Mihnea Berindei @ Ariadna Combes @ Anne Planche
Versiunea oficială: simple incidente
Intervalul dintre intrarea poliţiei în clădirea Institutului de Arhitectură în zorii zilei de 13 iunie şi mobilizarea studenţilor şi a corpului profesoral care a urmat a permis autorităţilor să disocieze acţiunea din dimineaţa zilei respective de evenimentele care s-au petrecut după aceea. Versiunea oficială susţine că înfruntarea cu poliţia din Piaţa Universităţii a început mult mai târziu — la ora 10.30, ba chiar la ora 13. Până atunci, ne spune comunicatul difuzat la 17.05 de către Rompres, totul era relativ calm:
„Miercuri, la ora 13, marea intersecţie bucureşteană din Piaţa Universităţii era încă închisă circulaţiei din toate direcţiile, atât pentru autovehicule, cât şi pentru pietoni. Deşi circulaţia putea fi reluată cu câteva ore mai devreme — locul fiind evacuat de demonstranţi în primele ore ale dimineţii, apoi curăţat şi marcat pe partea carosabilă pentru autovehicule — interdicţia s-a menţinut din cauza stării tensionate manifestate pe străzile din jurul Pieţei în tot cursul dimineţii. Mii de bucureşteni s-au oprit din drumul lor spre locurile de muncă pentru a vedea ce se întâmplă. Măsurile luate de autorităţi pentru restabilirea ordinii în centrul capitalei au stârnit reacţii diferite. Marea majoritate a cetăţenilor aflaţi la faţa locului aprobau această acţiune menită să pună, în sfârşit, capăt abuzurilor asupra legalităţii în această zonă. Erau însă şi sute de cetăţeni care dezaprobau aceste măsuri, susţinând că se încalcă «democraţia». Despre ce democraţie este vorba? — este greu de spus. Cei pro şi contra se apostrofau reciproc, însă fără violenţă. Trebuie să recunoaştem însă că lucrurile nu s-au petrecut chiar aşa de paşnic: pe la ora 10.30, mici grupuri de oameni, circa 100 de persoane, s-au grupat încercând să pătrundă în Piaţa Universităţii, prin cordonul de poliţişti ce o bloca. Ei scandau lozinci antiguvernamentale, împotriva noii conduceri a ţării. în acest moment, mii de bucureşteni aflaţi pe trotuare, sau chiar pe partea carosabilă i-au apostrofat. Cu această ocazie s-au produs unele altercaţii. Poliţiştii au intervenit pentru a dispersa cele două tabere, unii dintre ei fiind molestaţi. Cei care s-au dedat la asemenea acte împotriva organelor de ordine, circa 10-12 persoane, au fost reţinuţi pentru cercetări. Curând după acest incident, o bună parte dintre cetăţeni s-a răspândit în linişte, alţii au continuat să discute asupra oportunităţii măsurilor luate cu acest prilej."
Sosirea, în jurul orei 11.30, a grupului de „150 până la 200 de muncitori" şi a muncitoarelor de la IMGB şi ICTB (întreprinderea de Confecţii şi Tricotaje Bucureşti) nu este menţionată în nici un comunicat sau discurs oficial. Numai agenţia Rompres, în comunicatul său de la 17.05, face referire la acest fapt ca la o intervenţie autonomă şi spontană a muncitorilor, dornici să se întâlnească cu reprezentanţii Ligii Studenţilor. Violenţele nu sunt evocate în mod deschis; nu este vorba decât de altercaţii:
„Apariţia lor în centrul capitalei a stârnit dezaprobarea unor cetăţeni aflaţi pe trotuare. Grupul de la IMGB s-a deplasat atunci prin strada Academiei, la Institutul de Arhitectură, încercând să se întâlnească cu reprezentanţii Ligii Studenţilor de aici, care, după părerea lor, ar fi sprijinit pe demonstranţii din Piaţa Universităţii. S-au produs, cu acest prilej, unele altercaţii. Apariţia poliţiei nu a adus liniştea în zonă. între timp, s-au format unele grupuri mai mari de tineri, se pare că mulţi dintre aceştia studenţi, îndeosebi de la Arhitectură, care, scandând lozinci anticomuniste, antiguvernamentale, au împrăştiat cele două grupuri de la IMGB şi ICTB, care, potrivit unor martori oculari, prin acţiunea lor mai mult ar fi «încălzit » atmosfera din zonă."
Să observăm, în această versiune a faptelor, felul în care începe să fie prezentată acţiunea poliţiei: ea îndeplineşte misiunea de menţinere a ordinii, separând grupurile, unul dintre ele, cel al muncitorilor, fiind apostrofat şi obligat să bată în retragere de către celălalt. începând din acest moment, atunci când va fi vorba de violenţe, poliţia, deci autorităţile, sunt şi vor rămâne totdeauna victime. Astfel, în numărul din 14 iunie, ziarul Adevărul va publica un reportaj scris în ajun, pe viu, în care este dramatizată agresiunea petrecută între orele 12.30 şi 14, a cărei victimă ar fi poliţia. Ziaristul întreabă pe un reprezentant al forţelor de ordine care declară că „peste 100 de poliţişti grav răniţi au fost internaţi în spital", la care se adaugă: „Un microbuz al poliţiei a fost incendiat de către «universitari»."
Afirmaţia contrazice nota din 16 iunie a Inspectoratului General al Poliţiei, conform căreia violenţele au început abia la ora 16.30, şi care, făcând bilanţul întregii zile, anunţă 64 de răniţi, din care 9 — spitalizaţi — aparţin forţelor de ordine angajate în Piaţa Universităţii.
De altfel, aceeaşi notă preciza: „Până la ora 16, poliţia a făcut baraj în jurul zonei, timp în care s-au făcut lucrări de salubrizare şi de marcaj al căilor de circulaţie şi totodată de reamenajare a terenului din faţa Teatrului Naţional."
Ziarul Azi din 16 iunie revine asupra acestui moment al zilei, insistând doar asupra „atitudinii paşnice a autorităţilor, în contrast cu limbajul obscen întrebuinţat de grupuri de indivizi, adesea cu înfăţişare îndoielnică, care încearcă să înfierbânte spiritele", ca şi asupra „reacţiilor altor cetăţeni faţă de încercările de instigare la violenţă".
Omisiunile, neclarităţile, contradicţiile din versiunea oficială traduc imposibilitatea autorităţilor de a face credibilă o relatare care trebuie să demonstreze că forţele de ordine sunt grav ameninţate (de aici victimele din rândul poliţiştilor) de către elemente hotărâte să provoace creşterea tensiunii (şi care vor fi etichetate chiar în seara respectivei zile drept „legionari") şi, totodată, să lase să se înţeleagă că faptele sau evenimentele nu sunt în nici un caz provocări puse la cale chiar de autorităţi.
Aşa se explică tăcerea aproape totală care învăluie sosirea muncitorilor de la IMGB şi prezentarea acestui episod de către Rompres, reluată de ziarele Azi şi Adevărul din 14 iunie, ca un eveniment oarecare, născut dintr-o iniţiativă spontană, cu totul de înţeles, fără îndoială, dar în cele din urmă nepotrivită.
„IMGB face ordine!"
O anchetă amănunţită efectuată de reporterul Ilie Stoian pentru săptămânalul independent Expres şi publicată în trei numere din luna august pune în evidenţă reaua-credinţă a autorităţilor: nu numai că muncitorii nu au venit din proprie iniţiativă, dar mobilizarea lor, iniţiata dimineaţa devreme de către conducerea întreprinderii, era prevăzută a fi mult mai amplă. In mod evident, această mobilizare — care are loc în condiţii ce amintesc foarte bine mobilizările de altădată — făcea parte dintr-un scenariu de care autorităţile nu puteau să nu fie informate.
Iată faptele relatate, de către salariaţii întreprinderii, ziaristului de la Expres:
„Ştiu, spune Marian Codescu, inginer, secretar al Sindicatului Liber Independent, că încă de dimineaţă conducerea a ţinut o şedinţă în care directorul general a anunţat intenţia de a organiza acţiunea. Aceasta s-a făcut prin intermediul şefilor de secţii şi al maiştrilor. Planul a fost pus în aplicare, astfel încât pe întreg teritoriul întreprinderii s-a creat o stare de agitaţie. Oamenii erau mobilizaţi, dar pe alei au apărut şi grupuri de persoane ce nu aparţineau IMGB-idui."
Acest lucru este confirmat şi de inginera Rodica Almaş:
„Trecând pe unul din drumurile de acces, am observat un grup de bărbaţi tineri, cam 30-40. Nu erau îmbrăcaţi în salopete şi discutau despre participarea lor sigură la o anume acţiune «Dunărea»./.../ Maiştrii şi şefii de echipă nu mai prididesc cu chemarea oamenilor de a forma detaşamente."
Femeia care era de serviciu la intrarea nr. 2 povesteşte:
„Nimeni nu ştia cu precizie ce se întâmplă. Eram îngrozită, sirena fabricii suna tot timpul." Adrian Rotariu, secretar al Sindicatului Democratic: „La noi, la sindicat, telefoanele sunau continuu. Oamenii ne întrebau dacă noi organizăm contramanifestaţia. întreaga conducere a sindicatului stătea în acest birou şi asista neputincioasă la ceea ce se pregătea."
Vasile Cernomoriţ, tehnician, lider al Sindicatului Democratic: „In jurul orei 9, s-au întrunit în şedinţă comună conducerile celor trei sindicate şi au elaborat un anunţ prin care făceam cunoscut salariaţilor IMGB faptul că organizaţiile sindicale nu sunt în nici un fel implicate în această acţiune şi că nu sunt de acord cu ea."
Adrian Rotariu: „La poarta întreprinderii erau adunaţi circa 5 000 de oameni aşteptând semnalul de plecare, împreună cu Ciprian Dimitriu, am fost la ei încercând să le explicăm că nu e bine ce fac. Acolo era şi directorul general, domnul Alexandru Ghinescu. I-am atras atenţia, şi dânsul ne-a replicat scurt: «Fac treaba asta pe barba mea. Imi asum responsabilitatea». A plecat cu muncitorii, în fruntea lor."
Pe la ora 10.30 coloana a pornit. în grupuri, muncitorii au luat metroul până în staţia Piaţa Unirii. Dar inima nu le dădea ghes. Poate că apelul sindicatelor nu a rămas fără ecou. Oricum, la ieşirea din metrou nu s-au mai putut regrupa decât vreo mie de muncitori. Pornesc spre Piaţa Universităţii strigând: „IMGB face ordine!" Câţiva dintre ei se pierd în continuare pe drum; când coloana ajunge, în jurul orei 11, ea nu mai număra, potrivit martorilor (vezi Dreptatea din 19 iunie), decât câteva sute, care scandau: „Iliescu, Iliescu!" Puţin numeroşi, dar violenţi, îi înjură pe demonstranţii adunaţi să protesteze împotriva acţiunii poliţiei, agresându-i, lovindu-i pe contestatari, imobilizându-i pe unii şi băgându-i în dubele poliţiei. Evident, poliţia, în loc să intervină, cum va pretinde Rompres, este complice la acţiunea „muncitorilor": cordonul de ordine se desface în faţa coloanei de la IMGB pentru a-i lăsa drum liber spre Institutul de Arhitectură. O altă mărturie vine să confirme că obiectivul era dinainte stabilit: încă de la orele 11, studenţii de la Arhitectură fuseseră preveniţi de un poliţist binevoitor că ar fi mai bine să se baricadeze în clădire pentru că muncitorii de la IMGB „vor veni să-i bată" (citat din revista 22, nr. 23 din 22 iunie). Şi toate acestea în timp ce, trebuie să amintim, niciunul din mediile oficiale de informare nu a făcut referire la atacul din zori al poliţiei asupra Institutului şi nici la greva care a urmat.
Potrivit mărturiei unui salariat de la IMGB, care a participat la acţiune, dar care nu a vrut să-şi dezvăluie numele ziaristului de la Expres, în acel moment mai au loc încă dezertări: „Ajunşi la Arhitectură, am băgat de seamă că pe mulţi din cei cu care părăsisem uzina nu-i mai vedeam. Apăruseră în schimb multe figuri noi. Atunci am plecat acasă."
Se ştie ce rol exploziv a avut această intervenţie a „muncitorilor" de la IMGB pentru declanşarea violenţelor.
Adrian Rotariu povesteşte reporterului de la Expres:
„Aflând de anunţul celor trei sindicate făcut cunoscut muncitorilor cu o zi înainte, pe data de 14 iunie, domnul director general a venit aici, în sediul sindicatului, însoţit de câţiva lucrători de la Secţia turbine şi a făcut scandal. Că de ce am scris foaia aia? Şi că de ce nu l-am ajutat. Discuţia s-a încins şi puţin a lipsit ca Ciprian Dimitriu şi Dan Pantazi /membri ai conducerii sindicatului/ să nu fie bătuţi de către aceştia. /.../Dispoziţia de a organiza această acţiune a venit de foarte sus şi a fost trimisă de către primarul Sectorului 4, domnul Sevastian Blejan, directorului general al întreprinderii noastre. Aceasta s-a efectuat printr-un intermediar care şi el, la rândul lui, a participat la acţiune. Ca dovadă că actul a fost pus la cale dinainte, stă şi faptul că acest intermediar, în dimineaţa aceea, nu a fost la serviciu (el fiind angajat al IMGB), ci s-a dus la Arhitectură direct de la Primăria Capitalei unde avea de rezolvat nişte treburi. Deci, el ştia dinainte ora la care toate acestea aveau să se petreacă." El adaugă că în acea dimineaţă, încă de la ora 6, aproximativ cincizeci de muncitori de la IMGB se aflau deja în Piaţa Universităţii, alături de muncitorii de la salubritate pentru a face curăţenie: „erau conduşi de un maistru de la Secţia de montaj". „Ce mă îngrijorează este că, acum câtva timp, la cei de la Sindicatul Liber Independent a venit un muncitor (nu-i pot da numele) şi le-a propus ca sub egida lor să se înfiinţeze o ligă muncitorească, ligă ce ar avea menirea ca în momente critice să acţioneze ca un fel de trupă de şoc. Ştiu că cei de la SLI au refuzat, dar se pare totuşi că această organizaţie a luat fiinţă în mod independent. Ar fi păcat, pentru că şi aşa, datorită unui grup restrâns de oameni, un întreg colectiv de aproape 46 000 de salariaţi este pe post de «Bau-Bau» al Bucureştiului."
Gradul de implicare a directorului general al întreprinderii, A. Ghinescu, în organizarea şi mobilizarea muncitorilor a fost prezentat apoi într-un mod oarecum diferit de către secretarul Sindicatului Liber Independent al uzinei. „Această acţiune nu a fost organizată de dl director, scrie acesta într-o scrisoare către Expres, ci el a explicat salariaţilor, prin şefii de secţie, că acei care doresc pot pleca la manifestaţia din Piaţa Universităţii." Totuşi, cel puţin pentru unul dintre participanţii la încăierare, tâmplar la IMGB, care a făcut o declaraţie ziarului Dreptatea, lucrurile sunt foarte clare: „Dl director ne-a adunat şi ne-a trimis la Universitate pentru a sprijini acţiunile poliţiei."
Continuându-şi ancheta, Expres va aduce la sfârşitul lunii august (nr. 32 al revistei) importante precizări, citând diferite mărturii pe care le rezumă astfel: „Da, funcţionarul Radu Anghel a fost unul dintre principalii organizatori ai acţiunilor, dar pe lângă el au mai fost destui, în primul rând, directorul adjunct, Virgil Teodoridis, care a desfăşurat în acele zile o «activitate» deosebit de febrilă /.../Apoi, fostul secretar PCR pe întreprindere, numitul Nicolae Badea, care în dimineaţa de 13 iunie alerga prin secţii strigând: «Cine nu vine cu mine, este împotriva tinerei democraţii! » Un «merit» deosebit în aceste activităţi au avut şi inginerul şef Chirilă, inginerul C. Cojocaru (şef al Biroului mecano-energetic), inginerul Viorel Badea (şeful Secţiei SIR), /.../ inginerul Daniel Dobrescu (la atelierul laboratorului de hidraulică)." După ce citează şi numele altor ingineri, martorii adaugă: „Ei au fost ajutaţi de 20 de foşti activişti ai PCR, angajaţi de directorul general, Alexandru Ghinescu, imediat după ce a fost ales în această funcţie."
Martorii comunică reporterului de la Expres că tocmai aceşti douăzeci de muncitori sunt foşti informatori ai securităţii, că ei au creat în întreprindere acea „ligă muncitorească", ce a avut iniţiativa mobilizării din 13 iunie. Tot martorii au relatat că aceşti douăzeci de activişti lucrează „în biroul foştilor securişti ai întreprinderii, coordonaţi în secret de directorul adjunct, Virgil Teodoridis". Intr-adevăr, biroul „şi-a găsit de câtva timp vechea utilitate. Ce s-a întâmplat? Imediat după revoluţie, în această încăpere au fost găsite, pe lângă anume «dosare», fel de fel de aparate sofisticate. Toate au fost preluate de către reprezentanţi ai armatei, dar anterior datei de 13 iunie, acest birou a fost zugrăvit din nou (nu de către meşterii IMGB-ului, ci de alţi «meşteri» aduşi din afară) şi «remobilat»."
Când menţionează aceste fapte, Expres nu mai citează numele martorilor. Se pare că aceşti „douăzeci de foşti activişti" sunt cei care i-au ameninţat pe primii interlocutori ai reporterului: „Imediat după plecarea acestuia din urmă (şi deci înainte de apariţia primului articol), martorii care au făcut declaraţii presei au început să fie ameninţaţi, tensiunea între muncitori a început să crească în mod artificial; se aşteptau chiar — în orice moment — la o intervenţie brutală de genul celei din 14 iunie — la care participase de altfel dl director general, Alexandru Ghinescu, în persoană. Cel mai vizat de această curioasă ligă este Adrian Rotariu, dar şi Vasile Cernomoriţ (liderul Sindicatului Democrat) şi inginerul Barta (vicepreşedinte al acestui sindicat)."
Dacă răspunderea conducerii IMGB şi a primarului Sectorului 4 din Bucureşti în ceea ce priveşte mobilizarea uzinei — în fapt a „ligii muncitoreşti" — pare să fie clar precizată, rămâne de lămurit chestiunea: de la ce „nivel" a pornit ordinul. Reiese, în orice caz, că la nivelul întreprinderii vechile angrenaje sunt puse din nou în funcţiune — şi în mod deosebit Securitatea.
va urma
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu