Constantin George
Am
rătăcit prin albe seraiuri
Şi
le numesc din amintire
Schematice
jocuri şi palide cercuri
Incolăcind
pământul.
Deseori
am urmat calea vechilor morţi
Cu
ruşine, cu încredere, cu disperare.
Este
un gest, o sintagmă aurită,
O
poartă care răzbună trecerea.
Tu
ai rămas.
Peste
câmpii rumegă trenuri clipita
Mă
ascund în mine
Urmărind
teatrul şi mascarada,
Cortina
ce cade
Acoperind
inima, singura, moartea!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu