I se spunea Machiavelli (XXVII)

Stefan Andrei in dialog cu Lavinia Betea

AFACERI SECRETE DE PARTID SI DE STAT !

Ajutoarele României peste hotare


Lavinia Betea:
Stiu că, în consens cu ideologia internaţionalei proletare, noi am fost desemnaţi să-i sprijinim pe comuniştii greci. Cum anume s-a făcut înţelegerea aceasta?

Stefan Andrei:
Problema este mai complicată. După discuţiile multe ce le-am avut eu de-a lungul timpului cu Harriman, susţin că înţelegerea aceea din septembrie 1944 dintre Churchill (1) şi Stalin n-a avut nicio valoare (2). Ce înseamnă 50/50 la sută control într-o ţară? Asupra guvernului, asupra teritoriului, asupra politicii internaţionale?! Djilas (3) scrie că Stalin a precizat că războiul e de un fel deosebit. Până unde ajungi cu baioneta armatei, până acolo îţi impui sistemul social-politic. Ceea ce scrie Djilas că ar fi spus Stalin s-a întâmplat în practică. Până unde au intrat trupele sovietice - cu excepţia Austriei şi a Azerbaidjanului iranian de unde s-au retras. Din discuţiile mele cu mai mulţi conducători sovietici, inclusiv cu Gromîko, militarii au fost aceia care l-au povăţuit pe Stalin să se oprească. Obsesia sovieticilor a fost să ajungă la Berlin. „La Berlin, la Berlin“ a fost cuvântul de ordine. De aceea, sovieticii n-au coborât nici în Iugoslavia, spre sud. Nu i-a interesat nici Viena, ci drumul spre Berlin. Iar în Grecia, Jukov (4) şi ceilalţi generali au spus că nu intră pentru că nu sunt pregătiţi pentru lupte de munte.

Lavinia Betea:
Nu pentru că exista un „acord al procentajelor".

Stefan Andrei:
Nu. Sovieticii se temeau că, dacă vor coborî în sud şi vor fi atacaţi în nord, pe mare, îi vor izola acolo. De aceea au evitat Grecia. Şi vezi că au ocolit Grecia, iar în Munţii Tatra i-au băgat mai ales pe români. In această situaţie, Stalin a recomandat comuniştilor greci să înceteze războiul. Şi le-a promis foştilor partizani că-i va salva peste hotare. A fost desemnată România, în primul rând, dar şi Bulgaria. Aici au fost trimişi partizanii din timpul războiului. Au fost trimişi şi în Ungaria, dar nu mulţi. De exemplu, ultimul secretar general al Partidului, Koligiannis (5), a fost în Ungaria. Am stat cu el de vorbă şi cu Partsalidis (6), care a semnat înţelegerea de la Varhiza pentru terminarea războiului (7).
El se întâlnise înainte cu conducători sovietici.

Lavinia Betea:
Câţi au venit în România?

Stefan Andrei:
Nu pot să spun precis. Cred că vreo 20.000. Cu familiile lor cu tot. S-a făcut un cartier lângă Piteşti, au fost duşi mulţi în Moldova şi mulţi au rămas în Bucureşti. Au fost angajaţi în producţie. Unii au devenit studenţi. Eu am avut doi colegi greci în institut. Conducerea comuniştilor greci, generalul Markos, comandantul trupelor, şi Zahariadis, secretarul general al partidului, împreună cu un grup de conducători au fost duşi în Uniunea Sovietică. Au cerut să fie aduşi, să fie şi ei transferaţi în România. După ce murise Stalin, bineînţeles. Şi noi le-am spus: „Suntem de acord, dacă acceptă sovieticii. Nu vă putem aduce şi primi ilegal“. „Nici nu putem să venim ilegal, au zis ei. Pentru că trăim în Siberia - mergi până la un punct cu trenul, iar de acolo, cu elicopterul. In pădurile din taiga ne mănâncă animalele. Avem şi pază. Primim mâncare aruncată din elicoptere. Şi suntem complet izolaţi“.

Lavinia Betea:
Cât au stat aici?

Stefan Andrei:
Au plecat pe timpul lui Papandreu (8), după doborârea regimului coloneilor (9). A apărut atunci o altă problemă, deoarece grecii ne-au cerut să dăm pensii pentru cei care au muncit în România.

Lavinia Betea:
S-au dat?

Stefan Andrei:
Nu, atunci nu le-am dat. Dar nu ştiu ce s-a întâmplat după 22 decembrie.

Lavinia Betea:
N-a costat mult povestea aceasta, probabil, dacă grecii au muncit.

Stefan Andrei:
Au muncit, în general.

Lavinia Betea:
A urmat valul de sârbi emigraţi din „Iugoslavia titoistă" în „România stalinistă". Aici, unii au ajuns în închisori, condamnaţi ca spioni, alţii în poziţii înalte...

Stefan Andrei:
Nu prea înalte. Dintre ei, Popovici a ajuns membru al CC al UTM. Acela care după ’90 a fost implicat în faptul că CEC a susţinut FNI. Popovici era preşedintele CEC. Despre sârbi ştiu puţin.

Lavinia Betea:
Dar despre comuniştii spanioli?

Stefan Andrei:
Spaniolii aveau o grupă căreia România i-a pus la dispoziţie un post de radio la Săftica. Se numea Spania Liberă. Coordona secţia aceea Hortensia Roman (10), mama lui Petre Roman. Şi era condusă de Mendezona, membru al Biroului Politic al Partidului Comunist din Spania. Veniseră prin anii 1950. A fost, de asemenea, o grupă, care transmitea în portugheză, prin România, pentru străinătate. Grupa avea 10-15 portughezi, condusă de un membru al Comitetului Central al Partidului Comunist din Portugalia. Iar secretarul general al Partidului Comunist din Portugalia, Cunhal (11), a stat un timp în ţara noastră şi s-a îndrăgostit de o româncă. Femeia a făcut un copil care a rămas în România, iar el s-a întors în Portugalia prin anii 1970. Altceva voiam să spun însă aici. Până în 1972, noi vărsăm 600.000 de dolari anual la fondul din Moscova pentru sprijinirea partidelor comuniste. Când am venit eu, am spus: „Tovarăşe Ceauşescu, de ce să mai trimitem bani la Moscova? Noi dăm bani unor partide şi apoi ele ne înjură ca să facă plăcere sovieticilor. Să dăm în viitor ajutoare financiare directe unor partide comuniste şi mişcări muncitoreşti".

Lavinia Betea:
Cum li se virau, înainte, sovieticilor aceşti bani?

Stefan Andrei:
Prin ambasadorul sovietic la Bucureşti. Direct. Când am încetat această practică, am putut să dăm direct bani şi Partidului Comunist din Spania.

Lavinia Betea:
Câţi?

Stefan Andrei:
Zeci de mii de dolari, aşa ceva.

Lavinia Betea:
Pe cine-aţi mai finanţat?

Stefan Andrei:
Partidul Comunist din Maroc, Partidul Comunist din Grecia-interior. Am dat la mişcări de eliberare naţională.

Lavinia Betea:
S-au dat ajutoare şi Vietnamului (12).

Stefan Andrei:
In Vietnam era altceva. In Vietnam nu era prin secţia internaţională de la CC. Iar fondul special de ajutorare pentru Vietnam nu intra la mişcarea comunistă, ci la raporturile dintre state. Dar şi acesta era
confidenţial. Numai Ceauşescu ştia cât şi când. Poate şi Maurer. Şi ce ştiu precis - chiar de la Ceauşescu - , ajutorul nostru în armament şi mărfuri pentru Vietnam, ca mărime, ne situa pe locul trei. După
China şi Uniunea Sovietică. Ca să ajutăm Vietnamul comunist în războiul împotriva americanilor.

Lavinia Betea:
Bogdan Olteanu (13), nepotul Ghizelei Vass, a povestit într-o emisiune de televiziune că la bunica sa acasă a cunoscut-o pe Dolores Ibarruri (14), care venea des în România. Erau nişte relaţii mai speciale
între cele două femei?

Stefan Andrei:
N-a fost ceva deosebit. Dar noi aveam puţine femei în conducerea partidului. Şi mai puţine cu un anume trecut. Şi când venea Dolores Ibarruri, pe cine să-i dau s-o însoţească? I-o dădeam pe Ghizela Vass. Dolores Ibarruri venea aici la odihnă. Aici a şi fost decorată când a făcut 75 de ani.

Lavinia Betea:
Cu cine am mai avut noi relaţii concretizate în ajutoare financiare pentru scopurile politice ale acestora?

Stefan Andrei:
Mişcarea de Eliberare din Namibia, Congresul Naţional African, am ajutat partidul lui Mugabe (16), inclusiv cu pregătirea în ţară a unor militari. Am dat bani Congresului Naţional din Africa de Sud.

Lavinia Betea:
Cât?

Stefan Andrei:
10.000, până la 50.000 de dolari. Cât hotăra Ceauşescu. Discuta cu mine direct, iar aprobarea era orală.

Lavinia Betea:
Cum se transmiteau banii?

Stefan Andrei:
Prin ambasadă. Am dat şi pentru campaniile electorale ale lui Mitterrand. In 1981 am dat 62.000 de dolari, faţă de două sau trei milioane cât au dat maghiarii, cinci milioane cât au dat RDG şi Coreea de
Nord.

Lavinia Betea:
Dar Mitterrand cum a cerut banii?

Stefan Andrei:
Printr-un membru al conducerii partidului său. Acela a venit la ambasada noastră din Paris. Şi a câştigat. Cred că am mai avut o contribuţie electorală cu Mitterrand, dar n-a trecut pe la mine. Pentru că eu eram ministru de Externe şi asta s-a tratat la partid. Dar Mitterrand a considerat o insultă ajutorul României. Iar Elena Ceauşescu zicea ulterior: „Uite ce urât se poartă Mitterrand, şi noi i-am dat bani să câştige alegerile1. Ea nu bănuia că Mitterrand a considerat o ofensă că i-am dat numai 62.000 de dolari. Am mai dat şi în 1967, pentru alegerile din RFG, când a câştigat Brandt (16). I-am dat bani lui Brandt. Se spunea că un deputat a câştigat cu bani de la noi. Alţii au dat mai mult. Aici, noi eram cei mai zgârciţi.

Lavinia Betea:
Dar noi de unde am primit bani?

Stefan Andrei:
Nu ştiu. Nu cunosc niciun caz când noi am primit bani. Inainte de 1944 nu se pune problema.

Lavinia Betea:
Ce profit aduceau aceste ajutoare acordate altor partide?

Stefan Andrei:
Banii aceştia se dădeau în contul dezvoltării mişcărilor comuniste şi de eliberare. Aveam un fond de solidaritate internaţională la dispoziţia lui Ceauşescu. Erau şi alte forme de contribuţie.

Lavinia Betea:
Şcolarizarea studenţilor străini. Prin anii 1970-1980, fiecărei grupe de studenţi din România îi era ataşată o subgrupă de studenţi din Africa, America Latină, ţările arabe, Grecia.

Stefan Andrei:
Da, veneau. Nu ştiu numărul lor, cum nu-1 ştiu nici pe-al militarilor instruiţi în România. Invitam în concediu la noi, în România, pe banii noştri, activişti şi oameni din conducerea partidelor comuniste, chiar socialiste. Şi noi trimiteam, la schimb, activişti de-ai noştri în ţările socialiste şi, inclusiv, în Cuba.

Lavinia Betea:
Câţi activişti străini făceau anual concediul la noi?

Stefan Andrei:
Vara, cât am fost eu secretarul cu relaţiile internaţionale al Comitetului Central, aranjam ca să sosească, în acelaşi timp, la mare. La Eforie aveam două case ale secţiei internaţionale a partidului, cu o capacitate de 250 de locuri. Organizam şi o întâlnire a lui Ceauşescu şi a altora din conducerea partidului cu străinii care se găseau acolo la odihnă. Concediul lor era aranjat din două părţi - la mare şi la munte. Se mergea întâi la mare şi după aceea la Hotelul Gaizer de la Timiş. Stăteau cam o lună de zile. Erau oameni din conducerea unor partide care veneau an de an aici, mai ales pentru Gaizer, unde era un climat foarte bun pentru cardiaci. Uite, Napolitano (17), preşedintele Italiei, a fost în concediu în România. 


Note:

1 Winston Churchill (1874-1965), om de stat englez. Lider important al Partidului Conservator, a deţinut funcţia de prim-ministru al Marii Britanii (1940-1945, 1951—1955).

