Interviu realizat de LIDIA VIANU cu profesorul VLADIMIR TISMANEANU
LIDIA VIANU:
Numele tau e rusesc. Eu am invatat rusa cu incantare in tot timpul vietii mele de eleva si abia acum imi dau seama ca, inconstient, era in aceasta bucurie (pe langa inclinatia banala pentru limbi) o izbucnire neexprimata a neamului, a acelor evrei pe care armata sovietica i-a scapat de lagar - printre care se numarau si parintii mei. De multe ori am auzit acest lucru in casa si, chiar daca nu intelegeam ce e acela un lagar, notiunea de spaima existentiala s-a transmis.
Tu ai avut si mai devreme ca mine deschiderea catre orizontul acesta. Nu stiu daca ai invatat ruseste, dar sunt convinsa ca in ultima vreme ai auzit destule despre aceasta parte a existentei tale. Care e relatia ta cu "marele urs"? Ce rol joaca idealul "sovietic" in mitoteca ta? Te intreb fiindca esti doar cu patru ani mai mic decat mine si totusi cred ca am avut experiente diferite.
Cand a murit Stalin, eu eram in clasa intai si, daca nu aveam o colega de banca (tot evreica), ai carei parinti fusesera ilegalisti, care sa ma lumineze, aratandu-mi un album impresionant cu marele tatuc, habar n-as fi avut ca el a existat. Lupta mea a fost in exclusivitate cu Ceausescu. Regimul lui m-a persecutat (fiindca am refuzat sa colaborez cu securitatea din frageda tinerete, fiindca aveam o origine nedorita - desi macar de legionarism nu ma putea nimeni acuza...) si m-a tinut asistenta unsprezece ani dupa ce mi-am luat doctoratul. Lupta ta – cariera, cerc social - cu cine s-a dat?
VLADIMIR TISMANEANU:
Dupa sfarsitul Razboiului Civil spaniol, ai mei au petrecut cateva luni intr-un lagar de refugiati in Franta. Apoi au plecat, ca emigranti politici, in URSS. Era pentru ei implinirea unui vis: Uniunea Sovietica le aparea ca "patria socialismului". Se identificasera frenetic cu cauza comunismului, iar URSS era vazuta drept locul sacru a ceea ce Czeslaw Milosz a numit, in Gandirea captiva, Noua Credinta. Mama s-a lamurit destul de repede, dar nu avea alternativa. Nascuta la Botosani, nu era basarabeanca (tatal meu se nascuse la Soroca), nu avea voluptatea serilor petrecute cu ceai, cantece si multa, multa votca. A facut Medicina in anii razboiului. Sora mea Victoria s-a nascut in evacuare in orasul Kuibasev (azi, ca si inainte de bolsevism, Samara), in 1941. Rodica, cealalta sora, s-a nascut in 1944. Familia a revenit in Romania in 1948. Deci in nici un caz nu se poate spune (cum citesc in presa national-securista si neo-fascista) ca ai mei au adus comunismul. Nu au venit cu tancurile, ci cu trenul.
In anii razboiului mama a fost crainic, tata redactor la Radio Moscova, emisiunea in limba rom‰n`. Mama a citit scrisorile prizonierilor de razboi romani catre familiile lor din tara. Deci, iarasi, nu ceea ce spun diversii trepadusi national-stalinisti si fascisti. Dupa ani de zile, o recunosteau oamenii dupa voce. Rusa a fost vorbita in casa ocazional, deci nu ca limba principala. Nu a fost limba mea materna. Surorile mele o vorbesc foarte bine (a fost prima lor limba). Nu este si cazul meu, intrucat atunci cand am mers la scoala "Petru Groza" ea incetase a mai fi "Scoala medie mixta cu limba de predare rusa".
Am fost fascinat, ca atatia altii din generatia mea (si, in fond, suntem apropiati ca generatii) de adolescentii-partizani din Tanara Garda. Am citit cu pasiune Asa s-a calit otelul. Am ras citind Vitelul de aur si am plans, pe la 12-13 ani, vazand filmul Tragedia optimista. Dar mi-a trecut destul de repede. Nu am crezut vreodata ca pionierul Pavlik Morozov trebuia sa-si tradeze tatal. Am avut de la inceput o mare mefienta in raport cu cliseele eroicmaniheiste.
Structura mea este sceptica, nu apocaliptica. Si admir pe marii revoltati, ma sperie posedatii revolutionari. Am observat minciuna inc` din anii de scoala primara: tatal meu fusese exclus din partid pentru "fractionism". Stiam ca este un "soldat credincios", deci nu puteam nici pricepe, nici admite aceasta injustitie. Am aflat destul de devreme ca regimul se baza pe persecutii in masa. Bunicii mei nu erau comunisti si vorbeau liber in fata noastra.
Cat ii priveste pe ilegalisti, sunt multe de spus. Unii (prea putini!) au fost de buna-credinta (ma gandesc la un Tudor Bugnariu, Radu Stoichita ori Henri Wald). Cei mai multi insa s-au schimbat dramatic (ori si-au aratat adevaratul chip) in momentul cand au gustat din putere. Unii au redevenit "simpatici si amabili" cand nu mai aveau painea si cutitul in mana. Altii au ramas prizonierii miturilor ponosite ale junetii lor cominterniste. Cat priveste Armata Rosie, ea a salvat multe vieti, dar a impus Europei de Est un sistem care s-a dovedit ostil valorilor umane. Dupa 1945 stalinismul a inclus antisemitismul ca politica mai mult sau mai putin deschisa. Un rol activ l-au jucat chiar unii evrei renegati, care au aplicat linia antisemita impusa de Stalin (Jakub Berman in Polonia, Rautu si Chisinevschi in Romania, Rakosi in Ungaria).
LIDIA VIANU:
Antisemitismul nu a murit. Inainte de 1990 era - zice-se - interzis de lege. Evident, o iluzie. Legea il promova in toate felurile. Daca erai evreu, erai dat la o parte ori, in cel mai bun caz, ignorat. Azi simt o agresivitate crescuta a antisemitismului. Daca sub comunism ma temeam sa recunosc ce sunt, acum o pot face, dar si cei care imi pot face rau sunt liberi la randul lor. Ai simtit acest lucru pe pielea ta, in presa romaneasca din ultima vreme. Ce trebuie sa faca un evreu ca sa nu irite? Polonezii nu se sfiesc sa spuna ca sunt polonezi, ungurii nici ei, sarbii se mandresc teribil (ma gandeam, cu totul intamplator, la noul restaurant "posh" de la Sinaia, Taverna Sarbului...) ca sunt sarbi. Cand zici ca esti evreu, se face liniste in jurul tau si nu mai exista decat doua categorii pe lume: evrei si ne-evrei. E aceasta vina evreilor? De unde vine antisemitismul, in fond si la urma urmei? Nu cred ca Spania a gonit evreii din cauza catolicismului... Cum vezi tu singularitatea acestui neam neasimilabil?
VLADIMIR TISMANEANU:
"Evreul este creat de antisemit", scria candva Sartre (citez din memorie, dar nu cred ca tradez sensul ideii sale). Intr-adevar, soarta antisemitului ar fi extrem de trista daca nu ar putea imagina la infinit crimele, conspiratiile si pacatele celui etern detestat. In germana, "evreul ratacitor" este "der ewige Jude", adica "evreul vesnic". Antisemitismul se intalneste la stanga si la dreapta (ma refer indeosebi la extremele acestor orientari).
Socialismul ca anticapitalism a utilizat si dezvoltat acest filon otravit. Evident, multi socialisti au detestat si deplans antisemitismul (Engels, Bebel, Clara Zetkin), dar altii l-au cultivat (sa nu-l uitam chiar pe Marx, inspirat de ideile antisemite ale stangii anarho-socialiste a timpului sau). Scientismul combinat cu mistica de tip Volk (ceea ce Marcuse a numit candva "eroismul istorico-popular") a generat la dreapta mentalitati exclusivist-rasiste. Wagner insusi a glisat de la populismul romantic de stanga al junetii sale revolutionare catre elitismul rasist al perioadei cand a teoretizat ideea absurda a sterilitatii evreilor in creatia muzicala. Ma grabesc sa adaug ca nu ma refer la dreapta moderata, de tip liberal-conservator. Din cate stiu, conservatorul P.P. Carp a fost omul politic cel mai favorabil incetatenirii evreilor dupa 1877.
In discutia despre antisemitism trebuie sa pastram distinctiile istorice. Bolsevismul, cel putin in faza sa leninista, nu includea antisemitismul, insa era ostil sionismului si socialismului bundist. Ulterior, din motive ce pot fi examinate cu alt prilej, Stalin a virat catre antisemitismul virulent al perioadei 1946-1953. Era vorba despre ceea ce biograful lui Stalin, profesorul Robert C. Tucker, a numit "bolsevismul de extrema dreapta".
Ceea ce se ataca in figura evreului este principiul insusi al alteritatii. Pentru imaginarul antisemit evreul apare drept simbolul, ori mai precis spus, personificarea diferentei. Antisemitismul inseamna, intre altele, negarea dreptului la diferenta. Antisemitul unifica ceea ce este separat si chiar incompatibil. Sa ne gandim la mitul "iudeo-bolsevismului" ingemanat, in cosmologia antisemita, cu acel al dominatiei globale a "iudeo-plutocratiei". Recomand spre lectura partea despre antisemitism din lucrarea clasica a Hannei Arendt, "Originile totalitarismului".
Antisemitismul este o ura veche, care in timpurile moderne a capatat note si dimensiuni noi. A devenit element al unor ideologii politice moderne. Nu mai este antisemitismul teologic al Evului Mediu. Cand Mikis Theodorakis isi exprima aversiunea pentru evrei si pentru statul Israel, o face ca om de stanga, partizan al unei doctrine de tip socialist. Fantasmele antisemite cuprind deopotriva demonizarea si supralicitarea puterii evreilor. In mintea antisemitului presa este in m”na evreilor ca grup compact, cu interese monolitice. La fel si bancile. Pentru antisemitul clasic toti evreii se afla simultan in slujba familiei Rotschild si a Cominternului generic. Daca ii spui unui antisemit ca nu exista o unitate a evreilor din toata lumea, iti va zambi neancrezator si te va acuza ca incerci sa negi ceea ce este stiut "prea bine". "Agresiunea Talmudului impotriva Evangheliei lui Hristos" era mitul invocat de Nechifor Crainic in cartea sa Etnocratie si ortodoxie. Mitul revine in zona "Noii Drepte" din Romania. Mentionez aici ca exponenti aceste miscari au organizat recent la Cluj o demonstratie impotriva numirii mele de catre presedintele Traian Basescu in fruntea Comisiei pentru analiza dictaturii comuniste in Romania. "Argumentul" lor este ca nu e acceptabila prezenta unui evreu, fiu de "cominternisti", intr-o asemenea pozitie.
Revenim deci la antisemitismul biologicorasist. Mircea Mihaies, Mircea Cartarescu, Liviu Antonesei si Mircea Dinescu au scris clar pe acest subiect, demonstrand caracterul antisemit al acestor atacuri. S-a crezut ca dupa Auschwitz antisemitismul va inceta sa fie tolerabil, macar in cercurile intelectuale onorabile. Din pacate, cum a notat candva regretatul Petru Cretia, chiar oameni care se jura ca sunt democrati convinsi utilizeaza in particular limbaje inacceptabile. Nimeni nu cere ca intelectualii democrati sa fie filo-semiti. Important, demn si necesar este sa fie anti-antisemiti. Atunci cand un fost disident, personaj celebru, scrie in termeni cataclismici despre culpa "evreilor" (nu a unor evrei) pentru crimele bolsevice, el paseste pe un teritoriu minat. Cum scria Milosz, adeziunea unor evrei la comunism in Europa Centrala si de Est nu a fost un "mister rasial".
20 iulie, 2006
final
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu