Luiza-Adriana
Grama
Priveşti
în zare trist, dar fără teamă,
Şi
glasu-ţi cald începe a-mi şopti
Poemul
scris cu dor ce tainic cheamă,
Zăpezile
din Muntele Fuji.
Ştiu
şi ascult tăcută, înfiorată,
Din
câţi sunt vii doar noi suntem aleşi
Să
plângem prin poeme viaţa toată
Ca-n
zorii zilei, floarea de cireş.
Sub
vraja noastră cerul nu mai ninge
De
aripă te ţin şi simt cum zbori,
Când
ştiu că-n noi mereu iubirea-nvinge
Mă
pierd zâmbind prin stoluri de cocori.
Şi
fiecare poartă câte-o veste,
Visul
cel alb îl scriu, iar tu de-ai vrea
Să
numeri cu răbdare file-n care
În
origami-nchid dorinţa mea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu