Romita Malina Constantin
ai
putea crede că mă tratez tunzând lăstarii crescuți haotic
încât
nu mai e nici un loc gol în mine
ai
putea ghici că rădăcinile inimii mele
se
infing în reverul tău
cu
o altă ofertă la fel de fragilă
ca
fătul în pântecul mamei
ieri
mă întrebam ce ochi ne învață toate straturile
care
mână ne arată cum e să vină frigul
arătându-ne
cum să ne coacem în jumătăți perfect egale
cum
să purtăm înlăuntru toate primăverile
într-o
cursă atât de lungă încât
dragostea
să ne muște cu disperare
până
la ultimul pervaz
acolo
unde cerul ni se va arăta ca un inel
prin
care se prelige o infinită ninsoare
mirositoare
de măr...
ceva
s-a întâmplat de suntem împreună
degeaba
mă întreb unde sunt arhitecții cerului
suntem
făcuți din consum excesiv de iubire
așadar
viața este o bilă de ping pong
pe
care o aruncă Dumnezeu și noi o alergăm
lăsând
pete pe oasele celor din jur
de
parcă fiecare atingerea a noastră
e
un sărut delicat impregnat în curcubeu...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu