut funcţia de preşedinte al Franţei (1981-1995).

64 Valery Giscard d’Estaing (n. 1926), politician francez de orientare centru-dreapta. în 1966, a fondat Partidul Republican Independent, redenumit Partidul Republican din 1977. A fost preşedinte al Franţei (1974-1981).

65 Niccolo Machiavelli (1469-1527), om de stat, scriitor, filosof florentin. Dintre scrierile sale celebre este lucrarea Principele. Ideile şi principiile sale sunt cunoscute ca „doctrina machiavelică".

66 Adrian Păunescu (1943-2010), poet, om politic. Autor a peste 50 de volume de versuri, iniţiator şi amfitrion al „Cenaclului Flacăra" (1973-1985), realizator TY (1977-1981). După 1990, a fost senator al Partidului Socialist al Muncii (1992-1996) şi PSD (2004-2008).

67 Yitzhak Shamir (n. 1915), politician israelian născut în Imperiul Rus, lider al partidului Likud. A fost prim-ministru al statului Israel (1983-1984, 1986-1992).

68 Ion Dodu Bălan (n. 1929), profesor. A fost lector de limba română în Franţa (1967-1969). Din 1969, a deţinut mai multe funcţii în aparatul central de partid şi de stat precum: membru supleant al CC al PCR (1969-1979), membru al Comisiei Centrale de Revizie (1979-1984), membru al CC al PCR (1984-1989), vicepreşedinte al Comitetului de Stat pentru Cultură şi Artă, vicepreşedinte al Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste.

69 Alexandru Oprea (1931-1983), scriitor, critic literar, director al Muzeului Literaturii Române şi al revistei Manuscriptum.



va urma