luni, 13 iulie 2015

Epurarea (22)


Victor Suvorov





SE TEMEA STALIN DE HITLER?


Din nou la graniţe albastre trupe secrete se îndreaptă, din nou i-aproape comunismul ca şi în anul nouăsprezece.
Mihail Kulciţki, 1939

Legendele sovietice despre război sînt încurcate şi încîlcite ca într-un ghem. Minciuna se hrăneşte cu minciună şi dă naştere la minciună. Legenda precum că în anii epurării au fost lichidaţi cei mai buni comandanţi ai Armatei Roşii este indisolubil legată de altă legendă: Uniunea Sovietică nu a fost pregătită de război. Dacă au fost lichidate geniile şi înlocuite cu nişte oportunişti semianalfabeţi, atunci despre ce fel de pregătire mai poate fi vorba ?
De aici mai rezultă, absolut natural, că Stalin se temea de Hitler.

Împletindu-se, aceste mituri se susţin unele pe altele. E de ajuns ca un marxist sau un hitlerist să-şi amintească una dintre aceste legende şi imediat gloata şi le aminteşte pe celelalte. E suficient să se tragă un singur fir şi se desfăşoară tot ghemul murdar al operelor comuniste. Imediat ce un agitator socialist rosteşte numele lui Tuhacevski, gloata, fără comenzi suplimentare, aminteşte despre nepregătita Armată Roşie şi despre Stalin cel speriat. E destul să se amintească de 1941 şi imediat conştiinţa gloatei îşi conturează portretul lui Tuhacevski, care a avertizat...

Numitorul comun al născocirilor este: Stalin se temea de Hitler.

În aceste cuvinte este concentrată toată mizeria, toată minciuna privitoare la război. Aceste cuvinte încununează toate scornelile propagandei niarxist-hitleriste.

Din această scurtă propoziţie rezultă că Stalin era mai slab şi mai prost decît Hitler. Un om inteligent nu se poate teme de un prost, iar unul puternic nu se poate teme de unul slab. Din această propoziţie rezultă că Armata Roşie era mai slabă decît Wehrmacht-ul, că generalii sovietici erau mai proşti decît cei hitlerişti, că Uniunea Sovietică era mai slab pregătită de război decît Germania, că nu sovieticii au cîştigat războiul, ci altcineva. Puteau, oare, nişte cretini speriaţi să-şi aducă o contribuţie atît de mare la înfrîngerea trupelor hitleriste?

La aniversările şi jubileele războiului Rusia nu este invi­tată. Şi întreaga lume ştie din ce pricină. Ni se spune : doar voi nu aţi fost pregătiţi de război, doar armata voastră fusese decapitată, în fruntea armatei şi statului se afla fricosul de Stalin şi nişte idioţi semianalfabeţi şi fără experienţă. Konstantin Simonov, Mihail Şolohov şi alţii, din ordinul Partidului vostru Comunist, au trîmbiţat în întreaga lume despre geniile lichidate, despre nepregătire, despre Stalin, care era speriat. Atunci de ce să vă invităm ? Dacă aţi făcut ceva în război, aţi făcut-o din spaimă...
Iar agitatorii noştri, nu se ştie din ce motiv, găsesc o deosebită plăcere în a repeta iarăşi şi iarăşi: Stalin se temea, se temea îngrozitor, tremura tot... Nu se ştie de ce, agitatori­lor noştri le place să deplîngă acest lucru, chiar să-l savureze. Iată Revista de istorie militară (1995, nr. 4). Pe două pagini, un titlu cu litere de-o şchioapă: „STALIN E ÎNCER­CAT... DE TEAMĂ ÎN FAŢA WEHRMACHT-ULUl". Exact aşa e scris titlul: cu puncte-puncte. Revista este editată de Ministerul Apărării al Federaţiei Ruse. Întrebăm pe domnii miniştri, întrebăm Direcţia politică, în care nu s-a schimbat nimic în afară de denumire : dragi tovarăşi, de unde aţi mai luat-o şi pe asta?

Marxiştii noştri nu ascund: aşa a spus Goebbels! Poftim, citiţi! O dată ce Goebbels a spus aşa, Ministerul Apărării al Rusiei este obligat să repete. Nu-i aşa?
Ministerul Apărării publică în revista sa jurnalul lui Goebbels. Nu-i nimic rău în asta, însă numai cu condiţia ca ministrul Apărării să-şi precizeze clar poziţia privitoare la materialul publicat în revista condusă de minister şi subordo­nată acestuia. Iar poziţia în cazul dat nu poate fi decît una singură: Uitaţi-vă la Goebbels! Cît e de prost! Cît de mult ne-a subapreciat! Uitaţi-vă numai unde-1 duce prostia!

A luat o asemenea poziţie ministrul Apărării al Fede­raţiei Ruse ? Nicidecum.
Ministrul Apărării, Institutul de istorie militară, Revista de istorie militară, Steaua roşie îngrămădesc de decenii întregi în capetele noastre minciuni despre nepregătire, nepregătire, nepregătire. Şi despre armata decapitată. Şi despre fricosul de Stalin. Şi uite-aşa şi-au găsit confirmarea dorită: jurnalul lui Goebbels din 1941. Ministrul Apărării al Rusiei, ministerul condus de el, Marele Stat-Major, isto­ricii militari oficiali sînt pe deplin solidari cu poziţia lui Goebbels. Tot ceea ce spun ei acum şi tot ce a scris Goebbels în 1941 coincide pe deplin în spirit şi în literă.

Revista de istorie militară publică operele ministrului hitlerist al propagandei ca o sursă serioasă şi preţioasă de informaţii. Mai mult, cea mai mare ticăloşie, pe care Goebbels a scris-o cu litere mici, este aşezată în titlu şi tipărită cu litere de-o şchioapă sub oblăduirea Ministerului Apărării al Rusiei. Propoziţia nu era destul de scurtă şi atunci a fost prescurtată, fără a se ruşina să pună puncte-puncte, ca în gazetele de bulevard, pentru a se obţine un titlu cît mai şocant:
STALIN   E   ÎNCERCAT...   DE   TEAMĂ   ÎN   FAŢA WEHRMACHT-ULUI.
Iată o notă din jurnalul lui Goebbels (29 aprilie 1941), din paginile Revistei de istorie militară (1996, nr. l, pp. 42-43):
RUSIA SE ŢINE FOARTE CUMINTE, SIMŢINDU-SE ÎNCERCUITĂ.

Şi iarăşi: Goebbels a scris aceste lucruri pentru sine, cu litere mici. Dar tovarăşii noştri scriu cu litere mari şi le aşază din nou într-un titlu pe două pagini: Citiţi despre Rusia înfricoşată şi încercuită ! Grăbiţi-vă să vedeţi!

Însă e o aiureală! Să încercuieşti Rusia ? Cine are o asemenea putere? Tovarăşe ministru al Apărării, aţi învăţat la şcoală geografia. V-a arătat to'ar'şa 'ţătoare Rusia pe hartă ? Aveţi imaginea dimensiunilor Rusiei ? Şi cine a încer­cuit sărmana Rusie în 1941 ? Te pomeneşti că Adolf Hitler cu trei mii de tancuri primitive, de dinainte de potop! Sau poate superputerile aliate ale lui Hitler - Finlanda şi România - au înconjurat Rusia pe întregul perimetru, prinzînd-o în cleşte ?
Aşadar, de ce publicaţi asemenea lucruri, ba încă şi în titlu ?

Avem deci Marele Stat-Major cu mii de generali şi colo­nei. Dragi tovarăşi, poate careva dintre dumneavoastră să-mi arate Rusia pe hartă? Dacă da, cum apreciază situaţia? Apreciaţi dimensiunile Rusiei, iar acum încercaţi să găsiţi pe harta lumii Germania. Cu toate cuceririle ei, pe harta din 1941 este doar un petic, care deja arde sub fundul lui Hitler. Aşadar, de ce, domnilor generali şi colonei, tăceţi cînd revista VOASTRĂ apare cu astfel de titluri? În primăvara lui '41, tocmai Germania era încercuită şi blocată. Tocmai Germania era ruptă de multe surse de materii prime strategice, fără de care ducerea războiului era imposibilă. Iar Uniunea Sovietică era ţara cu cele mai multe resurse din lume - toţi o invidiau. În afară de aceasta, încă din 1939, inteligentul Stalin s-a asigurat pe gratis, nelimitat şi fără rezerve de ajutorul Americii. De ce nu scrie despre aceasta Ministerul rus al Apărării? De ce generalii marxişti cu sentimentul naţional atrofiat întorc pe dos adevărul despre război în folosul hitleriştilor ? De ce Direcţia politică şi istoricii militari subordonaţi acesteia îi descriu pe hitlerişti ca fiind încrezători în victoria rapidă şi iminentă, iar pe sovietici - împresuraţi din toate părţile, slabi, proşti, înapo­iaţi, tremurînd de frică?

Orice redactor al unei gazetuţe bulevardiere, publicînd o anume ticăloşie, încearcă să aleagă un titlu în aşa fel încît minciuna să pară adevăr. Măcar cît de cît. Iar ministrul nostru al Apărării defăimează Rusia şi nici măcar nu are grijă ca această defăimare să arate cît de cît apropiată de adevăr. Ministerul Apărării al Rusiei este interesat numai să asigure tirajul revistei sale. Indiferent de preţ. Tovarăşii de la Ministerul Apărării ştiu un lucru : cu cît este mai murdară clevetirea ţării, cu atît mai bine.

Tovarăşe ministru, uite că Adolf Hitler ne considera pe noi, ruşii, rasă inferioară. Veţi publica şi acest lucru? Veţi găsi şi pentru acesta titluri de-o şchioapă ?

Însă Goebbels nu se opreşte aici. O însemnare din aceeaşi zi de 29 aprilie 1941 : „Ruşii au dovedit în Finlanda un incredibil diletantism şi vom termina repede cu ei".
Ministerul rus al Apărării repetă şi acest lucru. E de acord şi cu acesta.

Tovarăşi generali ruşi, iertăm hitleriştii obtuzi pentru astfel de însemnări. Istoria i-a pedepsit pentru prostie şi aroganţă. Dar dumneavoastră înţelegeţi că Goebbels a gre­şit? Iată ce prilej aveţi să rîdeţi de ei. Atunci de ce nu rîdeţi? De ce publicaţi această ticăloşie fără a vă lumina măcar cu un zîmbet? Previziunile lui Goebbels au fost infirmate de vitejia poporului nostru, a armatei sale. Iar voi continuaţi să credeţi în previziunile lui Goebbels, care nu s-au confirmat?

Goebbels se îneacă de bucurie, însemnarea din 4 mai 1941: „Pe 1 mai a fost la Moscova o paradă militară cu discursuri înflăcărate şi cu ditirambi închinaţi marelui Stalin. Cei atenţi puteau auzi în acestea teama în faţa viitorului. Ruşii încearcă să ne influenţeze cu ajutorul cifrelor lor fantastice. Sărmani lipsiţi de minte ! ".

Iar Ministerul rus al Apărării chiar aşa şi repetă despre poporul rus: sărmani lipsiţi de minte! Fără comentarii. O dată ce Goebbels a spus aşa ceva despre poporul rus, parcă ministrul Apărării al Rusiei mai poate riposta ? Parcă Direcţia politică are ceva împotriva acestui fapt?
7 mai: „Stalin şi oamenii lui continuă să taie frunză la cîini, la fel ca iepuraşii înaintea şarpelui boa" etc.

Goebbels a făcut o greşeală capitală subapreciind poporul rus, armata rusă şi comandantul ei suprem, însă după aceea Goebbels s-a căit. Hitler a greşit, dar la apusul vieţii a conştientizat greşeala. Ce zic eu la apus! Încă din 1942 a început Hitler să schimbe macazul, încă din iulie 1941 a avut clipa de iluminare. Războiul i-a învăţat repede şi multe pe Hitler, pe Goebbels... Au înţeles că li s-au întunecat minţile, că s-au înşelat.

Însă tovarăşii din Ministerul Apărării, din Direcţia poli­tică, de la Revista de istorie militară n-au înţeles nimic. Generalii ."politrucii şi propagandiştii ruşi repetă lucrurile privitoare la iepuraşii ruşi laşi, paralizaţi de frică, ce au încremenit de spaimă în faţa şarpelui boa german.

În 1941, Hitler şi Goebbels spuneau aceste lucruri. E clar pentru toţi. Dar nu este clar pentru generalii şi agitatorii noştri de la Direcţia politică. Toată această aiureală a lui Goebbels, toată această mizerie este publicată de generalii noştri număr de număr.

Însă iată un lucru uimitor. Există două jurnale ale lui Goebbels : unul PÎNĂ LA şi celălalt DUPĂ.
În jurnalul din 1941 este un Goebbels, care a greşit. Nu e pur şi simplu un mincinos, ci un mincinos aflat în rătăcire. Jurnalul din 1941 reprezintă prostia lui Goebbels, pe care în acel moment nu o conştientiza. Anume pe acest Goebbels aflat în rătăcire îl publică intens şi îl promovează marxiştii-leninişti.

Iar jurnalul din 1945 îl reprezintă pe Goebbels care s-a maturizat, în acest jurnal se află adevărul despre armata noastră, despre poporul nostru, adevărul despre comandanţii noştri şi despre comandantul suprem. Cu acest jurnal mi-am început cartea, însă Ministerului Apărării şi personal minis­trului nu le place adevărul despre ţara noastră. Din cine ştie ce motiv, Ministerul Apărării nu-1 publică pe Goebbels aflat la maturitatea gîndirii.
De ce?

În descrierea prostiei, neputinţei şi laşităţii popoarelor Rusiei, propaganda oficială a Ministerului rus al Apărării a reiterat ideile departamentului lui Goebbels. După aceea Goebbels s-a corectat, dar Ministerul Apărării şi Direcţia politică nu.

Nu cumva cetăţenii de bună-credinţă ar trebui să se adune sub ferestrele Ministerului Apărării şi să ceară un răspuns de la domnii generali privitor la motivele comportamentului lor ? Şi nu cumva ar fi timpul să fie judecaţi istoricii militari oficiali care îşi descriu poporul ca fiind slab, prost şi laş ? Aş mai vrea să ştiu de ce legea privitoare la lupta împotriva fascismului nu este aplicată împotriva Ministerului Apărării al Rusiei şi împotriva tuturor marxist-hitleriştilor cu con­ştiinţă atrofiată care se află acolo ?

Domnilor generali şi ofiţeri, în serviciul cui sînteţi dum­neavoastră? Pentru care serviciu de informaţii lucraţi? Şi cine va apăra cinstea ţării, poporului şi armatei de atacurile Revistei de istorie militară ?

În Steaua roşie (19 septembrie 1995) se pronunţă regizorul Grigori Naumovici Ciuhrai: NOI NU FACEM PARTE DINTR-O GENERAŢIE FRICOASĂ. Acesta e titlul.

Grigori Naumovici povesteşte: „Astăzi mulţi deştepţi descriu în presă timpul generaţiei mele ca un timp al fricii şi supunerii. E o minciună. Nu eram noi aşa fricoşi... Întîlnirile cu Jukov mi s-au întipărit în minte pentru toată viaţa, întrebările mele erau primitive şi prosteşti. De obicei Jukov le asculta cu atenţie, nu se grăbea cu răspunsul. Căuta, pare-se, cea mai simplă formă şi mai pe înţeles. Răspunsul său era precis ca o formulă. Mă interesa personalitatea lui Stalin. Voiam să o prezint în filmul meu.

- Şi totuşi, am întrebat, cum se explică faptele lui Stalin de dinainte de război şi în primele luni ale războiului ?
Gheorghi Konstantinovici se uită în podea. Gîndesc: o întrebare lipsită de tact (căci atunci eram încă departe ca toate lucrurile privind începutul războiului să fie clare şi cunos­cute). De bună seamă că nu vrea să vorbească despre asta. Gheorghi Konstantinovici ridică ochii înspre mine şi rosteşte limpede : «Stalin se temea de război. Iar teama e un rău sfătuitor»".
Ia te uită! Generaţia lui Ciuhrai nu este dintre cele fricoase. Ciuhrai însuşi e teribil de curajos. Se înţelege că nici Jukov nu se consideră un laş. Rezultă de la Ciuhrai şi Jukov că numai Stalin se temea.

Grigori Naumovici, aţi stat bine şi v-aţi gîndit? Stalin e laş, iar eu, Ciuhrai, nu fac parte dintr-o generaţie fricoasă. Eu sînt mai curajos decît Stalin.

Apropo, Grigori Naumovici, în cazul dat să nu vă bizuiţi prea mult pe cinstea lui Jukov. În timpul Congresului al XX-lea, Jukov era al doilea om în stat după Hruşciov. Dacă nu primul. Toate „demascările" hruşcioviste referi­toare la Stalin erau posibile numai cu acordul lui Jukov şi cu susţinerea sa activă. Iar cînd Hruşciov povestea că Stalin a condus războiul după glob, primul locţiitor al lui Stalin în conducerea războiului, tovarăşul Jukov, nu a ripostat nici atîtica. Unde s-au pierdut atunci sinceritatea şi curajul lui Jukov? Iar cînd Hruşciov minţea spunînd că în Armata Roşie erau puţine tancuri şi avioane, că nu ajungeau nici măcar puştile, din cine ştie ce motiv, Jukov a tăcut. Mai mult, a stat în prezidiu şi a bătut din palme. Dacă erau puţine avioane şi tancuri, trebuia să se spună cîte erau de fapt. Dacă nu ajungeau puştile, trebuia să se spună numărul lor. Dar Hruşciov nu a făcut acest lucru. Iar Jukov n-a tins deloc spre adevăr, în memoriile sale nu aminteşte numărul de tancuri şi avioane. Se vede treaba că n-are ţinere de minte.

In timpul lui Stalin, Jukov a fost stalinist. În timpul lui Hruşciov s-a făcut peste noapte un hruşciovist antistalinist de nădejde. El l-a adus pe Hruşciov la putere, el a dat undă verde tuturor „demascărilor" hruşcioviste. Fără consimţă-mîntul lui Jukov nu ar fi existat Congresul al XX-lea al PCUS, din mizeria şi duhoarea căruia poporul încă nu a ieşit. Iar după Hruşciov, Jukov a devenit din nou stalinist, a respins născocirile hruşcioviste privind globul - dar cele referitoare la frica lui Stalin le-a susţinut şi le-a confirmat. Pentru că aşa a fost trasată linia de către Secţia ideologică a CC al PCUS : să se respingă globul, dar să rămînă frica stalinistă.

Dacă memoriile lui Jukov ar fi ieşit de sub tipar în timpul lui Hruşciov, ar fi arătat într-un fel - dacă ar fi ieşit în timpul lui Andropov, ar fi arătat altfel, în timpul lui Brejnev, Jukov ar fi scris una, în timpul lui Gorbaciov - alta.

Hruşciov, Goebbels, Jukov şi Ciuhrai ne spun că Stalin se temea de Hitler.
Însă noi avem îndoieli. Să remarcăm nepotrivirile.
Vreme de 50 de ani ni s-a povestit despre miile de avertismente care au ajuns la Stalin pe toate canalele. Stalin n-a crezut în avertismentele referitoare la atacul german. Asta fără nici o îndoială.

Haideţi să confruntăm două afirmaţii ale propa­gandei roşii:
1.  STALIN SE TEMEA CĂ VA FI ATACAT.
2.  STALIN NU CREDEA CĂ VA FI ATACAT. Una din două:
-   sau cred că voi fi atacat şi de aceea mă tem, stau după sobă şi tac mîlc, ca un şoricel;
-   sau nu cred că voi fi atacat şi de aceea nu mă tem de nimic, stau pe prispă şi zdrăngănesc din balalaică.

În capul marxist al cuiva a venit următoarea idee: STALIN SE TEMEA ÎNGROZITOR DE ACEL ATAC, DE POSIBILITATEA ÎN CARE EL REFUZA CATEGORIC SĂ CREADĂ!
În capul cui a venit ideea? Nu în unul singur. Şi de decenii întregi, inginerii de suflete strigă: nu a crezut în atac, dar s-a temut de el.

Stalin este descris ca fiind speriat de moarte, toate acţiunile fiindu-i dictate de teamă. Apoi tot Stalin este conturat ca fiind, în aceleaşi zile, un conducător lipsit de griji, care nu reacţionează deloc la ameninţarea ce se pusese în mişcare, în Revista de istorie militară, Stalin şi întregul său popor sînt nişte iepuraşi fricoşi, iar deodată: „Stalin dormea liniştit în acea tragică noapte de 22 iunie. Era convins că războiul nu se va declanşa" (1989, nr. 6, p. 42).

Apare şi la Jukov în memorii: el i-a raportat lui Stalin despre ofensiva care se pregăteşte, dar Stalin nu a crezut în posibilitatea atacului - însă se temea de el. Nemţii au atacat, iar Jukov nu poate să-l trezească noaptea pe Stalin. L-a trezit pînă la urmă, i-a raportat că au atacat, iar Stalin tot nu crede în posibilitatea atacului - dar se teme că vor ataca.

Diversionistul sovietic principal din timpul războiului, profesorul, colonelul I.G. Starinov, povesteşte în cartea sa Mim jdut svoego ceasa (Minele aşteaptă ora lor) cum a raportat comandantului Regiunii militare speciale de Vest, generalul, de armată D.G. Pavlov, că de cealaltă parte a graniţei se întreprinde ceva, iar Pavlov a răspuns avîndu-1 în vedere pe Stalin: „Fără panică! Linişte ! Stăpînul ştie tot! ". Renumitul istoric britanic John Erickson îl descrie pe Stalin ca pe un om care îşi păstrează calmul olimpian şi nu reacţionează la avertismente : să nu producem panică! Des­crierea e făcută în bătaie de joc: cît de prost e Stalin - e avertizat, iar el nu crede! Şi imediat John Erickson descrie un Stalin speriat, care crede într-o invazie germană inevi­tabilă şi se teme de atac pînă la accese de panică. Descrierea e dispreţuitoare : în ce grad de laşitate a ajuns Stalin!

John, una din două! Spune-ne că Stalin a crezut în atac şi de aceea se temea sau nu a crezut şi de aceea nu se temea. Altfel ajungi la concluzia că a crezut şi nu a crezut. Să ne amintim cum arată un motănel speriat, pe care cîinele l-a fugărit într-un colţ: coada ţeapănă, încordată, blana zbîrlită, ghearele gata pregătite să sfîşie botul cîinelui, ca să-şi apere viaţa... Şi iată acelaşi motănel torcînd leneş la soare, cu ochii mijiţi blajin şi fără grijă...

Însă acestea sînt situaţii diferite. Două stări diferite. E imposibil să le încurcăm, să le confundăm. Una o exclude pe cealaltă, însă nouă Stalin ne este descris şi speriat de moarte - coada ţeapănă, blana zburlită -, şi torcînd fără grijă... Concomitent.

Descrierea lui Stalin cel înfricoşat şi descrierea unui Stalin extrem de calm, care recomandă tuturor să nu intre în panică, coexistă adesea în bună pace pe aceeaşi pagină, într-o singură propoziţie, într-un singur titlu : se temea că vor ataca, dar nu credea că vor ataca!
Un foarte respectabil critic al meu cu gradul de general--colonel demonstra că Stalin era speriat de moarte, iar ca dovadă aducea vestita rezoluţie a lui Stalin pusă pe un raport de informaţii cu mai puţin de o săptămînă înainte de invazia germană: „Tovarăşe Merkulov. Puteţi să trimiteţi «sursa» voastră de la statul-major al aviaţiei germane în p... mă-sii. Asta nu e o «sursă», ci un dezinformator. I.S.".

Prescurtarea din text nu-mi aparţine. Tovarăşul Stalin a prescurtat ca să nu-1 jignească pe narkom-ul securităţii de stat, tovarăşul Merkulov. Dar această rezoluţie mi se aduce ca o confirmare a fricii lui Stalin...

Îi spunem unui copil că vine lupul să-l pape. Ce va face copilul ? Se va ascunde sub plapumă sau va pleca de lîngă noi ? Dacă se ascunde, înseamnă că se teme. Iar dacă pleacă, înseamnă că nu crede în lupii noştri şi nu se teme de ei.

Tovarăşul Stalin este avertizat de o sursă deosebit de importantă, narkom-ul securităţii de stat trage semnalul de alarmă, iar tovarăşul Stalin, fără a se îngrijora, îi trimite în p... mă-sii. Poftim, potriviţi rezoluţia stalinistă cu spaima stalinistă de atacul inevitabil. Eu nu le pot potrivi.
Grigori Naumovici Ciuhrai, dumneavoastră sînteţi psi­holog ! Cunoscător al sufletului omenesc! Dumneavoastră sînteţi un magician. Doar toată ţara n-a făcut economie de lacrimi atunci cînd, în ultimele cadre din Cer curat, Urbanski a desfăcut palma cu Steaua de Aur. Grigori Naumovici, sprijiniţi-mă şi pe mine! Stalin nu se putea teme de un atac în a cărui posibilitate nu credea. Spuneţi-vă punctul de vedere, Grigori Naumovici! Pe mine n-o să mă creadă, dar poporul se încrede în dumneavoastră.

Acum să apreciem cuvintele mareşalului Jukov privitoare la faptul că acţiunile lui Stalin au fost dictate de teamă.
Despre care acţiuni este vorba?

Stalin avea de la Marea Baltică pînă la Marea Neagră o linie de raioane fortificate: „Linia Stalin". Aici nu este vorba dacă fortificaţiile sînt bune sau rele; orice fortificaţii sînt mai bune decît nimic. Şi nu e vorba că fortificaţiile de pe vechea frontieră au fost dezafectate şi distruse, iar pe noua frontieră nu s-au construit. Dacă s-ar fi construit fortificaţii pe noua frontieră, de ce să fie distruse fortifica­ţiile de pe vechea frontieră ? Două linii de apărare sînt doar mai bune decît una singură, însă Stalin dezafectează şi distruge fortificaţiile. Dacă vă temeţi de bandiţi, atunci de frică veţi dărîma zidul de cărămidă din jurul casei ?

Dacă noaptea vă este frică într-un apartament gol şi întunecat, nu aţi încercat de teamă să forţaţi uşa de la intrare ? Frumos a mai tras-o din condei mareşalul Jukov: Stalin se temea de Hitler - de aceea, cuprins de spaimă, şi-a distrus fortificaţiile.

Atunci apare o întrebare pentru Jukov însuşi. Dar el ce-a păzit ? Înspăimîntatul Stalin distruge apărarea statului chiar în preajma invaziei germane. De ce Jukov, şef al Marelui Stat-Major, nu a protestat? Sau s-a speriat şi el şi, de spaimă, l-a ajutat pe Stalin să distrugă apărarea ?

Dar Stalin nu a distrus numai fortificaţiile. Războiul de partizani este arma celui slab. Cel care nu este gata să lupte în cîmp deschis se ascunde în pădure, iar noaptea taie carotida inamicilor adormiţi. Dacă Stalin se temea de Hitler, trebuia ca pe timp de pace să înfiinţeze baze de partizani în păduri. Dacă duşmanii vor veni, să afle ce-i aceea luptă de partizani în pădurile din Briansk, în mlaştinile Bielorusiei. Stalin a înfiinţat detaşamente de partizani, baze, ascunzători secrete, depozite secrete pentru armament, dar chiar în ajunul invaziei a ordonat ca toate acestea să fie lichidate. Să admitem că de teamă. Să admitem că Stalin e un laş, iar Jukov e curajos. Atunci de ce curajosul Jukov, şeful Marelui Stat-Major, nu s-a opus acestui ordin?

Armata germană era dependentă de şosele - nu putea acţiona în afara şoselelor. Era suficient să arunci în aer toate podurile de la graniţa occidentală pînă la Nipru şi de pe Nipru, şi nu ar mai fi fost nici un blitzkrieg. Toate podurile au fost minate şi erau pregătite să fie aruncate în aer. Iată însă că exact în ajunul războiului au fost toate deminate. De frică? Marele rîu Nipru e un hotar de apărare. Pe Nipru există o flotilă. Podurile se pot arunca în aer, iar flotila nu poate trece pragurile, pentru că acţionează din braţul lateral al malului stîng (din cauza unor insule).  Problema era să lungeşti lucrurile pînă iarna, nemţii ne fiind pregătiţi să lupte iarna, însă în 1940, flotila de pe Nipru (cu baza la Kiev) a fost reformată. Comandant al Regiunii militare Kiev, înainte de numirea la Marele Stat-Major, era Jukov. Flotila nu a fost reformată din cauza fricii lui Stalin. Navele fostei flotile de pe Nipru au fost strămutate pe Dunăre şi Pripiat, unde nu puteau întări nicidecum apărarea noastră, ci, de fapt, puteau acţiona într-un război ofensiv pînă la Berlin şi Viena. Dacă Stalin a făcut toate acestea de teamă, atunci Jukov de ce nu a reacţionat?
Aprovizionarea tactică a armatei germane se făcea cu maşini şi căruţe, iar cea strategică era asigurată pe calea ferată. Armata necesită sute de mii şi milioane de tone de produse de aprovizionare. Acestea nu se pot deplasa din Germania la Voronej şi Cerkassî numai cu maşini şi căruţe. Numai pe calea ferată. Trebuie să iei şinele din raioanele de graniţă pe o adîncime de 100-200 km şi să le cari dincolo de Nipru. Şi gata. Nu mai trebuie după aceea să te temi de Hitler. În Germania nu exista o asemenea rezervă de şine. Dar chiar dacă ar fi fost, reinstalarea liniilor de cale ferată sub focul Armatei Roşii şi al partizanilor ar fi cerut mult timp. Blitzkrieg-ul ar fi fost imposibil, iar Germania nu avea resurse pentru un război de lungă durată.

De teamă ai putea scoate şinele şi pe o porţiune de 500 km de la graniţă.

Dar Armata Roşie nu a scos şinele. Dimpotrivă, sub îndrumarea lui Jukov, din ordinul lui Stalin s-au construit intens linii de cale ferată în raioanele de graniţă, s-au conso­lidat podurile, s-a mărit numărul de curse, s-au deschis noi magistrale. Să admitem că Stalin a făcut acest lucru dintr-o teamă îngrozitoare. Dar Jukov din ce pricină ? Ba a şi format zece brigăzi de cale ferată pe liniile de graniţă pentru schimbarea rapidă a căii ferate din Europa Occidentală la standardul sovietic, mai larg. Toate acestea s-au făcut cu acordul şi susţinerea lui Stalin.

Dacă Stalin se temea atît de mult, trebuia să-şi ţină trupele cît mai departe de graniţă, însă acestea au fost aduse în secret la graniţă, din ordinul lui Stalin şi Jukov. Goebbels scria despre iepuraşi paralizaţi de frică - dar chiar în acel moment, al doilea eşalon strategic al Armatei Roşii se deplasa în secret dincolo de linia vechii frontiere de stat a Uniunii Sovietice. Nici Hitler, nici Goebbels nu ştiau despre acest lucru. Deşteptul serviciu de spionaj german nu a observat cea mai mare operaţiune de transferare a trupelor din întreaga istorie a omenirii. Dacă deplasarea în secret a şapte armate ar fi fost dictată de spaima stalinistă, trebuia ca aceste armate să susţină apărarea pe malul stîng al Niprului şi să sape fortificaţii. Trebuiau să refacă fortificaţiile pe vechea frontieră, care existase pînă în 1939, să sape tranşee, şanţuri antitanc, să înalţe blindaje şi cuiburi de foc. Dar ele nu s-au ocupat cu apărarea... De frică?

Şi trebuia ca aviaţia să nu fie ţinută în mare masă pe aerodromurile de lîngă graniţă - atunci n-ar mai fi fost distrusă la primul atac. Dar Jukov a adunat-o în cohorte întregi pe aerodromurile de pe graniţă.
Iar dacă vinovată de toate este teama lui Stalin, trebuia ca rezervele de alimente, muniţie, cărbune, combustibil să fie ţinute dincolo de Nipru, chiar dincolo de Volga – însă din ordinul lui Stalin şi al lui Jukov, acestea au fost aduse toate de pe Volga şi de pe Nipru direct la graniţă.
Nici corpurile de desant aerian nu ne erau necesare într-un război defensiv - dar ele au fost formate în primă­vara anului 1941 din ordinul lui Jukov şi cu permisiunea lui Stalin. Oare din cauza fricii lui Stalin? Şi hărţi ale Lotharingiei veneau cu vagoanele la graniţă. Şi manuale de conversaţie... Şi cizme... Şi multe, multe altele.

Corpul de armată 9 infanterie se pregătea de debarcarea în România. Şi aceasta e o manifestare a temerilor lui Stalin? Iar corpul 14 infanterie se pregătea să forţeze Dunărea pe cursul ei inferior (şi a forţat-o cu succes în primele zile ale războiului). Grănicerii au tăiat sîrma... de teamă.
Jukov a explicat acţiunile lui Stalin uşor şi simplu : totul din cauza fricii. Toate acestea sînt din cauză că Stalin se temea de Hitler.
Să zicem.

Acum rămîne să lămurim aceleaşi acţiuni în cazul lui Jukov.
Nu este vorba despre Stalin.
Cine a crezut în născocirile marxist-hitleriste despre teama stalinistă, va crede şi în toate celelalte născociri: despre nepregătirea Uniunii Sovietice de război, despre decapitarea armatei, despre strategii lichidaţi. Şi o dată ce s-a ajuns la o situaţie fără ieşire, lipsiţi de tancuri, de avioane, de comandanţi, atunci trebuie ca Stalin şi întregul popor să se teamă de Hitler. Iată de ce oricine a crezut în teama stalinistă, răspîndeşte neîntîrziat această idee în noi toţi, în tot poporul, în toată ţara, făcîndu-ne săraci cu duhul, lipsiţi de minte şi iepuraşi înnebuniţi de spaimă.



va urma


















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu