joi, 17 septembrie 2015

I se spunea Machiavelli (XXIX)


Stefan Andrei in dialog cu Lavinia Betea




Lavinia Betea:
Au fost nişte cazuri celebre, precum cazul Virgil Tănase la Paris (29), sau cazul jurnalistului francez care a vrut să-l viziteze pe Vasile Paraschiv la Ploieşti (30). L-aţi auzit pe Ceauşescu spunând ceva despre asemenea „afaceri"?

Stefan Andrei:
Este cert că Monica Lovinescu (31) a fost bătută, este cert că lui Ceauşescu nu-i convenea Goma (32). Eu am avut cu Ceauşescu nişte discuţii. Când a venit ziaristul de la Le Matin, ziarul care-1 susţinea pe preşedintele Mitterrand, să meargă la Ploieşti să se vadă cu Paraschiv. Şi acolo l-au bătut boxeri puşi de Securitate. A doua zi, seara, el a apărut la televiziunea franceză cu faţa tumefiată. Şi i-am zis: „Tovarăşu’ Ceauşescu, de ce ne trebuia asta?“ „Proştii ăştia de la Securitate, zice el. Eu le-am spus să-i tragă o mamă de bătaie şi ei erau să-l omoare.“ In cazul lui Tănase, nu cred că s-a urmărit omorârea lui. Cred că acolo a fost o chestiune între serviciile de informaţii... Am fost prieten cu Defferre (33), primarul Marsiliei, om de încredere al lui Mitterrand. M-am întâlnit cu el la un mic dejun şi l-am întrebat. Mi-a spus: „Tovarăşul Andrei, Securitatea dv. şi cu DST-ul nostru pot să-şi dea mâna, dar cu picioarele se lovesc pe sub masă“. Au fost câteva probleme. In primul rând că i s-a reproşat foarte mult DST-ului că a fost spionat de către români prin reţeaua Caraman (34). S-a lăsat cu retrogradări la DST, a fost lovitură gravă pentru ei. Dacă eu mor mâine-poimâine, trebuie ştiut că informaţiile de la Caraman au avut un rol foarte mare în definirea politicii sovietice. Când Hruşciov a aflat care e situaţia reală a armamentului NATO, a venit cu ideea coexistenţei paşnice. Până atunci, considera că Estul poate oricând să ameninţe şi să cucerească Vestul. Insă când a văzut ce armament au americanii, şi cât de în urmă erau ei... Dar şi pe noi, cei din România, ne-au ajutat fundamental informaţiile reţelei Caraman. Ne-am dat seama că NATO avea un armament nu de ofensivă, ci defensiv. De aici, noi am tras concluzia că nu trebuie să cheltuim atât de mult cu înarmările, pentru că există armament nuclear de o parte şi de alta. Nu exista nici pericolul ca NATO să înceapă războiul împotriva ţărilor socialiste; ar fi făcut-o doar dacă URSS declanşa războiul împotriva ţărilor NATO. Mereu le spuneam sovieticilor: „Domnule, aveţi suficient armament să vă distrugeţi cu americanii". Ruşii aveau ofensiv-defensiv, pe când americanii aveau defensiv.

Lavinia Betea:
Reţeaua Caraman, spuneţi dv., făcea spionaj pentru sovietici.

Stefan Andrei:
Toate documentele acestei reţele veneau la Bucureşti. Noi dădeam ce voiam sovieticilor. Ca să fie clar: nu transmitea Caraman direct sovieticilor.

Lavinia Betea:
Dv. aveaţi acces la informaţiile lui Caraman?

Stefan Andrei:
Nu, doar Securitatea şi Ceauşescu.

Lavinia Betea:
Dar, în discuţiile de înalt nivel cu sovieticii, făceaţi referinţe la operaţiile acestea?

Stefan Andrei:
Nu, nu spuneam că am aflat din Reţeaua Caraman, dar Ceauşescu spunea: „după informaţiile noastre...“. Eu ştiam de unde vin. îmi spunea: „Măi, uite, avem informaţii date de Caraman, că armamentul e defensiv, că e tactica sovieticilor de a depărta focul de teritoriul URSS...“. Asta tot Caraman a adus-o, cu strategia sovieticilor de a ţine duşmanii la graniţele Cehoslovaciei, în RDG, în Polonia. Dacă ar fi vrut să atace Uniunea Sovietică, trebuia întâi să atace Cehoslovacia, aliata URSS, RDG-ul etc. Nu începea războiul de pe Nistru. Chiar motivarea intrării lor în război, la 17 septembrie 1939, când au ocupat Polonia, aceasta a fost: să îndepărtăm puţin războiul de frontiera noastră şi să ne întâlnim bot în bot cu nemţii, dar pe teritoriul Poloniei. După ce Gheorghiu-Dej n-a mai fost, sovieticii au dorit să beneficieze în continuare de informaţiile noastre. Excelent ofiţer de informaţii, Caraman s-a dovedit un patriot, n-a fost agent al URSS, ci a aplicat ordinele primite din partea Securităţii române. A venit Brejnev la Congresul din 1965. Şi la recepţia de la Snagov, Brejnev i-a cerut lui Ceauşescu o întâlnire de cinci minute. „Am o rugăminte, i-a spus, din partea Guvernului sovietic şi a PCUS: să fii de acord ca în continuare să beneficiem şi noi de rapoartele lui Caraman“. Pe noi ne-a ajutat să ne explicăm, în primul rând, trecerea lui Hruşciov de la distrugerea americanilor la „coexistenţă paşnică“. Pe această bază, sovieticii ştiau, în mare parte datorită lui Caraman, care este situaţia armamentului american. Şi de aceea au acceptat, în timpul crizei Caraibelor, condiţiile puse de americani privind retragerea rachetelor din Cuba, ştiind care e forţa atomică a Americii. Kuzneţov (36), şeful delegaţiei sovietice, a şi spus: „E ultima oară când mai puteţi face asta, la noi există un plan îndrăcit să ne înarmăm astfel încât să ajungem la paritate". Şi au ajuns la paritate.

Lavinia Betea:
Când?

Stefan Andrei:
Sovieticii spuneau, prin 1970 şi ceva, că au ajuns la paritate strategică cu americanii.

Lavinia Betea:
Iar Cernobîlul a avertizat că se poate pieri în deplină paritate.

Stefan Andrei:
Au mers după aceea pe linia noastră. Că noi spusesem mereu „nu mai cheltuiţi atâta!“. La Moscova, în 1982, la o şedinţă la nivelul prim-secretarilor Organizaţiei Tratatului de la Varşovia, noi am propus ca ţările Tratatului să reducă cheltuielile militare cu 10 la sută. Plecând de la teoria amintită. Nimeni n-a fost de acord. Ministrul de Externe al Poloniei a spus că nu-i sună bine propunerea, că polonezii nu o vor gusta. I-am replicat să vină cu argumente politice, nu de gust şi auz. Insă, un foarte puternic ministru al Apărării, Ustinov (36), care la 33 de ani, în timpul războiului, a fost pus de Stalin şeful înarmării şi de conducerea căruia e legată invenţia kalaşnikovului, a spus: „Ruşii au suferit de două ori. In timpul războiului cu Germania, când ne-au făcut praf, au ajuns până la Stalingrad. Şi a doua oară, la întâlnirea cu criza Caraibelor. Nu vreau să mai fim în situaţia asta. Dacă americanii fac două avioane, noi facem trei. Dacă ei fac cinci tunuri, noi facem şapte“. Era discuţia cu toţi din Tratat, în 1982. De faţă a fost şi Constantin Olteanu. Asta era.


