Agentia de detective nr.1 (XV)

Alexander McCall Smith

Domnul Charlie Gotso, licentiat 

Domnul Charlie Gotso o privi pe Mma Ramotswe. Respecta femeile grasane si chiar se însurase cu una în urma cu cinci ani. S-a dovedit a fi o femeie cicalitoare si certareata si, în cele din urma, a trimis-o sa stea la o ferma de lânga Lobatse, fara telefon si cu un drum impracticabil în anotimpul ploios. Se tot plânsese de amantele lui, artagoasa, galagioasa, dar, la urma urmei, la ce se astep­tase ? Chiar credea ca el, domnul Charlie Gotso, o sa se limiteze doar la o femeie, ca un functio-naras oarecare de la guvern? El, care avea atâtia bani si atâta influenta? Si o diploma de licenta, pe deasupra. Asta-i beleaua când te însori cu o femeie fara carte, care habar n-are de cercurile în care se învârte el. Fusese la Nairobi si Lusaka. Stia cum gândesc oamenii din aceste locuri. O femeie inteligenta, o femeie cu facultate, l-ar fi înteles; totusi, îsi aminti, femeia aia solida, din Lobatse, îi nascuse deja cinci copii si trebuia sa tina cont si de asta. Numai de nu l-ar fi sicanat atâta cu femeile celelalte.
 - Esti femeia trimisa de Matekoni?
Nu-i placu vocea lui. Era ca smirghelul si pro­nunta ultima silaba a cuvintelor lenes, de parca, la valoarea lui, nu se deranja sa vorbeasca clar. E dispretuitor, simti ea.  

Daca esti chiar atât de puternic, de ce sa te mai ostenesti sa comunici cum se cuvine cu inferiorii? Atâta timp cât înteleg ce vrei de la ei - asta-i important.
 - Domnul J.L.B. Matekoni m-a rugat sa-l ajut, Rra. Sunt detectiv particular.
Domnul Gotso o privi lung si pe buze îi miji un zâmbet.
 - Ti-am vazut sediul. Am vazut firma de la volanul masinii. O agentie de detectivi particulari pentru femei sau ceva de genul asta.
 - Nu-i doar pentru femei, Rra, preciza Mma Ramotswe. Suntem femei detectiv, dar lucram si pentru barbati. Domnul Patel, de exemplu, ne-a solicitat într-o chestiune.
Zâmbetul se largi.
 - Si crezi ca le puteti spune barbatilor ce au de facut?
 - Câteodata, da. Depinde, raspunse Mma Ramotswe calma. Câteodata barbatii sunt prea mândri ca sa ne asculte. Poti sa-i spui câte în luna si-n stele unui astfel de barbat, ca-i degeaba.

Ochii se-ngustara. Remarca era ambigua. Ar fi putut insinua ca el e un tip mândru sau se putea referi la alti barbati. Exista astfel de bar­bati, fireste...
 - In fine, reveni domnul Gotso la problema. Stii ca am pierdut ceva din masina. Matekoni spune ca ai putea sa afli cine m-a jefuit si sa-mi recuperezi obiectul, asa-i?
Mma Ramotswe înclina capul a încuviintare.
 - Deja am aflat, raspunse ea. Am aflat cine v-a spart masina. Niste baieti. Doar niste simpli baieti.
Domnul Gotso ridica din sprânceana.
 - Si care-s numele lor ? Spune-mi cine sunt.
 - Nu pot face asta, refuza Mma Ramotswe.
 - Vreau sa-i ciufulesc putin. O sa-mi spui cine sunt.
Mma Ramotswe se uita în ochii domnului Gotso. O clipa nici unul nu spuse nimic. Apoi vorbi ea:
 - Le-am promis ca nu le dezvalui numele daca-mi dau ce-au furat. Am facut un târg cu ei.

In timp ce vorbea privi de jur împrejur în biroul domnului Gotso. Era situat chiar în spatele mall-ului, pe o straduta laturalnica, si avea o firma albastra, mare, pe care scria: CONCER­NUL GOTSO. În interior, camera era mobilata simplu si, daca n-ar fi fost fotografiile de pe pereti, cu greu ti-ai fi putut da seama ca te afli în biroul unui om influent. Dar fotografiile spuneau totul: Domnul Gotso cu Moeshoeshoe, regele tinutului Basotho; Domnul Gotso cu Hastings Banda; Domnul Gotso cu Sobhuza al Il-lea. Iata un barbat a carui putere se extindea dincolo de granitele tarii.
 - Ai facut o promisiune în numele meu?
 - Da, am facut! A fost singura modalitate de a recupera obiectul.
Domnul Gotso paru sa reflecteze o clipa; Mma Ramotswe se uita la una dintre fotografii mai de-aproape. Domnul Gotso înmâna un cec pentru o cauza buna si toata lumea era zâmbitoare; „Cec gras oferit în scopuri caritabile", spunea subtitlul decupat dintr-un ziar.
 - Foarte bine, se hotarî el. Presupun ca nu puteai actiona altfel. Si-acum, unde-mi e obiectul ?
Mma Ramotswe se cauta în geanta si scoase saculetul din piele.
 - Asta mi-au dat.
II puse pe masa, iar el se întinse si-l lua.
 - Fireste, nu este al meu. Obiectul apartine unuia dintre oamenii mei. L-am recuperat pentru el. Habar n-am ce-i în saculet.
 - Muti, Rra. Leacuri facute de vraci. Privirea domnului Gotso o împunse asemeni unui pumnal.
 - Ei, na ? Vreo prostioara de amuleta pentru superstitiosi ?
Mma Ramotswe scutura din cap.
 - Nu, n-as crede. Cred ca-i vorba de o chestie puternica de tot. Si mai cred ca a costat o groaza de bani.
 - Puternica, zici?
Când vorbi capul îi ramase nemiscat. Doar buzele i se miscara când din gura i se prelinsera cuvintele neterminate.
 - Da. Nu-i rau deloc. Ce n-as da sa am si eu asa ceva. Dar nu stiu de unde sa fac rost.
Domnul Gotso facu o miscare imperceptibila, iar ochii îi alunecara pe chipul lui Mma Ramotswe.
 - Poate te ajut eu, Mma.
Ea îsi facu un calcul mintal rapid, apoi ras­punse :
 - As vrea sa ma ajutati. În schimb, poate va pot ajuta si eu cumva.
El lua o tigara dintr-o caseta de pe birou si tocmai dadea s-o aprinda. Din nou, capul îi ra­mase nemiscat.
 - Cum ma poti ajuta tu, Mma ? Crezi ca sunt un barbat însingurat?
 - Nu sunteti însingurat. Am auzit ca aveti multe prietene. N-aveti nevoie de înca una.
 - În mod sigur, eu sunt cel care poate aprecia asta cel mai bine.
 - Nu, cred ca sunteti genul de barbat caruia îi place sa stie tot ce misca. Aveti nevoie de infor­matii ca sa fiti puternic. Si dumneavoastra aveti nevoie de muti, nu-i asa?
Scoase tigara din gura si o depuse într-o scru­miera mare de sticla:
 - Ar trebui sa fii atenta cu afirmatiile de genul asta, o preveni el. De data asta cuvintele fura clar articulate; putea sa vorbeasca limpede atunci când voia. Cei care-i acuza pe altii de vrajitorie se poate întâmpla sa regrete aceste acuzatii. Sa le regrete cu adevarat. 
 - Dar eu, una, nu va acuz de nimic. Doar V-am spus ca nici mie nu mi-ar prinde rau asa teva, nu? Ceea ce voiam sa zic este ca sunteti un barbat care ar trebui sa stie ce se-ntâmpla în orasul asta. Pot sa-ti scape anumite lucruri daca ai urechile înfundate cu ceara.
El îsi lua din nou tigara si trase din ea.
 - Si tu poti sa-mi furnizezi informatii ? Mma Ramotswe încuviinta dând din cap.
 - În meseria mea auzi tot felul de lucruri interesante. De exemplu, v-as putea spune câte ceva despre barbatul acela care vrea sa-si des­chida un magazin chiar lânga magazinul dumnea­voastra din mall. II cunoasteti? N-ati vrea sa aflati cu ce s-a ocupat înainte de-a se muta în Gaborone? îmi închipui ca n-ar vrea sa se afle asa ceva despre el.

Domnul Gotso deschise gura si culese o buca­tica de tutun dintre dinti.
 - Esti o femeie foarte interesanta, Mma Ramotswe. Cred ca înteleg unde bati. Daca tu îmi dezvalui ce ma intereseaza, eu îti dau numele vraciului. Ce zici?
Mma Ramotswe plescai din limba aprobator.
 - Foarte bine. O sa aflu de la omul asta ceva ce ma va ajuta sa obtin informatii si mai pre­tioase. Si, daca mai aud ceva, ei bine, o sa va anunt bucuroasa.
 - Esti o femeie foarte de treaba, spuse dom­nul Gotso luând o bucata de hârtie. O sa-ti fac o schita. Vraciul asta locuieste în plina savana, nu departe de Molepolole. E complicat sa ajungi acolo, dar o sa-ti explic pe unde s-o iei. Apropo, te previn ca nu-i deloc ieftin. Dar, daca-i spui ca esti o cunostinta de-a domnului Charlie Gotso, o sa-ti faca o reducere de douazeci la suta. Ceea ce nu-i deloc rau, nu-i asa?

Chestiuni medicale 

Facuse rost de informatia dorita. Avea harta care o ducea la ucigas si avea sa-l gaseasca. Dar, între timp, avea de condus o agentie de detective si cazuri pe care trebuia sa le rezolve - inclusiv cazul în care erau implicati un alt fel de doctor si un spital.

Mma Ramotswe nu se dadea în vânt dupa spitale; detesta mirosul lor; se cutremura la ve­derea pacientilor asezati pe banci la soare, tacuti în suferinta lor; pijamalele de zi pe care le purtau cei bolnavi de TBC o deprimau în modul cel mai sincer. Spitalele erau pentru ea un memento mori din caramizi si mortar; o aluzie morbida la sfârsitul inevitabil care ne paste pe toti, dar pe care-l ignoram, preocupati fiind de treburile zilnice.

Doctorii erau, însa, cu totul altceva, au impre-Bionat-o dintotdeauna. Le admira, în primul rând, discretia. Era reconfortant sa stii ca le poti spune orice si, asemenea preotilor, ei vor lua cu Bine secretul în mormânt. Asa ceva nu întâlnesti la avocati, care sunt cu totii laudarosi din fire, gata oricând sa râda pe seama unui client si, daca sta sa se gândeasca bine, nici contabilii nu erau mai discreti si bateau toba în legatura cu cine câstiga cât. În ceea ce-i priveste, însa, pe doctori, poti încerca pâna la sfântul asteapta sa scoti ceva de la ei, caci ei, inevitabil, îsi pun lacat la gura.

Si asa si trebuie sa fie, îsi spunea Mma Ramotswe. Nu mi-ar placea sa afle cineva despre... Dar, de fapt, ce are de ascuns? îsi stoarse creierii. Greutatea ei în nici un caz nu putea fi considerata o chestiune confidentiala si, oricum, era mândra ca-i o africana trupesa, asa cum o cere traditia, si nu una dintre creaturile alea oribile, slabe târ, din reclame. Apoi, mai sunt bataturile... ei bine, pe astea le vede toata lumea, mai mult sau mai putin, când poarta sandale. Sincer, n-are nimic de ascuns.

Totusi, constipatia e o cu totul alta mâncare de peste. Ar fi absolut groaznic daca ar afla toata lumea ca are astfel de probleme. Tare rau îi pare de oamenii care sufera de constipatie si stia ca sunt multi. Probabil sunt îndeajuns de multi pentru a forma un partid politic - cu sanse reale de a ajunge la guvernare - dar ce ar face un astfel de partid daca ar fi la putere? Nimic, îsi raspunse tot ea. Poate ca ar încerca sa scoata constipatia în afara legii, însa ar esua.

Se opri din visare si reveni la cazul de fata. Vechiul ei prieten, doctorul Maketsi, o sunase de la spital si o întrebase daca poate sa treaca pe la biroul ei diseara, în drum spre casa. Accepta bucuroasa; erau amândoi de fel din Mochudi si, desi el era cu zece ani mai în vârsta, se simtea extrem de apropiata de el. În concluzie, îsi contramanda programarea la coafor, ramase la birou si îsi facu de lucru cu niste hârtoage plicti­sitoare pâna când auzi vocea familiara a docto­rului Maketsi strigând „Cioc! Cioc!", urmata de intrarea lui în birou.

Pentru început, facura un schimb de noutati despre familiile lor, la o cana de ceai de rooibos, reflectând asupra transformarilor suferite de Mochudi fata de cum arata în copilaria lor. Întreba de matusa doctorului Maketsi, o profe­soara la pensie, pe care înca o mai cauta jumatate de sat pentru tot felul de sfaturi. E înca în putere, îi povesti el, si i s-a propus sa candideze pentru un loc în parlament, propunere pe care ea o cânta­rea cu toata seriozitatea.
 - Avem nevoie de mai multe femei în viata politica, spuse doctorul Maketsi. Spre deosebire de barbati, femeile sunt foarte practice.
Mma Ramotswe îl aproba din toata inima.
 - Daca ar fi mai multe femei la putere, n-ar mai fi atâtea razboaie, comenta ea. Femeile nu suporta bataliile astea. Noi stim ce înseamna razboiul - trupuri schilodite si mame îndoliate.
Doctorul Maketsi ramase gânditor. Îsi amin­tise de doamna Ghandi, care a purtat un razboi, si de doamna Golda Meir, care a dus si ea un razboi, si mai era...
 - Cel mai adesea, recunoscu el. Femeile sunt cel mai adesea delicate, dar pot fi si dure la nevoie.
Doctorul Maketsi dorea sa schimbe subiectul acum, fiindca îi era teama ca Mma Ramotswe ar putea sa-l întrebe daca stie sa gateasca si nu-si dorea o reeditare a conversatiei pe care o avusese cu o tânara care tocmai se întorsese în tara dupa un an de sedere în Statele Unite. Ii spusese sfida­toare, de parca diferenta de vârsta dintre ei nu avea nici o importanta: „Daca manânci, trebuie sa si gatesti. Scurt pe doi!" Ideile astea vin din America si, probabil, teoretic, sunt bune. Dar sunt, oare, americanii mai fericiti ? Gândirea asta progresista trebuie sa aiba, desigur, o limita. Auzise recent ca exista barbati pe care sotiile îi obliga sa schimbe scutecele copiilor Se cutre­mura la acest gând. Africa nu e pregatita pentru asa ceva, cugeta el. Unele dintre vechile obiceiuri africane sunt cât se poate de potrivite si co­mode... daca esti barbat. Si, bineînteles, doctorul Maketsi era barbat.
 - Ei, dar astea-s chestiuni majore, spuse el jovial. Daca vorbim despre dovleci, asta nu-i face sa creasca.
Asta era o vorba de-a soacra-sii si, desi nu era mai niciodata de acord cu spusele ei, se trezea citând-o adesea.

Mma RamotsMre râse.
 - De ce-ai venit sa ma vezi ? întreba ea. Vrei sa-ti gasesc o noua nevasta?
Doctorul Maketsi plescai dezaprobator.
 - Am venit pentru o problema grava, spuse el. Nu pentru un fleac de sfat legat de neveste.
Mma Ramotswe îl asculta cum îi explica cât e de delicata problema lui, iar ea-l asigura ca, ai­doma lui, crede în confidentialitate.
 - Nici macar secretara mea n-o sa afle ce-ai sa-mi spui, îl linisti ea.
 - Foarte bine, aproba doctorul Maketsi. Deoarece, daca ma însel în privinta asta si daca ajunge la urechile cuiva, o sa fiu pus într-o mare încurcatura - ca, de altfel, tot spitalul. Nu vreau sa intru în vizorul ministrului.
 - Înteleg, zise Mma Ramotsvse.
Ii stârnise interesul si era nerabdatoare sa auda ce anume îl tulbura pe prietenul ei. 

Avusese parte de câteva cazuri plicticoase în ultimul timp, inclusiv de unul de-a dreptul degradant, în care trebuise sa gaseasca câinele pierdut al unui boga­tas. Un câine! Singura femeie detectiv din tara n-ar trebui sa se înjoseasca pâna într-atât, iar Mma Ramotswe n-ar fi acceptat acest caz daca n-ar fi avut nevoie de bani. Motorul dubitei albe avea un zgomot ciudat si domnul J.L.B. Matekoni, chemat de urgenta sa constate care-i problema, îi daduse vestea, cât putuse el de amabil, ca o s-o coste mult. Si ce javra împutita se dovedise a fi; când, în cele din urma, îi daduse de urma în timp ce era târât, legat cu sfoara, de gasca de pri­chindei care-l furase, câinele îsi rasplatise elibe-ratoarea muscând-o de glezna.
 - Ma îngrijoreaza unul dintre tinerii nostri doctori, începu doctorul Maketsi. Este vorba despre doctorul Komoti. E nigerian.
 - Înteleg.
 - Stiu ca sunt unii care-i privesc cu neîncre­dere pe nigerieni, zise doctorul Maketsi.
 - Cred ca exista si din acestia, replica Mma Ramotswe, surprinzând privirea doctorului si lasa rapid ochii în pamânt, aproape vinovata.
Doctorul Maketsi bau si ultima înghititura din ceaiul de rooibos si puse cana pe masa.
- Hai sa-ti povestesc despre doctorul Komoti, relua el. Sa începem cu ziua când s-a prezentat la interviu. Eu am fost cel desemnat sa i-l ia, de fapt, trebuie sa recunosc ca a fost o simpla for­malitate. Duceam lipsa de personal pe-atunci si aveam nevoie de cineva care sa ne dea o mâna de ajutor la urgente. Stii, nu prea aveam de unde alege. Oricum, avea un CV rezonabil si mai adu­sese cu el si niste referinte. Lucrase câtiva ani la Nairobi, am sunat la spitalul acela si oamenii mi-au confirmat ca au fost multumiti de el, asa ca l-am angajat. A început sa lucreze acum sase luni. La urgenta a avut de lucru, nu gluma. Pro­babil stii cum e. Accidente de masina, batai, chestiile obisnuite din fiecare seara de vineri. Bineînteles, cel mai adesea ne confruntam doar cu rani usoare, hemoragii ce se cer oprite, din când în când câte o resuscitare - chestii de-astea. Totul parea sa mearga bine, dar, la trei sapta­mâni dupa ce l-am angajat, medicul specialist a venit sa stea de vorba cu mine. Mi-a zis ca are impresia ca noul doctor e cam neîndemânatic si unele dintre operatiile pe care le face sunt de mântuiala. De exemplu, a cusut câteva rani foarte urât si suturile au trebuit refacute.

În alte situatii, însa, a fost chiar foarte bun. De exemplu, acum câteva saptamâni s-a internat o femeie cu pneumotorax. Asta-i o chestie destul de grava. În spatiul pleural patrunde aer, iar plamânul se zdrentuieste, ajunge ca un balon spart. Daca se întâmpla asa ceva, trebuie sa scoti de urgenta aerul afara, pentru ca plamânul sa se poata di­lata. Asta-i o operatiune destul de delicata pentru un doctor neexperimentat. Trebuie sa stii exact unde sa montezi tubul de dren. Daca gresesti, poti sa perforezi inima sau se-ntâmplâ cine stie ce altceva. Daca nu reactionezi imediat, pacientul îsi poate pierde viata. Acum câtiva ani era sa pierd eu însumi un pacient din cauza asta. Chiar am prins frica de treaba asta. Doctorul Komoti, însa, s-a dovedit a fi foarte priceput la asta si, fara nici o îndoiala, a salvat viata femeii. Medicul specialist a aparut spre sfârsitul operatiunii si l-a lasat sa termine singur. Mi-a povestit ca a fost impresionat de prestatia lui. În acelasi timp, însa, e vorba de acelasi doctor care, cu o zi înainte, n-a diagnosticat corect un caz evident de splina marita.
 - E inconsecvent ?
 - Exact, replica doctorul Maketsi. O zi este exceptional, iar în ziua urmatoare poate sa ucida un pacient ghinionist.
Mma Ramotswe cântari situatia un moment si îsi aminti de un articol din The Star.
 - Am citit zilele trecute despre un chirurg impostor din Johannesburg, îi povesti ea. A prac­ticat medicina aproape zece ani si nimeni n-a stiut ca n-are nici o calificare. Apoi, cineva a dat 'din întâmplare peste o informatie si l-au de­mascat.
 - Fenomenal, exclama doctorul Maketsi. Din când în când mai ies Ia iveala astfel de cazuri. Adesea, indivizii astia scapa fara sa fie prinsi, câteodata, ani la rând.
 - I-ai verificat diplomele ? se interesa Mma Ramotswe. E usor sa falsifici documente în ziua de azi, cu fotocopiatoarele si imprimantele laser -oricine poate s-o faca. Poate ca nici nu-i doctor.
Poate a fost portar la spital sau ceva de genul asta.
Doctorul Maketsi scutura din cap.
 - Am facut cercetari, îi raspunse. L-am veri­ficat la Facultatea de Medicina din Nigeria - am dat lupte grele, te asigur - si am luat legatura cu Consiliul Medicilor din Marea Britanie, unde a lucrat ca rezident doi ani. Am obtinut pâna si o fotografie de-a lui de la Nairobi si este vorba de aceeasi persoana. Deci sunt destul de sigur ca-i exact cine sustine c-ar fi.
 - Si nu poti sa-l supui unui test? întreba Mma Ramotswe. Nu poti sa afli cât de multe stie despre medicina, pur si simplu, punându-i câteva întrebari încuietoare?
Doctorul Maketsi zâmbi.
 - Am facut deja asta. Am profitat de câteva cazuri mai dificile si i-am cerut parerea. Prima oara s-a descurcat bine, mi-a dat un raspuns destul de bun. Evident, stia despre ce vorbeste. Dar, într-o alta situatie, mi s-a parut nesigur. Mi-a spus ca vrea sa se mai gândeasca. Asta m-a iritat si i-am amintit despre cazul pe care-l discu­taseram mai devreme. L-am luat pe nepregatite si doar a mormait ceva neinteligibil, de parca ar fi uitat ce mi-a spus în urma cu doar trei zile.

Mma Ramotswe se uita în tavan. Stia ce în­seamna sa uiti. Bietul ei tatic devenise uituc spre sfârsit si, uneori, nu-si mai amintea nici de ea. Asta era de înteles la un om batrân, dar nu si la un doctor tânar. Doar daca nu era bolnav, fireste, caz în care boala i-ar fi afectat memoria.
 - Nu-i nimic în neregula cu el din punct de vedere mintal, afirma doctorul Maketsi, de parca i-ar fi ghicit gândurile. Cel putin, din câte-mi dau eu seama. Nu-i un caz de dementa presenila sau ceva de genul asta. Mie mi-e teama de droguri. Cred ca-i posibil sa fie dependent de droguri si, în jumatate din timpul în care trateaza pacienti, el, de fapt, nu-i acolo.

Doctorul Maketsi facu o pauza. Aruncase bomba si acum se lasase pe spate, de parca ar fi fost redus la tacere de implicatiile afirmatiei pe care tocmai o facuse. Asta era la fel de grav ca si cum i-ar fi permis unui doctor sa profeseze fara a avea calificarea necesara. Daca ministrul ar afla ca un doctor trateaza pacienti în spital în timp ce-i drogat, l-ar lua la întrebari pe cel care l-a angajat.
Chiar îsi imagina interogatoriul:
 - Cum asa, doctore Maketsi, nu ti-ai dat seama din comportamentul lui ca omul asta-i drogat? Cu siguranta, voi, medicii, ar trebui sa fiti în stare sa dibuiti astfel de cazuri. Daca eu vad cu ochiul liber când ma plimb pe strada ca cineva a fumat dagga14, atunci, fara îndoiala, un doctor ar trebui sa-si dea seama imediat cum sta treaba. Sau doar eu am falsa impresie ca voi, medicii, aveti un spirit de observatie mai dez­voltat decât în realitate?...
 - Înteleg de ce esti îngrijorat, spuse Mma Ramotswe. Dar nu vad cu ce te-as putea ajuta. Nu prea am avut de-a face cu lumea traficantilor. De fapt, asta-i treaba politiei.
Doctorul Maketsi dadu din mâna a lehamite.
 - Nu-mi vorbi mie de politie, exclama el. Nu-s în stare sa-si tina gura închisa. Daca ma duc la ei cu problema asta, ar trata-o ca pe un caz clar de consum de droguri. S-ar napusti sa-i perche­zitioneze casa si cineva s-ar apuca sa tranca­neasca. In scurt timp ar afla tot orasul ca-i dependent de droguri.
Facu o pauza, sa se asigure ca Mma Ramotswe pricepe si ea subtilitatea dilemei lui, apoi continua:
 - Si daca nu-i dependent? Si daca n-am drep­tate ? Atunci i-as distruge reputatia fara motiv. O fi. el incompetent din când în când, dar asta nu-i un motiv sa-l desfiintez.
 - Dar daca descoperim ca ia droguri? întreba Mma Ramotswe. Nu stiu cum am putea face asta, dar ce faci pe urma? îl concediezi?
Doctorul scutura din cap hotarât.
 - Noi nu asa percepem chestiunea drogurilor. Nu-i o chestiune de bine si rau. As trata-o ca pe o problema medicala si as încerca sa-l ajut. As încerca sa rezolv problema cumva.
 - Dar nu poti sa „rezolvi" ceva cu oamenii astia, îl contrazise Mma Ramotswe. Sa fumezi dagga e una, dar sa iei pastile sau te miri ce e cu totul altceva. Arata-mi tu mie un dependent de droguri care a fost readus pe calea cea buna. Macar unul. Ma rog, poate exista, dar eu n-am vazut vreunul.

Doctorul Maketsi ridica din umeri.
- Stiu ca sunt niste indivizi vicleni, recunoscu el. Dar unii chiar se lasa. As putea sa-ti arat niste statistici.
 - Ei, poate da, poate nu, facu Mma Ramotswe sceptica. Întrebarea este: cu ce te pot ajuta?
 - Afla una-alta despre el, raspunse doctorul Maketsi. Urmareste-l câteva zile. Afla daca are legaturi cu mafia drogurilor. Daca da, afla daca se ocupa si de comercializarea lor. Fiindca asta ar fi o cu totul alta problema. Controlam la sânge distribuirea medicamentelor din spital, dar câteodata unele se mai pierd. Ultimul lucru de care am avea nevoie e un doctor care sa le vânda drogatilor medicamentele spitalului. Nu putem sa toleram asa ceva.
 - Si-atunci, l-ai pune pe liber? îl provoca Mma Ramotswe. N-ai mai încerca sa-l ajuti?
Doctorul Maketsi râse.
 - L-am da afara pentru totdeauna.
 - Foarte bine, îl aproba Mma Ramotswe. Acum sa discutam despre onorariul meu.
Doctorului Maketsi îi cazu fata.
 - De-asta ma temeam. E o chestiune atât de delicata, n-as putea pune spitalul sa plateasca.
Mma Ramotswe dadu din cap a încuviintare.
 - Te-ai gândit ca, în calitate de vechi prieten...
 - Da, sopti doctorul Maketsi. Am crezut ca, în calitate de veche prietena, o sa-ti amintesti ca atunci când tatal tau era în faza terminala...
Mma Ramotswe îsi aminti. Doctorul Maketsi venise seara de seara, fara nici o exceptie, vreme de trei saptamâni si în final aranjase ca taticul ei sa fie internat într-o rezerva de la spital, pe gratis.
 - Îmi amintesc foarte bine, îl întrerupse ea. Am pomenit de onorariu doar ca sa-ti spun ca nici nu poate fi vorba de-asa ceva.
Avea toate informatiile necesare pentru a începe investigatiile în cazul doctorului Komoti. Avea adresa lui din Kaunda Way; avea o fotografie de la doctorul Maketsi; si avea numarul de înma­triculare al break-ului verde pe care-l conducea. I se daduse si numarul lui de telefon si numarul casutei postale, desi nu-si putea imagina la ce i-ar folosi. Tot ce trebuia sa faca era sa înceapa supravegherea doctorului Komoti si sa afle cât de multe putea în cel mai scurt timp.

Îndatoritor, doctorul Maketsi îi oferise si o copie dupa programarea garzilor lui la urgente pe urmatoarele patru luni. Asta însemna ca Mma Ramotswe avea sa stie exact când ar trebui el sa plece de la spital ca sa se întoarca acasa si, de asemenea, când o sa fie în tura de noapte. Asta o va scuti de multa pierdere de timp si chin, cu statul si asteptatul în strada în dubita ei alba. Se apuca de treaba dupa doua zile. Era la post când doctorul Komoti iesi din parcarea perso­nalului medical în dupa-amiaza aceea si-l urmari discret prin oras, parcând la câteva masini mai departe de el si asteptând câteva minute bune pâna sa iasa din dubita. El îsi facu cumparaturile din doua-trei magazine, lua un ziar de la Casa Cartii. Apoi se întoarse la masina, se duse direct acasa si ramase acolo - nevinovat, presupuse ea -pâna când luminile se stinsera în jurul orei zece. Era o treaba plicticoasa sa stea în dubita alba, dar Mma Ramotswe era obisnuita; în plus, de îndata ce accepta un caz, nu mai era loc de-ntors. Ar fi stat în dubita si o luna, ba chiar mai mult, daca doctorul Maketsi i-ar fi cerut asta; macar cu atâta sa-l rasplateasca pentru tot ce facuse pentru taticul ei.

În seara aceea nu se întâmpla nimic; în seara urmatoare, la fel. Mma Ramotswe începuse sa se întrebe daca o sa apara vreo schimbare în pro­gramul zilnic al doctorului Komoti când, brusc, lucrurile chiar se schimbara. Era vineri dupa-amia-za si Mma Ramotswe era pregatita sa-l urma­reasca pâna acasa. Doctorul pleca din spital cu o mica întârziere, dar, în cele din urma, iesi pe usa de la urgente cu stetoscopul vârât în buzunarul halatului alb si urca în masina.


va urma