Agentia de detective nr.1 (XIV)

Alexander McCall Smith

Al treilea metacarp 

Ultimul caz fusese pura distractie. Era o binecuvântare sa rezolvi un caz ca acela atât de repede si spre deplina multumire a clientului, dar nu era în stare sa uite ca în sertar o asteapta un pliculet maro cu un continut ce nu poate fi ignorat.

Îl scoase cu grija, fiindca nu voia sa-l vada Mma Makutsi. Putea avea încredere în ea, dar treaba asta era mai confidentiala decât oricare dintre cazurile cu care se confruntasera pâna atunci. Era o treaba periculoasa.

Pleca de la birou spunându-i lui Mma Makutsi ca se duce la banca. Sosisera câteva cecuri care trebuiau depuse. Dar nu se duse la banca sau cel putin nu imediat. Merse, în schimb, la Spitalul Princess Marina si urmari sagetile pe care scria PATOLOGIE.
O sora medicala o opri.
 - Ati venit sa identificati un cadavru, Mma ?
Mma Ramotswe clatina din cap.
 - Îl caut pe doctorul Gulubane. Nu ma asteapta, dar o sa accepte sa discute cu mine. Sunt vecina dumnealui.

Sora o privi banuitoare, dar îi spuse sa astepte pâna îl cheama pe doctor. Se întoarse peste câteva minute si o anunta ca doctorul o sa vina imediat.
 - N-ar trebui sa-i deranjati pe doctori în spital, bombani ea dezaprobator. Sunt foarte ocupati.
Mma Ramotswe se uita la sora. Ce vârsta o fi având? Nouasprezece, douazeci? Pe vremea tatalui ei, o fata de nouasprezece ani nu s-ar fi adresat unei femei de treizeci si cinci de ani în felul acela - vorbindu-i ca unui copil cu pretentii absurde. Dar vremurile s-au schimbat. Tinerii din ziua de azi nu arata nici un pic de respect persoanelor mai în vârsta si superioare lor. Oare sa-i spuna ca-i detectiv particular? Nu, n-are nici un sens sa încurajeze o discutie cu cineva ca ea. Mai bine sa nu-i dea atentie.

Sosi doctorul Gulubane. Purta un sort verde -Dumnezeu stie ce sarcina sinistra îndeplinise. Parea fericit sa aiba un moment de respire.
 - Sa mergem în biroul meu, o invita. Putem sta de vorba acolo.
Mma Ramotswe îl urma pe un coridor, spre o încapere micuta, mobilata cu o masa goala, un telefon si un fiset gri hodorogit. Arata ca biroul unui functionaras oarecare si numai cartile de specialitate de pe un raft îi dezvaluiau scopul real.
 - Dupa cum stiti, începu ea, sunt detectiv particular.
Doctorul Gulubane îi arunca un zâmbet larg. E remarcabil de vesel, constata ea, data fiind meseria lui.
 - N-o sa reusiti sa ma faceti sa scot o vorba despre pacientii mei, o anunta el. Chiar daca sunt morti cu totii.
Îi gusta gluma.
 - Nu asta vreau, îi spuse. Tot ce va cer este sa identificati ceva. Ceva ce se afla la mine.

Scoase plicul si-i deserta continutul pe birou. Imediat, zâmbetul doctorului Gulubane pieri. Apuca osul si-si potrivi ochelarii pe nas.
 - Al treilea metacarp, mormai el. De copil. Ca de opt-noua ani. Ceva de genul asta.
Mma Ramotswe respira adânc.
 - De om ?
 - Bine'nteles, confirma doctorul Gulubane. Cum spuneam, e al unui copil. Osul unui adult ar fi mai mare. Îti dai seama imediat. Trebuie sa fie al unui copil de opt-noua ani. Poate un pic mai mare.
Doctorul puse osul pe masa si se uita la Mma Ramotswe.
 - De unde-l aveti?
Mma Ramotswe ridica din umeri.
 - Mi l-a aratat cineva. Si nici eu n-am sa scot o vorba despre clientii mei.
Doctorul Gulubane se strâmba de sila.
 - Astfel de lucruri n-ar trebui sa circule asa, pur si simplu, zise el. Fara pic de respect.
Mma Ramotswe dadu din cap a încuviintare.
 - Îmi mai puteti da câteva amanunte ? Puteti sa-mi spuneti când... când a murit copilul?

Doctorul Gulubane deschise un sertar si scoase o lupa cu care examina osul, întorcându-l pe toate partile.
 - Nu de mult, raspunse el. Mai are o bucata de tesut aici, la un capat. Nu pare mumificat în totalitate. Poate acum câteva luni sau de mai putina vreme. Nu se poate sti cu siguranta.
Mma Ramotswe se cutremura. Una e sa porti asupra ta un os, dar sa umbli cu tesut uman e alta mâncare de peste.
 - A, si înca ceva, zise doctorul Gulubane. De unde stiti ca-i mort copilul? Credeam ca dum­neavoastra sunteti detectivul - cu siguranta ar fi trebuit sa va gânditi: asta-i o extremitate, oame­nii care-si pierd extremitatile pot supravietui fara ele. V-ati gândit la asta, doamna detectiv? Pun pariu ca nu!

Îi dadu vestea domnului J.L.B. Matekoni la ea acasa, în timpul cinei. Îi acceptase bucuros invi­tatia, iar ea pregatise o oala mare cu tocana si o combinatie de orez si pepene galben. Pe la jumatatea mesei îi povesti despre vizita facuta doctorului Gulubane. Domnul J.L.B. Matekoni se opri din mâncat.
 - Un copil? exclama el îngrozit.
 - Asa mi-a spus doctorul Gulubane. Nu era sigur de vârsta, dar mi-a spus ca trebuie sa fi avut opt-noua ani.

Domnul J.L.B. Matekoni tresari. Ar fi fost mai bine sa nu gaseasca niciodata saculetul. Lucrurile astea se tot întâmpla - o stie toata lumea - dar nimeni nu vrea sa fie amestecat în asa ceva. Nu aduc decât nenorociri, mai ales daca-i implicat Charlie Gotso.
 - Ge-i de facut? întreba Mma Ramotswe. Domnul J.L.B. Matekoni închise ochii si înghiti cu greutate.
 - Am putea merge la politie, raspunse el. Dar, daca facem asta, Charlie Gotso o sa afle c-am gasit saculetul. Si atunci am bagat-o pe mâneca.

Mma Ramotsvsre fu de acord. Politia nu prea era interesata de rezolvarea infractiunilor, iar anumite infractiuni nu-i interesau deloc. Si, în mod sigur, implicarea în vrajitorie a celor mai puternici oameni din tara facea parte din a doua categorie.
 - Nu cred ca-i o idee buna, spuse ea.
 - Si pur si simplu o lasam balta ? Domnul J.L.B. Matekoni îi arunca lui Mma Ramotswe o privire socata.
 - Nu, nu putem face asta, raspunse ea. Oa­menii au ignorat problema aceasta destul, nu-i asa? Noi suntem altfel.
Domnul J.L.B. Matekoni îsi coborî privirea. Îi trecuse pofta de mâncare, iar tocana i se sleia în farfurie.
 - Primul lucru pe care o sa-l facem, continua ea, va fi sa spargem parbrizul masinii lui Charlie Gotso. Apoi îl suni si-i spui ca hotii i-au spart masina în atelierul tau auto.  

Îi spui ca nu pare sa fi fost ceva furat si ca o sa-i înlocuiesti par­brizul spart pe cheltuiala ta. Apoi astepti si vezi ce se-ntâmpla.
 - Ce sa astept?
 - Sa vezi daca vine si-ti spune ca lipseste ceva. Daca vine, îi spui ca vei avea grija personal sa i se înapoieze bunurile, despre orice-ar fi vorba. O sa-l anunti ca ai pe cineva, o doamna detectiv particular foarte priceputa la recu­perarea bunurilor furate. Eu sunt aceea, fireste. Domnului J.L.B. Matekoni îi cazu falca. Nu era chiar atât de simplu sa ajungi pâna la Charlie Gotso. Trebuia sa tragi niste sfori ca sa-l întâl­nesti personal.
 - Si-apoi?
 - Apoi îi duc saculetul înapoi si restul ma priveste. O sa-i cer numele vraciului, dupa care... ei bine, mai vedem.
Planul prezentat de ea parea atât de simplu încât începu si el sa creada c-o sa mearga. Asta era partea buna a încrederii în sine - era molip­sitoare.

Domnului J.L.B. Matekoni îi reveni pofta de mâncare. Termina tocana si mai ceru o portie, dupa care bau o cana mare de ceai înainte ca Mma Ramotswe sa-l conduca la masina si sa-i ureze noapte buna.

Ramase pe alee si urmari cum dispar în noapte farurile masinii lui. In întuneric se vedeau luminile din casa doctorului Gulubane. Perdelele de la sufragerie erau trase la o parte, iar doctorul statea la fereastra deschisa si privea undeva în bezna. N-avea cum s-o vada, caci ea statea în întuneric, iar el în lumina, dar aproape avu sen­zatia ca el îi urmareste miscarile.

O gramada de minciuni 

Unul dintre ucenici îl batu pe umar, lasându-i o amprenta unsuroasa. Tânarul avea acest obicei prost, care-l enerva teribil pe domnul J.L.B. Matekoni.
 - Daca vrei sa-mi atragi atentia, îi spusese el nu o data, vorbeste-mi. Am un nume. Sunt dom­nul J.L.B. Matekoni si raspund la numele asta. Nu-i nevoie sa vii si sa-ti pui degetele jegoase pe mine.

Tânarul se scuzase, dar îl batuse pe umar chiar în ziua urmatoare si domnul J.L.B. Matekoni îsi dadu seama ca a pierdut batalia.
 - A venit cineva sa va vada, Rra, îl anunta mecanicul. Asteapta în birou.
Domnul J.L.B. Matekoni puse jos cheia fran­ceza si-si sterse mâinile cu o bucata de pânza. Fusese întrerupt dintr-o operatiune delicata -reglarea motorului doamnei Grace Mapondwe, care era bine-cunoscuta pentru felul ei impetuos de a sofa. Pentru domnul J.L.B. Matekoni era un motiv de mândrie faptul ca toata lumea stie ca lui i se datoreaza vuietul asurzitor pe care-l scoate motorul masinii doamnei Mapondwe; era, într-un fel, ca o reclama gratuita. Din nefericire, clienta lui îsi distrusese masina si lui îi era din ce în ce mai greu sa readuca la viata motorul acela din ce în ce mai lent.
Vizitatorul sedea în birou, pe scaunul dom­nului J.L.B. Matekoni. Luase o brosura despre cauciucuri si o rasfoia când domnul J.L.B. Matekoni intra în camera. O arunca pe birou cu indiferenta si se ridica în picioare.

Domnul J.L.B. Matekoni îsi facu imediat o idee despre vizitator. Era îmbracat în kaki, ca soldatii, si avea o curea scumpa, din piele de sarpe. Mai avea un ceas elegant, cu cadrane mul­tiple si un secundar proeminent. Genul de ceas preferat de cei care cred ca secundele au si ele importanta, îsi spuse domnul J.L.B. Matekoni.
 - Vin din partea domnului Gotso, se prezenta el. I-ai telefonat azi-dimineata.
Domnul J.L.B. Matekoni dadu din cap a încu­viintare, îi fusese usor sa sparga parbrizul si sa împrastie bucatile de sticla prin masina. Îi fusese usor sa sune la domnul Gotso acasa, sa anunte ca i-a fost sparta masina; totusi, partea asta era mai dificila - urma sa minta pe cineva în fata. E numai vina lui Mma Ramotswe, reflecta el. Nu sunt decât un biet mecanic. N-am vrut niciodata sa ma bag în jocurile astea detectiviste cara­ghioase. Sunt mult prea slab pentru asa ceva.

Si, chiar era, când venea vorba de Mma Ramotswe. Putea sa-i ceara orice, iar el i-ar fi facut pe plac. Domnul J.L.B. Matekoni chiar avea o fantezie nemarturisita, pe care o savura cu un sentiment de vinovatie, în care el îi venea în ajutor lui Mma Ramotswe. Se facea ca sunt îm­preuna în Kalahari si Mma Ramotswe e amenin­tata de un leu. El începe sa strige, atragând atentia leului asupra lui, iar animalul se întoarce si-si arata coltii mârâind. Asta îi da ei sansa sa scape în timp ce el trimite pe lumea cealalta leul cu un cutit de vânatoare; o fantezie inocenta, am putea considera, cu o singura exceptie: Mma Ramotswe era dezbracata.

I-ar fi placut la nebunie s-o salveze, dezbra­cata sau nu, din ghearele unui leu, dar asta-i cu totul altceva. Fusese nevoit sa semneze o decla­ratie falsa la politie, ceea ce îl bagase în sperieti, chiar daca ei nici macar nu s-au deranjat sa vina sa faca o constatare la fata locului. Acum mai e si infractor, presupunea el, si toate astea din cauza ca-i slab. Ar fi trebuit s-o refuze. Ar fi trebuit sa-i spuna lui Mma Ramotswe ca nu-i treaba ei sa porneasca o cruciada.
 - Domnul Gotso e foarte suparat, spuse vizi­tatorul. Masina e la tine de zece zile. Iar acum ne suni si ne anunti ca a fost sparta? De ce n-ai sistem de alarma? Asta vrea sa stie domnul Gotso: de ce n-ai sistem de alarma?
Domnul J.L.B. Matekoni simti prelingân-du-i-se o picatura de sudoare pe spinare. Îngro­zitor !
 - Îmi pare teribil de rau, Rra. Îndreptatul caroseriei ia mult timp. În plus, a trebuit sa comand o piesa de schimb. Masinile astea scumpe... nu poti sa bagi în ele orice...
Omul domnului Gotso se uita la ceas.
 - Bine, bine. Stiu cât de mocaiti sunteti voi, mecanicii. Arata-mi masina.
Domnul J.L.B. Matekoni îl conduse afara din birou. Barbatul parea mai putin amenintator acum; oare-i chiar atât de usor sa potolesti mânia cuiva?

Stateau în fata masinii. Deja îi schimbase parbrizul, dar proptise ceea ce mai ramasese din cel spart de un perete din apropiere. De ase­menea, avusese prezenta de spirit sa lase câteva cioburi pe scaunul soferului.
Musafirul deschise portiera din fata si se uita înauntru.
 - Am înlocuit parbrizul pe cheltuiala mea, îl anunta domnul J.L.B. Matekoni. O sa fac si o reducere importanta la factura finala.
Celalalt nu spuse nimic. Se apleca si deschise torpedoul. Domnul J.L.B. Matekoni îl privea tacut.
Individul iesi din masina si-si sterse mâinile de pantaloni, se taiase într-un ciob.
 - Lipseste ceva din torpedo. Stii ceva despre asta?
Domnul J.L.B. Matekoni scutura din cap de trei ori. Individul îsi duse mâna la gura si îsi supse rana de la deget.
 - Domnul Gotso a uitat ca a lasat ceva acolo. Si-a amintit doar când a aflat ca masina i-a fost sparta. N-o sa fie deloc fericit când va auzi ca obiectul s-a pierdut.
Domnul J.L.B. Matekoni îi dadu omului o bucata de pânza.
 - Îmi pare rau ca v-ati taiat. Sticla se-mpras-tie peste tot când se sparge parbrizul. Peste tot.
Tipul pufni.
 - Lasa asta. Problema e ca cineva a furat ceva ce-i apartine domnului Gotso.
Domnul J.L.B. Matekoni se scarpina în cap.
 - Cu politia nu ajungi nicaieri. Nici macar nu s-au ostenit sa vina pâna aici. Dar stiu pe cineva care ar putea face niste investigatii.
 - Serios ? Pe cine ?
 - O doamna detectiv particular. Are biroul lânga Kgale Hill. L-ai vazut?
 - Poate ca da, poate ca nu. Domnul J.L.B. Matekoni zâmbi.
 - E o femeie formidabila! Stie tot ce se-n-tâmpla în jur. Daca o rog eu, o sa afle cine a dat spargerea. Ar putea chiar sa gaseasca obiectul respectiv. Apropo, despre ce-i vorba?
 - Un obiect. Un lucrusor care-i apartine dom­nului Charlie Gotso.
 - Înteleg.
Individul îsi lua bucata de pânza de pe rana si o arunca pe jos.
 - Atunci, vorbesti cu doamna aia? îi propuse el în sila. Roag-o sa-i înapoieze obiectul domnului Gotso.
 - Asa voi face, îi promise domnul J.L.B. Matekoni. O sa stau de vorba cu ea în seara asta. Sunt sigur ca o sa-i dea de capat. Intre timp, spuneti-i domnului Gotso ca masina e gata si ca poate s-o ridice oricând. O sa îndepartez si ulti­mele bucatele de geam spart.
 - Foarte bine, aproba individul. Domnului Gotso nu-i place sa se taie la mâna.
Domnului Gotso nu-i place sa se taie Ia mâna! Ce putoi, îsi zise în sinea lui domnul J.L.B.

Matekoni. Nu esti decât un putoi recalcitrant. Stiu eu ce-ti poate pielea! îmi amintesc de baietii de teapa ta din curtea Scolii Guvernamentale Mochudi - cum îi terorizau pe ceilalti copii, spar­gând tot ce le cadea în mâna, dându-se rotunzi. Chiar si când profesorul îl batea pe vreunul dintre ei, respectivul facea pe viteazul si nu varsa o lacrima.

Si acest domn Charlie Gotso, cu masina lui scumpa si metodele lui sinistre - nici el nu-i altceva decât un putoi. Un putoi oarecare.
Era hotarât sa n-o lase pe Mma Ramotswe sa scape asa usor. Ce crede ea, ca el executa chiar tot ce-i cere ea, fara sa-l întrebe daca-i de acord sa intre în combinatiile ei? Bine'nteles, fusese mult prea docil în relatia cu ea. Asta-i problema, într-adevar, crede ca-i merge cu el, fiindca n-o înfrunta niciodata. Ei bine, de data asta si-a gasit nasul. O sa puna el capat acestor aiureli detectiviste.

Pleca de la atelier, înca oparit, repetând în sinea lui ce o sa-i spuna când o sa ajunga la biroul ei:
„Mma Ramotswe, m-ai facut sa mint. M-ai atras într-o situatie ridicola si periculoasa, care nu-l priveste pe nici unul din noi. Eu sunt meca­nic auto. Repar masini - nu vietile oamenilor". Ultima fraza îl uimi prin profunzimea ei. Da, asta-i diferenta dintre ei. Ea are grija de vietile oamenilor - asa cum au mai toate femeile - în timp ce el are grija de masini. O sa-i spuna asta, iar ea va trebui sa se plece în fata evidentei. Nu voia sa strice prietenia lor, dar nici nu putea sa încurajeze situatia si farsa asta. N-a mintit nicio­data - absolut niciodata - nici macar în cele mai ispititoare situatii, iar acum e prins în plasa unor neadevaruri în care-i implicata politia si unul dintre cei mai puternici oameni din Botswana. Ea îl întâmpina în usa Agentiei de detective nr. 1. 
Tocmai arunca în curte frunzele de pe fundul ceainicului când aparu el în duba lui de la atelier.
 - Ei bine ? se interesa ea. A mers totul cum am planuit?
 - Mma Ramotswe, cred...
 - A venit personal sau si-a trimis unul dintre oameni?
 - A trimis pe cineva. Dar, uite ce e, tu ai grija de vietile oamenilor, eu nu sunt decât...
 - Si i-ai spus ca pot sa-i recuperez obiectul furat? A muscat momeala?
 - Eu repar masini. Nu pot... Întelegi, n-am mintit niciodata. N-am mintit în viata mea, nici macar când eram mic. Mi se împleticea limba-n gura si nu puteam sa mint.
Mma Ramotswe rasturna ceainicul pentru ultima data.
 - Te-ai descurcat bine de data asta. Nu-i pacat sa minti pentru o cauza buna. Si gasirea ucigasului unui copil este o cauza buna. Este minciuna un pacat mai grav decât omorul, dom­nule J.L.B. Matekoni? Chiar crezi asta?
 - E mai grav sa ucizi. Dar...
 - Vezi? Nu te-ai gândit la asta, nu-i asa? Dar acum stii cum stau lucrurile.
Se uita la el si-i zâmbi, iar el reflecta: Sunt norocos. Îmi zâmbeste. Nimeni pe lumea asta nu ma iubeste. Iata, totusi, o persoana care ma place si-mi zâmbeste. Si are dreptate în legatura cu omorul. E un pacat mult mai grav decât min­ciuna.
 - Intra sa bem un ceai, îl invita Mma Ramotsvsre. Mma Makutsi a pus fierbatorul si o sa hotarâm ce-i de facut în timp ce bem un ceai.


va urma