Mantia Inselaciunii (27)

James Luceno

Lope trase cu ochiul pe uşiţa care dădea pe acoperişul casei conspirative a Frontului Nebula din partea sudică a oraşului. O navă de securitate veni la mică distanţă de pământ de la sud continuând în direcţia sălii summitului.
— Chiar la timp, le spuse el celor cinci terorişti umani şi extratereştri ghemuiţi pe scări sub el. Avem zece minute.
Gotal se strecură pe lângă el şi o luă la fugă pe acoperiş, coamele lui inelate zvâcnind în timp ce căuta semne în aerul înceţoşat.
La cinci metri de uşă, gotalul îi făcu lui Lope un semn care arăta că drumul era sigur şi dispăru în spatele unuia dintre multele domuri de care aveau să fie nevoiţi să treacă înainte de a ajunge să vadă clar sala întâlnirii la nivel înalt.
Lope şi restul se grăbiră afară, ocolind acelaşi dom care acum îl ascundea pe gotal. La şold, Lope purta o vibro-lamă în teacă şi, la încheietura mâinii, un lansator de rachete. Ceilalţi purtau arme de luptă corp la corp şi pistoale.
Dincolo de primul dom, întinderea de acoperişuri interconectate era un teren plin de dealuri sferice şi de vârfuri abrupte, brăzdat de ravene şi de mlaştini. Turnuri octogonale, turle zvelte şi grupuri de antene se ridicau deasupra domurilor ca nişte copaci izolaţi.
Domurile variate semănau cu capacele cu mâner ale unor oale gigantice. Unele clădiri aveau deasupra bolte înalte, altele aveau acoperişuri cu patru versante, făcute din plăci sau ţigle. Căsuţe cu ferestre minuscule decorau puţinele secţiuni de nivel.
Cu gotalul în frunte, începură să înainteze în pas susţinut, strecurându-se prin cotiturile strâmte, traversând cornişele abrupte şi sărind pe acoperişurile alăturate. Costumele mimetice le permiteau să se piardă pe fundalul ţiglelor gri, al cărămizilor roşii şi al domurilor pătate de ploi acide.
S-au suit pe un acoperiş înalt şi au coborât într-o gaură formată de patru domuri lipite. Apoi au trecut pe după o cupolă uriaşă care le oferi prima imagine directă a sălii summitului. La est de clădirea acoperită cu dom era un lanţ de dealuri înalte, învăluite într-o ceaţă plină de particule. În depărtare spre nord, un râu larg se vărsa într-o proiecţie subţire a mării.
O porţiune lungă de acoperiş plat mergea până la ultimul dom, sub care două străzi se uneau pentru a deveni un bulevard lat care ajungea, în cele din urmă, la colina pe care se afla clădirea summitului.
Erau la jumătatea drumului pe acoperişul plat, când sunetele unei agitaţii ajunseră la ei de la nivelul străzii. Luptându-se cu teama lui de înălţimi, Lope se târî la marginea acoperişului şi se uită în jos peste parapetul scund. Plutoane de trupe de securitate pentru controlul mulţimilor deturnau traficul de la sol şi dispersau trecătorii care se adunaseră pentru a-i zări pe demnitarii care ar fi putut trece.
Într-o clădire de peste drum, oamenii trăgeau draperii la ferestre sau închideau obloanele. Din speedere de teren care mergeau încet urlau anunţuri în şase limbi, ameninţând cu urmări amarnice pe oricine era prins pe acoperişuri sau zăbovind în zonele interzise din jurul sălii întâlnirii la nivel înalt.
Lope văzu un convoi plutitor apropiindu-se dinspre sud şi-i făcu semn unuia dintre oamenii lui Havac să vină lângă el la parapet. Convoiul format din zece vehicule cu elevatoare repulsoare era escortat de cât mai multe motociclete plutitoare pilotate de poliţişti cu căşti.
Omul lui Havac îndreptă electrobinoclul către al cincilea vehicul din şir.
— Valorum, rosti el încet, guvernatorul şi guvernatorul#locotenent al lui Eriadu sunt cu el.
Lope ceru electrobinoclul.
— Şeful tău ar fi trebuit să asculte vocea raţiunii şi să ne lase să#l lovim pe Valorum aici. Bătu cu palma pe aruncătorul de rachete prins de încheietura mâinii drepte. O lovitură cu ăsta şi treaba ar fi gata.
Asociatul lui Havac îşi luă înapoi electrobinoclul.
— Deocamdată, Havac e şi şeful tău. În plus, Valorum merge sub protecţia unui ecran de energie. Acum, porneşte comunicatorul şi informează echipa din sala summitului că Valorum va veni pe poarta sudică.
Lope se târî înapoi la locul în care aşteptau ceilalţi şi scoase un comunicator mic din buzunar.
— Valorum e chiar sub noi, explică el.
Activă comunicatorul şi tastă numărul pe care i#l dăduse Havac, dar eforturile îi fură răsplătite doar cu paraziţi.
— Trebuie să treci deasupra unora dintre aceste antene, sugeră gotalul. Încearcă din vârful domului mare.
Lope dădu din cap. Alergând aplecat către baza domului, îşi începu căţărarea. Dar mai avea puţin până să ajungă în vârful ornamentat când auzi un zgomot de motor în spatele său. Peste umăr, văzu trei aerospeedere apropiindu#se rapid din direcţia sălii summitului.
Se lăsă să alunece pe dom şi se grăbi la ceilalţi.
— Patrulă plutitoare se îndreaptă spre noi.
Femeia pe care o angajase Cohl se uită la cronometrul de la mână.
— E prea repede ca să se fi întors pentru încă o tură.
Cu toţii se ghemuiră când navele cu bot turtit trecură pe deasupra lor. Dar cele trei vehicule mai parcurseră o distanţă scurtă şi se întoarseră pentru a mai trece o dată.
— Ne#au observat, zise gotalul.
Lope armă lansatorul de rachete.
— Putem să remediem asta.
Ridicându#şi antebraţul drept, prinse în cătare vehiculul din frunte.
De pe locul pasagerului dintr#un aerospeeder, întregul Eriadu arăta la fel. Aceasta, cel puţin, era concluzia la care ajunsese Qui#Gon după mai mult de jumătate de oră de cercetat oraşul de la înălţime în căutarea imaginii acoperişului stocată în holoproiectorul lui Havac.
Tăiat în două de un râu mocirlos şi care curgea încet, oraşul era un amestec de domuri, curţi interioare şi turnuri periculoase, brăzdat de străzi înguste şi câteva bulevarde largi. Locuinţele erau construite unele peste altele, la întâmplare, cu antene răsărind ici şi etaje în plus, colo, întinzându#se de la golf până la baricada de dealuri din spatele oraşului.
Nu era de mirare că nici unul dintre ofiţerii de securitate nu fusese în stare să identifice porţiunea de acoperişuri pe care o indicase holoproiectorul lui Havac. Pentru că un studiu rapid al hărţilor bidimensionale nu ar fi făcut decât să complice lucrurile, copii ale acestei imagini fuseseră introduse în calculatoarele capabile să identifice terenul de pe trei aerospeedere, în speranţa că o serie de zboruri le#ar fi permis acestora să găsească acoperişul căutat. Însă zborurile de la nordul şi de la estul sălii întâlnirii nu descoperiseră nimic.
Qui#Gon continua să creadă că Havac dorise ca holoproiectorul să fie găsit, dar nu voia să ignore posibilitatea ca Havac să fi uitat, într#adevăr, aparatul acolo.
Tocmai acum, cele trei aerospeedere erau aproximativ la doi kilometri spre sud faţă de sala summitului. Qui#Gon şi Obi#Wan erau pasagerii din vehiculul din frunte, urmaţi de Ki#Adi#Mundi şi Vergere în al doilea şi de doi judiciari în al treilea.
Uitându#se peste copastia de la tribord a speederului, lui Qui#Gon i se păru că zăreşte mişcare pe unul dintre acoperişuri. Dar când îşi puse mâna streaşină la ochi şi privi iar, tot ce văzu fu ceva ce ar fi putut fi strălucirea căldurii la baza unui turnn subţire de cărămidă.
Îşi întinse Forţa.
În aceeaşi clipă, calculatorul speederului începu să piuie repetat, arătând că identificase imaginea. Ecranul calculatorului afişă imaginea stocată suprapusă pe acoperişul aflat chiar sub ei. Rotindu#se în scaun, Qui#Gon îl văzu pe Ki#Aki#Mundi făcându#i un semn care arăta că şi calculatorul celui de#al doilea aerospeeder descoperise potrivirea.
Ofiţerul de securitate de la manete aplecă speederul într#un viraj şi se întorcea către porţiunea de acoperişuri, când evaluatorul de risc al navei îşi adăugă brusc sunetului piuitului continuu al calculatorului.
— Vine o rachetă spre noi! zise pilotul uluit.
Obi#Wan se aplecă peste marginea vehiculului şi arătă spre ceva de dedesubt.
— Acolo, maestre!
Qui#Gon zări mica rachetă şi îşi dădu seama imediat că fusese lansată de la baza turnului, tocmai din locul în care detectase mişcare cu câteva clipe în urmă.
Pilotul aruncă nava într#o coborâre rapidă, pregătit să execute o altă manevră dacă proiectilul i#ar fi urmat, dar racheta rămase pe cursul ei iniţial. Ratând cu puţin spatele aerospeederului, explodă deasupra lor, aruncând o ploaie de şrapnel pe navă, care se întoarse şi ţâşni spre sursa focului.
— Mişcare dedesubt, spuse pilotul, uitându#se la unul dintre ecranele scanerelor. Număr şase siluete.
Obi#Wan se ridică din scaun.
— Nu văd pe nimeni.
— Costume mimetice, zise Qui#Gon. Se întoarse către pilot.
— Găseşte un loc în care să aterizăm.
O altă rachetă zbură pe cer, explodând între al doilea şi al treilea aerospeeder.
— Ţintele se îndreaptă spre sud, spuse pilotul.
Qui#Gon îşi lăsă ochii să rătăcească peste domurile şi diferitele acoperişuri cu patru versante. Ieşind printr#o crăpătură îngustă dintre două domuri, trei oameni se văzură pentru puţin timp, doar pentru a dispărea iar pe un fundal de ţigle.
Pilotul îndreptă aerospeederul spre vârful unei bolte înalte şi ateriză. Raze de laser începură să şuiere pe lângă fuselaj şi să ricoşeze la întâmplare din pereţii arcuiţi ai boltei. Cu săbiile de lumină aprinse, Qui#Gon şi Obi#Wan săriră peste copastii. Atingând ogiva, se rostogoliră prin aer către zona plată de dedesubt. La ceva distanţă în spate, Ki#Aki#Mundi, Vergere şi cei doi judiciari atinseră acoperişul în fugă.
Într#o pată de mişcare, Qui#Gon şi Obi#Wan ţâşniră spre capătul acoperişului plat, făcură slalom printre câteva domuri şi parcurseră o cornişă fără urmă de ezitare. Unul lângă altul, cu razele de laser zburând pe sub ei, săriră peste o curte interioară şi îşi continuară urmărirea fără să încetinească.
Teroriştii se retrăgeau tot mai adânc în decorul întortocheat. Qui#Gon urmări o pereche de siluete vizibile pentru scurt timp, sărind, în cele din urmă, cu mult în faţa lor. Cu sabia ridicată, îi aşteptă să îi ajungă în cale.
Lama verde şuieră şi zumzăi când tăie aerul, respingând douăsprezece raze de laser – împreună cu un pistol aruncat. Deducând direcţia în care cei doi voiau să se retragă, Qui#Gon îi aruncă pe jos cu o împingere a Forţei. Cei doi judiciari sosiră la timp pentru a se arunca asupra lor, înainte ca hainele lor mimetice să apuce să se reenergizeze.
Simţind ceva în spatele său, Qui#Gon se întoarse, dar nu destul de iute. O vibro#lamă de un metru lungime prinsă în pumnul unui atacant aproape nedesluşit îi străpunse partea dreaptă a mantiei cafenii, trecându#i pe lângă coaste. Qui#Gon făcu o întoarcere completă, tăind diagonal cu sabia şi retezând pe din două vibro#lama.
Teroristul fugi spre centrul acoperişului, unde peretele de cărămidă al unei mici locuinţe îi oferea un camuflaj mai bun, şi scoase un pistol. Qui#Gon înainta rapid, evitând razele de laser şi se încleştă cu un om de dimensiunile lui.
O rafală de raze de laser zbură pe lângă urechea stângă a lui Qui#Gon când îşi aruncă prada pe acoperiş. Încă două raze îi pârliră părul lung în trecere. Sări în dreapta şi se rostogoli la adăpost. Folosind Forţa, desprinse o placă de ardezie din acoperişul ascuţit al locuinţei. Aceasta alunecă din sistemul de prindere, ţâşni învârtindu#se prin aer şi îl lovi pe terorist în tâmplă, dărâmându#l instantaneu.
Qui#Gon se apropie iute, apucă o bucată din costumul mimetic şi o sfâşie de pe corpul prăbuşit al bărbatului. Cu circuitul întrerupt, costumul se opri şi proprietarul său deveni vizibil.
Qui#Gon stabili că teroristul avea să rămână inconştient destul timp pentru a fi găsit de judiciari. În stânga lui o zări pe Vergere, sărind de pe un dom pe altul, ca şi cum ar fi purtat un aparat de zbor individual. Luându#se după ea, văzu că Fosh şi Ki#Aki#Mundi se apropiau de gotal, al cărui costum mimetic nu putea camufla dâra de blană pe care o lăsa în urmă.
Se uită în jur după Obi#Wan şi îl descoperi stând la baza unui dom mare, pe un zid care înconjura o curte adâncă. Qui#Gon se îndrepta spre el, când zări o formă nedesluşită alunecând pe curba abruptă a domului. Silueta se lovi de Obi#Wan şi îl aruncă dând din mâini peste marginea clădirii.
Qui#Gon ţâşni înainte, ţinând sabia de lumină la nivelul şoldului, apoi ridicând#o când ajunse la locul în care socoti că avea să aterizeze teroristul.
Se auzi un ţipăt de durere şi un braţ drept apăru la vedere, plutind peste marginea acoperişului. Stricat, costumul mimetic se stinse, scoţând la iveală o femeie care urla, căzută în genunchi, strângând cu mâna stângă ceea ce mai rămăsese din braţul drept.
Qui#Gon se grăbi spre zid, sperând să afle că Obi#Wan găsise un loc moale în care să aterizeze. În schimb, din curte se înălţă un aerospeeder, cu Obi#Wan ţinându#se cu o mână de stabilizatorul de la tribord, din spate.
Aerospeederul îl aşeză uşurel pe Obi#Wan pe acoperişul de lângă Qui#Gon. În apropiere, Ki#Aki#Mundi, Vergere, cei doi judiciari şi câţiva ofiţeri de securitate îi legau pe cei şase terorişti care fuseseră prinşi.
Printre ei nu se aflau nici Havac, nici Cohl.
— Asta da cascadorie, Padawan, zise Qui#Gon.
— Bănuiesc că aţi fi preferat să mă vedeţi ţinându#mă în dinţi, maestre.
Qui#Gon se uită la el nedumerit.
— Problema de gândire pe care le#a spus#o maestrul Anoon Bondara elevilor săi în ziua în care am vorbit cu Luminara, explică Obi#Wan. Despre omul care se ţinea cu dinţii de trenul de aterizare al unei nave deasupra unei gropi înşelătoare.
— Îmi amintesc acum, zise Qui#Gon, devenind brusc interesat.
Obi#Wan răsuflă.
— După ce m#am gândit mult, m#am hotărât că nava trebuie să reprezinte Forţa şi că groapa reprezintă pericolele care aşteaptă pe oricine se abate de la calea sa.
— Şi cum rămâne cu acei călători rătăciţi care cer ajutor?
— Ei, pe de o parte, călătorii – chiar şi când şi#au pierdut drumul – ar trebui să se gândească de două ori înainte de a pune întrebări unui om care stă atârnat în dinţi deasupra unei gropi înşelătoare. Însă, mai important, călătorii sunt doar abateri pe care omul ar trebui să le ignore, dacă vrea să rămână în Forţă.
— Abateri, murmură Qui#Gon.
Se gândi la atentatul la viaţa lui Valorum, la evenimentele de pe Asmeru şi la dovada care fusese găsită în depozitul vămii.
Qui#Gon îl prinse pe Obi#Wan de ambii umeri.
— M#ai ajutat să văd ceva ce îmi scăpa. Se uită la cei şase terorişti. Aici nu mai avem ce face. Să ne grăbim, acum, Padawan. Planul lui Havac e în plină desfăşurare.
— Unde mergem, maestre?
— Unde ar fi trebuit să mergem de la început.


Scena din faţa intrării sudice în sala summitului era haotică, grupuri de gură#cască şi de agenţi de securitate înghesuindu#se şi reporteri luptându#se pentru prim#planuri cu holocamerele şi reportofoanele lor. Cordoane de poliţişti în armură se luptau să ţină masele de fiinţe la distanţă, în timp ce vehicule de la cele mai primitive la cele mai luxoase aduceau delegaţii la intrarea acoperită. Judiciarii circulau prin mulţime, încercând să nu iasă prea mult în evidenţă, în ciuda căştilor de comunicare din urechi şi a comunicatoarelor sofisticate pe care le purtau la încheieturile mâinilor, în timp ce Cavalerii Jedi, cu mantiile lor cafenii şi săbiile de lumină prinse la cingătoare, aveau grijă să iasă foarte mult în evidenţă.
— Nu cred că o să avem vreo şansă de a intra, îi spuse Boiny lui Cohl, în partea din faţă a mulţimii. Chiar şi dacă am reuşi să ajungem la uşă, nu am reuşi să trecem nimic prin scanerele de arme.
Cei doi purtau robe largi, sandale şi turbane care le ascundeau rănile de la cap. Cohl îşi găsise o cârjă adevărată făcută dintr#un aliaj uşor, însă era mai slăbit de când el şi rodianul plecaseră în grabă din depozitul vămii. Amândoi supravieţuiau cu bactaplasturi şi injecţii periodice cu analgezice.
Cohl se uită la clădirea summitului. Pe lângă gărzile aflate la intrare, în turnurile care stăteau la colţurile clădirii enorme se aflau lunetişti.
— Hai să aruncăm o privire şi la celelalte intrări, zise el încet şi fără suflare.
Începură să meargă în zig#zag în jurul sălii. Intrările de la nord şi de la vest nu erau mai puţin aglomerate, însă cea de la est nu era nici pe departe la fel de plină de oameni sau de bine păzită.
Aşteptând să fie lăsaţi înăuntru, erau aghiotanţi administrativi şi translatori independenţi, droizi de serviciu şi de protocol, un ansamblu de toboşari şi de trompetişti purtând coifuri înalte şi uniforme stridente şi grupuri formate din mai multe specii reprezentând Liga Drepturilor Raţiunii şi Asociaţia Planetelor pentru Liberul Schimb, printre altele.
— Doar participanţi de rangul al doilea, observă Boiny.
— Genul nostru de persoane. Cohl făcu un semn cu bărbia, arătând că ar fi trebuit să se îndrepte spre capătul cozii.
La jumătatea drumului, anunţându#se cu o pancartă colorată, aşteptau cam o sută de veterani din conflictul Stark din hiperspaţiu. Un conflict scurt, dar sângeros, care izbucnise cu doisprezece ani în urmă, se purtase în mare parte pe lumile unde bacta era puţină sau prea scumpă. Prin urmare, mulţi dintre veterani, oameni şi extratereştri, încă aveau cicatrice groaznice, bucăţi de carne umflate sau ridate oribil şi cozi ori membre lipsă. Paralizaţi ca urmare a focului de distrugător sau a exploziilor electromagnetice, câţiva erau nevoiţi să folosească scaune şi sănii cu elevatoare repulsoare.
Acest ultim grup îi atrase atenţia lui Cohl.
— Cred că am găsit calea de intrare, îi spuse el lui Boiny.
În centrul arcului de 180 de grade format din şiruri de scaune care despărţeau delegaţia Coruscantului de Directoratul Federaţiei Comerciale, senatorul Palpatine şedea împreună cu Sate Pestage, Kinman Doriana şi alţii, în secţiunea rezervată sistemului Naboo.
Palpatine se întorsese spre stânga, pentru a#i vedea pe membrii directoratului ocupându#şi locurile. Flancându#i pe cei patru oameni, pe sullustani, pe grani şi pe neimoidieni, contingente de droizi de securitate stăteau cu puştile cu laser prinse de spatele lor pătrăţoase, ca nişte santinele scheletice ale morţii.
Palpatine era atât de atent, încât nu observă apropierea senatorului Om Free Taa, în ciuda faptului că umflatul senator twi'lek rutian sosise pe un scaun cu elevator repulsor, cu suita sa de ataşaţi şi aghiotanţi mergând în urma lui ca nişte servitori.
— Un spectacol impresionant, îi spuse Taa lui Palpatine, uitându#se prin sala splendidă în timp ce îşi cobora scaunul la podea. Delegaţi de pe Sullust, Clak'dor, sectorul Senex, Malastare, Falleen, Bothawui... Ei, chiar şi câteva dintre planetele hutt sunt reprezentate. Taa se opri pentru a urmări privirea lui Palpatine către secţiunea Federaţiei Comerciale. Ah, obiectul fascinaţiei tuturor.
— Cu siguranţă, spuse Palpatine neatent.
— Cât de mult îi stă în fire directoratului să aducă droizi – deşi bănuiesc că diferenţa nu este prea mare între a alege Cavaleri Jedi sau droizi. Am auzit, totuşi, că directoratul a insistat, de asemenea, să aibă şi un proiector de scut.
— Da, am auzit şi eu.
Taa se uită la Palpatine îndelung.
— Domnule senator, permiteţi#mi să spun că păreţi cam preocupat.
În cele din urmă, Palpatine îşi roti scaunul pentru a se întoarce cu faţa la Taa.
— De fapt, tocmai am primit nişte ştiri destul de neliniştitoare din sistemul meu natal. Se pare că regele Veruna de pe Naboo a abdicat.
Cozile de cap masive ale lui Taa zvâcniră.
— Tre... trebuie să mărturisesc, domnule senator, că nu ştiu dacă să mă întristez sau să mă bucur pentru dumneavoastră. Dar cum vă afectează exact acest lucru? Există pericolul să fiţi rechemat?
— Asta rămâne de văzut, spuse Palpatine. Naboo va avea un regent în funcţie până când se vor organiza alegeri.
— Cine candidează pentru a#l înlocui pe Veruna?
— Şi acest lucru rămâne de văzut.
— Îmi permiteţi să vă întreb ce speraţi?
Palpatine ridică uşurel din umeri.
— Doar la cineva care să fie gata să deschidă Naboo spre galaxie. Cineva mai puţin – cum să mă exprim? – tradiţionalist decât Veruna.
Lui Taa îi sclipiră ochii.
— Sau, poate, mai uşor de convins?
Înainte ca Palpatine să poată răspunde, un val de agitaţie începu să se formeze în sală. În toate părţile, capetele se întorceau spre intrarea sudică. Curând, apăru Cancelarul Suprem Valorum şi restul delegaţiei Coruscantul ui. Sala răspunse cu aplauze prelungi, chiar dacă abia cordiale.
— Soseşte, zise Taa, în timp ce Valorum era escortat la locul său. Dar cine este cel care îl însoţeşte? îl recunosc pe guvernatorul sistemului, dar nu şi pe cel slab şi care părea înfometat de lângă el.
— Guvernatorul#locotenent Tarkin, răspunse Palpatine în timp ce bătea din palme.
— Ah, da... Tarkin. Îi cam trage înapoi, nu? Foarte militant şi autoritar.
— Puterea îl poate transforma chiar şi pe cel mai umil dintre birocraţi într#o pisică manka turbată.
— Chiar aşa, chiar aşa. Şi apropo de aceasta, domnule senator, adăugă Taa pe un ton conspirativ, vă amintiţi despre informaţia pe care v#am supus#o atenţiei cu ceva vreme în urmă, privind afacerile familiei Valorum de aici, de pe Eriadu?
— Vag. Era ceva cu o companie de transporturi, nu?
Taa dădu din cap.
— După cum ştiţi, multe concerne mici sunt în situaţia de a obţine o poziţie considerabil mai bună pe piaţă ca rezultat al propunerii de taxare a lui Valorum şi, de asemenea, ca o consecinţă a investiţiilor făcute de planetele Nucleului, ca Ralltiir şi Kuat, care caută întotdeauna oportunităţi.
— Ce legătură au toate acestea cu afacerile lui Valorum? întrebă Palpatine cu blândeţe.
— Se pare că acea companie de transporturi a primit de curând o infuzie de capital semnificativă şi totuşi domnul Cancelar Suprem nu a informat grupurile potrivite din Senat. Fireşte, am început să mă întreb dacă a ştiut măcar că există cineva care a investit atât de mult în afacerea familiei şi cine ar fi putut face această investiţie.
— Domnului Cancelar Suprem nu i#ar sta în fire să ascundă aşa ceva.
— Iniţial, am crezut la fel. Presupunerea mea a fost că dacă s#ar fi putut determina că fondurile au venit, într#adevăr, de la speculatori de investiţii fără legături directe cu Valorum, atunci – în ciuda tuturor aparenţelor – nu ar fi avut loc nici o încălcare a protocolului sau a proprietăţii. Dar când am început să verific acest lucru, m#am tot lovit de obstacole, de fundături şi de drumuri neclare. După cum chiar dumneavoastră mi#aţi sugerat, am predat problema senatorului Antilles, care are funcţia necesară pentru a intra în acele zone ce îmi erau refuzate.
— Senatorul Antilles a descoperit ceva?
Taa îşi coborî şi mai mult glasul.
— Ceea ce am să vă spun nu este echivalent cu dezvăluirea pe care mi#aţi făcut#o despre regele Veruna, însă, tocmai am aflat că Antilles a avut succes în a lua urma sursei fondurilor până la ceea ce, la început, a crezut că este un consorţiu de investiţii, dar care, de fapt, pare să fie un cont bancar fraudulos, creat special pentru a canaliza fondurile obţinute ilicit către zone de interes deosebit.
Palpatine îl privi fix.
— Prin interese deosebite, presupun că vă referiţi la acei senatori care primesc mită de la diferite organizaţii, criminale şi altfel.
— Exact.
— Dar trebuie încă să aflaţi de unde provin fondurile.
— Ne apropiem şi, cu cât ne apropiem mai mult, cu atât mai jenant ar putea fi acest lucru pentru domnul Cancelar Suprem Valorum.
— V-aş mulţumi dacă m-aţi ţine la curent.
Taa zâmbi.
— Nu vom face nici un anunţ fără să vă consultăm.
Palpatine şi Taa se întoarseră pentru a#l privi pe Valorum salutând mulţimea, care răspunse cu o a doua rundă de aplauze graţioase.
— Acesta este momentul Cancelarului Suprem, spuse Palpatine. Nu ar trebui să-l stricăm cu bârfe.
Taa se ruşină.
— Vă rog să îmi acceptaţi scuzele, domnule senator. Nici nu mi-a trecut prin cap să stric momentul. Aruncă o privire în stânga sa. O să las asta în sarcina Federaţiei Comerciale.
Viceregele Nute Gunray se simţea ca şi cum ochii cuiva ar fi fost aţintiţi asupra sa, în ciuda faptului că Valorum era cel care se bucura de atenţia neabătută a sălii. Ochii lui Gunray, totuşi, se aflau asupra droidului de luptă care îi fusese lăsat în grijă doar cu câteva clipe înainte ca membrii directoratului să îşi părăsească sediul temporar pentru întâlnirea la nivel înalt.
Fără să se deosebească de ceilalţi doisprezece droizi care ofereau protecţie directoratului – în afara unor însemne galbene – noul sosit stătea chiar la dreapta lui Gunray, în fruntea detaşamentului aflat în acea parte a platformei Federaţiei Comerciale.
Gunray abia avusese timp să se stabilească în apartamentul său de pe Eriadu, când Lordul Sith, respectându-şi cuvântul, apăruse, prin intermediul holoproiectorului pe care Sidious i-l trimisese cu luni înainte. Deşi de această dată imaginea era atât de clară, atât de lipsită de paraziţii şi de bruiajul obişnuit, încât Gunray fusese gata să creadă că Sidious se afla pe Eriadu sau pe vreo planetă vecină, nu ascuns în orice fel de bârlog de neînchipuit din care îşi exercita magia întunecată.
Nişte străini îţi vor aduce un droid în plus, spusese Sidious, un droid de luptă. Nu trebuie să le pui întrebări, nici despre ei, nici despre menirea droidului în sine. Doar vei ordona droidului să se alăture celorlalţi pe care i-aţi adus pe Eriadu. Va răspunde la comenzile tale.
Gunray arsese de dorinţa de a pune întrebări, dar reuşise să se abţină atunci când străinii sosiseră la apartamentele sale cu droidul de luptă pus în cutie. Nici măcar nu îl anunţase pe Lott Dod despre mesaj, chiar şi atunci când senatorul – singur în delegaţia Federaţiei Comerciale – observase nepăsător că ar fi putut jura că veniseră pe Eriadu cu doar doisprezece droizi.
Actele de transport ar fi demonstrat asta, fireşte. Dar, având în vedere că Federaţia Comercială se bucura de statut diplomatic, era imposibil ca vama de pe Eriadu să ridice obiecţii atunci când delegaţia avea să se întoarcă la astroport cu un droid în plus.
A doua directivă a Lordului Sith era cea care continua să#i bântuie gândurile lui Gunray, în orice caz, şi părea a fi cauza neliniştii lui actuale.
Chiar acum vedea cum ansamblul de cântăreţi se aduna în sală, pregătindu-se să intoneze din trompete semnalele care aveau să inaugureze summitul.
Mai erau doar câteva minute.
Gunray observă unde stătea Lott Dod.
Discret, îşi şterse broboanele de transpiraţie de pe faţă şi încercă să se calmeze. În mare parte, totuşi, numără minutele în tăcere.



va urma