Băgău (17)

IOANA BRADEA

mă rog, un apartament cu două camere, cam ca al vostru, ca
ăla de pe Baba Novac

huai... ce mişto!

ce mişto cresc amintirile uneori, vorba poetului, mai ales
atunci cînd mă trece aşa un sentiment de spaimă că adică
de-adevăratelea o să mă tot fută la icre dorul ăsta sistematic şi
ascuns? pînă cînd? pînă la disoluţia finală?! pînă cam peste trei
luni cînd nu ştiu cum naiba se întîmplă de ni se încrucişează iar
drumurile, cît să ne lăudăm că maaamă, ce bine ne merge şi
maaamă, ce fericiţi sîntem, cît să mă-ntrebe cu vocea aia repezită
de apă tulbure - tu.,.? ţi-ai găsit pe cineva?

Daaa, l-am găsit pe Felix... tu? te-ai căsătorit cu Cristina?

încă nu.

Păi aveţi timp.

Bine-nţeles.

bine aşa mînca-ţi-aş, o vreme poţi să-l mai suni, îi mai scrii un
mail, două, trei, să-i spui la mulţi ani de ziua lui sau în zilele de
sărbătoare naţională, pot să-l şi asigur că am trecut şi de Felix, am
acuma un cavaler frumos lîngă mine, nu mă doare nici în cot, nici
în cu r... da’ pînă la urmă te calmezi dracului, nu se ştie ce mai
gîndeşte, ce mai simte, ce mai trăieşte sau cu cine se fute durerea
mea, destrămarea mea draaagă, greşeala mea fatală, Marius,
în definitiv, cu cine face dragoste în ora asta fermecată? cu toată
lumea, evident, nu ca mine, aşa că nu mai are sens să-l caut, nu-1
mai suna, nu-i mai scrie, abţine-te copios, pe rupte, pe spate că
doar se poate trăi şi cu o figură descompusă, fulguită, ilizibilă, de
nemaicitit printre neuronii zidurilor ţepene, încă puţin şi se
destramă de tot şi vocea mea şi timpul ăsta, timpii stătuţi prea
mult în ei, în toate colţurile cardinale te-am pierdut iubitule te-ai
schimbat mult între timp? că eu una nu prea reuşesc să mi te mai
închipui, nici în urechi nu te mai presimt, nu te-a mai văzut nimeni
pe străzi să-mi povestească despre hainele tale şi deasupra
mea Coltrane ăsta cu dragostea lui supremă în care mă aşez
turceşte şi-mi amintesc uneori cum a făcut atunci o pauză, cum
a respirat adînc, a spus cîteva cuvinte şi apoi „...liniştea mea“, ca
şi cum ar fi murmurat „...iubita mea“ încet de tot, cuvintele alea
palide şi uluirea mea că-1 am totuşi viu în faţă, la o distanţă de cinci
minute, fantastic, nu mai am timp, tre’ să ne întîlnim la monumentul
lu’ Samsung al 21ea, pînă la Sfînta Vineri fac vreo cinşpe
minute, ar trebui să ies acuma să nu cumva să ajung prea tîrziu
că iară se enervează Marius, mă aştepta acolo cu o casetă video
- hai să ne uităm un pic la asta, vreau să-ţi arăt ceva - şi aruncă
peste umăr carcasa, întinde mîna şi introduce caseta în monument,
în batonu’ ăla de plastic pe care scria Samsung cu litere
mari şi roşii, aha! deci nici măcar nu era un monument, era un
video player camuflat, fir-ar! am început să rîd şi să mă minunez,
ne-am aşezat pe jos, cu picioarele încrucişate sub noi, era moale
asfaltul de la căldura de peste zi, ziceai că e un fel de covor mai
murdar, povesteam despre ce vedeam pe casetă, dădeam din
mîini, gesticulam şi rîdeam, se adunau tot felu’ de prieteni de-ai
lui, tovarăşi de cartier, colegi de şcoală, încercam eu să-mi notez
nu ştiu ce idee din film, să zicem că film era, şi la un moment dat
se uită Marius spre mine şi-i vine repede o idee - băieţi, hai să
mergem să bem ceva, fac eu cinste! se ridicau toţi şi o luau în şir
indian pe linia de tramvai spre Universitate, mi se părea că nu mă
invitase Marius şi pe mine, aşa că mă întorceam pe călcîie şi o
luam în direcţia opusă, spre Călăraşi, se căsca acolo brusc un fel
de pasaj subteran pentru maşini - oare de ce naiba intru-n pasajul
ăsta, cînd e mai luminată strada pe deasupra?! dinăuntru răsărea
un individ, îmi aţinea calea, îmi tot bara drumul şi nu mă mai lăsa
să trec, încercam eu de cîteva ori să-l ocolesc da’ nicicum nu reuşeam, făceam cale-ntoarsă, ocoleam monumentul lui Samsung,
în faţă răsărea o vale, nici urmă de blocuri, dispăruse şi hala aia
imensă de la Kilometru 0, alergam ca bezmetica printre buruienile
văii, tipul se ţinea în continuare după mine, începuse să
alerge şi el, m-am enervat atunci - ia stai un pic, ce dracu’ mă
stresez în halu’ ăsta? M-am aplecat, am cules din iarbă steriletul
ăla lucios, m-am întors şi l-am aşteptat cu o mînă-n şold şi cealaltă
la spate, cînd a ajuns în dreptul meu, înainte să apuce să-mi spună
nu ştiu ce avea în minte să-mi spună, am scos la iveală steriletul
şi i l-am băgat urgent în stomac, s-a prăbuşit omul la pămînt cu
ochii mari, m-am aplecat să văd cine dracu’ o fi, îi recunosc mutra?
din stomacul lui se lăţea o rană ciudată, albicioasă, culmea, ăstuia
nici măcar nu-i curge sînge, marginile rănii deveneau metalice,
cu reflexe de ceară şi apoi invers - cerate, cu reflexe metalice -
eeei, pula-n beci, ce facem acuma, ne jucăm de-a extraterestrii?!
M-am cărat plictisită, da’ pe drum începusem să transpir, ce dracu’
mă fac dacă-mi descoperă poliţia mortu’ din vale, ajunsesem deja
la monumentul lui Samsung, Marius era tot acolo, băieţii o luaseră
înainte - hai odată! pe tine te aşteptam, unde naiba ai
dispărut aşa?

m-am rătăcit, mi s-au încurcat iar drumurile, am ucis doi oameni pînă aici

bine, hai să bem pentru sufletul lor pierdut...

Marius, da’ - mă lua de după umeri, nu-1 interesau detaliile
din povestea mea şi în definitiv de ce naiba i-am zis de doi oameni
morţi cînd de fapt nu fusese decît unu’? începea atunci
Marius să cînte o melodie stranie, un ritm din ăla leneş de doină

„în-chi-soa-rea meaaa
e mai bună ca a taaa
nî naa, nî naaaa... „

am început să rîd uşurată că nu-i pasă de crimele mele şi am
tot rîs pînă mi-au dat lacrimile pe la colţuri, mă uitam la el şi nu-mi venea să cred - tu de cînd ştii să cînţi în haaalul ăsta, Marius!?

închisoarea meaaa, e mai bum ca a taaa şi acum strofa a
doua, fii pe fază Andros că asta-i dedicaţie specială pentru tine

sclipeşte în aer o stea
e inima mea
lipită cu sînge de viaţa ta - eh, ce zici? e poezie sau nu e
poezie? Şi se uita la mine plin de orgoliu şi mîndrie şi mă trezeam
eu cu vorbele astea sfîrîind în creier, gemeam ca la linia erotică,
icneam acolo cu faţa-n pernă şi-mi frecam picioarele de cearşaf
cînd mi s-au deschis ochii brusc peste umbrele aruncate-n
tavan de nişte faruri, am stat o clipă nemişcată, am aşteptat să
treacă maşina pe stradă pe sub cele şaişpe etaje şi abia după aia
m-am ridicat încet, m-am dus la baie, am făcut pişu, m-am întors
bîjbîind printre pantofii de pe hol, m-am trîntit înapoi în pat, las’
că pînă dimineaţă nici n-o să mai ştii ce-ai visat, pînă dimineaţă
mi se pot întîmpla încă paişpe vise pe puţin, unul mai fantastic
decît altul, pînă dimineaţă am putea să şi murim marius sau să
mai ascultăm un disc să mai fumăm o ţigară să-mi fac o cafea tare
şi amară să facem dragoste pe întuneric iar dimineaţă să sar speriată
din pat - aoleu, am întîrziat la serviciu! da’ înainte să sar
jos din pat, îmi pipăi cu o mînă tremurătoare steaua lipită cu
sînge de ceafă, ok, e tot aici, arunc o privire înceţoşată ceasului
- ohoo, e doar cinci dimineaţa, am timp să mă mai învîrt prin
pat, să răsucesc visul pe toate părţile, mă ridic abia peste o juma’
de oră şi înainte de a porni victorioasă spre firmă beau restul rece
de cafea rămas de aseară şi-mi trag blugii pe mine şi cămaşa în
carouri roşii şi o oră de-acum înainte mă tot învîrt între bănuieli
şi presupuneri şi cînd ajunge tramvaiul la intersecţia cu Dristor
începe să mă doară şi stomacul în felul ăla ciudat şi nedesluşit
încă de nici un medic, încep maţele să-mi sfîrîie acolo parcă
sfîrtecate - poate c-ar vrea să-mi vorbească sau poate are
necazuri sau prin cine ştie ce minune poate chiar îmi simte lipsa
sau i s-a făcut dor de mine, prin absurd zic, pentru că e foarte
clar deja: am ajuns inevitabil şi pe Calea Călăraşilor unde
aruncăm o privire scurtă sau nedumerită bisericii de pe asfalt şi
facem schimb cu tramvaiul pînă la firmă, e foarte clar deja: atunci
cînd iubitul nu poate să-ţi vorbească sau cînd pur şi simplu nu
are voie sau cînd nişte împrejurări nedrepte îl împiedică - atunci
e cazul să te uiţi cu atenţie în jur, fiindcă străzile şi copacii şi
clădirile o să-ţi vorbească ele toate în locul lui, o să-ţi facă vreun
semn într-o limbă ascunsă de îngeri şi prin ea o să vezi ca
printr-un evantai de cărţi de ghicit ca printr-o oglindă şi după aia
o să vină şi vremea cînd o să stăm faţă-n faţă şi atunci o să ştim
totul pe toate părţile din toate părţile mă ploua şi curgeau cartofii
prăjiţi în urma mea nu ca acuma cînd cunoaştem doar în parte
fragmente de adevăr aşa cum ne-am cunoscut şi noi de altfel
marius iubitule

de ce?

de pulă să mă treci strada

să sară-n aer toate ştiinţele din lume, să explodeze pur şi simplu lingvistica, matematica, literatura şi mai ales ghiceala în cărţi
sau în alte semne rătăcite din greşeală pe străzi - numa’
dragostea noastră să nu cadă, să rămînă ţeapănă să încremenească
aiurea-n tramvai şi să se împlinească atunci şi ultimul cerc
de vrajă maaarius să vezi că alternativă de-adevăratelea nu mai
există să socoteşti atunci că efectiv te surpi fără fiinţa lui fiinţa
ta fiinţa mea absenţa asta să te despice-n două să mă rupă-n figuri
geometrice pricepi tu Marius cum ar fi să te plimbi pe stradă
aşa ciuntit şi spart în două şi oamenii să se uite la tine ca la o jumătate de om călare pe o jumătate de iepure şchiop care toate
le suferă toate le crede şi le nădăjduieşte şi le rabdă îndelung şi
este binevoitor şi nu pizmuieşte nu se laudă nu se trufeşte nu
se poartă cu necuviinţă nu se aprinde de mînie nu gîndeşte
strîmb şi se bucură de adevăr

fiindcă şi să ai darul profeţiei şi tainele toate să le cunoşti şi
să ai atîta credinţă cît să scoţi munţii din rădăcina lor fără dragoste,
ce-ai să fii?

nimic - gata, m-a uitat, acuma chiar că şi-a găsit liniştea şi iubita şi echilibrul, nu mai trăim paralel, nu mai comunicăm în nici
un fel, nici pe pămînt nici pe sub pămînt, s-au terminat şi visele
cu el şi durerile de burtă transportatoare de mesaje intrinseci,
nu mai simt cordonul ombilical - firul subţire de sînge care se
presupune că ne leagă, numai nădejdea, credinţa şi dragostea
mi-au rămas numai numele lui

mais certo que futuro



va urma