Arthur Rimbaud
În
neagra, ciunta furcă, buna,
Ai
diavolilor paladini
Dansează,
tot dansează-ntruna,
Uscaţi,
scheletici Saladini
Jupînul
Scaraoţchi de ştreang îşi trage, crunte,
Micuţele
paiaţe, pe cer hlizite-acum,
Şi,
negre, cu papucul lovindu-le în frunte,
Le
face să danseze în cîntec de Crăciun !
Paiaţele,
izbite, în braţe ca şuviţe
Se-nlănţuie
: orgi negre par piepturile lor,
Odinioară
strînse de gingaşe domniţe,
Şi
se ciocnesc întruna în lung, hidos amor.
Ura
! Voi, dansatorii lispiţi acum de burtă !
Aici
poţi să te zbengui pe scenă-n lung şi lat !
Hop
! nu mai poţi şti dacă e dans sau dacă-i luptă !
La
scipca-i Scaraoţchi tot scîrţîie turbat !
Călcîie
crunte, totuşi, sandala n-or s-o roadă !
Şi-au
lepădat cămaşa de piele-aproape toţi :
Puţin
jenat e restul, dar poate să se vadă.
Căciuli
pe cap le pune zăpada la netoţi :
Se
prăbuşeşte corbul pe-aceste hîrci crăpate,
Le-atîrnă
de bărbie un ciot de carne-abia :
S-ar
zice că în sumbre încăierări s-ar bate
Viteji
cumpliţi, izbindu-şi armuri de mucava.
Ura
! Ce vifor suflă la balul de schelete !
Mugeşte
neagra furcă, cum urlă orgi de fier !
Vin
lupii să răspundă din crînguri violente :
La
orizont, ca roşul infern e-ntregul cer…
Hai,
zgîlţîiţi-mi p-ăştia cu ifose funebre,
Ce
ipocriţi prefiră cu cioatele lor mari
Mătănii
de iubire pe palele vertebrate :
Aici
nu-i mănăstire, voi răposaţi bizari !
O,
iată că în toiul macabrului dans sare
În
roşul cer un mare schelet nebun, ce-I dus
De-avînt,
cum calul saltă pe aprige picioare :
Şi,
tot de-ntinse funii simţindu-se condus,
Cu
strigăte ca-n rînjet, puternic îşi cuprinde
Femurul,
care crapă, cu degetele mici
Şi
iar în bal ţîşneşte cu cînt de oseminte,
Cum
în baracă intră din nou un măscărici.
În
neagra, ciunta furcă, buna,
Ai
diavolului paladini
Dansează,
tot dansează-ntruna,
Uscaţi,
scheletici Saladini.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu