Dorin Popa
pretenţii
absurde de atâtea ori am avut
radar
perfect credeam că mi-e sufletul
pentru
paşii tăi pentru respiraţia ta
pentru
plânsul tău
în
pielea celuilalt cu râvnă cu iubire
am
putea în sfârşit mântuitor ajunge
dacă
n-am descoperi cu dezamăgire
că
suntem prizonierii epidermei noastre
şi
cântul tău şi plânsul tău, privirea ta
emoţiile,
neasemănarea şi visele tale
toate
sunt ale mele în veci de veci
şi
toate în veci îmi vor fi străine
printre
lacrimi, hohotind, te strâng pierdut
te
îmbrăţişez cum nu voi mai putea îmbrăţişa
vreodată
exişti
în mine mai adânc decât în inima ta
şi
cutremurat îţi şoptesc din depărtare :
— nimeni
n-a înţeles pe nimeni
niciodată
!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu