Shanti Nilaya
De
când mă știu, eu mă știu vie
Și
singură îmi scriu scrisori-
Poate
că nu va fi să fie
Altcineva
să-mi pună flori,
ori
plic pe pragul de la ușă!
...Cum
râd acum, nici n-ai habar
Tu,
foaie albă, albă tușă,
Lumină
pusă în sertar...
De
te-o găsi barem norocul
Ca
ochii-mi verzi să te citească
Într-un
cândva, în care jocul
Uitat
va fi, aripi să-ți crească,
și
să te crezi sub raza pleoapei
-
scăldată-n lacrima uimită-
Adevarată,
o scrisoare
Cu
nuferi albi, jos, iscălită!
Mai
mult, secundă de-amăgire
Când
gândul ăsta va fi șters,
Să
crezi c-o pagină-a Iubirii
Dintotdeauna,
mai ales,
ai
fost !... Prezența ta îmi trece
În
fiecare dimineață
Cum
mi te-aduce vremea rece,
Prin
gând pictat, cu flori de gheață;
Un
cânt de liră-ți e surâsul,
Scrisoare
mie..., n-ai habar,
Că
ești numai o partitură
de
vis... Lumină-ntr-un sertar!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu