vineri, 17 aprilie 2015

umbra ce mă naşte, sugrumîndu-mă


Ioan F. POP







din masă încep să crească crengi moi. întinse de mîini nevăzute.

de dincolo pomi nevăzuţi le cheamă înapoi. să pună frîul pe

vapori, lanţul pe mîinile lor de seve. să dea îndărăt restul seminţei.

salutul de onoare preafericitelor ospicii. pătratul zilei săpat în

pătratul nopţii. din masă cresc crengi cu degete gata să întoarcă

pagina. încerc să le contrapun diferite cuvinte din memorie. Să

invoc golul sărbătoresc uitat de ele între rînduri. (există un loc în

poem în care se poate muri boiereşte pe cheltuiala autorului.

plus senzaţiile de îmbarcare în umflătura de dincolo. Plus

cheltuielile cu lamentaţia, surîsul batjocoritor. există un loc în

poem ca o groapă de var întinsă pe cortex, pe limbă). să bei

vinul nopţii, cu spuma alb-incandescentă. cu gura pustie a unui

retor însetat. să simţi cum te cuprinde umezeala pămîntului, cu

rădăcinile prin care adîncul te pipăie. să simţi cum ploaia de

zgură şi scrum oboseşte o clipă deasupra ta. din masă iese

o mînă ce scrie cu muţenii cărora le cresc sălbatic frunzele. Pe

masa adormită dintr-o dată vinul a început să vorbească singur.

din mîna somnambulă iese o umbră ce mă naşte, sugrumîndu-mă.
















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu