Poetul din flori

Ovidiu Vasile

Sunt veşnicul poet din flori

Şi veşnicul poet din rugă,

Propriul stăpân şi uneori

Neînsemnat fecior de slugă.

Nu sunt ca alţii mari poeţi

Născuţi din mame consacrate

Şi îndrumaţi spre fade vieţi

De taţi fără paternitate.

O clipă mi-am trăit-o în fugă

Şi ca băiat de cartier,

Căci visul fiului de slugă

Nu-i mereu cel de-a fi boier.

Am fost al patriei miner,

Mi-am rupt spinarea la lopată,

Fecior de slugă şi boier,

Ţăran şi proletar şi tată.

În fabrici şi uzine-am fost,

Ştiu ce e strungul şi ce-i coasa

Şi mi-am găsit al vieţii rost,

Onorul, patria şi casa.

Am fost o clipă nebuloasă

Refren al viselor ce mor,

Mai am amprentele pe coasă

Şi bătături ce încă dor.

O doamnă bună şi frumoasă

Mi-a zis poet din flori de dor

Într-o frumoasă după masă

Şi-am renăscut simţind că mor.

De-atuncea sunt poet din flori

Şi cresc la umbre de madone,

Propriul stăpân şi uneori

Plutesc pe marea de sodome.

Prin ape tulburi şi-agitate

Ca o tornadă de petale,

Dintr-un perpetuum agale

Asimilez eternitate.