Misiune dificila. Jurnal

C.V.R. Schuyler

5 martie 1945

Nu a avut loc nici o lovitură de stat astă-noapte. Totuşi, azi, toată ziua au circulat zvonuri. în ultimul moment, FND şi-a amânat manifestaţia pentru marţi, mulţumindu-se azi să se strângă grupuleţe şi să aleagă delegaţi din diferite localităţi, care urmau să meargă în grup la Rege, să-i ceară un guvern condus de Groza. Aceşti 200 de delegaţi au vizitat Palatul, târziu după-amiază. Regele a refuzat să-i primească, dar delegaţii i-au lăsat cererile lor în scris (44).

Este demn de remarcat că manifestele puse în circulaţie azi de FND conţin
pentru prima oară atacuri la adresa Regelui. Se afirmă că o „clică de la Palat“
împiedică aprobarea finală a guvernului Groza. Este probabil începutul unei
campanii de înlăturare a Regelui.


Intr-o ultimă încercare de a preîntâmpina o lovitură de stat, i-am trimis
generalului Susaikov o notă, în care i-am cerut convocarea imediată a unei
întruniri comune. Nu am obţinut întâlnirea comună cerută, dar ne-a convocat
separat pe mine şi pe vicemareşal şi ne-a permis să ne exprimăm punctele de
vedere. în convorbirea cu mine, i-am reamintit opinia mea, anterior exprimată,
că nu ar trebui permisă schimbarea guvernului prin forţă armată şi că nici un
grup sau individ nu ar trebui să aibă dreptul de a purta arme în afara agenţilor
guvernamentali autorizaţi. Susaikov s-a lansat într-o lungă dizertaţie despre
democraţie, a subliniat că FND reprezintă vocea poporului, că guvernul lui
Rădescu era plin de fascişti şi că trebuie menţinută ordinea în România. Nu mi-a
răspuns la chestiunea împiedicării unei lovituri de stat. întâlnirea a durat cam
45 minute şi am plecat cu sentimentul că nu am obţinut nimic şi că, doar
instrucţiuni de la Moscova ar putea aduce o schimbare în politica actuală a
ruşilor în România.


L-am întâlnit azi de câteva ori pe vicemareşal, ultima oară în cursul serii.
Mi-a cerut să mai încercăm o dată să fixăm o întrunire comună pentru mâine
dimineaţă, în special, cu scopul de a câştiga timp. Vrea să ceară anularea
demonstraţiei în interesul menţinerii ordinii şi dezarmarea imediată a populaţiei
civile. L-am rugat să aştepte până mâine dimineaţă, în speranţa că ni se va telegrafia
vreo indicaţie referitoare la atitudinea Londrei şi a Washingtonului.
Dl Berry a primit chiar aseară câteva telegrame încurajatoare, în care se arăta
că guvernul nostru nu acceptă nici un fel de scuze din partea Moscovei şi că se
cere în continuare trecerea la acţiuni energice. Mi-e teamă însă că toate acestea
vin prea târziu. Aici criza a durat deja mult, mai mult decât fiecare din noi ar fi
crezut. Se pare că cel târziu mâine va trebui să se sfârşească.


Nu s-au prea produs modificări în situaţia de la Palat. Am înţeles că Groza
are încă mandat şi că tot mai încearcă să-l convingă pe Rege să-i accepte lista
provizorie de miniştri, chiar şi fără sprijinul partidelor Naţional Ţărănesc şi
Naţional Liberal. Regele refuză însă să facă aşa ceva, iar Maniu şi Brătianu nu-şi
vor părăsi poziţiile. Groza nu va renunţa la mandat, de teamă că Regele va
desemna pe altcineva. Sunt aproape sigur că dl Vîşinski va interveni în curând.

6 martie 1945

Dimineaţa a trecut în frecvente consultări cu dl Berry, cu vicemareşalul şi
cu dl Marjoribanks. Vicemareşalul şi cu mine am căzut de acord să trimitem de
îndată scrisori similare generalului Susaikov, cerându-i o întrunire comună
imediat, într-o nouă încercare de a preîntâmpina manifestaţia de după-amiază
şi astfel să amânăm acţiunile decisive măcar pentru câteva ore. Scrisorile noastre
i-au fost înmânate puţin după prânz, dar am fost informaţi că atât generalul
Susaikov, cât şi amiralul Bogdenko au părăsit oraşul.


I-am mai scris o scrisoare generalului Susaikov, atrăgându-i atenţia asupra
afirmaţiilor incendiare din presă referitoare la dl Maniu şi la alţi lideri politici,
afirmând că acest lucru ar putea incita persoane iresponsabile să atenteze la
vieţile lor. I-am reamintit lui Susaikov că Maniu este binecunoscut în Statele
Unite pentru înclinaţiile sale democratice şi că, de vreme ce chiar Rusia a redus
mult forţele locale ale României, poporul american nu ar putea înţelege asasinarea
lui Maniu. Un astfel de act ar întoarce cu siguranţă opinia publică împotriva
Rusiei. Sper ca scrisoarea mea să rezolve ceva, dar nu am nici o certitudine.


Pe la orele 16,00, tocmai când se desfăşura marea manifestaţie a FND (45>,
s-a anunţat la radio că s-a format un nou guvern, sub conducerea lui Groza. Nu
s-au dat detalii referitoare la miniştri. Acelaşi lucru l-a anunţat şi unul dintre
primii vorbitori la manifestaţie. Mulţimea nu a arătat vreun entuziasm deosebit
faţă de anunţ şi nici mare interes faţă de cele ce se întâmplau. Vicemareşalul şi
cu mine am urmărit manifestaţia din faţă Palatului, de pe acoperişul hotelului
Stănescu, timp de peste o oră. Era bine organizată şi ordonată. Peste tot puteau
fi observate patrule ruseşti. Toate clădirile guvernamentale mai importante erau
păzite de soldaţi ruşi. Nu se vedeau arme printre demonstranţi şi, după ce a
ascultat câteva discursuri, mulţimea s-a dispersat. Probabil că nu au fost prezenţi
mai mult de 40 000 oameni.


Pe la orele 18,00, am aflat detalii despre cum s-a format guvernul. Iată-le:
In primele ore ale după-amiezii, Groza i-a făcut o vizită lui Maniu, care, printre
altele, este imobilizat la pat, cu rotula zdrobită din pricina unei căzături serioase.
Groza i-a cerut lui Maniu să-i accepte guvernul, care este compus în întregime
din membrii FND, cu excepţia lui Tătărescu şi a câtorva liberali disidenţi. Groza
a spus că nu-i poate convinge pe cei din FND, să fie de acord cu vreo schimbare.
Maniu l-a refuzat categoric. Groza l-a vizitat atunci pe Brătianu, făcându-i
aceeaşi propunere şi a primit acelaşi refuz categoric. Groza s-a dus în continuare
la Palat. Nu ştim ce presiuni s-au făcut asupra Regelui, dar după o vizită de o
jumătate de oră şi mai bine la Palat, Groza s-a întors şi a anunţat că guvernul a
primit aprobarea Regelui (46>. Până seara târziu, nu am primit nici o informaţie
de la Palat, cum şi de ce a acceptat Regele în cele din urmă. Bineînţeles că guvernul,
fiind integral al FND, este indiscutabil unul minoritar; de aceea, aprobarea
de către Rege fără consimţământul lui Maniu şi al lui Brătianu reprezintă
o violare flagrantă a Constituţiei. Este prima oară când Regele ia o decizie
neconstituţională. Este clar că a fost nevoit să capituleze, probabil în urma unor
noi presiuni din partea lui Vîşinski. Dl Berry speră să obţină mâine detalii
suplimentare.

7 martie 1945

Problema autorizării zborurilor continuă să ne dea multă bătaie de cap.
Avionului nostru întors de la Istanbul, în urmă cu două zile, nu i s-a permis să
plece şi în plus nu am reuşit să obţinem autorizarea pentru avioanele ce sosesc
din Italia. Am aflat că tot traficul aerian (rusesc, britanic şi american), spre şi
dinspre Bucureşti, a fost oprit în ultimile şapte sau zece zile. în sfârşit, ieri am
fost autorizaţi să aducem două avioane din Italia, înţelegând că nu vor putea
pleca, probabil, pentru o perioadă de timp. Am anunţat imediat în Italia şi am
aranjat aducerea propriului meu avion, plus un avion care să facă cursa săptămânal.
Aceste aranjamente au fost contramandate, de mai multe ori, de către
ruşi, care par să se răzgândească foarte repede. A trebuit să trimitem mai multe
mesaje cu avionul în Italia, ori de câte ori apărea o modificare, dar, în cele din
urmă, i-am convins pe ruşi să ne lase să aducem avioanele. Cursa noastră
săptămânală a sosit ieri, însă Emmens, care plecase înspre noi, a fost obligat să
se întoarcă în Italia, din cauza condiţiilor atmosferice proaste. Sperăm să-l
aducem aici mâine.


Câteva ore după ce marţi s-a anunţat noul guvern, generalul Rădescu s-a
prezentat la Misiunea britanică şi a cerut azil (47), considerând că viaţa îi este în
primejdie. Vicemareşalul primise aprobare de la Londra să-i acorde azil, aşa că
l-a poftit înăuntru. L-a înştiinţat numaidecât pe generalul Susaikov, care s-a
arătat foarte surprins, întrucât răspunderea menţinerii ordinii revenea înaltului
Comandament Sovietic. Susaikov a afirmat că este de părere că vicemareşalul
a procedat greşit şi că răspunderea pentru această acţiune îi revine în întregime.
După părerea mea, britanicii au intrat singuri în gura lupului şi nu vor putea
scăpa aşa de uşor. Vicemareşalul m-a rugat şi pe mine să mă implic, dar am
refuzat. Am transmis telegrafic datele problemei la Washington şi sper din toată
inima că nu mi se va ordona să iau parte la această acţiune. Rădescu nu are nici
un fel de legătură cu vreun sprijin acordat Naţiunilor Aliate pe perioada dominaţiei
germane. Cred că ar fi fost mult mai bine să fi lăsat ca actualul guvern să-l
aresteze pe Rădescu dacă o dorea, iar ulterior să se facă intervenţii puternice pe
lângă Susaikov şi chiar şi la Moscova — dacă era nevoie — ca să nu aibă de
suferit, ca rezultat a ceea ce a făcut pentru ţara lui. Dacă dorim să luăm poziţie
împotriva actualului guvern, ar trebui să pornim de la premisa că guvernul
propriu-zis este neconstituţional şi, ca atare, nu trebuie recunoscut. Nu ar trebui
să ne bazăm poziţia pe atitudinea faţă de un singur om.

8 martie 1945

Azi-dimineaţă am aflat de la dl Berry trista poveste a felului cum a cedat
Regele în cele din urmă şi cum a consimţit să accepte cabinetul FND al lui
Groza. Exact aşa cum am bănuit, Groza i-a spus că, dacă nu acceptă imediat, va
trebui să abdice, iar guvernul va fi „ales“ în timpul manifestaţiei de marţi. Groza
a afirmat că a primit o declaraţie fermă de sprijin din partea ruşilor, precum şi
promisiunea că, de îndată ce se va anunţa guvernul Groza, i se va remite Transilvania
de Nord (48). Chiar Brătianu, pus să aleagă între abdicare şi acceptarea
Cabinetului, i-a spus Regelui că nu poate recomanda abdicarea. Maniu fiind
bolnav, Regele nu a putut beneficia de sfatul său şi, cu toate că Regina susţinea
cu tărie abdicarea, Regele a consimţit în cele din urmă, considerând că ar putea
face mai mult bine ţării rămânând, decât părăsind-o acum (49).


Ieri la prima întrunire a cabinetului, Groza a anunţat că Transilvania de
Nord (50) s-a deschis şi că se vor trimite acolo de îndată administratori români.
Bineînţeles că toţi vor fi comunişti. Această acţiune în sine reprezintă o reclamă
grozavă pentru guvernul FND.


Astă-seară am cinat la vicemareşalul Stevenson. Era de faţă şi dl Berry.
A fost o petrecere de bun-venit, în onoarea dnei Le Rougetel, care sosi se ieri cu
avionul nostru, împreună cu soţul. Britanicii erau extrem de agitaţi din pricina
unui mesaj, tocmai venit de la Londra (51), recomandând o poziţie fermă în legătură
cu acordarea de azil generalului Rădescu. Guvernul de la Londra i-a transmis
vicemareşalului să deschidă foc, dacă era nevoie în apărarea lui Rădescu.
Vicemareşalul urmează să-l întâlnească pe generalul Susaikov diseară şi să-l
informeze asupra instrucţiunilor primite.

9 martie 1945

Nici o veste de la britanici toată ziua, aşa încât presupun că nu mai au probleme cu protejarea generalului Rădescu.


Dl Berry a plecat azi-dimineaţă la Braşov, pentru câteva zile. El nu doreşte
să se afle în Bucureşti, până când nu primeşte de la Washington instrucţiuni
ferme în legătură cu atitudinea care va fi adoptată de noi, în mod oficial, faţă de
noul guvern.


In oraş domneşte liniştea. Am discutat cu mai mulţi români din protipendadă,
care sunt de părere că lucrurile nu stau chiar atât de rău cât s-au aşteptat.
Consideră că au intrat într-o perioadă de trecere treptată spre ideile de stânga şi
că vor fi în stare să se adapteze la noua situaţie fără multe probleme. Personal,
cred că s-ar putea să aibă dreptate, cel puţin în ceea ce priveşte situaţia economică.
Cred totuşi că, anumite persoane, care s-au remarcat prin opoziţia faţă de
FND, ar putea să se găsească pe lista criminalilor de război sau să fie deportaţi
pe alt motiv.


Departamentul de Stat a aflat de la Moscova că dl Harriman i-a prezentat
în mod energic lui Molotov punctul de vedere al guvernului nostru, şi anume că
ar trebui să aibă loc de îndată o întrunire a reprezentanţilor celor trei puteri, în
care să se discute situaţia din România. Suntem nerăbdători să aflăm ce răspuns
se va primi.

12 martie 1945

A fost relativ liniştite în week-end. Astă seară, dl Berry a rămas la Braşov
până târziu, iar eu mi-am petrecut sâmbăta şi duminica la conacul familiei Suţu,
de lângă Ploieşti. Azi, la întoarcere, am aflat că guvernul român face pregătiri
minuţioase pentru o ceremonie fastuoasă, care va avea loc mâine la Cluj, în
cinstea revenirii Transilvaniei sub control românesc (52). Toate înaltele oficialităţi
guvernamentale române şi majoritatea ruşilor din posturi-cheie, inclusiv
Vîşinski, pleacă diseară spre Cluj, cu un tren special, şi se vor întoarce marţi
noaptea. Atât britanicii, cât şi noi, am fost invitaţi să trimitem câte cinci reprezentanţi.
în lumina instrucţiunilor Departamentului de Stat de a ne păstra distanţa,
pentru moment, faţă de guvern, am refuzat invitaţia, iar britanicii ne-au
urmat exemplul. Există indicii că gestul nostru nu a fost prea bine primit de
guvenul român sau de către ruşi.

La cererea dlui Maniu am avut o lungă discuţie cu domnia-sa după-amiază.
M-am dus să-l văd în casa unui prieten, în dormitor, deoarece stătea în pat de o
săptămână şi mai bine cu o fractură la rotulă, suferită într-o căzătură. Dl Maniu
mi-a relatat pe larg evenimentele din ultimele săptămâni. Consideră formarea
actualului guvern ca pe o catastrofă de prim rang. A afirmat că România a
devenit acum un stat satelit şi că viitoarea sa încorporare în URS S, este aproape
o certitudine. Şi-a exprimat surprinderea şi dezamăgirea că Marea Britanie şi
Statele Unite nu au sărit în ajutorul României şi susţine că, în absenţa unui
oarecare sprijin din partea noastră, este inutil să mai încerce să continue să lupte.
Dacă rămâne însă în opoziţie, se aşteaptă să-şi vadă colaboratorii ucişi sau
deportaţi şi crede că el însuşi ar putea cădea victimă glonţului unui asasin. Spune
că Brătianu a arătat deja că Partidul Naţional Liberal va încerca să se reorienteze
spre o linie politică care ar putea fi favorabil primită de către ruşi şi că o parte din
membrii propriului său partid insistă ca el să procedeze la fel. Este de părere că
Statele Unite îi datorează o explicaţie pentru atitudinea avută, şi insistă ca eu să
încerc să aflu dacă avem de gând să stăm calmi deoparte şi să ne uităm cum este
dată ţara pe mâna Rusiei sovietice. I-am spus că nu sunt încă în măsură să-i dau
o astfel de informaţie (53), dar că probabil, în curând, ori eu ori dl Berry, o vom
putea face. Este cu siguranţă un bătrân de excepţie, dar pare angajat într-o luptă
fără de speranţă.

Marţi, 13 martie 1945

Am obţinut, în sfârşit, autorizarea de zbor pentru avionul meu care aşteaptă
în Italia, de trei săptămâni. Colonelul Emmens, ofiţerul meu de aviaţie, l-a adus
la sol, luni, noaptea târziu. L-a adus cu el pe colonelul Jadwin, care îl înlocuieşte
pe McGlasson în postul de reprezentant al conducerii unităţii noastre G-2.
Jadwin a lucrat pentru G-2 la Washington şi afirmă că rapoartele noastre sunt
foarte bine primite şi că, părerea celor de acolo este că le-am oferit o imagine
completă a situaţiei de aici.


Emmens a avut oarecari probleme cu scoaterea pasagerilor săi din aeroport.
Se pare că ruşii au organizat un nou sistem, conform căruia fiecare pasager ce
intră şi iese din ţară trebuie să aibă un permis special, semnat de Comisia Aliată
de Control (sovietică),în care să fie specificat motivul sosirii în sau plecării din
România. Ca de obicei, ruşii au omis chipurile să ne spună şi nouă de această
nouă cerinţă, înainte ca ea să intre în vigoare. Emmens a parlamentat şi a reuşit
să iasă din situaţia creată, dar se pare că pe viitor vom avea probleme serioase cu
obţinerea autorizaţiilor.


De-a dreptul pe neaşteptate, aseară, şi-a făcut apariţia în oraş un grup de
cinci sau şase ziarişti americani, venind de la Moscova. Se pare că, la Moscova,
au fost băgaţi într-un avion în ultima clipă şi li s-a spus că sunt transportaţi la
Cluj, pentru ceremonia din Transilvania programată astăzi <54>. Au rămas la
Bucureşti peste noapte, dar s-a făcut tot posibilul pentru a li se restrânge contactele
la minim. Leigh White, care este versat în astfel de lucruri, a reuşit să
scape şi a avut o scurtă întâlnire cu dl Berry. Acesta i-a oferit informaţii din
belşug despre evoluţia actuală a stărilor de lucruri din România. Nu vor fi însă
de nici un folos, căci atunci când reporterii se vor întoarce la Moscova, tot nu li
se va permite să transmită astfel de relatări.


Azi-dimineaţă s-a lăsat ceaţă, ceea ce a făcut imposibil zborul avionului cu
reporteri spre Cluj. De data aceasta, vremea a stânjenit planurile ruşilor atât de
grijuliu alcătuite. Reporterii s-au vânturat prin oraş toată ziua, aşa încât toţi vor
fi foarte bine informaţi asupra situaţiei reale. Se aşteaptă să fie duşi înapoi la
Moscova, mâine sau poimâine. Este reacţia tipică a ruşilor la recentele noastre
plângeri, privitoare la faptul că nici un reprezentant al presei americane nu a fost
lăsat să intre în România. Ruşii vor putea scoate în evidenţă faptul că acum au
sosit cinci sau şase ziarişti deodată şi, cel puţin după mintea lor, vor avea
justificarea de a refuza accesul altora un timp oarecare.


Dl Vîşinski a ţinut ieri, în oraş, un discurs care-i nelinişteşte considerabil
pe tradiţionaliştii români. In esenţă, a afirmat că spiritul democraţiei triumfă
acum, în România, pentru întâia dată. A menţionat partidele Naţional Ţărănesc
şi Liberal şi a afirmat că ele au acum o bună ocazie de a-şi alinia politica noului
spirit democratic. A spus că, dacă vor rămâne în opoziţie, s-ar putea să fie nevoie
să le închidă gura, prin metode de forţă. Bineînţeles că Maniu, Brătianu şi alţi
lideri sunt foarte tulburaţi.


Am avut o lungă discuţie cu dl Berry. Este de acord cu mine că decizia de
a nu participa la festivităţile din Cluj a fost singura potrivită în situaţia actuală.
Totuşi dl Le Rougetel este destul de nemulţumit. El a acceptat invitaţia
guvernului român imediat ce i-a fost adresată şi abia în ultimul moment a aflat
că noi o refuzăm. Asta a însemnat că a fost nevoit să renunţe doar cu câteva ore
înainte de plecarea trenului. Vicemareşalul se află în aceeaşi situaţie penibilă, şi
este şi el nemulţumit din această cauză. Mai mult decât atât, înţeleg că Le
Rougetel i-a făcut o vizită oficială noului ministru de Externe (55), la doar câteva
ore după formarea guvernului, iar acum îi este foarte teamă ca acest gest să nu
fie interpretat ca un angajament al guvernului său făcut înainte de luarea
deciziilor la Londra şi Washington. De asemenea, Le Rougetel l-a introdus pe
Rădescu în sediul Legaţiei britanice, ceea ce dl Berry şi cu mine considerăm că
a fost o greşeală, câtă vreme orice protecţie oferită ar fi trebuit să vină din partea
Misiunii britanice (vicemareşalului Stevenson) şi nu de la reprezentantul politic
şi personalul său.


Singura veste primită de la Moscova până acum este un raport de la
Harriman, în care se evocă ultima declaraţie a lui Molotov relativă la problema
României, şi anume că, în România a fost restabilită acum ordinea, a fost instalat
un guvern democratic şi, prin urmare, guvernul rus presupune că nu mai sunt
necesare alte discuţii asupra acestei chestiuni. Se pare că Washingtonul şi
Londra nu prea mai au altceva de făcut, decât să accepte situaţia aşa cum este,
ceea ce înseamnă comunism pentru România de acum încolo. Probabil că nu
vom mai primi noutăţi, în această privinţă, o zi-două.


Note:

(44). în schimb, la 5 martie 1945, Regele a primit două mesaje. în primul rând, Vîşinski
l-a avertizat că, în cazul în care nu este acceptat un guvern Groza până a doua zi
după-amiază, nu mai poate răspunde de continuitatea României ca stat independent,
în al doilea rând, i-a comunicat Regelui că sovieticii ar fi dispuşi să retrocedeze
Ardealul de Nord administraţiei româneşti şi să fie totodată mai toleranţi în aplicarea
condiţiilor de Armistiţiu, dacă se va constitui un guvern FND (vezi detalii în
Mircea Ciobanu, Convorbiri cu Mi hui I al României, Editura Humanitas, 1991,
pp. 231-284).

(45). Din unele surse rezultă că la această demonstraţie a FND, mobilizarea s-a făcut sub
presiunea liderilor sindicali simpatizanţi ai Partidului Comunist (vezi „România
Liberă"', III,nr. 186/1945; „Scânteia", II,nr. 161/1945).

(46). La 6 martie 1945, a sosit la Bucureşti mareşalul Rodion Malinovski, ca o
confirmare a ameninţării lui Vîşinski de a impune un guvern prosovietic. în aceste
condiţii, între soluţia abdicării şi, respectiv, cea a acceptării guvernului Groza,
Regele a optat pentru cea din urmă. (vezi Mircea Ciobanu, Convorbiri cu Mihai I
al României, Editura Humanitas, 1991 ,pp. 243-244).

(47). Generalul Nicolae Rădescu s-a refugiat, pe 6 martie 1945, în clădirea Reprezentanţei
diplomatice a Marii Britanii (str. Jules Michelet, Bucureşti),cerând protecţia
guvernului englez.

(48). în acest sens, dr. Petru Groza şi Gh. Tătărescu s-au adresat în scris, la 8 martie 1945,
lui 1 .V. Stalin,rugându-1 să accepte trecerea nordului Ardealului sub administraţie
românească (vezi „Scânteia", nr. 161 din 7 martie 1945).

(49). C. Vişoianu şi S. Rădulescu l-au sfătuit pe Rege să abdice, iar Regina-mamă s-a
pronunţat pentru o Regenţă. în schimb, patriarhul Nicodim, mareşalul Curţii
Dimitrie Negel şi Dinu Brătianu l-au sfătuit să „nu abandoneze ţara." (vezi Şerban
Rădulescu Zoner, Daniela Buşe, Beatrice Marinescu, Instaurarea totalitarismului
comunist în România, Editura Cavallioti, 1995, pp. 68-69).

(50). La 9 martie 1945,1 ,V. Stalin a telegrafiat lui dr. Petru Groza că, o dată ce „noul
guvern român, care a preluat actualmente guvernarea ţării, îşi asumă răspunderea
pentru cuvenita ordine şi linişte pe teritoriul Transilvaniei şi asigurarea dreptului
naţionalităţilor, precum şi a condiţiilor pentru funcţionarea regulată a tuturor instituţiilor
locale ce deservesc nevoile frontului, Kremlinul consimte ca întreg Ardealul
să treacă în administraţia guvernului de la Bucureşti." (vezi „Scânteia", nr. 165 din
14 martie 1945).

(51). Foreign Office comunică, la 8 martie 1945, Misiunii britanice din România următoarele
instrucţiuni ultrasecrete: „Sunteţi autorizaţi,în cazul încercării de a-1 ridica
pe generalul Rădescu, să deschideţi focul în apărarea lui, în ultimă instanţă, şi să
luaţi măsuri similare de deschidere a focului pentru orice altă persoană asupra căreia
guvernul Majestăţii Sale a extins dreptul de refugiu. Suntem siguri că înţelegeţi
gravitatea unui astfel de eveniment." (vezi loan Chiper, Florin Constantinii!, Adrian
Pop, Sovietizarea României, Editura Iconica, Bucureşti, 1993, pp. 143-144).

(52). La 13 martie 1945, a avut loc la Cluj solemnitatea trecerii nordului Ardealului sub
administraţie românească. La solemnitate au participat Regele Mihai, dr. Petru
Groza cu o parte din membrii guvernului şi A.l. Vîşinski.

(53). Fără îndoială că, la data respectivă (12 martie 1945), generalul Schuyler avea
instrucţiuni despre poziţia SUA faţă de România. Desigur, el nu primise dezlegare
pentru a-i informa despre aceasta pe liderii opoziţiei politice din ţară.

(54). 13 martie 1945.

(55). Gheorghe Tătărescu.


va urma