2 în perioada 9-19 octombrie 1944, la Moscova s-a desfăşurat conferinţa sovieto-britanică în care s-au discutat chestiuni legate de continuarea războiului şi situaţia Europei după înfrângerea Germaniei. Cu această ocazie, Stalin şi Churchill au negociat un acord de procentaj privind influenţa puterilor democratice şi a Uniunii Sovietice în Europa de Est după conflagraţie. URSS urma să deţină un control de 90 la sută în România, iar englezii şi americanii, 10 la sută.

3 Milovan Djilas, întâlnire cu Stalin, traducere şi postfaţă de Dorin Gămulescu, Craiova, Europa, 1991.

4 Gheorghi Konstantinovici Jukov (1896—1974), mareşal sovietic, erou al celui de-al Doilea Război Mondial. între 1955 şi 1957 a deţinut funcţia de ministru al Apărării.

5 Konstantinos Koligiannis (1909-1972), lider comunist grec. A fost secretar general al Partidului Comunist Grec (1956—1972).

6 Dimitrios Partsalidis (1905-1980), fruntaş al Partidului Comunist Grec.

7 După retragerea trupelor germane din Grecia, în februarie 1945, a izbucnit primul război civil dintre forţele naţionaliste (susţinute de britanici) şi Armata Democratică Greacă, comunistă (sprijinită politic de Frontul de Eliberare Naţională). La 12 februarie 1945 au avut loc negocieri între Frontul de Eliberare Naţională şi guvernul elen, care s-au încheiat cu acordul de la Varhiza. Armata Democratică Greacă a acceptat să predea armele, guvernul garantând în schimb alegeri libere.

8 Andreas Papandreu (1919-1996), om de stat grec. A deţinut funcţia de prim-ministru al Greciei (1981-1989, 1993-1996).

9 La 21 aprilie 1967, armata a preluat controlul puterii în Grecia, în urma unei lovituri de stat. „Regimul coloneilor" a rezistat până la 23 iulie 1974. Din cauza eşecului în problema secesiunii Ciprului, invadat de Turcia în nord, militarii au renunţat la putere şi s-a reinstalat un regim politic democratic.

10 Hortensia Roman, născută Vallejo (?-d.l991), a participat la războiul civil spaniol, după care a plecat în Uniunea Sovietică, în timpul regimului comunist a lucrat la Radiodifuziune (1954-1975), în Redacţia Emisiunilor pentru Străinătate.

11 Alvaro Cunhal (1913-2005), politician portughez de orientare comunistă. A deţinut funcţia de secretar general al Partidului Comunist Portughez (1961-1992). S-a afirmat drept unul dintre liderii comunişti cei mai loiali Moscovei.

12 La 12 februarie 1974 a fost încheiat un protocol prin care Guvernul român acorda Guvernului Revoluţionar Provizoriu al Republicii Vietnam un ajutor nerambursabil.

13 Bogdan Olteanu (n. 1971), avocat, om politic. Membru PNL din 1991, a fost deputat în legislatura 2004-2008, ministru pentru Relaţia cu Parlamentul (2004-2006), preşedinte al Camerei Deputaţilor (2006-2008), viceguvernator al Băncii Naţionale a României (din 2009).

14 Dolores Ibarruri (1885-1989), fruntaşă a comuniştilor spanioli, de origine bască. A deţinut funcţia de secretar general al Partidului Comunist Spaniol (1942-1960). A rămas cunoscută în istorie ca „Passionaria".

15 Robert Mugabe (n. 1924), lider politic originar din Zimbabwe. Este preşedintele acestui stat din 1987.

16 Willy Brandt (1913-1992), politician vest-german de orientare social-democrată. A deţinut funcţiile de ministru al Afacerilor Externe (1966-1969), cancelar al Republicii Federale Germane (1969-1974), preşedintele Partidului Social-Democrat German (1964-1987). A iniţiat Ostpolitik, direcţie a politicii externe favorabile destinderii relaţiilor cu RDG, Polonia şi URSS.

17 Giorgio Napolitano (n. 1925), politician italian de orientare comunistă. In prezent este preşedintele Italiei, ales în 2006.



va urma