Muntele iubirii

Diana Dobrita Bilea

+

urc muntele iubirii

dinspre cândva povestea mâinii tale pe glezna mea

către prima silabă

nepervertită

a gândului de fericire

adâncurile sunt pline de tăceri prăfoase

genunchii întârzie prin crevase

mai departe zic

coapsele îmi fac statuie în fiecare prăpastie

căci așa e pe muntele iubirii

trebuie să învăț bine toate pietrele

și cât de rar te ivești

să semnezi cu o rază de soare trecerea prin norii

dragostei mele

atunci urc cu picioarele tale

întipărite în minte ca un tren care sosește

într-o gară supraaglomerată de luminile ochilor

cânt la vocea ta

strânsă în graba emoțiilor pe când benchetuia primul pătrar de lună

ah

muntele mă îmbie cu un crin

pe muchia ascuțită a setei

precum mă izbăvea de tristețe mâna ta odată

iartă colțul silabei dat în pământul reavăn

al zării