Ioan F. POP
din
masă încep să crească crengi moi. întinse de mîini nevăzute.
de
dincolo pomi nevăzuţi le cheamă înapoi. să pună frîul pe
vapori,
lanţul pe mîinile lor de seve. să dea îndărăt restul seminţei.
salutul
de onoare preafericitelor ospicii. pătratul zilei săpat în
pătratul
nopţii. din masă cresc crengi cu degete gata să întoarcă
pagina.
încerc să le contrapun diferite cuvinte din memorie. Să
invoc
golul sărbătoresc uitat de ele între rînduri. (există un loc în
poem
în care se poate muri boiereşte pe cheltuiala autorului.
plus
senzaţiile de îmbarcare în umflătura de dincolo. Plus
cheltuielile
cu lamentaţia, surîsul batjocoritor. există un loc în
poem
ca o groapă de var întinsă pe cortex, pe limbă). să bei
vinul
nopţii, cu spuma alb-incandescentă. cu gura pustie a unui
retor
însetat. să simţi cum te cuprinde umezeala pămîntului, cu
rădăcinile
prin care adîncul te pipăie. să simţi cum ploaia de
zgură
şi scrum oboseşte o clipă deasupra ta. din masă iese
o
mînă ce scrie cu muţenii cărora le cresc sălbatic frunzele. Pe
masa
adormită dintr-o dată vinul a început să vorbească singur.
din
mîna somnambulă iese o umbră ce mă naşte, sugrumîndu-mă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu