Mantia Inselaciunii (21)

James Luceno

Qui-Gon, Obi-Wan, Tiin şi Ki-Adi-Mundi ţâşniră pe intrarea piramidei, atacând teroriştii care îi împinseseră înapoi. La un sfert din drumul care traversa piaţa imensă, Jedi se organizară într#o formaţie triunghiulară, lamele lor în continuă mişcare apărându#i de razele de laser care veneau din faţă şi din laterale. În spatele barierei de energie formată din săbii de lumină, Yaddle, Depa, Vergere şi doi dintre judiciari goniră să respingă focurile trase din spate.
În vârful triunghiului, Qui#Gon avansa neîncetat în luptă, rotindu#se şi ghemuindu#se, cu lama lui verde scoţând zgomote atunci când trimitea razele de laser în toate direcţiile. Teroriştii cădeau de pe scările, din balcoanele şi de pe acoperişurile din jur, însă nici unul nu fugea.
Veţi fi obligaţi să ne omorâţi pe toţi, spusese purtătorul de cuvânt.
Pe neaşteptate, focurile de laser neîndurătoare începură să slăbească. Qui#Gon se uită o clipă înjur, dându#şi seama iute că teroriştii îşi îndreptau dintr#odată atenţia spre perimetrul bine păzit al pieţei.
Cu un tremur straniu de strigăte de luptă, sute de sclavi se năpusteau în piaţă de pe aleile adânci care separau piramidele. Lipsindu#le ceva care să semene cu scuturile, mânuiau topoare şi cuţite din piatră, suliţe cioplite din cozile uneltelor şi orice alte lucruri cărora putuseră să le facă un tăiş sau să le pună unul.
Razele de laser îi doborau cu zecile, însă ei tot veneau, hotărâţi să îi gonească de la putere pe veneticii care îi jefuiseră de puţina libertate şi demnitate pe care le aveau.
Qui#Gon înţelese că revolta trebuie să fi fost plănuită de ceva vreme. Însă doar hotărârea nu avea să îi ajute să câştige împotriva laserelor.
El şi Obi#Wan îşi înteţiră atacul, cu Vergere aflată într#o laterală a lor, sărind mult în aer şi întorcându#se pe pământ în timp ce tăia cu sabia. Prinşi între sclavii rebeli şi Jedi, teroriştii se adunară în două rânduri, câte una pentru fiecare tabără.
O a doua surpriză îl făcu pe Qui#Gon să se oprească. Unii dintre terorişti erau loviţi de focuri de laser. Părea imposibil ca sclavii să fi reuşit cumva să reconfigureze pistoalele pentru a se potrivi mâinilor lor fără degete.
Apoi văzu de unde se trăgea.
Avansând în salturi ca de broască, venea un contingent de terorişti condus de bithul care fusese informatorul lui Qui#Gon.
Evenimentele din acea zi spărseseră Frontul Nebula în două facţiuni: militanţii responsabili pentru atacul asupra lui Valorum şi moderaţii care atât de mulţi ani se limitaseră la acţiuni non#violente împotriva Federaţiei Comerciale.
În mod clar, militanţii nu anticipaseră insurecţia propriilor camarazi. Dintr#odată, cursa pentru Formelelnvizibile de la sol deveni mai disperată decât oricând.
Unul dintre vânătorii stelari deja se înălţa cu ajutorul elevatoarelor repulsoare. Dându#şi seama ce se întâmpla dedesubt, pilotul descrise o jumătate de întoarcere şi deschise focul cu tunurile cu laser de la prora. Fiecare rază de energie pură decima oponenţii. Piatra exploda din structurile dimprejur şi ziduri de trăsnete şuierau prin aer ca şrapnelul, sfâşiindu#i pe cei ce reuşiseră să scape de razele fatale de energie.
Qui#Gon înţelese că acel singur vânător spaţial putea răsturna soarta bătăliei – nu doar împotriva alianţei de sclavi şi de moderaţi, ci şi împotriva Jedilor.
Chiar în timp ce se gândea la asta, Forma Invizibilă începu să se rotească spre partea câmpului de luptă în care se aflau Jedi. Laserele din vârfurile aripilor ieşiseră la vedere, pregătite de tragere, când, brusc, vânătorul stelar explodă. Bucăţi din aripile înclinate se loviră de grilajul undei tractoare, iar fuselajul în flăcări căzu învârtindu#se în piaţă.
Qui#Gon ridică privirea de unde se lipise de pământ. Platforma de aterizare era plină de rămăşiţe încălzite la alb, din care mici bucăţele îi arseseră găuri în mantie.
Cercetă din ochi piaţa după semnele armei care doborâse nava, doar pentru a înţelege că lovitura nimicitoare nu venise de nicăieri de la sol.
Venise de sus.
O navă alb#cărămizie zbura pe deasupra, atât de aproape, încât îl făcea pe Qui#Gon să clănţăne din dinţi.
— Lanţetă judiciară, spuse Obi#Wan când urletul vânătorului spaţial trecu.
Venele albe de pe cupola albastră a cerului îi spuneau lui Qui#Gon că şi alte nave coborau prin puţul gravitaţional.
Se întoarse în spate pentru a se uita la Depa şi la judiciari, dintre care unul vorbea în comunicatorul de la încheietura mâinii. Simţind privirea lui Qui#Gon asupra lui, judiciarul se uită în sus şi îşi ridică pumnul stâng într#un semn încrezător.
Qui#Gon îşi înălţă ochii spre cer. Dinspre sud, se apropia un crucişător corellian.
Totuşi, imaginea navelor care coborau nu îi împiedica pe radicali să îşi continue lupta pentru Formelelnvizibile. Încă trei vânători stelari se ridicară din piaţă. Dar, în loc să piardă vremea trăgând asupra sclavilor, navele ţâşniră spre est, cu două lanţete pe urme. O a patra Formă Invizibilă prinse viaţă şuierând zgomotos, reuşind, în timp ce se ridica învârtindu#se, să doboare o lanţetă care se apropia.
La stânga lui Qui#Gon, tunul ionic pulsa. Orbită de o lovitură directă, o altă lanţetă se întoarse pe spate şi căzu în tăcere spre pământul uscat. În curând, o explozie se ridică în înaltul cerului din spatele piramidei sudice.
Tunul continuă să trimită raze de foc ucigaş către cer, însă alianţa de sclavi şi moderaţi deja cucerea amplasamentul. Doisprezece războinici căzură în atac, însă restul continuă, aruncând grenade termale de la adăpostul unui monument dărâmat.
O clipă mai târziu, amplasamentul tunului scuipă o coloană înaltă de foc arzător şi făcu implozie.
Agitaţia din piaţă împiedicase până acum crucişătorul să aterizeze, în timp ce plutea la nivelul vârfurilor piramidelor, trapele se deschiseră în burta navei şi douăzeci sau mai multe persoane coborâră pe cabluri de monofilament. Jumătate dintre ele erau înarmate cu pistoale, restul, cu săbii de lumină strălucitoare.
Bătălia mai continuă cu furie pentru câteva minute. Apoi, înconjuraţi, militanţii începură să îşi predea armele şi să cadă în genunchi. Prizoniere ale sclavilor, alte grupuri erau conduse în piaţă cu mâinile ridicate deasupra capetelor.
Tiin, Depa Billaba şi o parte din întăririle Jedi începură să se plimbe printre dărâmături, adunând armele şi îngrijindu#i pe răniţi. Qui#Gon o văzu pe Yaddle stând la intrarea în piramida nordică şi clătinând din cap consternată.
El şi Obi#Wan începură să îl caute pe bith. Curând, îl văzu pe Obi#Wan făcându#i semn spre colţul de sud#vest al pieţei.
Qui#Gon îşi prinse sabia de lumină la centură şi începu să fugă. Ştiu înainte de a ajunge că îl aştepta o nenorocire.
Bithul stătea pe o parte, ghemuit, apăsând cu degete lungi pe o gaură din burtă. Qui#Gon se lăsă într#un genunchi lângă el.
— Am încercat să iau legătura cu tine pe Coruscant, începu cu voce slabă extraterestrul cu ochi negri. Dar, după ce s#a întâmplat la Dorvalla, Havac şi ceilalţi au bănuit că există un informator printre ei.
— Havac? întrebă Qui#Gon. El e cel care a pus să fie executaţi sclavii?
Bithul clătină din capul său mare.
— El e doar un locotenent. Havac e şeful. Dar nu e pe planetă... mulţi militanţi nu sunt. Se opri să ia o gură de aer. Au stricat tot ce am încercat noi să facem. Au transformat asta într#un război cu Federaţia Comercială şi, acum, cu Republica.
— S#a terminat, zise Qui#Gon. I#aţi dat jos. Păstrează#ţi puterile, prietene.
Bithul îl apucă de antebraţ pe Jedi.
— Nu s#a terminat. Au plănuit ceva îngrozitor.
— Unde? întrebă Obi#Wan. Când?
Bithul se întoarse pe jumătate spre el.
— Nu ştiu. Planul a fost secret pentru cei mai mulţi dintre noi. Dar ştiu că îl implică pe căpitanul Cohl...
Vorbele bithului se pierdură. Qui#Gon simţi privirea lui Obi#Wan. În acelaşi timp, ochii extraterestrului se goliră de viaţă.
— E mort, maestre, zise Obi#Wan.
— Jedi, spuse cineva din spatele lui Qui#Gon. Cel care vorbea era un umanoid nikto, cu faţă plată şi cornoasă. Nu vreau să mă bag, dar prietenul tău a fost şi al meu.
Qui#Gon se ridică în picioare.
— Ce ştii despre acest plan care îi implică pe cel numit Havac şi căpitanul Cohl?
— Ştiu că are legătură cu Karfeddion.
— Karfeddion? repetă Obi#Wan, în timp ce îi oferea niktoului cea mai neîncrezătoare privire a sa.
— Planeta de baştină a Casei Vandron, spuse Qui#Gon. În adâncul lui Senex. Se întoarse iar la umanoid. Cum te cheamă?
— Cindar.
— Ştii cum arată acest Havac?
— Da.
Qui#Gon se gândi la ceva, apoi zise.
— Vino cu noi.
Îl conduse către locul în care Tiin, Yaddle şi alţii erau adunaţi în piaţă.
— Acum nu avem timp să ne ocupăm de astea, spunea Tiin făcând un gest larg spre distrugeri. Înaltul Consiliu şi Departamentul Judiciar ne#au ordonat să părăsim sectorul Senex cât mai repede posibil.
— Trebuie să mai facem o oprire mai întâi, îl întrerupse Qui#Gon. Pe Karfeddion.
Tiin se uită fix la el, aşteptând o explicaţie.
— Cohl execută alt plan. Qui#Gon arătă spre Cindar. El ne va ajuta să luăm urma lui Cohl.
Tiin şi Yaddle avură un scurt schimb de priviri.
— Cohl nu mai lucrează pentru Front, spuse Tiin. Măcar asta am auzit cu toţii.
— Planul a fost ţinut secret. Cineva pe nume Havac este în spatele lui. Trebuie să mergem pe Karfeddion.
— Imposibil, Qui#Gon, zise Yaddle clătinând din cap. Să părăsim Senex trebuie.
Qui#Gon îşi îndreptă spatele.
— Atunci o să mergem eu şi Padawanul meu.
Obi#Wan căscă uşor gura.
— Nu în vreuna dintre navele noastre, Qui#Gon, spuse Tiin pe un ton provocator.
Qui#Gon se uită în jur.
— Atunci, o să folosim Şoimul#Liliac.
— O problemă personală o faci, zise Yaddle. Un ordin direct al înaltului Consiliu vei încălca.
Qui#Gon nu o contrazise.
— Datoria mea este faţă de Forţă, maestre.
Yaddle îl cercetă o vreme.
— În ce scop, Qui#Gon? În ce scop?
Panoul holografic care strălucea prin fumul de t'bac din tavernă transmitea: Mynockul beat îi salută pe spărgătorii de căpăţâni karfeddionieni. O echipă de smashball, Spărgătorii de Căpăţâni erau cunoscuţi în tot sectorul Senex pentru nepăsarea lor evidentă faţă de regulile jocului şi de vieţile adversarilor. O duzină gălăgioasă de eroi locali era adunată în colţul Mynockului Beat, ridicând carafe de băutură fermentată unul în cinstea altuia şi a oricui se mai nimerea prin preajmă, fiind tot mai beţi odată cu trecerea timpului şi mâncându#i pielea să provoace un scandal major.
La câteva separeuri mai departe, Cohl şi Boiny şedeau împreună cu un om care ar fi putut fi un membru al Spărgătorilor de Căpăţâni – dacă ar fi fost cu câţiva centimetri mai scund şi ar fi arătat ceva mai puţin periculos.
O femeie umanoid plăcută, crescută la una dintre fermele de sclavi de pe Karfeddion, aşeză un lichid galben#deschis în faţa invitatului lui Cohl, care deşertă pe gât dintr#o singură mişcare băutura faimoasă pentru tăria ei.
— Mulţumesc, căpitane, spuse omul cu sinceritate, ştergându#şi gura cu dosul palmei. Nu gust prea des băutură adevărată.
Cohl îl măsură pe Lope, aşa cum îşi zicea omul, din capătul opus al mesei. Faptul că Lope putea să#şi poarte de grijă într#o încăierare era dincolo de orice îndoială. Însă operaţiunea Eriadu nu avea să recurgă la forţă brută, ci la o combinaţie de talent şi de inteligenţă. Fireşte, chiar şi în cele mai atent construite scenarii puteau apărea situaţii în care să se ajungă la muşchi. Dar Cohl tot nu era convins că Lope ar fi fost potrivit să rezolve chiar şi acea variantă.
— Care e specialitatea ta? întrebă el după un moment.
Lope îşi sprijini coatele pe masă.
— Vibro#sabie, baston paralizant. Dar mă descurc şi cu un pistol – BlasTech#uri, Merr#Sonnuri, Czerakuri...
— Dar preferi lupta corp la corp.
Lope ridică din umeri.
— Când se ajunge direct la asta, da, cred că da. De ce, care#i misiunea, căpitane?
Cohl clătină din cap.
— Nu pot să#ţi zic decât dacă mă hotărăsc să te iau la bord.
Lope dădu din cap.
— Înţeleg. Dar chiar mi#ar plăcea să mă angajezi, căpitane. Nu mai sunt alţii mai buni ca tine.
Cohl ignoră complimentul.
— Unde ai lucrat?
— În mare parte, pe tot nucleul comercial corellian. Am participat la conflictul Stark. Aş fi încă în Nucleu, dacă nu s#ar fi pus un preţ pe capul meu pentru o crimă pe care am făcut#o pe Sacorria.
— Mai eşti căutat şi în altă parte ?
— Doar acolo, căpitane.
Cohl era uşor încurajat. Lope era tipic pentru proscrişii care fugeau în sistemele îndepărtate, dar nu era profesionist.
— Te deranjează să lucrezi cu extratereştri, Lope?
Lope aruncă o privire scurtă spre Boiny.
— Nu cu rodieni. De ce, mai ai şi alţii în echipaj?
— Un gotal.
Lope îşi mângâie falca acoperită de bărbuţă.
— Gotal, ha? Pot să lucrez cu ăştia.
Brusc, se stârni o agitaţie la intrarea în tavernă şi patru oameni ameninţători îşi croiră drum spre bar. Cohl se gândi că ar putea fi membri ai Spărgătorilor de Căpăţâni sau ai altei echipe rivale, până când cel mai solid dintre ei se sui pe bar şi trase un foc de pistol în tavan.
— Lope, ştiu că eşti pe undeva pe aici, strigă el în timp ce tencuiala plutea în jurul său şi el cerceta separeuri le şi mesele. Unde eşti, vierme cu două feţe?
Cohl îşi mută privirea de la omul de pe bar la Lope.
— E un prieten de#al tău?
— Nu pentru mult timp, zise Lope, ridicându#se în picioare şi făcând cu mâna. Aici, Pezzle.
Pezzle miji ochii în direcţia lui Lope, apoi sări de pe bar şi începu să înainteze împingând şi înghiontind prin mulţime, cu trupa lui pe urme.
— Eşti un mincinos de două parale, spuse el de îndată ce ajunse la separeu. Te#ai gândit că poţi să pleci fără să ne plăteşti, nu?
Cohl îl urmări pe Lope cum cuprindea totul dintr#o singură privire: arma ridicată a lui Pezzle, poziţia celorlalţi trei oameni, cât de departe îşi ţineau mâinile de pistoale.
— Nu vă meritaţi plata, zise Lope neutru. Nu v#aţi ocupat decât de unul dintre ei şi m#aţi lăsat pe mine să strâng după voi.
Cohl şi Boiny începură să se strecoare afară din separeu, dar Lope îşi puse mâna pe umărul lui Cohl.
— Nu te depărta, căpitane. Termin imediat. Poţi să o iei ca pe o audiţie.
— În regulă, spuse Cohl şi se aşeză la loc.
Clienţii din separeurile alăturate nu erau la fel de încrezători precum Cohl. Căţărându#se peste scaune şi orice le mai stătea în cale, începură să fugă din linia de tragere.
Transpirând din greu, Pezzle înghiţi în sec şi îşi recăpătă vocea.
— O să plăteşti, zise el, împroşcând salivă cu buzele groase.
Cohl nici nu văzu când arma lui Lope ieşi din toc.
Zări o pată, care era mâna lui Lope, în mişcare, auzi câteva arme descărcându-se şi, în clipa următoare, Pezzle şi oamenii săi zăceau unii peste alţii pe podea.
Cu pistolul încă fumegând în mână, Lope se uita la Cohl în aşteptare.
— Eşti bun, zise Cohl dând din cap.


Astroportul Karfeddion era o întindere de terminale de andocare, ateliere de reparaţii şi taverne chiar mai prăpădite decât Mynockul Beat. Făcând un semn din cap către câţiva membri ai echipajului de întreţinere al Terminalului 311, Cohl, Boiny şi Lope se îndreptară spre cargobotul obosit pe care Frontul Nebula îl oferise.
— Ce s#a întâmplat cu Şoimul#Liliac, căpitane? întrebă Lope în timp ce se uita cu nesiguranţă la navă.
— E prea cunoscut pentru locul în care mergem, spuse Cohl.
Îl prezentă pe Lope celor doi oameni care stăteau la baza rampei de urcare la bordul cargobotului.
— Căpitane, zise unul dintre ei cu o voce scârţâitoare, vă aşteaptă o tipă în compartimentul de la prora.
— Cine e? întrebă Cohl.
— N#a vrut să zică.
Cohl şi Boiny schimbară priviri.
— Poate că e vânătorul ăla de recompense pe care îl căutaţi, sugeră rodianul.
— Am altă părere, spuse Cohl, fără să explice.
— Nu cred...
— Cine altcineva ar putea fi? Singurul lucru pe care nu îl înţeleg este cum a dat de mine.
— Poate că a prins un dispozitiv de urmărire de tine înainte să plece, sugeră Boiny.
Îl lăsară pe Lope şi pe ceilalţi să se cunoască mai bine şi urcară pe rampă.
— Nu ţi#am spus c#o să#i fie dor de mine? întrebă Cohl peste umăr de îndată ce păşi în cala de la prora.
Rella şedea în scaunul lui Cohl, cu picioarele ei lungi unul peste altul.
— Ai avut dreptate, Cohl, zise ea. N#am putut sta departe – dar nu din motivele la care te gândeşti tu. Îmbrăcămintea ei formată din tunică, pantaloni, capă şi glugă era făcută dintr#o fibră argintie metalică ce sclipea atunci când ea se mişca.
— După cum arăţi, aş spune că ai intrat prea mult în fondul de pensie şi acum ai nevoie de credite.
Ea se încruntă la el.
— E sigur să vorbim aici?
Cohl făcu un semn din cap spre Boiny, care porni sistemul de securitate al cabinei.
— Am auzit zvonuri că formezi un echipaj nou, spuse Rella când Cohl se aşeză.
El ridică din umeri.
— Ce#aş fi putut face după ce m#ai părăsit?
Ea nici măcar nu schiţă un zâmbet.
— Din câte am auzit eu, cauţi observatori şi exterminatori de mâna a doua – ca bruta aia pe care tocmai ai adus#o.
— Misiunile dure cer personal dur.
Rella îl privi în ochi.
— În ce te#ai băgat, Cohl? Fi cinstit cu mine... de dragul vremurilor de demult.
Cohl se gândi, apoi zise.
— E o execuţie.
Ea dădu din cap cu subînţeles.
— Cine#i ţinta?
— Valorum... pe Eriadu.
Rella păru să se facă mică în scaun, ca şi cum cele mai mari temeri ale ei ar fi prins viaţă.
— Cohl, nu poţi să faci asta.
El hohoti scurt.
— Eşti invitata mea să te uiţi.
— Ascultă#mă, începu ea.
— Ce, ţi#ai cumpărat nişte scrupule să se asorteze cu noul tău costum – cu noua ta persoană?
— Scrupule? Nu mă insulta, Cohl.
— Atunci, ce#i cu Valorum?
Ea clătină din cap.
— Nu are legătură cu Valorum. E vorba despre tine – despre reputaţia ta. Fără ca măcar să încerc, am aflat că ai fost pe Belsavis, Malastare, Clak'dor şi Yetoom. Cât de greu crezi că o să fie pentru altcineva să îţi ia urma? Şi nu mă refer la brutele care vor să le angajezi. Vorbesc de judiciari sau de Jedi.
— Îţi mulţumesc pentru avertisment, Rella, dar nu va mai avea importanţă. Îi am pe toţi de care am nevoie. Fireşte, doar dacă nu vrei să te înscrii şi tu.
Ea îi susţinu privirea.
— Vreau.
El clipi.
— Nu, nu glumesc, Cohl, zise ea.
Dintr-odată, Cohl deveni serios şi o luă de mâini.
— Ascultă, puştoaico, îţi mulţumesc că m-ai găsit, dar nu vrei să te implici în operaţiunea asta.
Ea îl studie.
— Nu înţeleg. Adineaori te purtai ca şi cum ai avea galaxia la degetul mic.
— Mă dădeam mare, Rella, pur şi simplu.
— Vrei să zici că îţi doreşti să nu fi acceptat misiunea?
— Poate că doar îmi simt vârsta, dar, da, ar fi trebuit să mă retrag atunci când puteam. Adică, nu poate să fie aşa de greu să înveţi despre cum să condensezi umezeala, nu? Şi tot vor mai fi vremuri interesante...
Rella zâmbi larg.
— Fireşte că o să mai fie şi vremuri interesante, Cohl, dar renunţă la asta. Poţi să pleci chiar acum.
El clătină din cap.
— Mi-am dat cuvântul. Trebuie cel puţin să termin asta.
Rella îl cercetă pentru o clipă, apoi oftă.
— Un motiv în plus să vin şi eu. Dacă tu nu eşti în stare să îţi porţi de grijă, atunci va trebui să o fac eu.



va urma