sâmbătă, 18 aprilie 2015

Mantia Inselaciunii (9)


James Luceno




Coruscantul nu cunoştea noaptea. Soarele apunea ca de obicei, dar atât de puternică era lumina pădurii de zgârie#nori a oraşului, încât bezna adevărată era un lucru ce se furişa doar în cele mai adânci canioane sau era adusă cu intenţie de locuitorii care îşi puteau permite oţel transparent de camuflaj. Din spaţiu, partea întunecată a planetei scânteia ca un ornament modelat cu fineţe pe care erau atârnate forme de viaţă bioluminescente, ca pentru a fi expus într#o vitrină cu obiecte străvechi sau într#un muzeu al artei populare.
Stelele nu apăreau niciodată pe cer, în afara celor care se aflau în cele mai înalte clădiri. Însă altfel de stele apăreau noapte de noapte în îndrăgitele complexe de distracţii ale Coruscantului – cântăreţi, actori, artişti şi politicieni. Ca o regulă mai excentrică decât restul, ultimul grup începuse de ceva vreme să meargă la operă, după exemplul cancelarului suprem Valorum, a cărui familie renumită fusese dintotdeauna o protectoare a artelor.
Într#o galaxie care se putea lăuda cu milioane de specii şi cu de o mie de ori mai multe planete, evenimentele culturale nu lipseau niciodată, în fiecare clipă începea câte un spectacol pe Coruscant. Dar puţine companii sau trupe aveau privilegiul de a juca la Opera din Coruscant.
Clădirea era o minune a barocului pre#Republică, numai gravuri şi ornamente, cu o fosă a orchestrei de modă veche, scaune aşezate în trepte şi loji private făcute după un model secular. În semn de salut pentru cetăţenii Coruscantului, exista chiar şi o zonă de galerii inferioare, unde oamenii obişnuiţi puteau urmări spectacolul în direct prin intermediul hologramelor şi pretinde că şedeau în rând cu celebrităţile de deasupra lor.
Opera la modă era Scurta domnie a fantomelor viitorului, o producţie care provenea de pe Corellia, însă era jucată de o companie de bithi, care fusese în turneu cu această piesă de pe o planetă pe alta în ultimii douăzeci de ani standard.
O specie bipedă, cu craniul mare şi rotund, ochi negri fără pleoape, nas turtit şi pliuri largi de piele sub fălci, bithii se trăgeau de pe îndepărtata planetă Clak'dor VII şi erau cunoscuţi pentru că percepeau sunetele aşa cum oamenii percep culorile. Ţinând cont că părinţii lui Finis Valorum fuseseră cei care subvenţionaseră Scurta domnie, era de aşteptat ca Supremul Cancelar să fie de faţă la mult aşteptata revenire a operei pe Coruscant. Simplul fapt că avea să fie de faţă mărise preţul biletelor şi le făcuse să fie la fel de rare precum cristalele adegane. Ca rezultat, clădirea era plină de celebrităţi cum de mult nu mai fusese.
După cum era obiceiul, Valorum sosi cu întârziere, pentru a se asigura că va fi ultimul care se aşază. Dornică să îl zărească, audienţa se ridică în picioare, aplaudând îndelung atunci când el păşi în loja complicată, rezervată membrilor familiei Valorum de mai bine de cinci sute de ani.
Renunţând la Garda Senatorială cu mantii albastre şi căşti care îl înconjura de obicei, Valorum era însoţit doar de aghiotantul său administrativ; Sei Taria – îmbrăcată în mătase scumpă vişinie, asortată – o tânără micuţă, cu ochii oblici şi pielea de culoarea bobului de grâu de pe Ruan, care avea jumătate din vârsta lui.
După adevăratul stil al Coruscantului, zvonurile începură să circule chiar înainte ca Valorum să se aşeze. Însă Cancelarul Suprem era obişnuit cu insinuările, nu doar ca efect al educaţiei sale aristocratice, dar şi pentru că aproape toţi senatorii de sector – indiferent de starea civilă – îşi făcuseră un obicei din a apărea în public însoţiţi de tinere atrăgătoare.
Valorum făcu un semn graţios cu mâna şi îşi înclină capul într#un gest de blândă îngăduinţă. Apoi, înainte de a lua loc, făcu o a doua plecăciune către o lojă privată aflată în partea opusă a amfiteatrului.
Cei aproximativ doisprezece spectatori aparent bogaţi din loja pe care Valorum îi salutase întoarseră plecăciunea şi rămaseră în picioare până când se aşeză şi Sei Taria – un lucru deloc mărunt pentru proprietarul lojii, senatorul Orn Free Taa, care devenise atât de corpolent în timpul serviciului pe Coruscant, încât trupul său umplea spaţiul ocupat odată de trei scaune.
Azuriu, cu pleoapele şi buzele roşii căzute, Taa avea o faţă ovală uriaşă şi o guşă de dimensiunea stomacului unui bantha. Era un twi'lek cu strămoşi rutieni; cozile lui de pe cap, lekku, îngroşate de grăsime atârnau ca nişte şerpi ghiftuiţi pe pieptul său masiv. Roba lui de ceremonie avea dimensiunea unui cort. Expusă cu obstinaţie, era soţia lui, twi'lek lethană, o tânără cu pomeţi înalţi şi cu trupul roşu drapat în lungimi întregi din cea mai pură mătase strălucitoare.
Un membru al Comisiei de Distribuire a Fondurilor, Taa se opunea făţiş lui Valorum de când lui Ryloth, planeta lui natală producătoare de mirodenii, i se refuzase, iar şi iar, statutul de lume favorizată.
Invitaţii lui Taa în lojă îi includeau pe senatorii Toonbuck Toora, Passel Argente, Edcel Bar Gane şi Palpatine, împreună cu doi dintre aghiotanţii personali ai lui Palpatine, Kinman Doriana şi Sate Pestage.
— Ştiţi de ce îi place lui Valorum să vină la operă? întrebă Taa în bazică, din colţul gurii lui imense. Pentru că este singurul loc de pe Coruscant unde toată audienţa îl aplaudă.
— Şi nici nu face mai multe aici decât în Senat, zise Toora. Aici supraveghează protocolul şi mimează interesul.
Extrem de bogată, ea era un biped păros cu gura largă, cu o barbă împărţită în trei, ochi mici, strălucitori, şi un nas cârn strivit de creasta osoasă care îi acoperea capul teşit.
— Valorum este inofensiv, se alătură şi Passel Argente.
Un umanoid gălbejit afiliat Alianţei Corporaţiilor, purta un turban şi un şal negre care îi dezvăluiau doar faţa şi cornul răsucit care îi ieşea din creştetul capului.
— În vremuri în care avem nevoie de putere, de îndrumare, de unitate, Valorum insistă să aleagă calea dreaptă şi cunoscută. Calea care sigur nu va deranja starea de fapt.
— Spre încântarea noastră, murmură Toora.
— Doar o plecăciune confidenţială, zise Taa, în timp ce se foia în scaunul care fusese construit special pentru a se potrivi taliei sale. Oare cărui lucru îi datorăm onoarea?
Toora dădu din mână nepăsătoare.
— Prostiei ăleia cu cererile Federaţiei Comerciale. Valorum are nevoie de tot sprijinul pe care îl poate căpăta dacă vrea să ne poată convinge să votăm taxarea zonelor libere.
— Atunci este şi mai curios că ne salută, observă Taa. Făcu un semn larg spre celelalte loji. Uite#i, aproape în poala lui Valorum, stau senatorii Antilles, Horox Ryyder, Tendau Bendon... Oricare dintre ei merită mai mult o plecăciune.
Taa îşi ridică mâna grasă şi o flutură atunci când grupul despre care vorbea îşi dădu seama că era privit.
— Atunci, gestul trebuie să fi fost doar pentru senatorul Palpatine, observă Toora cu subînţeles. Din câte am auzit, delegatul nostru de pe Naboo se bucură de încrederea cancelarului suprem.
Taa se întoarse spre Palpatine.
— Aşa este, domnule senator?
Palpatine surâse uşor.
— Nu aşa cum vă imaginaţi, vă asigur. Domnul Cancelar Suprem s#a întâlnit cu mine pentru a#mi cere opinia despre felul în care taxarea ar putea fi primită de sistemele îndepărtate. Nu am vorbit despre altceva. În orice caz, Valorum nu prea are nevoie de sprijinul meu pentru a trece propunerea. Nu este aşa de slab pe cât îl cred mulţi.
— Prostii, spuse Taa. Se va ajunge la partizanat – un concurs între facţiunile lui Bail Antilles şi cei care îl lasă pe Ainlee Teem să vorbească pentru ei. Ca de obicei, planetele Nucleului vor fi alături de Valorum; coloniile din apropiere, împotriva lui.
— O să polarizeze şi mai mult Senatul, îşi dădu Edcel Bar Gane cu părerea pe o voce şuierătoare.
Reprezentând planeta Roona, Bar Gane avea un cap sferic şi ochi care se îngustau şi se alungeau în sus la colţurile exterioare.
Toora primi remarca fără să comenteze. Încă o dată, îl privi pe Palpatine.
— Sunt curioasă, domnule senator. Ce i#aţi spus lui Valorum în ceea ce priveşte impactul taxării asupra sistemelor din Inelul Exterior?
— Activaţi sistemul de anulare a sunetului din lojă şi s#ar putea să vă spun, zise Palpatine.
— Oh, fă#o, Taa, rosti entuziasmată Toora. Aşa îmi place intriga!
Taa apăsă un buton de pe balustrada lojei, activând un câmp de reţinere care o proteja de supravegherea audio. Însă Palpatine nu vorbi până când Sate Pestage – un om zvelt cu trăsături ascuţite şi păr negru, rar – verifică încă o dată dacă acest câmp funcţiona într#adevăr.
Acţiunile lui Pestage îl impresionară pe Argente.
— Toată lumea de pe Naboo este la fel de grijulie ca dumneavoastră, domnule senator?
Palpatine ridică din umeri.
— Să zicem că este un defect personal.
Argente dădu din cap cu seriozitate.
— O să ţin minte.
— Deci, spune#ne, zise Toora, Cancelarul Suprem o ia pe o cale periculoasă luându#se de Federaţia Comercială?
— Pericolul este că el nu vede decât o jumătate a imaginii, începu Palpatine. Deşi ar fi primul care să o nege, Valorum este, în sinea lui, un birocrat, la fel cum au fost şi strămoşii lui. Acţiunii directe îi preferă regulile şi procedura. Îi lipseşte judecata. Dinastia Valorum a fost, în mare, responsabilă pentru că a dat mână liberă Federaţiei Comerciale cu decenii în urmă. Cum credeţi că şi#au adunat vastele proprietăţi? Cu siguranţă, nu favorizând sistemele îndepărtate, ci făcând afaceri profitabile cu Clanul Băncilor Intergalactice şi corporaţii ca TaggeCo. Faptul că această ultimă criză se învârte în jurul Frontului Nebula este deosebit de ironic, deoarece tatăl lui Valorum a avut o şansă de a eradica acest grup şi a dat greş, pedepsindu#i în loc să îi distrugă.
— Mă surprindeţi, domnule senator, zise Toora. Într#un sens bun, cred. Vă rog, continuaţi.
Palpatine puse picior peste picior şi se îndreptă în scaun.
— Cancelarul Suprem nu reuşeşte să înţeleagă faptul că viitorul Republicii depinde foarte mult de ce se întâmplă în Inelele Mijlociu şi Exterior. Oricât de corupt ar fi devenit Coruscantul, adevărata coroziune – cea care, în final, poate ajunge până la centru – începe întotdeauna de la margini. Înaintează de la exterior spre interior.
— Dacă Valorum nu face ceva pentru a rămâne pe val, Coruscantul însuşi va fi într#o zi sclavul acestor sisteme, incapabil să dea vreo lege fără aprobarea lor. Dacă nu le doborâm acum, vom fi obligaţi să le aducem sub o formă de autoritate mai târziu. Ele sunt cheia supravieţuirii Republicii.
Taa pufni.
— Dacă am înţeles bine, vreţi să spuneţi că Federaţia Comercială este legătura noastră cu aceste sisteme – ambasadorul Coruscantului, dacă doriţi – şi că, prin urmare, nu ne putem permite să#i îndepărtăm pe neimoidieni şi pe ceilalţi.
— Aţi înţeles greşit, zise Palpatine ferm. Federaţia Comercială trebuie pusă sub control. Valorum are dreptate să insiste pentru taxare, deoarece Federaţia Comercială deja are prea mare influenţă în sistemele îndepărtate. Disperate să facă schimburi comerciale cu Nucleul, sute de sisteme din Inelul Exterior s#au alăturat Federaţiei ca membri semnatari, renunţând la drepturile lor de reprezentare individuală în Senat. Deocamdată, neimoidienii şi partenerii lor nu au destule voturi pentru a bloca taxarea. Dar într#un an, doi, s#ar putea să aibă susţinerea necesară pentru a controla Senatul cu fiecare ocazie.
— Atunci, veţi fi de partea lui Valorum, spuse Toora. Veţi susţine taxarea.
— Nu încă, zise Palpatine grijuliu. El vede taxarea ca pe un mijloc de a pedepsi Federaţia Comercială şi, în acelaşi timp, de a îmbogăţi Coruscantul – o abordare care va răcii relaţiile nu doar cu membrii Federaţiei Comerciale, ci şi cu sistemele îndepărtate. Înainte să acord sprijinul lui Naboo unei părţi sau alteia, vreau să văd cum se distribuie voturile. Acum, cei care aleg calea de mijloc se pregătesc de cele mai mari câştiguri. Cei care văd clar toate faţetele vor fi în poziţia de a conduce Republica prin această tranziţie critică. Dacă Valorum are destul sprijin fără susţinerea sistemului meu, cu atât mai bine. Dar voi fi neclintit în obligaţia mea de a face ceea ce este cel mai corect pentru binele general.
— Aţi vorbit ca un viitor organizator parlamentar al unui partid, spuse Taa cu un hohot puternic de râs.
— Într#adevăr, zise Argente cu toată seriozitatea.
Toora îl măsură din priviri pe Palpatine fără să se ferească.
— Mai am câteva întrebări, dacă nu vă supăraţi.
Palpatine făcu un semn către scenă.
— Deşi aş fi încântat să discut aceste probleme pe larg, spectacolul este gata să înceapă.
Purtând tunici mătuite şi cizme moi, elevii Jedi stăteau faţă în faţă pe două şiruri, douăzeci şi patru de săbii de lumină fiind aprinse într#un model strălucitor, ridicate în de două ori mai multe mâini.
La un semn al maestrului săbiilor Jedi, doisprezece elevi care formau un şir făcură trei paşi în spate în acelaşi timp şi luară poziţii de apărare – cu picioarele depărtate şi cu săbiile ţinute drept înainte de la înălţimea mijlocului lor.
Construite de fiecare elev în parte, pentru a se potrivi mâinilor cu diferite dimensiuni şi dexterităţi, nu existau două săbii la fel, deşi aveau câteva trăsături în comun: mufe de încărcare, plăci de proiecţie a lamei, mecanisme, baterii cu diatium şi rarele şi remarcabilele cristale adegane care dădeau naştere lamei. Puţine erau materialele din galaxie pe care o sabie de lumină să nu le poată tăia. Având toată energia şi aflându#se în mâinile potrivite, o sabie de lumină putea sparge durbetonul sau putea să creeze o cale, încet, prin uşile blindate din duroţel ale unei nave spaţiale.
La următorul semn al maestrului, al doilea şir luă poziţii de atac, întorcându#şi umerii cu un sfert, îndoindu#şi uşor genunchii pentru a#şi coborî centrul de greutate şi ridicându#şi săbiile cu ambele mâini, ca şi cum s#ar fi pregătit să lovească un obiect ce se îndrepta spre ei.
La ultimul semn al instructorului, al doilea şir înaintă cu încredere. Elevii din prima linie îşi aşezară săbiile în defensivă şi, cu precizia unui dans, se retraseră intenţionat în timp ce îi lăsau pe oponenţii lor să lovească repetat în lamele ridicate. Când apărătorii fură împinşi până la jumătatea încăperii, maestrul opri exerciţiul şi puse grupurile să schimbe rolurile.
Acum cei care se apăraseră erau atacatorii, lamele Jedi zumzăind şi scrâşnind puternic atunci când se loveau una de alta, aurele împletindu#se, umplând aerul camerei de antrenament cu sclipiri orbitoare de lumină.
Qui#Gon şi Obi#Wan urmăreau dintr#o galerie de observaţie aşezată puţin mai sus de podeaua căptuşită, în adâncul piramidei care era baza înaltă a Templului Jedi. Exerciţiul se desfăşurase toată dimineaţa, însă doar câţiva elevi dădeau semne de oboseală.
— Îmi amintesc ca şi cum ar fi fost ieri, spuse Obi#Wan.
Qui#Gon zâmbi uşor.
— Pentru mine sunt multe zile de ieri, Padawan.
Deşi separaţi de mai mult de douăzeci de ani, amândoi îşi petrecuseră tinereţea în Templu, aşa cum se întâmplase cu toţi Padawanii, Cavalerii Jedi sau Maeştrii. Forţa se arăta în copilărie şi Jedi cu cel mai mare potenţial deveniseră locuitori ai Templului înaintea vârstei de şase luni, fie descoperiţi pe Coruscant sau pe lumi îndepărtate de către adevăraţi Jedi, fie aduşi la Templu de către familiile lor. Testele erau des folosite pentru a stabili vitalitatea relativă a Forţei ce se afla în candidaţi, însă acele teste nu prevedeau neapărat unde ar fi putut ajunge un candidat; dacă el sau ea, om sau extraterestru, ar fi purtat sabia de lumină în slujba păcii şi dreptăţii sau ar fi petrecut o viaţă în serviciul Forţelor Agricole, ajutând la hrănirea sărmanilor şi oropsiţilor galaxiei.
— De fiecare dată când mă antrenam mă temeam că îmi lipseşte temperamentul de a deveni un Padawan, cu atât mai puţin un Cavaler Jedi, adăugă Obi#Wan. M#am luptat mai mult ca oricine pentru a#mi ascunde îndoiala de sine.
Qui#Gon îi aruncă o privire piezişă, stând cu mâinile în sân.
— Dacă te#ai fi luptat niţel mai mult, Padawan, cu siguranţă ai fi rămas în Forţele Agricole. Abia când ai încetat să te mai chinui atât de mult ţi#ai descoperit calea.
— Nu#mi puteam păstra mintea în prezent.
— Şi încă nu poţi.
Cu doisprezece ani în urmă, Obi#Wan fusese trimis la Forţele Agricole de pe planeta Bandomeer şi acolo stabilise o relaţie cu Qui#Gon, al cărui Padawan anterior căzuse pradă părţii întunecate a Forţei şi părăsise Ordinul Jedi. Dar, în ciuda legăturii care exista între el şi Qui#Gon, existau momente în care se întreba dacă avea ce îi trebuia pentru a fi un Cavaler Jedi.
— De unde ştiu eu că Forţele Agricole nu erau cu adevărat calea mea, maestre? Poate că întâlnirea noastră de pe Bandomeer a fost o răscruce în care am greşit drumul.
În cele din urmă, Qui#Gon se întoarse spre el.
— Există multe căi de urmat, Obi#Wan. Nu toţi suntem destul de norocoşi pentru a o găsi pe cea cu miez, calea pe care Forţa ne#a pregătit#o. Ce găseşti când îţi cercetezi sentimentele despre alegerile pe care le#ai făcut?
— Simt că am găsit calea cea dreaptă, maestre.
— Sunt de acord.
Qui#Gon îl bătu pe Obi#Wan pe umeri, apoi surâse în timp ce se întorcea să#i urmărească pe elevi.
— Chiar şi aşa, cred că ai fi fost un bun agricultor.
Elevii îngenuncheau pe două rânduri, cu picioarele sub ei şi tălpile încrucişate în spate. Camera era liniştită, în afara sunetului pe care îl făceau picioarele maestrului de sabie care se lipeau de podea în timp ce se plimba printre cele două rânduri, cercetându#l pe fiecare dintre studenţi.
Îl chema Anoon Bondara şi era un twi'lek, cu cozi subţiri şi un trunchi musculos, un spadasin cu o măiestrie de neegalat. Qui#Gon se lupta cu el de fiecare dată când avea ocazia. Căci un meci cu Bondara, indiferent cât de scurt, era mai instructiv decât douăzeci de întreceri cu oponenţi mai slabi.
Maestrul de sabie de lumină se opri în faţa unei eleve, om, pe nume Darsha Assant, care se întâmpla să fie şi Padawanul lui. Bondara se lăsă pe vine pentru a o privi în ochi.
— La ce te gândeai când ai atacat?
— La ce mă gândeam, maestre?
— Ce era în gândurile tale? Care era intenţia ta?
— Doar să fiu cât mai puternică posibil, maestre.
— Ai vrut să câştigi.
— Nu să câştig, maestre. Am vrut să lovesc impecabil.
Bondara se strâmbă.
— Scapă de gândirea asta. Nu te aştepta să câştigi; nu te aştepta să pierzi. Nu te aştepta la nimic.
Obi#Wan se uită la Qui#Gon.
— Unde am mai auzit eu asta?
Qui#Gon îi făcu semn să tacă, fără a#şi lua ochii de la Bondara, care se îndrepta spre altcineva.
— Sabia de lumină nu este o armă cu care să învingi inamici sau rivali, spuse Bondara. Cu ea îţi distrugi propria lăcomie, mânie şi nebunie. Creatorul şi purtătorul unei săbii de lumină trebuie să trăiască în aşa fel, încât să reprezinte anihilarea a orice se află în calea păcii şi dreptăţii. Se opri şi se uită la toţi. Înţelegeţi?
— Da, maestre, răspunseră ei într#un glas.
Bondara bătu zgomotos din palme.
— Ba nu, nu înţelegeţi. Trebuie să învăţaţi să ţineţi sabia slăbind strânsoarea ei. Trebuie să învăţaţi să avansaţi ritmic, altfel veţi produce ritmuri fără formă. Înţelegeţi?
— Da, maestre, răspunseră ei.
— Ba nu, nu înţelegeţi. Se încruntă şi se aşeză la capătul rândurilor. O să vă spun o poveste.
— Un om, acuzat pe nedrept de o crimă, era transportat cu un vehicul cu elevatoare repulsoare peste un deşert de pe o lume îndepărtată către o închisoare aflată şi mai în adâncul pustiurilor. Pe neaşteptate, vehiculul a suferit o defecţiune chiar deasupra unei găuri care era, de fapt, gura enormă şi hrăpăreaţă a unei creaturi care popula pustiurile.
— Defecţiunea bruscă le#a catapultat pe escortele omului între fălcile acoperite de bale ale creaturii. Omul a fost şi el aruncat de la locul său. Însă, în ultima clipă, a reuşit să se prindă de trenul de aterizare. Totuşi, nu cu mâinile – căci acestea erau prinse în cătuşe paralizante la spate – ci cu dinţii.
— Curând, o caravană de călători a trecut pe lângă el. Pierduţi şi flămânzi, călătorii au vrut să afle locul celei mai apropiate aşezări, pentru a#şi putea împrospăta puţinele provizii.
— Omul se afla într#o dilemă. A înţeles că dacă nu le răspundea, i#ar fi condamnat pe călătorii pierduţi la o moarte sigură în pustiul de nisip. Însă dacă îşi deschidea gura şi rostea un cuvânt, s#ar fi condamnat pe sine însuşi la moarte sigură în tractul digestiv al creaturii de nisip.
Bondara se opri.
— În aceste condiţii, ce trebuie să facă omul?
Studenţii ştiau de la început că nu vor primi răspunsul de la Anoon Bondara.
— Vă ascult răspunsurile mâine, adăugă maestrul săbiei de lumină ridicându#se în picioare.
Elevii se aplecară de la mijloc şi îşi ţinură frunţile lipite de podea până când Bondara părăsi încăperea. Apoi se ridicară, dornici să îşi compare părerile despre antrenament, deşi nici unul nu rosti vreun cuvânt despre posibilele soluţii ale problemei de gândire oferite de profesor.
Qui#Gon îl bătu pe Obi#Wan pe umăr.
— Haide, Padawan, vreau să vorbesc cu cineva.
Obi#Wan îl urmă pe trepte şi pe podeaua moale. Acolo, câţiva maeştri Jedi discutau cu Padawanii lor. Obi#Wan îi cunoştea puţin pe unii dintre maeştri, însă persoana către care se îndreptă Qui#Gon era una pe care nu o mai întâlnise niciodată.
Probabil că era una dintre cele mai exotice femei din câte văzuse Obi#Wan vreodată. Avea ochii oblici şi depărtaţi, cu irişi mari şi albaştri, care păreau să prefere pleoapele superioare. Nasul era lat şi turtit, iar pielea ei avea culoarea aurie.
— Obi#Wan, vreau să faci cunoştinţă cu maestra Luminara Unduli.
— Maestre Jinn, zise femeia, luată prin surprindere, şi îşi înclină capul într#o plecăciune de respect.
Qui#Gon îi răspunse cu acelaşi gest.
— Luminara, el este Obi#Wan Kenobi, Padawanul meu.
Ea îşi înclină, de asemenea, capul spre Obi#Wan. Faţa ei avea o formă triunghiulară, iar partea de jos era tatuată cu mici romburi care formau o dungă verticală de la buza inferioară cărnoasă, de un albastru#închis, până la vârful bărbiei rotunde. Pe dosul fiecărei palme purta, de asemenea, tatuaje, la încheietura fiecărui deget.
Expresia lui Qui-Gon deveni serioasă.
— Luminara, Obi-Wan şi cu mine ne-am întâlnit recent cu cineva care poartă însemne asemănătoare cu ale tale.
— Arwen Cohl, zise Luminara, înainte ca Qui-Gon să poată continua. Femeia zâmbi uşor. Dacă aş fi crescut pe planeta mea natală şi nu în Templu, sunt sigură că toată tinereţea aş fi auzit poveşti despre Arwen Cohl.
Observă privirea curioasă a lui Qui-Gon.
— A fost un luptător pentru libertate, un erou pentru poporul nostru în timpul unui război purtat cu o lume vecină. A fost un mare războinic şi a făcut multe sacrificii. Însă, curând după ce poporul nostru şi#a câştigat libertatea, a fost acuzat de conspiraţie chiar de către cei de partea cărora luptase. Acesta a fost modul lor de a se asigura că Arwen Cohl nu avea să fie ridicat în poziţia de autoritate pe care poporul nostru dorea ca el să o ocupe. A petrecut mulţi ani în închisoare, supus pedepselor crude şi tratamentelor dure şi aceasta a întărit şi mai mult un om care fusese călit de război.
— Când a scăpat de aceste condiţii – când a evadat din acel loc îngrozitor, cu ajutorul câtorva dintre foştii lui acoliţi – s-a răzbunat pe cei care îl nedreptăţiseră şi ajurat că nu va mai avea nimic de-a face cu lumea pentru care se luptase atât de mult să o elibereze.
— A devenit mercenar, spunând deschis că nu-şi va mai repeta greşelile. Că acum înţelegea natura cosmosului şi că va fi întotdeauna cu un pas înaintea celor care ar fi încercat să îl doboare, să îl captureze sau să îi stea în cale în vreun fel.
Qui-Gon inspiră pe nas.
— Are o nemulţumire deosebită faţă de Federaţia Comercială?
Luminara scutură din cap.
— Nu mai mult decât oricine din sistemul meu natal. Federaţia Comercială ne-a adus în Republică, deşi a făcut-o cu preţul resurselor lumii mele.
— La început, Arwen Cohl se angaja doar la cei a căror cauză simţea că este dreaptă. Însă în timp – fără îndoială din cauza sângelui pe care l-a vărsat – a devenit doar un pirat şi un ucigaş plătit. Se spunea că nu a trădat niciodată un prieten sau un aliat.
Se opri pentru o clipă, apoi adăugă:
— Este regretabil că istoria îl va reţine pe infractorul Cohl în loc de Cohl cel exemplar. M-am întristat când am auzit că a pierit la Dorvalla.
Deoarece Qui-Gon nu răspunse, Luminara întrebă:
— Nu a pierit?
Qui-Gon părea preocupat.
— Deocamdată, aş spune că a dispărut la Dorvalla.
Luminara dădu din cap cu nesiguranţă.
— Chiar dacă este mort sau viu, problema este în mâinile Departamentului Judiciar, nu?
Din nou, Qui-Gon răspunse cu întârziere.
— Tot ce este sigur e că destinul lui Cohl se află în alte mâini decât ale mele.



va urma
















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu