Stefan Andrei in dialog cu Lavinia Betea
BUCUREŞTI - CANAL DE MEDIERE SI ZONA DE CONFLICT
A fost odată epoca de aur a diplomaţiei
Lavinia Betea:
Existau multe bancuri în epocă, inspirate de numeroasele vizite în străinătate făcute de Ceauşescu. Unde i-a plăcut mai mult să meargă, de care parte a globului terestru era mai încântat?
Stefan Andrei:
Cred că el se simţea foarte bine în China. A fost foarte încântat de faptul cum i s-a organizat vizita în Marea Britanie (1). Impreună cu Vasile Pungan, eu am fost de două ori la Londra pentru pregătirea ei, am aranjat cu premierul Wilson (2) să fie vizită de stat. Dacă e vizită de stat, protocolul conţine caleaşcă, recepţie, toate. In Anglia, vizita a avut ca scop principal problemele legate de cooperarea în domeniul aviaţiei. Se convenise un plan de dezvoltare a aviaţiei, de colaborare între noi şi britanici pentru construcţia unui nou avion, care să înlocuiască BAC-ul. Cred că se simţea bine Ceauşescu şi în SUA, în anii 1970. Pentru că, afară de civilizaţia diferită, americanii i-au permis să viziteze fabricile cele mai avansate în domeniul electronicii. Cu gândul să ne vândă. A vizitat Texasul, Chattanooga. Atunci era foarte deschis la noutăţi, voia să cumpere lucruri performante. Cred că se simţea bine şi în Iugoslavia, datorită relaţiilor foarte bune cu Tito. Şi acesta era tot un fel de feudal. Dar organiza programe şi mese de nivel mai evoluat decât Ceauşescu.
Lavinia Betea:
I-a servit Tito în vreun fel ca model lui Ceauşescu? Principiile prezentate ca fiind doctrina lui Ceauşescu în relaţiile internaţionale sunt, de fapt, principii ale mişcării de nealiniere.
Stefan Andrei:
Ce se întâmplă? Principiile Dasa Sila au fost formulate cu ocazia conferinţei de la Bandung (3), unde au fost Ciu Enlai, Sukharno... Pe baza lor s-a stabilit şi cooperarea noastră cu Iugoslavia, în întâlnirea dintre Dej şi Tito, în 1963, la Belgrad. O parte dintre ele, cu o altă formulare, se regăsesc şi la Titulescu (4), ca preşedinte al Ligii Naţiunilor. Principiile egalităţii în drepturi, neamestecului în treburile interne, principiul independenţei naţionale sunt exprimate clar încă din Declaraţia din 1964.
Lavinia Betea:
In sondajele de opinie pe tema istoriei comunismului, politica externă a României din anii ’60-’80 este apreciată constant pozitiv. In calitate de „martor angajat", cum aţi caracteriza-o?
Stefan Andrei:
Vreau să-ţi spun, în primul rând, că greu va mai ajunge România să aibă asemenea relaţii internaţionale ca în perioada respectivă. Nu uita câteva lucruri. A venit De Gaulle (5) în 1968 (6) aici, şi noi eram aceia care aveam canalul cu China. Vizita în România a doi preşedinţi din SUA. Ţările Tratatului de la Varşovia şi multe ţări occidentale nu aveau relaţii cu China. Noi am pregătit iniţierea Conferinţei de la Helsinki, pentru că am deschis calea stabilirii de relaţii diplomatice între ţări precum RDG şi RFG. Am avut o poziţie originală în legătură cu Orientul Mijlociu. Noi am fost poate primii, din afara lumii arabe, care susţineam că nu e vorba de refugiaţi palestinieni, ci de un popor palestinian cu drept de autodeterminare. Tot primii am promovat ideea că trebuie să ajungem la crearea a două state - palestinian şi israelian. Am avut cea mai largă deschidere din istoria României în relaţiile cu ţările Africii. Am avut şi am dezvoltat relaţii multe cu ţările din America Latină. Şi încă altele.
Lavinia Betea:
Şi dacă ar fi să sintetizaţi o doctrină a relaţiilor externe din anii implicării dv.?
Stefan Andrei:
Intr-o mare măsură, conducerea României şi eu personal ne-am inspirat foarte mult din gândirea şi activitatea lui Titulescu.
Lavinia Betea:
Cunoştea Ceauşescu activitatea lui Titulescu?
Stefan Andrei:
Da, sigur că da. Aveam avantajul cu Titulescu că el stabilise relaţiile diplomatice cu URSS (7). Nu întâmplător Ceauşescu a adoptat un program de aniversare a centenarului naşterii lui Titulescu, adoptat de Biroul Permanent al CPEx în 1982. Noi am luat în serios faptul că relaţiile internaţionale nu sunt puternice decât bazate pe respectarea egalităţii în drepturi, independenţei, suveranităţii şi neamestecului în treburile interne. Că nu rezistă decât ca o colaborare pe bază de avantaj reciproc. Aceasta a fost cheia diplomaţiei româneşti.
Lavinia Betea:
Dar armament le-am vândut!
Stefan Andrei:
Nu vindeam mai mult armament decât Cehoslovacia sau RDG. Am avut şi aici principiul sprijinirii mişcărilor de eliberare naţională, de decolonizare. Am considerat că este dreptul popoarelor din colonii de a lupta, chiar cu arma în mână, pentru independenţa lor. Trebuie avut în vedere că noi, când apărea o confruntare internaţională, eram foarte preocupaţi. Pentru că orice confruntare internaţională, mai ales când se recurgea la calea militară, ne punea în situaţia de a alege între unul şi celălalt. Şi, în acelaşi timp, aveam povara Tratatului de la Varşovia, deoarece, la orice încordare a vieţii internaţionale, sovieticii ne chemau la ordine. In politica noastră externă întotdeauna evitam să depăşim o linie roşie care să permită motivarea intervenţiei sovietice în România.
Lavinia Betea:
Dar această politică a „preocupării" când începuse?
Stefan Andrei:
Pentru nivelul la care lucram eu, a început în 1964, cu Declaraţia din aprilie. Şi trebuie să recunosc că primele semne ale noii orientări a României le-am găsit în poziţiile exprimate de Bârlădeanu la CAER, în legătură cu teoriile lui Hruşciov, de a face un plan unic. De aici, le-am extins în celelalte relaţii internaţionale.
Lavinia Betea:
Vi-1 citez pe Hruşciov în 1964: „încercările românilor de a-şi declara independenţa din punct de vedere economic faţă de CAER ar putea fi tolerate, însă dacă sunt atât de nechibzuiţi încât să încerce să părăsească Tratatul de la Varşovia, atunci soldaţii noştri... vor avea ultimul cuvânt... întreaga situaţie din Balcani ar putea deveni de necontrolat dacă România ar decide să urmeze Iugoslavia şi Albania în tabăra antisovietică“ (8). Am stat de vorbă îndelung cu Maurer, Mănescu şi Bârlădeanu. Le-am apreciat sinceritatea declaraţiei că meritele de deschizător de drum aparţineau lui Gheorghiu-Dej. Ideea lui era susţinută apoi de strategii flexibile rezultate din discuţiile cu colaboratorii apropiaţi. Nici unul dintre aceşti intervievaţi nu mi-a expus teorii şi doctrine, spre dezamăgirea celor stăpâniţi de prejudecăţi culturale.
Stefan Andrei:
Gheorghiu-Dej a fost un maestru. Cum a reuşit el să obţină plecarea trupelor sovietice din România în 1958, cum a reuşit să ajungă la Declaraţia de independenţă, la schimbarea poziţiei faţă de Iugoslavia, la deschiderea spre America prin trimiterea lui Gaston-Marin şi Bârlădeanu (9)... Aşa cum, până în 1965, ideile plecau de la Dej, după aceea a fost Ceauşescu. A învăţat multe de la Gheorghiu-Dej, dar avea şi o intuiţie nativă. O remarcase şi Dej la el. Ceauşescu a fost omul pe care l-a folosit Gheorghiu-Dej în luptele din partid, era tânăr, nu avea un trecut pătat... Şi-acuma să-ţi spun ceva despre capetele politice. Despre Reagan mi-a spus secretarul lui de stat: „Domnule ministru, prietene dragă, ce-ai să-i transmiţi, spune-i în primul sfert de oră. Şi ce-ţi va spune preşedintele într-un sfert de oră, aia este şi rămâne. Mai departe, tot aşa o să repete. N-a citit decât două cărţi la viaţa lui: Biblia şi o carte de aventuri. Dar uite dumneata acum: lovitura de a-1 pune pe Karol Wojtyla (10) papă n-a fost ucigătoare?
A ridicat în picioare Polonia şi a dus la cutremurul întregului sistem socialist". Nici preşedinţii americanilor nu se omorau cu lectura... Ceauşescu a avut şi mari maeştri. Inainte de a fi secretar al CC, a lucrat ca prim-adjunct al lui Bodnăraş. Promovarea lui a fost în normalitatea lucrurilor...
Lavinia Betea:
Criza rachetelor din Cuba a oferit autorităţilor româneşti pretextul acţiunilor de control asupra armatei şi tatonării americanilor. Dej i-a transmis atunci un mesaj lui Kennedy". La sfârşitul lui iulie 1963, relevă documentele americane, Kennedy i-a răspuns că Statele Unite „sunt dispuse să susţină decizia României de a urma o cale independentă“ (12). Ajungeau asemenea „strict secrete" din vremea lui Dej la urechile dv.?
Stefan Andrei:
In legătură cu această problemă cu rachetele, eu am avut o discuţie cu Ştefan Voicu, care a lucrat la cuvântările lui Gheorghiu-Dej în Indonezia şi India (13). Şi povestea cum au ajuns la Moscova, primirea. Sovieticii nu dăduseră încă răspunsul americanilor. Iar Maurer i-a spus în maşină lui Kosîghin, prefăcându-se că nu crede de ce fuseseră în stare: „Dar şi ăştia vă consideră proşti! Dar ce, duceţi voi rachete acolo, să-i provocaţi pe americani?" Au mers şi la Operă. Delegaţia noastră cu Hruşciov, ca să arate cât de bine se înţeleg unii cu alţii şi că nimic grav nu s-a întâmplat în lume. Şi că, în situaţia aceasta, s-a hotărât să se comunice prin Corneliu Mănescu lui Dean Rusk, că noi nu suntem implicaţi.
Note:
1 în perioada 13-16 iunie 1978, Nicolae Ceauşescu a întreprins o vizită oficială în Marea Britanie, la invitatia Reginei Elisabeta a Il-a.
2 James Harold Wilson (1916-1995), politician englez de orientare laburistă. A deţinut funcţia de prim-ministru al Marii Britanii (1964-1970, 1974-1976).
3 în perioada 18-24 aprilie 1955 s-a desfăşurat la Bandung (Indonezia) conferinţa statelor afro-asiatice recent decolonizate. Aici au fost adoptate principiile Dasa Sila (Cele Zece Principii), prin care noile state solicitau neamestecul marilor puteri în treburile interne.
4 Nicolae Titulescu (1882-1941), diplomat, om politic. Deputat,
ales pe listele Partidului Conservator (1912), ministru al Finanţelor în cabinetul liberal Ion I.C. Brătianu, ministru de Externe în mai multe guverne. Preşedinte al Ligii Naţiunilor în două rânduri (1930, 1931). Partizan al reglementării litigiului de frontieră cu URSS, ceea ce i-aA atras antipatia cercurilor de dreapta şi de extremă-dreapta. în 1936 a fost îndepărtat din fruntea Ministerului de Externe. Până la moarte a trăit în Elveţia şi în Franţa.
5 Charles de Gaulle (1890-1970), general^ om de stat francez. A fost preşedintele Franţei (1959-1969). în perioada celui de-al Doilea Război Mondial, când s-a aflat în exil în Marea Britanie, a reprezentat simbolul rezistenţei franceze împotriva ocupaţiei
naziste.
6 In perioada 14-18 mai 1968, generalul Charles de Gaulle, preşedintele Franţei, a efectuat o vizită oficială în România.
7 La 9 iunie 1934, miniştrii de Externe român şi sovietic, Nicolae Titulescu şi Maxim Litvinov, au semnat un acord de reluare a relaţiilor diplomatice dintre cele două state.
8 Apud Larry Watts, Fereşte-mă, Doamne, de prieteni. Războiul clandestin al Blocului Sovietic cu România (ediţie promoţională), Bucureşti, Editura RAO, 2011, p. 190.
9 în vara anului 1959, o delegaţie economică condusă de Gheorghe Gaston Marin şi Alexandru Bârlădeanu a început un turneu în ţările capitaliste cu scopul stabilirii de relaţii comerciale ale României cu state din afara „Cortinei de Fier“.
10 Papa Ioan Paul al II-lea (nume real Karol Wojtyla, 1920-2005), înalt prelat catolic de origine poloneză. S-a aflat în fruntea Bisericii Catolice între 1978 şi 2005. In Polonia, înainte de a fi învestit Papă, a fost Arhiepiscop de Cracovia. A fost sanctificat la 1 mai 2011.
11 John Fitzgerald Kennedy (1917—1963), politician american de orientare democrată. A deţinut funcţia de preşedinte al Statelor Unite ale Americii (1961-1963). în perioada scurtului său mandat, John F. Kennedy s-a confruntat cu un moment tensionat diplomatic - „criza rachetelor din Cuba“, care a accentuat disensiunile dintre cele două superputeri, SUA şi URSS. A fost asasinat în timpul unei vizite oficiale, la Dallas (statul Texas).
12 Apud Larry Watts, op. cit., p. 246.
13 în perioada 1-24 octombrie 1962, Gheorghe Gheorghiu-Dej şi Ion Gheorghe Maurer au efectuat vizite oficiale în Indonezia, India şi Birmania.
va urma
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu