I se spunea Machiavelli (XXIII)

Stefan Andrei in dialog cu Lavinia Betea

Washington-Hanoi şi Washington-Beijing, via Bucureşti

Lavinia Betea:
Il voi cita deseori în cele ce urmează pe Larry Watts, din mai multe motive. In principal pentru perspectiva conexă percepţiilor istoriografiei româneşti şi pentru argumentaţia bazată pe documente, nu pe opinii şi modele ipotetice. In documentele americane citate de Watts, acţiunea prin care România a convins Beijingul să nu se mai opună negocierilor dintre Washington şi Hanoi poartă numele de Operaţiunea PACKERS şi a fost condusă de Averell Harriman. Preşedintele Johnson (14) a adus primul în discuţie folosirea serviciilor României pentru criza asiatică, scontând un acord cu Laosul şi reconcilierea cu China. In 1968, după alegerile din Statele Unite, Nixon (15) a continuat să utilizeze calea românească pentru stingerea conflictului cu Vietnamul (16). Harriman a indicat Bucureştiul ca fiind cel mai potrivit loc de negociere, Maurer fiind pivotul acţiunii. Pentru că ar cunoaşte bine gândirea Hanoiului din vizitele sale şi din rapoartele unor emisari ai săi. Moscova şi Hanoiul s-au impotrivit, negocierile fiind organizate la Paris (17). Aţi avut vreo legătură?

Stefan Andrei:
Eu n-am avut, dar mi-a spus Harriman că el a propus Bucureştiul. Ceauşescu şi Maurer au acceptat ideea. Dar Vietnamul, la insistenţele Moscovei, nu a vrut ca negocierile să fie la Bucureşti, ci să aibă loc în Polonia. Şi dacă nu în Polonia, în niciun caz în România, ci la Paris. Aceasta a fost cererea Hanoiului. Negocierile de la Paris au avut loc în vila marelui artist francez Fernand Leger, unde am locuit şi eu în 1965, împreună cu Ion Iliescu, în delegaţia condusă de Alexandru Drăghici, la invitaţia PC Francez. Harriman a povestit despre drumurile sale la Bucureşti. In consecinţă, a fost trimis Macovescu cu propuneri la Hanoi. Una dintre condiţiile vietnamezilor a fost să înceteze americanii bombardamentele Vietnamului. Cineva, în New York Times, mi se pare, a scris că România nu era băgată în seamă, că nu a avut niciun rol. Şi atunci, Harriman a trimis o scrisoare ziarului... Prin 1975, în care a afirmat că România a adus Americii informaţiile şi serviciile cele mai bune în legătură cu Vietnamul. Păcat, a scris el, că Johnson nu a aprobat părerea lui de accept a propunerilor vietnameze.

Lavinia Betea:
Se poate utiliza termenul de mediere pentru serviciile României?

Stefan Andrei:
Noi evitam termenul de mediere. Mergeam pe o altă formulă, mai adevărată - „de a găsi calea înţelegerii", „de a contribui la înţelegerea reciprocă" nu foloseam termenul de mediere. Stenograma întâlnirii dintre Johnson şi Maurer este clară în acest sens (18). După discuţie, Maurer a mers la Beijing ca să-i convingă pe chinezi să nu se opună înţelegerilor dintre americani şi vietnamezi. Când a mers la vietnamezi, aceştia nu aveau răspunsul oficial al chinezilor, pe care îl dăduseră lui Maurer. Interesant este că americanii, cât timp a fost delegaţia noastră la Hanoi, în 1967, au oprit bombardamentele asupra Vietnamului de Nord.

Lavinia Betea:
Medierea relaţiilor Statelor Unite cu China a început în vremea lui Dej, fiind continuată de Ceauşescu. Reiterez câteva date documentate de Watts. In 1963 s-a insistat la Washington pentru apropierea de China. Iar în octombrie 1965, Maurer i-a spus ambasadorului Statelor Unite la Bucureşti că nu ar trebui ca americanii să ignore China comunistă, aceasta fiind mult mai puţin agresivă şi mai de încredere decât URSS (19). In aceeaşi lună, la întrunirea de la Moscova a CPC al Tratatului de la Varşovia, Brejnev aprecia că o înţelegere între China şi America ar fi cea mai serioasă ameninţare la adresa mişcării comuniste (20). Şi-au exprimat sovieticii îngrijorarea că românii ar putea livra americanilor secrete din cadrul Tratatului de la Varşovia?

Stefan Andrei:
Poveşti! Noi nu am avut niciodată intenţia să facem aşa ceva. Ceauşescu a invocat acest moment numai cu ocazia participăm la Congresul Partidului Muncitoresc Unit Polonez, deoarece sovieticii erau enervaţi că noi participam la aceste acţiuni de mediere. Sovieticii aveau interes ca americanii să fie prinşi în Vietnam. Să fie în război acolo, să aibă dificultăţi, să aibă opinia publică din America şi din lume împotriva lor. Sovieticilor le convenea. Aşa cum americanilor le-a convenit când sovieticii au intrat în Afganistan şi au asmuţit asupra lor opinia publică. Sunt foarte multe momente în activitatea mea când mi-am dat seama că e o nostalgie a vechilor relaţii - atât a sovieticilor, cât şi a americanilorcând stabileau ei la Ialta, la Potsdam... soarta popoarelor lumii. Ar fi vrut încă să rezolve problemele doar între ei. Pentru sovietici, Europa Occidentală era un pion care nu conta, discuţiile lor cu americanii contau. Şi Harriman era în aceeaşi situaţie de nostalgie după trecutul înţelegerilor între marile puteri... Nici pentru el nu conta Europa Occidentală. Harriman - după ce Ceauşescu a făcut vizita la Beijing în 1978 şi s-a ajuns la relaţii între SUA şi China - a venit îngrijorat ca nu cumva această înţelegere între China şi SUA să fie împotriva marelui lor aliat din război, Uniunea Sovietică.

Lavinia Betea:
A urmat o perioadă bună, în acest sens, în înţelegerile Bush - Gorbaciov. Dar în iunie 1967, preşedintele Johnson i-a solicitat oficial lui Maurer sprijinul în medierea relaţiilor dintre ţara sa şi China. Americanii voiau schimburi comerciale şi stabilirea unor reguli de bază cu chinezii în evitarea unui război nuclear (21). Intre aceste medieri şi vizita lui Nixon în România (22)
sunt relaţii cauzale?

Stefan Andrei:
Nixon, primul preşedinte american care a făcut o vizită, în timp de pace, într-o ţară cu regim comunist, a avut două motive să vină în România. Unul - ca să răspundă unui gest. Deoarece el a fost primit de Ceauşescu ca simplu senator. Nu l-a primit nimeni nici la Moscova, nici în Polonia, dar l-a primit Ceauşescu. A avut atunci o convorbire de câteva ore cu el, în special în legătură cu relaţiile americano-sovietice şi cu Tratatul de neproliferare (23). Nixon a fost de acord cu poziţia lui Ceauşescu în legătură cu lipsa unei balanţe în Tratatul de neproliferare: statele nenucleare se angajează să nu producă arma nucleară, iar statele nucleare îşi luau un angajament formal că vor trece la reducerea armelor nucleare. Deci, nu e o balanţă. Eu mă oblig că nu, dar tu nu ştii ce vei face. Al doilea motiv - el şi-a dat seama că România, prin poziţia pe care o are, şi încrederea de care se bucură la Beijing, ar putea fi un vehicul în relaţiile cu China.

Lavinia Betea:
în memorandumul discuţiei Nixon-Ceauşescu din 2 august 1969, făcut de partea americană, Nixon i-a cerut lui Ceauşescu: „Dacă serveşte intereselor dumneavoastră şi ale guvernului dumneavoastră, noi am aprecia dacă aţi juca un rol de mediatori între noi şi China“ (24). Vizita lui Nixon i-a scos din minţi pe sovietici, care au pornit campania de discreditare. în aceeaşi operaţirune de manipulare, Harriman a fost prezentat ca agent sovietic (25). Iar în 1970, la Moscova, Brejnev l-a acuzat pe Ceauşescu de „cochetărie" cu imperialismul tocmai când amestecul acestuia e mare în Vietnam. I-a reproşat şi că nu l-a informat asupra discuţiilor.

Stefan Andrei:
Ştiu că atunci Dobrînin (26) a protestat la Departamentul de Stat. Şi-a exprimat nemulţumirea, în legătură cu faptul că Nixon l-a amintit pe Ceauşescu în faţa Congresului american ca pe un om care a contribuit la politica americană a anului 1970. Iar Ford a venit în România după Conferinţa de la Helsinki tocmai ca să marcheze relaţiile bune dintre România şi America (27). Nu uita că el a fost vicepreşedintele lui Nixon şi cunoştea toată activitatea noastră în legătură cu războiul din Vietnam şi cu stabilirea relaţiilor dintre China şi SUA. Se considera, în esenţă, că România este un partener care vorbeşte în numele ţărilor mici şi mijlocii, care cunoaşte aceste probleme, şi care poate să le ofere soluţii...

Lavinia Betea:
Din ce perspectivă îi interesau pe americani ţările mici şi mijlocii?

Stefan Andrei:
Să vadă cum gândesc şi alţii. Dacă nu din alte motive ce ţineau de locul şi posibilităţile fiecăreia.

Lavinia Betea:
Despre procesul de la Helsinki se scria mult în presa vremii. Ce să pricepi însă din comunicatele oficiale?! In anii 1980, Ceauşescu era acuzat în discursul public din afara ţării şi în discursul privat al cetăţenilor României că nu respectă înţelegerile de la Helsinki privind drepturile omului. Sfidând Moscova, România a fost însă singura membră a Tratatului care s-a alăturat puterilor occidentale în CSCE (28) de la începutul anilor 1970 şi până în a doua jumătate a anilor 1980 (29). A susţinut în cea mai mare măsură implicarea americanilor. Ce se-ntâmpla acolo, de fapt?

Stefan Andrei:
Noi am avut un rol fundamental în problemele de organizare a Conferinţei. Una dintre ele a fost consensul - adoptarea deciziilor numai pe bază de consens al tuturor statelor. în al doilea rând, ne-am opus ca această conferinţă să fie organizată pe baze de alianţe militare sau de alt tip. Să nu vină cineva să vorbească în numele Tratatului de la Varşovia, al ONU, al NATO. Nu, fiecare ţară să vină să-şi prezinte independent poziţia sa. In al treilea rând, noi am reuşit la Helsinki să îmbunătăţim, în special, partea privind măsurile de încredere între ţări. Apropo de retragerea trupelor de pe teritoriul altor state, desfiinţarea bazelor militare şi alte idei care au fost încorporate în document. Toată lumea, la acel moment, a apreciat — ţările occidentale în mod deosebit — contribuţia României la elaborarea Actului Final şi a normelor de procedură ale CSCE. Acestea s-au respectat, fiind până la urmă încălcate când s-au adoptat măsuri împotriva Iugoslaviei, de exemplu, fără să se mai adopte consensul, fără să mai fie unanimitate de păreri. Cu drepturile omului a fost aşa cum au zis chinezii - mai mulţi dorm în aceeaşi cameră, dar fiecare visează altceva...

Lavinia Betea:
Ce avantaje a dobândit România?

Stefan Andrei:
In 1971, datorită acestor relaţii noi cu America, România şi-a liberalizat legea comerţului exterior. Americanii ne-au dat atunci cele mai înalte cuceriri ale lor în domeniul prelucrării petrolului. In 1973, România a cumpărat din SUA trei avioane comerciale Boeing, 12 tipuri de armament şi a primit clauza naţiunii celei mai favorizate. La care am renunţat în 1989.

Lavinia Betea:
Cum s-a făcut această renunţare?

Stefan Andrei:
In 1989, a venit un consilier de la Departamentul de Stat care a adus un mesaj al preşedintelui Reagan. In care acesta ridica problema drepturilor omului în România, în special a drepturilor religioase ale baptiştilor, problema distrugerii satelor maghiare şi a nivelului de trai din România. Ceauşescu i-a răspuns printr-o scrisoare foarte dură, publicată de Mircea Răceanu din arhivele americane. „Uite care e situaţia, văd că ăsta vrea şi o informare în legătură cu situaţia internă, mi-a zis Ceauşescu. Primeşte-1 tu şi prezintă-i problemele economiei noastre. Şi să ştii că am hotărât să renunţăm la clauză. I-am spus lui Totu să-l primească şi să-i spună că, dacă nu renunţă la condiţiile ce ni le pun, noi renunţăm la clauză".

Lavinia Betea:
Şi a renunţat.

Stefan Andrei:
Da. Fără să consulte Comitetul Politic Executiv, fără să consulte pe nimeni. El cu soţia lui au hotărât.

Lavinia Betea:
Vă rog să-mi spuneţi dacă e adevărat sau nu că, în vizita din 1978 a lui Ceauşescu în Statele Unite, Carter i-a propus listarea economiei la bursa americană, evaluând-o la 147 de miliarde de dolari (30).

Stefan Andrei:
Nu-i adevărat. Eu am fost acolo in 1978, am cunoscut întâlnirile lui Nicolae Ceauşescu cu preşedintele Carter. Translatorul tuturor întâlnirilor de atunci, Sergiu Celac, a calificat ca inepţie această idee.
Ceauşescu - care era cel mai mult legat de proprietatea de stat - cum să fi listat economia la bursă? Talpeş (31) a început să vehiculeze această poveste, el a dat-o. E absurd să crezi că americanii nu-1 ştiau pe Ceauşescu, care era cel mai stalinist în problemele de proprietate. Şi apoi, ar fi fost aruncate în aer relaţiile noastre în CAER. Ca să nu mai vorbesc de Tratatul de la Varşovia.


Note:

14 Lyndon Baynes Johnson (1908-1973), politician american de orientare democrată. A fost preşedintele Statelor Unite ale Americii în perioada 1963-1969, 1-a succedat la putere Iui John F. Kennedy, în mandatul căruia fusese vicepreşedinte.

15 Richard Milhous Nixon (1913-1994), politician american de orientare republicană. A fost preşedintele SUA, în perioada 1969-1974.

16 Războiul din Vietnam a fost un conflict de lungă durată, desfăşurat în perioada 1946-1975. Divizat în două state după decolonizare, Vietnamul a fost scena unor tensiuni între Sudul democrat şi Nordul comunist. Congresul SUA a autorizat intervenţia militară în Vietnam printr-o rezoluţie din 7 august 1964. Războiul a fost un eşec pentru americani. Prin acordul de la Paris din 27 ianuarie 1973, americanii şi-au retras trupele din Vietnam şi au început să-şi recupereze prizonierii de război.

17 Apud Larry Watts, op. cit., pp. 266-267.

18 La 24 iulie 1967, prim-ministrul român Ion Gheorghe Maurer a avut o întrevedere cu preşedintele american Lyndon B. Johnson,
la Washington.

19 Larry Watts, op. cit., p. 274.

20 Idem, p. 269.

21 Idem, p. 276.

22 în perioada 2-3 august 1969, Richard Nixon, preşedintele SUA, a întreprins o vizită oficială în România. Era primul preşedinte american care venea în această calitate într-o ţară socialistă.

23 Tratatul privind neproliferarea armelor nucleare a fost deschis spre semnare la 1 iulie 1968 şi a intrat în vigoare la 5 martie
1970.

24 Larry Watts, op. cit., p. 489.

25 Idem, p. 328.

26 Anatoli Fiodorovici Dobrînin (1919—2010), diplomat sovietic. A fost ambasadorul Uniunii Sovietice la Washington, între 1962 şi 1986.

27 în perioada 2—3 august 1975, Gerald Ford, preşedintele SUA, a întreprins o vizită oficială în România.

28 Conferinţa pentru Securitate şi Cooperare în Europa (CSCE) a fost deschisă în 1973, cu scopul prevenirii conflictelor şi administrării crizelor. După semnarea Actului Final de la Helsinki (august 1975), organizaţia a funcţionat cu scopul îmbunătăţirii relaţiilor dintre state şi implementarea Actului Final de la Helsinki.

29 Larry Watts, op. cit., p. 605.

30 Idem, p. 610.

31 Ioan Talpeş (n. 1944), general, istoric militar. A lucrat la Centrul de Studii şi Cercetări de Istorie şi Teorie Militară din Bucureşti, din subordinea MApN, condus de Ilie Ceauşescu (1970-1985). Redactor şi redactor-şef al Editurii Militare (1985-1990). Consilier prezidenţial (1990-1992; 2000-2004), director al Serviciului de Informaţii Externe (1992-1997), ambasador în Bulgaria (1997-1998), senator, ales pe lista PSD (2004-2005).



va urma