Unghieră

Lidija Dimkovska

După ce din greşeală am luat cu mine în străinătate

unghiera familiei mele,

unghiile lor cresc fără control şi inegal,

li se alungesc degetele aiurea,

le străpung pantofii şi mâinile necunoscuţilor când îi salută,

vecinii de spaimă nici nu-i mai ascultă pe ascuns,

îi sun de departe şi între două ţipete

vreau să le fac pe plac cântându-le manelele preferate,

le cer iertare cu gânduri mari de popoare mici,

ce sunt în sfârşit unghiile lungi în comparaţie cu setea mea de adevăr,

nu vedeţi oare că de-acum deveniţi fără de moarte,

iar asta nu ştiu de ce nu vă convine.

Unghiera semideschisă mă priveşte de pe noptieră,

nici ea nu este mulţumită de schimbarea mediului,

asta e o nebunie, ţip eu, am să v-o trimit prin poştă,

dar atunci toţi ţipă şi mai tare, şi de la acest capăt al firului şi de la celălalt:

„Ţi-ai ieşit din minţi? Unghierele se confiscă la vamă!”

De altfel şi eu la trecerea frontierei trebuia s-o ascund în pantoful stâng.

Cei de- acasă mă ameninţă că îşi vor tăia unghiile cu foarfeca de grădinărit,

orice-ar fi! Îi am pe conştiinţă ca pe un colier de ghips în jurul gâtului,

toată noaptea i-am visat cum le sângerau degetele şi leşinau,

dimineaţa m-am trezit cu hemoroizi

şi spiritul meu s-a închis în sine fără aer şi fără scăpare.

Claustrofobia e mai mare între lamele unei unghiere

decât între oamenii uitaţi de Dumnezeu.

Păunul multicolor de pe cuţitaş

a mormăit cu o voce de om:

„Viaţa e alegere de unghii, păr şi piele,

îngrijirea, pe de altă parte, e alegere de dumnezeire.

toata viaţa îţi ronţăi unghiile,

iar pe mine m-ai adus aici numai din încăpăţânare.

Să mă duci înapoi negreşit,

tu fără unghii şi fără Dumnezeu! Sau să-i aduci aici pe ai tăi

să-şi taie unghiile omeneşte.”

Şi într-adevăr, au venit, iar mie nu mi-au aruncat nici o privire,

s-au aşezat confortabil pe patul meu,

şi-au tăiat, şi-au modelat unghiile cu unghiera,

le-au împrăştiat pe podea şi mulţumiţi i-au zâmbit păunului:

„Încă o unghie să mai tăiem, şi mergem acasă.”