Mângâie-mi părul ca un zefir

Lusiana Drăguşin

când umblă golit infinitul de timp,

şi-arată iubirea şi măreţia Orfeul,

pleacă desculţ, pasul meu spre Olimp,

înfiorări de mătase, ţes curcubeul,

rătăcesc printre ore, zile sau ani,

fără să simt, să visez sau să vreau;

se vinde prin pieţe, iubirea pe bani,

nepăsători, călătorii, agale treceau;

prin lumea deşartă, risipind poezii,

pictând din cuvinte, cărări îngereşti,

împletind cu Har, mereu, bucurii,

atât simt să cer: te rog, să primeşti

versul din palmă şi gândul umil,

caută-mi fruntea, cea unsă cu mir,

urmează-mi îndemnul acesta, subtil,

şi mângâie-mi părul ca un zefir...