Băgău (24)

IOANA BRADEA

Daniel, ce înseamnă fapt eroic? Adică unul cu război şi cu
arme?

Nu, mă Andreea, altceva vroiam să zic acolo, deci dragostea e ceva foarte mare, cît un război

Olala, acuma înţeleg

„...deoarece dragostea se naşte spontan şi numai lucrurile
făcute de spontaneitate sînt într-adevăr sincere şi curate" - ei? ţi-a plăcut?

Enorm, e foarte romantic Daniel ăsta, a scris deja treizeci şi
două de poezii dintre care douăzeci le-a publicat acolo într-un
ziar din Baia Mare, nu te mai obosi atîta să citeşti, Daniel,
mulţumesc, mi-am făcut aşa o idee, mi-e destul pe ziua de azi,
m-ai emoţionat de-adevăratelea, pe cuvînt...

Am promis inimii mele Că-ntr-o zi am să mă duc La mormîntul
mamei mele Să îi spun tot ce-am făcut Să ridic piatră de piatră Să privesc chipul duios Mîna obosită-n lucru Părul alb şi mătăsos Dacă ţi-am greşit mămico Să mă ierţi ca pe-un copil Viaţa asta-i tare crudă. Din pămînt nu mai revii în curînd apar şi zorii, doar o clipă a trecut Iar sărmana mea mămică pe veci ea a dispărut - cedez nervos băi Daniel ce fel de poezie e asta? cum adică să te duci la mormînt să ridici piatra aia grea? cum dracu’ să vezi acolo păr alb şi mătăsos? te-ai ţicnit de tooot? n-aţi învăţat la şcoală cum se descompune un cadavru?

Andreea! dragostea se naşte spontan şi numai lucrurile făcute de spontaneitate sînt într-adevăr sincere şi curate, aşa să ştii!

Miercuri

nu are asemănare pielea lui, numai cînd sînt beată pot s-o
privesc - de departe, bineînţeles, printr-un ochean întors, că de
aproape nu s-ar vedea nimic, nici măcar cu un microscop, la început
aveam impresia că mii de sunete minuscule s-au lipit de
pielea lui ca solzii - structuri tridimensionale în toată regula,
structuri melodice infiltrate în pielea lui, cu rădăcini lungi înfipte
în oase - o întreagă coloană vertebrală, roşiatică şi sonoră cît
750KB de informaţie răscolită zilnic într-un registru codificat,
pielea mea, păcătoasa dracului, dimpotrivă, nu are nimic sonor
în ea, se rupe în fîşii, prinde în cleşti tot ce apucă, se lipesc de
ea muşte, cioburi de sticlă, fire de praf, bucăţi de ziare, frunze
de pe stradă - pînă cînd devine un fel de sacrilegiu atingerea,
aşa crede el, aşa mi-a spus o dată mai demult, cel mai simplu ar
fi să-i ating pielea cu o unghie doar, poate cea mai mică şi mai
transparentă, să-i ating gîtul cu două degete săltate pe unghii ca
pe vîrfuri să cobor pe grumazul lui, acum cît încă mai e posibil,
cu paşi mici confecţionaţi din degete să cobor, să mă împiedic
într-un măr de adam, să mă ridic repede şi speriată să privesc în
toate părţile aii, încă doarme, nu simte nimic iubitul meu, păşesc
atunci tiptil mai departe, mai jos, pînă la claviculă, de aici începe
calvarul, şi-a tras iubitul meu o claviculă din aia circulară cum nu
s-a mai pomenit! da’ nu comentez, străbat aşa osul ca şi cum aş
călca pe un psalm, nu privesc nici în dreapta, nici în stînga, nu
e voie, doar înainte e voie - călare pe un psalm osos, doar
înainte, spre umăr înc-o juma’ de oră de marş din ăsta, pînă diseară
poate ajung la stomac, pînă diseară se poate răsturna totul,
se poate întoarce pe cealaltă parte sau se poate întoarce cu
spatele la mine, numa’ să nu mă prindă dedesubt, că atunci am
belit-o să mă ierţi! o să mă sufoc fără discuţie, sub coastele lui
o să-mi găsesc sfârşitul, toată pielea lui groasă o să-mi intre-n ochi,
în nas, în urechi, în gură, o să-mi lipească faţa de cearşaf definitiv,
ai! ai! pălesc brusc buzele mele, galbene se fac şi se lăţesc ca o
foaie de hîrtie pentru că se infiltrează deja gustul, un pic amar,
un pic acruţ, mă rog, gust de piele umezită sub plapuma
alunecoasă, gust de piele arsă - ca şi cum ar curge un fir subţire
de fum prin gîtlejul meu, ca şi cum s-ar lichefia pielea lui şi ar
aluneca printre dinţii mei lacomi, ca şi cum aş lua o duşcă zdravănă
de must şi o fîşie din pielea lui mi s-ar prelinge din colţul
gurii pe bărbie şi cu un dos de palmă, jap! îmi şterg repede privile
sălbăticite şi o iau de la capăt, nu-mi abţin foamea de nici o
culoare, nu reuşesc să-mi înfrîng setea, de fapt de ce-aş face-o?
din pielea ta beau iubitule în fiecare noapte şi apoi mi-o întind
pe pernă şi numai de ea îşi lipeşte obrazul în fiecare vis animalul
din mine numai carnea ta o mestecă şi o înghite încet, cu grijă
nici o firmitură să nu scape pe jos, ah, dement festin canibalic,
dementă şi impresia asta de saturaţie după o halcă de muşchi
de vacă necoaptă sau poate dimpotrivă, mult prea coaptă pentru
vîrsta noastră ingrată şi puţină, dementă impresie de căpşuni
şi portocale şi ciocolată - Isus Christos să fi fost şi iubitul meu
nu mi-ar fi smuls cuiele cu dinţii, nu mi-ar fi lins rănile din picioare
şi ochi, Isus Christos să fi fost - să-mi învălui tălpile în
părul lui, degetele de la picioare să mi le înfig în creştetul lui şi
să-l retez ca să simtă şi el arsura, nu doar obiectul de lemn care
este crucea, nu doar marginea subţire care este oglinda, nu doar
ruşinea şi muzica - un fel de geometrie noneuclidiană, un fel
de intersecţie cu două universuri paralele, ca şi cum crucea de
lemn ar pătrunde dintr-o dată în carne, ca şi cum călcîiul meu
i-ar străpunge dintr-o dată ochii cu lentile cu tot şi dacă plîng o
să creadă că-1 şantajez, o să creadă că vreau să-l atrag în capcană,
cînd în realitate nici nu poate fi vorba de aşa ceva, poate fi vorba
doar de plapuma lui care cade grea pe mine sau pe covor sau
poate fi vorba şi de pătrunderea asta geometrică şi lentă din
somn în vis - ar fi trebuit să presimtă iubitul meu toate astea,
ar fi trebuit să ştie cum să privească sub unghii şi să citească
de-acolo

Felix!?

Otilia! cea mai caldă dintre toate femeile, cea mai dragă, ar
fi şoptit, cea mai adînc înţepenită în gîtlej ca o bucată de ciocolată
sau ca un sentiment prea dulce înfipt în vîrful limbii, încerci
să înghiţi, se opreşte respiraţia o clipă, amorţeşte şi limba tot
încercînd să provoace dracului înghiţitura, încerci să înghiţi sentimentul ăla da’ nu reuşeşti - îmi stai în gît iubito! cu pielea ta
cu tot, pielea ta devenită senzaţional de dulce şi fierbinte în
pleoape - cam aşa mi-ar cînta iubitul meu, nişte cuvinte încîlcite
pe care să nu le priceapă nimeni, o litanie poate, sau chiar
o biblie întreagă mi-ar şopti de la un capăt la altul, una într-una,
ar recita din ea paişpe zile şi paişpe nopţi pînă cînd cuvinte s-ar
rostogoli în artere, nu sînge şi ar tropoti ele pe-acolo, ar zgîlţîi
boitele şi pereţii arterelor, ar acoperi fără probleme distanţa de
la etajul patru pînă jos, perpendicular pe grădina asta de zarzavaturi
care se vede din balconul lui, ceva-ceva ar trebui să facă
totuşi şi cu terenul viran din faţă, de un an de zile se foiesc
pe-acolo vreo şase, şapte muncitori, s-a făcut octombrie între
timp, pînă şi aerul s-a răcit, îmi răcoreşte nările, intră în mine ca
o avalanşă de gheaţă, respir adînc

„o să avem timp să facem toate nebuniile din lume..."

„cu siguranţă!" îi răspund, îi zîmbesc şi îmi aprind o ţigară şi
braţele mi le sprijin pe grilajul îngheţat al balconului, gîndurile
mi le sprijin pe umeri, privirile pe străzi, străzile pe degetele de
la picioare, mi-e frig - nu mai sta cu picioarele goale pe ciment,
o să răceşti! îmi strigă Felix din baie

mda, da’ înainte să răcim de tot, înainte să îngheţăm definitiv
o să avem timp să ne şi jucăm, să facem dragoste cu încetinitorul
şi fiecare centimetru de piele să se amplifice, să se dilate
şi să ocupăm noi cu corpurile noastre tot oraşul, toată ţara,
s-o sufocăm şi ceilalţi să dea buzna afară îngroziţi

„iară fumezi!?" strîmbă din nas dezamăgit „eşti femeie, mă
Andreea, ce dracu’! ai fi perfectă dacă n-ai fuma şi te-ai îngriji ca
lumea!"

care lume, Felix? îl întreb în gînd, perfect eşti tu cu tot
neamu’ tău în afară de mine

perfect şi enervat şi iară n-o să mai vorbească două ore cu
mine pe puţin şi ere’ că în curînd o să ne vedem fiecare de drumul
lui, eu o să-mi trag tricoul verde de sub plapumă, o să-l arunc
graţios peste umăr şi cu el aşa de ostentativ agăţat o să intru în
baie, cu tupeu înainte marş imperial oarecum forţat de împrejurări,
tremură carnea pe coapse în mers, o văd cu coada ochiului
şi nu-i zic nimica, încă mi-e frig, pînă intru în baie, că acolo
închid uşa în urma mea cu grijă, îmi îmbrac şi tricoul, pentru
orice eventualitate şi din trei paşi ajung la cadă, îi încalec marginea
şi mă las pe vine, iară nu curge decît apă fierbinte, îmi ascund
şi genunchii sub tricou, m-ar certa mama dacă m-ar vedea
cum îl lărgesc aşa aiurea, stric bunătate de bumbac - un ghemotoc
verde cu plete căprui eram pe vremea aia, ehei, cinşpe
minute mă uitam pe atunci cum ies aburi înecăcioşi din duşul
încolăcit în celălalt capăt de cadă, fără să mişc nici un deget nici
un fir de păr din cap nici un picior - acuma s-au schimbat toate
sau au trecut sau nu mai am eu răbdare să mă uit la aburi, păi
de unde răbdare dacă în zece minute tre’ să fiu gata, să mă îmbrac,
să ajung la lift, să cobor şaişpe etaje, să alerg pînă-n staţie
după troleu, să-l dau la schimb pe un tramvai alb cu scaune foarte
portocalii, să ajung la firmă şi să mai şi urc treptele alea lungi,
iar am întîrziat, futu-i, de paişpe mii de ori am zis că data viitoare
o să plec la timp de-acasă! şi de-aici încolo gata, nu mai eşti decît
o voce, dacă poţi îi oferi o oarecare consistenţă şi o umpli da iubitule cu spermă, bine-nţeles, aşaaa, fute-mă, aaai, freacă-mă! freacă-mi minţile între palmele tale, între coaiele tale, între creieri,
un creier doi creieri, ca şi cum ai apăsa pe un buton imaginar
se declanşează de la sine toată maşinăria, curg gemetele pe
bandă rulantă fără probleme - halo!?! tu eşti aia care se fute prin
telefon?

ăăă, ere’ că da...

atunci fute-mă urgent!

da, să trăiţi! unu’, doi, trei şi! vreau să-ţi simt pula iubitule în
pizda mea goală sau plină, la alegere, numa’ să mi-o tragi repede,
că-s udă toată! îîîh, maaamă ce mişto e! da’ pe tine cum te
cheamă, dragă?! ce? ne futem aşa... ca animalele, fără să ştim cum
ne cheamă? eu sînt Andreea, tu cine eşti?

Ion!

Florin: Ioane, futu-ţi tigaia mă-tii, numa’ pe ciobani îi cheamă
aşa, tu ce eşti? cioban sau baci?

Ion: Io-s bodiguard - aceeaşi voce răguşită şi tremurătoare,
parc-ar fi toţi din aceleaşi sunete făcuţi - băga-mi-aş pula-n mama
voastră că vă-nmulţeşte ca pe şobolani!

Eu: Floriiin! iar te bagi pe fir şi-mi înjuri clienţii la ora asta de
maximă audienţă!? a închis Ion cînd te-a auzit rîzînd şi - categoria
asta socială înfloritoare, paznicii de noapte, pîndăii, cum
le spunea Gabi, oamenii sechestraţi în spaţiu’ ăla îngust în jocul
ăla stingher din care îi simţi cum scapă în cîte-o noapte ca asta,
îi simţi cum inventează poveşti nemuritoare - şi te rog frumos
nu te mai lua aşa de ei că mă supăr pe tine, pe cuvîntu’ meu că
nu te mai salut pe stradă dacă nu te calmezi

Florin: lasă-1 mă Andreea, că şi-aşa era prost

Eu: că doar nici noi nu sîntem mai breji, Florine da’ stai un
pic şi nu mişca, a mai aterizat cineva cu noi pe fir, bună seara
iubitule şi bine c-ai ajuns în sfîrşit la linia noastră erotică, eu sînt
Andreea

eşti Andreea pe dracu’

băăi iubitule! nu mă-nerva, că pot să-ţi trimit pîn’ fax şi foaia
de bolentin ca să te convingi cu ochii tăi că mă cheamă Andreea,
cu doi de e!

dacă tu eşti Andreea io-s Bocelli, bine? ia fă un bot şi pentru
mine!

ce să fac?...

suge puia şi taci din gură!



va urma