Conturile secrete, banca mondială si arma nucleară



Lavinia Betea:
Media postcomunistă a difuzat multe scenarii provenite de la foşti ofiţeri de Securitate. Unul spune că, încă înaintea invaziei trupelor sovietice la Praga, Ceauşescu s-a pregătit. Printre altele, a luat măsura constituirii unor fonduri secrete în străinătate, în scopul rezistenţei unui eventual guvern român în exil... Că aceste fonduri valutare au fost toate consumate pentru plata datoriei externe, lichidată în martie 1989. Dar, zic ei, Ceauşescu adunase iarăşi bani. De altfel, una dintre acuzaţiile aduse în „procesul Ceauşeştilor" au fost conturile în străinătate. 

Stefan Andrei:
Eu am spus de la început şi susţin în continuare că Nicolae Ceauşescu nu a avut bani pe vreun cont al lui în străinătate. Nu concepea că va fi înlăturat de la putere în timpul vieţii lui.

Lavinia Betea:
Altă versiune asupra nebuniei cu exportul şi zgârceniei la consumul populaţiei este aceea a unei înţelegeri „cu arabii“, pentru constituirea unei bănci internaţionale. Mediatorul fiind Marin Ceauşescu, aflat în post la Viena. Cât adevăr cu banca internaţională?

Stefan Andrei:
Ce ştiu despre povestea aceasta? Când am fost în Kuweit (37), Ceauşescu s-a văzut cu conducătorul Kuweitului (38). Acesta i-a spus lui Ceauşescu: „Poate facem împreună o bancă“. „Da, ar trebui să facem o bancă, a zis Ceauşescu, dar să fie o bancă mai altfel, să mai fie şi cu alţii, nu doar între România-Kuweit“. Iar şeicul Kuweitului a promis că va aduce şi alte ţări arabe, inclusiv Arabia Saudită. Ce-a mai discutat Ceauşescu în 1989, nu ştiu. Dar în Kuweit, atunci, Ceauşescu a spus: „Da, să facem una, cu o dobândă foarte redusă, să fie numai pentru ţări în curs de dezvoltare şi să fie numai pentru dezvoltare, nu pentru consum“. Iar şeicul a găsit foarte bună ideea aceasta de a veni în ajutorul ţărilor în curs de dezvoltare.

Lavinia Betea:
O supoziţie privind moartea Ceauşeştilor a fost centrată pe ideea eliminării unui serios concurent pe piaţa capitalului bancar...

Stefan Andrei:
Este un fapt că poziţia lui Ceauşescu faţă de FMI, faţă de BIRD şi, în general, faţă de capitalul financiar a trezit nemulţumirea cercurilor financiare. Dacă toate ţările n-ar mai lua credite, băncile ar muri. Lecţia României de a renunţa la FMI, la BIRD după ce ei ne-au primit în 1972... Nu întâmplător, când noi am luat poziţie faţă de FMI, faţă de BIRD şi faţă de capitalul financiar, în general, în Wall Street Journal a apărut un articol în care se spunea că Nicolae Ceauşescu a topit Bibliile să le facă hârtie igienică. La câteva zile după poziţia noastră. Am văzut că se exagerează rolul lui Marin Ceauşescu. In ultimul timp era critic al poziţiei lui Ceauşescu

Lavinia Betea:
Faţă de dv.?

Stefan Andrei:
Da, şi chiar la mine la birou l-a criticat pe Ceauşescu. Şi la telefon. Ştiam că toate-s ascultate. Şi i-am şi spus: „Fii atent, că aici trebuie să fie un cadru mai secret, mai confidenţial". Şi a zis: „Nu, nu, că face prostii, că-1 conduce nevastă-sa...“.

Lavinia Betea:
In timpul când Radio Europa Liberă transmitea cartea lui Pacepa s-a aflat că România fabrica arma nucleară. Este adevărat?

Stefan Andrei:
Sunt mai multe capete aici. La Pacepa sunt minciuni una după alta. Dacă aş avea timp, aş lua pagină cu pagină să arăt cum minte. El spune că a fost mesager la Gaddafî. Pacepa a fost în Libia de două ori - o dată cu Ceauşescu, în 1974 (39), şi altă dată cu ministrul de Interne Teodor Coman (40). N-a fost niciodată mesager. Minte când scrie că ar fi convenit Ceauşescu cu Gaddafi să facă o bombă nucleară şi arma bacteriologică. O minciună! îl cunosc de-ajuns pe Ceauşescu ca să ştiu că nu putea să se bage în cârd, cu asemenea lucruri, cu Gaddafi. Am răspunsul dat Pakistanului la mesajul adus de Pacepa, prin care ne-au propus pakistanezii să colaborăm cu ei cu arma nucleară.

Lavinia Betea:
Cum a fost?

Stefan Andrei:
Prin serviciile speciale ale Pakistanului s-a transmis un mesaj al prim-ministrului Pakistanului, Butho, către Ceauşescu. Prin 1975-1976. Eu eram secretar al Comitetului Central pe probleme internaţionale. Mesajul cred că a fost prezentat lui Ceauşescu de către Pacepa. Ceauşescu mi-a spus la telefon - vezi că vine Pacepa la tine. Pakistanul ne propunea să colaborăm pentru producţia unei arme nucleare. Le-am răspuns că noi respectăm cu stricteţe tratatul de neproliferare a armelor nucleare şi în acest cadru noi nu producem, nici nu colaborăm cu nimeni în producţia de armă nucleară. Acest răspuns l-am scris pe o bucată de hârtie, l-am dat lui Pacepa, l-a bătut la maşină la Securitate. Iar Ceauşescu a aprobat textul pe care l-am formulat eu.

Lavinia Betea:
Aşa ceva se găseşte în arhive?

Stefan Andrei:
Numai la Securitate dacă se găseşte. Ceauşescu i-a spus lui Bush că noi putem produce arma nucleară, dar nu producem că este costisitoare. Asta, în 1983 (41), când a fost George Bush în România. La discuţii am fost eu.

Lavinia Betea:
L-a întrebat Bush?

Stefan Andrei:
Nu, Ceauşescu i-a spus fără să-l întrebe. In particular, Bush mi-a spus: „Domnule, eu îl cred pe preşedinte că nu vreţi să produceţi arma nucleară. Dar faptul că voi aveţi relaţii cu asemenea oameni, precum conducătorii Libiei, Irakului, Iranului, ne face să ne gândim la pericolul de a transmite acestora secretele pe care le aveţi". Când l-am informat, Ceauşescu mi-a cerut: „Spune-i că asigurăm că România nu va face asta. Că am şi respins anumite state - apropo de Pakistan. Şi nici pe viitor, noi nu vom contribui la transmiterea secretelor legate de arma nucleară".

Lavinia Betea:
In 1989 însă, Ceauşescu strecoară într-un discurs oficial o ameninţare voalată (42)...

Stefan Andrei:
Da. A fost marea lui greşeală că s-a apucat să spună că putem să producem. Acesta a fost şi un argument al maghiarilor şi sovieticilor împotriva noastră. Că suntem periculoşi pentru că putem face arma nucleară s-o folosim. Pericol pentru zonă.


Vânzarea de armament si lacrimile lui Stănculescu



Lavinia Betea:
Cum aţi ajuns să vă ocupaţi de comerţul cu armament?

Stefan Andrei:
Intr-o zi, mă cheamă Ceauşescu când erau la el în birou ministrul Apărării, Milea (43), şi cu Stănculescu (44). Şi zice: „Tovarăşi, uitaţi, şi armamentul ăsta e o marfă. Nu mai trebuie să-mi trimiteţi mie raportul. Mergeţi la Andrei, este cu Comerţul Exterior, eu am încredere în el. Iar el ştie când să vină la mine să mă întrebe dacă să facă sau nu operaţiunea".

Lavinia Betea:
Inţeleg că, până în 1987, când aţi început să vă ocupaţi de Comerţul Exterior ca viceprim-ministru al Guvernului, comerţul acesta se făcea de către Armată, cu acordul lui Ceauşescu. De ce a schimbat procedura?

Stefan Andrei:
Din ce cauză a procedat Ceauşescu aşa? Vindeam arme şi Irakului, şi Iranului. Vindeam simultan unor ţări aflate în conflict. Şi el nu dorea să pară direct implicat în problema aceasta. In caz de ceva, el n-a văzut, n-a ştiut, altul e vinovat. Şi m-am dus la Ceauşescu cu problemele grele. Una a fost vânzarea unei staţii de rachete ruseşti în Iran...

Lavinia Betea:
Cum, cumpăram noi o staţie rusească de rachete ca s-o vindem?

Stefan Andrei:
Da, o vindeam în Iran.

Lavinia Betea:
Dar cum o cumpăram noi?

Stefan Andrei:
Deveneam stăpâni peste ea. O plăteam.

Lavinia Betea:
Dar sovieticii nu erau curioşi de ce ne-o luăm acasă?

Stefan Andrei:
Aveam noi mai multe, nu numai o staţie de rachete, de la ei.

Lavinia Betea:
Prin Tratatul de la Varşovia.

Stefan Andrei:
Da.

Lavinia Betea:
Şi noi o vindeam fără ştirea lor în Iran?

Stefan Andrei:
Fără ştirea lor, da. Şi câştigam. Noi cumpăram armament din Uniunea Sovietică şi îl vindeam împreună cu armament făcut la noi. Că şi noi vindeam armament românesc fabricat în fabricile noastre.

Lavinia Betea:
La Cugir, la Mârşa, prin secţii ale fabricilor din toată ţara...

Stefan Andrei:
Bine, aveam o Fabrică nr. 4 la Braşov. Aveam o fabrică foarte importantă lângă Ploieşti.

Lavinia Betea:
Aveam o bogată industrie de armament, dar „luptam pentru pace“ . Şi livram cui?

Stefan Andrei:
Acum, şi armamentul este unul pentru ţările dezvoltate, şi altul pentru ţările în curs de dezvoltare. Un exemplu. Familia Ceauşescu era foarte mult legată de familia şahului Iranului. Ceauşeştii se simţeau foarte bine în prezenţa regilor, în general. Când a fost dat jos, Ceauşeştii au fost foarte nemulţumiţi. In primul rând, din simpatie şi relaţiile speciale avute cu şahul. Apoi, pentru că în Iran venise o conducere de clerici - ayatollahul şi toţi ceilalţi - şi cu întoarcerea la Constituţia de la începutul secolului al XX-lea. Toate le-au creat Ceauşeştilor o animozitate faţă de regimul din Iran. De aceea, când a început războiul dintre Iran şi Irak, Ceauşescu mi-a spus mie: „Aş vrea ca Irakul să-i dea o bătaie Iranului“. Şi eu am răspuns: „Nu va reuşi.“ „Nu, zice el, ăia sunt 60 de milioane". Ştiam că Iranul are mari rezerve, are o intelectualitate formată pe timpul Şahului... Eu am insistat să merg să restabilesc relaţiile cu Iranul. Impotriva Elenei Ceauşescu şi cu aprobarea şoptită a lui Nicolae Ceauşescu. După ce înainte fusesem în Irak, cu Ceauşescu. Şi el a făcut acolo o chestiune de neînţeles. Fiind şi eu în sală, i-a spus lui Saddam Hussein: „Să ştiţi că sunt persoane în sală, inclusiv ministrul meu de Externe, care mi-au spus să nu vin în Irak, în condiţiile în care sunteţi în război cu Iranul". M-ai înţeles?!


Note:


29 Virgil Tănase (n. 1945), scriitor. Emigrat în Franţa, în 1982 a intrat în atenţia presei ca ţintă a unui atentat pus la cale de Securitate.

30 Vasile Paraschiv (1928-2011), tehnician. Contestatar al regimului comunist, a suferit diverse forme de represiune: a fost arestat de mai multe ori, a fost internat în spitale psihiatrice, a fost răpit de pe stradă de ofiţeri ai Securităţii, torturat. în 1977 a aderat la „mişcarea Goma“. A fondat Sindicatul Liber al Oamenilor Muncii (SLOMR).

31 Monica Lovinescu (1923-2008), jurnalist. Fiica lui Eugen Lovinescu a emigrat în Franţa, în 1947. Realizator la Radio Europa Liberă, voce consacrată a exilului anticomunist.

32 Paul Goma (n. 1935), scriitor. Student la Institutul de literatură şi critică literară „Mihai Eminescu“. Arestat în urma evenimentelor din Ungaria, din 1956, a fost condamnat la doi ani de închisoare. In 1971, romanul său Ostinato a apărut la o editură din RFG. în 1977, printr-o scrisoare trimisă la Radio Europa Liberă, s-a solidarizat cu semnatarii Chartei 77. In acelaşi an a emigrat în Franţa, de unde a continuat să critice regimul comunist de la Bucureşti.

33 Gaston Defferre (1910-1986), politician francez de orientare socialistă. A fost primarul oraşului Marsilia (1944-1945, 1953-1986).

34 Mihai Caraman (n. 1928), ofiţer DIE. A activat în cadrul rezidenţei de spionaj de la Paris (1958-1969), unde a organizat o reţea orientată spre sustragerea de documente secrete din sediul NATO. In 1969, Caraman a fost rechemat la Bucureşti. Bănuit că ar fi furnizat informaţii sovieticilor, printr-un canal paralel, independent de autorităţi, a fost înlăturat din DIE şi transferat la Inspectoratul judeţean de Securitate Ilfov. A revenit în DIE în 1973, cu sprijinul lui I.M. Pacepa. După fuga acestuia, a fost numit comandant-adjunct al Şcolii de perfecţionare a ofiţerilor de securitate de la Grădiştea. Trecut în rezervă în 1979, a fost reactivat în timpul evenimentelor din decembrie 1989,când a fost numit adjunct al ministrului Apărării şi comandant al Centrului de Informaţii Externe. Director al SIE (1990-1992).

35 Vasili Kuzneţov (1901-1990), fruntaş al PCUS. A deţinut funcţia de preşedinte al Prezidiului Sovietului Suprem al URSS, între 1982 şi 1985.

36 Dmitri Ustinov, secretar al Comitetului Central, responsabil cu probleme militare (1965-1976).

37 între 29 şi 31 martie 1976 s-a desfăşurat vizita oficială în Kuweit a lui Nicolae Ceauşescu.

38 Jaber III al-Sabah (1926-2006), emir al Kuweitului (1977-2006).

39 în perioada 12—14 februarie 1974, Nicolae Ceauşescu a întreprins o vizită oficială în Libia.

40 Teodor Coman (1928-1996), profesia de bază: mecanic auto. Membru al CC al PCR (1969-1987), ministru de Interne (1975-1978), ambasador în Iordania (1986—1989).

41 în perioada 18-19 septembrie 1983, George Bush, vicepreşedintele SUA, s-a aflat în vizită oficială la Bucureşti.

42 Petre Opriş, „Programul nuclear românesc", în Scînteia. Jurnalul României - acum douăzeci de ani (Supliment Jurnalul Naţional), 31 ianuarie 2009.

43 Vasile Milea (1927-1989), ofiţer. Membru al CC al PCR (1979-1989), ministru al Apărării Naţionale (1985-1989). Moartea sa din 22 decembrie 1989 rămâne un moment controversat în istoria evenimentelor ce-au culminat cu fuga Ceauşeştilor.

44 Victor Atanasie Stănculescu (n. 1928), ofiţer. Adjunct al ministrului Apărării Naţionale (1981-1989). Implicat în reprimarea manifestaţiilor de la Timişoara. După sinuciderea generalului Vasile Milea, în dimineaţa de 22 decembrie 1989, Ceauşescu l-a numit ministru al Apărării. Figură-cheie în evenimentele din decembrie 1989. A organizat procesul soţilor Ceauşescu de la Târgovişte. Ministru al Apărării Naţionale (1990-1991). In 1999 a fost condamnat la 15 ani de închisoare, pentru rolul avut la Timişoara.



va urma

















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu