joi, 24 septembrie 2015

Te visez


Aurel Chiorean








Te visez ca pe-o icoană, sub tăcere și suspine,
la un țărm de vis cu mine, unde-am fost, dar încă nu-s,
te îmbrac apoi în zare și în doruri ce-s divine,
să te sorb apoi poeme, din cel mai frumos apus.




Eu te sorb, ți-am spus poeme, ca silabe nu te știu,
doar atât, sonet de toamnă, la o poartă cu rugină,
să m-aștepți în răsărituri, în sărutul cel târziu,
albe frunze s-avem martori, la o masă fără vină.




Nu vreau să îmi plâng iubirea, cea ascunsă în cuvinte,
căci mă aflu lângă țărmuri, dar departe de ocean,
rostuiesc a mea lucrare doar în doruri nerostie,
când mă cauți pe la geamuri și mi-e casa fără geam.




Te visez în depărtare și visez și-un timp ce trece,
când albastru ți-este cerul și mă strângi la pieptul tău,
nerostirea mea-i păcat, aerul e foarte rece,

cauți în zenit iubirea, dar iubirea îți sunt eu.














Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu