Misiune dificila. Jurnal

C.V.R. Schuyler

Sâmbătă, 31 martie 1945

Tocmai m-am întors dintr-o scurtă vizită la Sofia. Dl Berry, colonelul Jadwin şi cu mine am plecat cu avionul vineri, şi ne-am întors azi după-amiază.
Am discutat pe larg cu generalul Crane şi cu reprezentantul său politic, dl Bames. Situaţia din Sofia este, în multe privinţe, mult mai dificilă decât cea din Bucureşti. Personalul britanic şi cel american sunt supuse unor restricţii foarte severe. Nici măcar nu se pot duce la aerodrom fără a fi însoţiţi de un ofiţer de legătură rus şi fără să le fie, în prealabil, acordate autorizaţiile prin statul major rus. Generalul Crane nu a avut nici o întrevedere cu Comisia Aliată de
Control, din decembrie trecut. Nici unul dintre ofiţerii săi nu a avut de-a face cu şefii ruşi ai secţiunilor sau ai altor eşaloane ale Comisiei Aliate de Control.
Puţinele informaţii obţinute de generalul Crane provin de la bulgari, dar chiar şi acestea sunt foarte greu de obţinut. De obicei, când i se cer informaţii, guvernul bulgar pretinde să i se facă cerere în scris şi o supune apoi spre aprobare delegaţiei sovietice.


Bulgaria, asemeni României, se găseşte practic sub controlul comuniştilor din Bulgaria. Cu toate acestea, „tribunalele poporului" (71) funcţionează de câteva luni şi au condamnat la moarte între 10 000 şi 50 000 de persoane pentru activităţile sau simpatiile lor „fasciste". In realitate, aceste „tribunale ale poporului" au fost un simulacru de justiţie. Au fost folosite de către comunişti pentru a se debarasa de majoritatea celor din clasa privilegiată din Bulgaria, care ar fi putut constitui o ameninţare pentru programul comunismului. Pe lângă pedepsele capitale, „tribunalele poporului" au împărţit multe condamnări cu închisoare pe viaţă şi alte pedepse mai uşoare.


Toţi bulgarii sunt foarte prost îmbrăcaţi. Cei puţini rămaşi din fostele-clase mai înstărite par să stea mai mult pe la casele lor şi sunt terorizaţi de moarte de spectrul împuşcării sau al întemniţării. Generalul Crane a petrecut înainte de război mai mulţi ani ca ataşat militar la Sofia. El afirmă că practic toţi foştii săi prieteni au dispărut acum. Mulţi dintre ei au fost împuşcaţi după sosirea sa aici
în decembrie trecut.


Deşi comuniştii deţin practic controlul, pe hârtie guvernul propriu-zis este de coaliţie. Insă nici unul dintre celelalte partide nu îndrăzneşte să ridice vreo obiecţie faţă de programul comuniştilor, întrucât trupele ruseşti stăpânesc întreaga ţară. In ciuda acestui fapt, totuşi, nu există nici un indiciu care să sugereze că Rusia are vreo intenţie de a anexa Bulgaria. Mai degrabă, se pare că ar fi foarte
mulţumită dacă ar vedea înflorind aici o republică comunistă, pe care să se poată conta că va apela la Rusia, atât pentru sprijin militar, cât şi economic.


Când m-am întors azi după-amiază la Bucureşti, am găsit situaţia generală aproape neschimbată. Se pare că, arestările de politicieni ai Partidului Naţional Ţărănesc continuă (72). Circulă zvonuri cum că se elaborează legi pentru trecerea la naţionalizarea băncilor şi a întreprinderilor. S-ar putea totuşi să mai treacă ceva timp până la realizarea efectivă a acestor măsuri.


Autorizaţiile noastre de zbor dinspre şi înspre Bucureşti ne-au fost acordate de către ruşi cu multă curtoazie. Nu am fost reţinuţi câtuşi de puţin pentru inspectarea actelor sau a avionului. Se pare că aplicarea reglementărilor ruseşti privind acordarea de autorizaţii este mai puţin strictă, cel puţin în ceea ce priveşte avioanele americane. Am luat cu noi în călătorie un tânăr ofiţer de legătură
rus care se pare că s-a simţit foarte bine. Nu a stat cu noi în Sofia; ne-a părăsit când am ajuns la aeroport şi ni s-a alăturat abia la întoarcere.

Luni, 2 aprilie 1945

Dl Savel Rădulescu m-a vizitat azi-dimineaţă ca să-mi spună că şi-a depus în scris demisia oficială din funcţia de preşedinte al Comisiei Române de Aplicare a Armistiţiului (73). Şi-a exprimat sincera apreciere pentru atitudinea mea de cooperare şi înţelegere faţă de el şi problemele sale şi mi-a spus că speră să poată menţine legătura cu mine şi după ce va fi părăsit guvernul. Principalul motiv al demisiei sale este convingerea sa că nu poate găsi nici un fel de sprijin de la actualul guvern în negocierile pe care le duce cu ruşii în privinţa condiţiilor de Armistiţiu. El afirmă că dacă actualele condiţii cuprinse în articolele 10,11 şi 12 ar trebui satisfăcute în totalitate, rezultatul ar fi prăbuşirea economică deplină. De aceea, este absolut necesar să li se explice ruşilor de ce aceste pretenţii nu pot fi satisfăcute şi de ce trebuie reduse. întrucât guvernul nu-i
acordă nici un sprijin, nu poate continua să se lupte de unul singur. Este de părere că, dacă ar continua, s-ar găsi singur în opoziţie deschisă faţă de ruşi, şi că serviciile pe care le-ar putea aduce naţiunii mai târziu ar fi astfel compromise.
Afirmă că Tătărescu intenţionează să plece la Moscova cu o propunere pentru semnarea unui pact de neagresiune cu Rusia şi a unui oarecare acord de comerţ.
El încercase să-i demonstreze lui Tătărescu că Rusia se poate dispensa cu greu de ceea ce România are cu adevărat nevoie şi că, după război, va fi deosebit de important ca România să aibă relaţii comerciale bune cu Statele Unite şi Marea Britanie. Nu ştie dacă a reuşit să-l convingă pe Tătărescu să ia în considerare punctul său de vedere. în general, prevede un viitor foarte sumbru pentru România.


După-amiază m-a vizitat dr. Filderman. Era îngrijorat mai ales că nu
primise nimic din transportul de medicamente despre care aflase că era în drum
din Statele Unite, ca donaţie din partea agenţiilor de binefacere evreieşti,pentru
evreii din România. I-am spus dr-ului Filderman că voi telegrafia la Caserta şi
la Washington pentru a mă interesa de situaţia transportului.


A continuat apoi să discute situaţia actuală a evreilor din România. Mi-a
spus că acum comuniştii au început o campanie antisemită, cu scopul de a atrage
simpatia unui mare număr de români. O astfel de politică a fost întotdeauna
populară în această ţară, după cum au dovedit-o şi legionarii, cu câţiva ani în
urmă. Comuniştii au adoptat acum aceeaşi politică, sperând să-şi îmbunătăţească
astfel poziţia în ţară. Consideră că el însuşi este în pericol de a fi foarte
curând arestat <74> şi că se prea poate ca să fie dizolvat Comitetul mixt Americano-
Evreiesc de repartizare. A fost abordat recent de către comunişti, care
i-au cerut să primească unul sau doi comunişti evrei în comitetul său. A refuzat,
întrucât niciodată nu s-a implicat în politică. Ca urmare, a fost ameninţat cu
represalii. El afirmă că nu-1 interesează nici unul din partide: Liberal, Naţional
Ţărănist sau Comunist, dar doreşte să se afle că, actualul guvern, fiind un guvern
minoritar, găsea de cuviinţă să se menţină la putere prin cele mai crunte metode
de teroare şi că, zi de zi, îşi consolidează poziţia în detrimentul tuturor românilor.
Consideră că nu numai evreii, ci şi toţi românii care se opun comunismului
se vor afla în pericol de moarte. Susţine că singura modalitate de a salva
România este reinstaurarea unui guvern cu adevărat reprezentativ. Evidenţiază
totuşi faptul că, după cum s-a demonstrat deja, un astfel de guvern nu va putea
funcţiona decât în cazul în care ar fi supravegheat cu atenţie de către o Comisie
Aliată de Control, cu adevărat tripartită şi devotată ideii de a menţine idealurile
democratice în România.


Aseară, prinţesa Suţu (cea bătrână) m-a rugat să mă opresc în treacăt pe la
ea, să mă consulte într-o problemă foarte importantă. Când am trecut pe la ea,
m-a luat deoparte şi mi-a vorbit pe larg despre situaţia precară a Crucii Roşii din
ţară. Se pare că mai multe înalte oficialităţi ale Crucii Roşii au apelat ieri la
dr. Groza pentru a-i obţine sprijinul în împiedicarea sabotării eforturilor Crucii
Roşii în România. Dr. Groza i-a primit cu răceală, spunându-le că nu poate face
nimic pentru ei. Le-a spus că nu-şi dau probabil seama că naţiunea se află în
plină perioadă revoluţionară, că el însuşi face tot ce îi stă în puteri pentru ca
revoluţia să nu-i scape de sub control, dar că pierde rapid teren şi că, probabil în
două-trei săptămâni, nu va mai face parte nici el din guvern. în asemenea condiţii,
le-a spus el, trebuie să-şi modifice politica în consecinţă şi să se plece în
faţa voinţei guvernului.


Prinţesa Suţu mi-a spus că are informaţii sigure conform cărora guvernul
va prelua probabil conducerea Crucii Roşii Române, în decurs de o săptămână-
două. Spune că este vorba de o investiţie imensă, cu toate spitalele, proviziile
şi mijloacele sale de transport etc.. Consideră că principala problemă este
faptul că, Societatea de Asistenţă a Apărării Patriotice (75) s-a bătut în permanenţă
cu Crucea Roşie. în realitate, au făcut foarte puţin în privinţa asistenţei
organizate pentru populaţie, dar şi-au arogat toate meritele. Se teme că întreaga
dotare a Crucii Roşii va fi preluată de către Apărarea Patriotică. M-a întrebat
dacă n-ar fi cumva posibil ca Geneva să ceară guvernelor britanic şi american să
administreze Crucea Roşie din această ţară. I-am spus că după părerea mea o
astfel de propunere este irealizabilă. Mă tem că am lăsat-o foarte descurajată,
dar n-am putut sugera nici un remediu pentru situaţia creată.

Marţi, 3 aprilie 1945

Dl Rică Georgescu mi-a făcut o vizită dimineaţă şi mi-a relatat pe scurt
întâmplările trăite ca membru al Comisiei Române de Comerţ, care făcuse de
curând o călătorie în Turcia pentru a negocia acordurile comerciale referitoare
la schimburile de produse petroliere, sticlă etc., pentru bumbac şi cărbune, ambele
foarte necesare aici în România. Comisia nu a înregistrat nici un succes.
Negocierile au trenat în încercarea de a-i face pe turci să accepte un preţ rezonabil
şi, înainte să se ajungă la o înţelegere finală, misiunea a fost rechemată în ţară de
către noul guvern. După părerea dlui Georgescu, ruşii privesc cu răceală orice
propunere de acord comercial între România şi indiferent care altă ţară, cu
excepţia Rusiei. Mi-a spus că ruşii înşişi iniţiază tratative cu Turcia pentru vânzarea
anumitor produse — inclusiv a petrolului — extras din România, dar predat
Rusiei în conformitate cu diversele articole ale Convenţiei de Armistiţiu.


Pe dl Georgescu îl îngrijorează întrucâtva eventualitatea unei arestări (76).
Spune că, dr. Groza îl cunoaşte bine şi că l-a asigurat că-1 consideră un cetăţean
român patriot şi că va face tot ce îi stă în putinţă pentru a împiedica arestarea
sa. Cu toate acestea, Groza recunoaşte că nu-i poate controla pe comunişti.
Georgescu şi-a văzut dosarul la sediul comuniştilor; dintr-o serie de declaraţii
rezultă că el este considerat fascist. Dl Georgescu m-a rugat să fac în aşa fel,
încât un ofiţer al Misiunii să preia una sau două camere din casa lui, pentru a
risipi temerile soţiei sale că întreaga lui familie ar putea fi hărţuită. I-am spus
dlui Georgescu că ne este imposibil aşa ceva, ţinând cont de instrucţiunile
noastre în vigoare, că regret că nu-1 pot ajuta.


Azi-dimineaţă am discutat cu dl Berry. El este de acord, ţinând seama de
conversaţia mea de săptămâna trecută cu generalul McNarney, că ar fi înţelept
să luăm iniţiativa unei telegrame prin care să-i recomandăm generalului să
propună Washingtonului să mă recheme în Statele Unite pentru un scurt raport.
O astfel de călătorie, nu numai că mi-ar permite să fac o dare de seamă amănunţită
asupra situaţiei de aici, dar mi-ar oferi şi posibilitatea de a primi sfaturi şi
instrucţiuni cu privire la atitudinea de adoptat faţă de Comisie, în legătură cu
problemele ce apar aproape în fiecare zi din cauza acţiunilor Comisiei sau ale
guvernului local, acţiuni despre care ştim că sunt contrare intereselor şi politicii
Statelor Unite. Dacă ar fi să obiectez la fiecare din aceste acţiuni, nu aş mai face
nimic altceva decât să-i bombardez în permanenţă cu obiecţii. întrucât toate vor
fi cu siguranţă ignorate, această atitudine mi-ar afecta probabil poziţia, şi iată
de ce până acum am încercat să mă abţin, însă am raportat absolut tot la
Washington. Dl Berry şi cu mine suntem de acord că avem nevoie de nişte
instrucţiuni generale pentru viitoarele noastre acţiuni.


Dl Berry mi-a mai spus că Regele întâmpină noi dificultăţi. Cu toate că a
semnat legea reformei agrare, subliniind probabila sa neconstituţionalitate
datorată prevederilor sale referitoare la confiscări, până în prezent nu a mai
semnat alte decrete, şi mai radicale, recent supuse atenţiei sale. Aceste decrete
prevăd: unul — modificarea Constituţiei astfel încât să stipuleze confiscarea
pământului; altul — modificarea Constituţiei pentru introducerea pedepsei capitale
când o stabileşte legea; un altul — pedeapsa cu moartea pentru persoanele
acuzate de port ilegal de arme de foc sau condamnate pentru apartenenţa la
organizaţii pro-fasciste, iar altul — măsuri drastice de arestare a tuturor celor
bănuiţi de a fi criminali de război sau de a avea legături cu fasciştii.


Până acum, Regele a reuşit să amâne semnarea acestor decrete. Simte însă
că-i absolut singur în această împotrivire, că nu poate aştepta ajutor de nicăieri,
nici din ţară şi nici din afara ţării şi că este rapid împins către o situaţie în care
nu va putea face nimic altceva decât să cedeze în totalitate sau să abdice. Mai
aşteaptă încă, sperând, că Statele Unite vor recurge la noi acţiuni, ca urmare a
recentelor lor proteste înaintate la Moscova în legătură cu situaţia din România.
Acest protest a fost iniţiat cu aproape o lună în urmă totuşi şi nu prea se pare că
ar fi mari şanse să se treacă la acţiuni hotărâte. Dl Berry este de părere că
lucrurile vor începe foarte curând să se mişte rapid.


Note:

(71). în mod similar,în România, Consiliul de Miniştri a aprobat, la 21 aprilie 1945, Decretul-
lege nr. 1 318 (Legea 312) cu privire la urmărirea şi sancţionarea celor vinovaţi
de dezastrul ţării sau de crime de război. Instanţa de judecată era Tribunalul
Poporului, compus din judecători numiţi dintre magistraţi, de către Ministerul
Justiţiei şi „judecători ai poporului", aleşi dintre membrii celor şapte gmpări politice
care intraseră în compunerea guvernului Groza. Cercetarea şi interogarea celor
vinovaţi de „crime de război sau de conducerea ţării la dezastru" se făcea de către
„acuzatori publici", numiţi la propunerea Ministerului de Justiţie. în realitate,
aceştia nu erau magistraţi, fiind numiţi exclusiv pe criterii politice, (vezi detalii în
„Monitorul Oficial" nr. 94 din 24 aprilie 1945, pp. 3 362-3 364).

(72). Amintim,în special,pe: profesor OnisiforGhibu (arestat la 22 martie 1945,laSibiu
şi trimis în lagărul de concentrare de la Caracal) şi Alexandru Vaida-Voevod
(arestat pe 27 martie 1945, la Sibiu).

(73). Vezi nota 57.

(74). într-adevăr, dr. Wilhelm Filderman a fost arestat pentru „activitatea trădătoare"
(după cum se menţiona în ziarul „Scânteia") din timpul guvernului Antonescu. în
realitate, dr. Wilhelm Filderman s-a menţinut în contact cu guvernul Antonescu
pentru a evita aplicarea, în România, a soluţiei finale în privinţa evreilor.

(75). Societate similară Crucii Roşii, atrasă în sfera de influenţă a Partidului Comunist
Român.

(76). Rică Georgescu mai fusese arestat şi pe timpul guvernării Antonescu, fiind acuzat
de spionaj în favoarea Marii Britanii. Ion Antonescu şi-a asumat răspunderea
pedepsirii lui, respingând cererile insistente ale germanilor,care doreau să-l preia.
Este posibil ca, în viziunea comuniştilor, atitudinea lui Ion Antonescu faţă de Rică
Georgescu, să fi fost percepută ca o colaborare a acestuia din urmă cu regimul
antonescian şi, ca urmare, să fie etichetat drept „fascist".


va urma