Misiune dificila. Jurnal (29)

C.V.R. Schuyler

Joi, 11 octombrie 1945

Obstrucţionarea discuţiilor la un dineu neoficial cu generalul Susaikov şi Stevenson

Am aterizat pe aeroportul din Bucureşti pe la ora 1,30 dimineaţa, după un zbor plăcut de la Viena. Vremea a fost perfectă, iar zborul deasupra piscurilor înzăpezite ale Carpaţilor din România a fost cu adevărat superb. Atât în Transilvania, cât şi în Muntenia se pare că programul arăturilor de toamnă era în plină desfăşurare. Cu toate că mai rămăseseră încă mari suprafeţe de arat, ţăranii par să muncească din greu şi să facă progrese reale.


Cu o noapte înainte de plecarea mea din Bucureşti, am participat împreună cu generalul Susaikov la un dineu la vicemareşalul Aerului Stevenson. După masă, am discutat pe scurt situaţia politică generală, iar vicemareşalul a insistat să ne întâlnim cu toţii mai des, pentru a vedea dacă nu este posibil să găsim o cale de a ajunge la un acord în legătură cu demersurile Comisiei Aliate de Control, care să satisfacă toate cele trei state ale noastre. Generalul Susaikov a părut să fie de acord şi prin urmare eu i-am invitat atât pe vicemareşal, cât şi pe Susaikov la cină la mine acasă joia următoare (astă-seară). Când am plecat în călătorie, i-am lăsat vorbă colonelului Famsworth să-i amintească miercuri lui Susaikov de întâlnirea stabilită şi, azi după-amiază, de îndată ce am aterizat, l-am pus pe ofiţerul meu de legătură să sune Statul Major rus, să-i anunţe că m-am întors şi să-i reamintească lui Susaikov de invitaţia pentru diseară.


Personal, nu credeam că ne putem aştepta să realizăm prea mult la acest nivel, în direcţia îndreptării situaţiei politice din România. Totuşi, vicemareşalul părea chiar entuziasmat şi a transmis telegrafic la Londra o relatare completă a primei noastre întâlniri. Astă-seară, a venit să mă vadă pe la orele 18,00 şi mi-a prezentat instrucţiunile pe care le primise de la Londra. Acestea aveau un caracter foarte detaliat. Londra l-a anunţat că nutrea speranţe serioase că el ar putea realiza un oarecare compromis, că, deşi ar trebui să manifeste grijă să explice că îşi exprimă exclusiv propriile păreri, ar trebui totuşi să sublinieze că guvernul Majestăţii Sale nu doreşte în România un guvern ostil Rusiei sau un guvern asemeni celui antebelic, care era „foarte putred." Trebuia să declare şi că guvernul Majestăţii Sale nu are de adus critici reformelor sociale înfăptuite până acum, nici chiar reformei agrare, cu excepţia faptului că momentul ales pentru aplicarea ei era nepotrivit, din cauza crizei alimentare mondiale. El mai trebuia să spună şi că guvernul Majestăţii Sale nu putea susţine guvernul Groza, deoarece nu era nici reprezentativ, nici democratic, deoarece reprezentanţii săi făcuseră declaraţii antibritanice, deoarece în timpul unor procese publice încercase să transforme în delict vizita unor persoane la Misiunile Statelor Unite şi Marii Britanii, deoarece a permis torturarea acuzaţilor din aceste procese pentru a li se smulge mărturisiri, deoarece se implicase în activităţi ilegale ale poliţiei şi deoarece arătase o lipsă generală de înţelegere a nevoii de justiţie imparţială, în sfârşit, vicemareşalul trebuia să spună că, după părerea sa, Comisia Aliată de Control ar trebui să poată recunoaşte existenţa acestei situaţii şi să asigure unele progrese pe plan local, că, ţinând cont de condiţiile date, ar putea considera drept utilă efectuarea unor schimbări în componenţa actualului guvern, din moment ce cele Trei Puteri, reprezentate în Comisia Aliată de Control, nu pot accepta guvernul în forma actuală.


L-am informat pe vicemareşal că nu am considerat întâlnirile noastre suficient de importante pentru a le raporta la Washington, dar că voi exprima opinia că poziţiile guvernelor noastre sunt bine-cunoscute atât aici, cât şi în capitalele ţărilor noastre şi că aş dori să ajungem să discutăm deschis aceste atitudini şi să încercăm să aplanăm orice dificultăţi ar apărea la acest nivel şi ar putea cauza noi complicaţii la nivel guvernamental, împiedicând o analiză obiectivă a situaţiei politice de aici de către guvernele noastre.


Imediat după întâlnirea mea cu vicemareşalul, i-am relatat dlui Berry discuţia noastră, iar el a fost întru totul de acord cu punctul meu de vedere, conform căruia nu ne putem aştepta să obţinem prea multe prin întâlnirile noastre neoficiale şi că orice încercare de a ajunge la un compromis la acest nivel ar fi de fapt extrem de periculoasă pentru demersurile făcute în vederea obţinerii unui guvern, care ar urma, desigur, să fie unul cu totul nou şi cu adevărat reprezentativ.


Astă-seară, pe la orele 19,30, am primit un mesaj de la adjutantul generalului Vinogradov, prin care eram anunţat că nu reuşiseră să ia legătura cu generalul Susaikov de la sosirea mea, că, prin urmare, el nu ştia că m-am întors la Bucureşti şi că probabil nu va reuşi să ajungă la cină, în seara aceasta. Pentru a fi sigur că acesta era adevărul, l-am trimis pe ofiţerul meu care vorbea ruseşte (lt. Freydberg), la sediul generalului Susaikov, pentru a întreba dacă acesta din urmă urmează să sosească. Răspunsul a fost negativ, întrucât generalul era plecat de la orele 4,00 şi nu era de găsit. Evident că aceste scuze nu erau altceva decât simple pretexte. Acum o săptămână la vicemareşal acasă, l-am invitat pe Susaikov, iar el a acceptat să vină. Ieri, şi de cel puţin două ori astăzi, Famsworth i-a reamintit de invitaţie. Sunt prin urmare convins că nu doreşte să participe la nici o astfel de discuţie neoficială şi îmi propun să las baltă toată chestiunea. Bineînţeles că l-am informat imediat pe vicemareşal, că cina fusese anulată şi că nu voi mai insista să mai aibă loc vreo astfel de întâlnire.

Vineri, 19 octombrie 1945

Mark Etheridge, reprezentant special al Secretarului de Stat al Statelor Unite pentru investigarea situaţiei din România

Recentul anunţ al Departamentului de Stat, conform căruia dl Mark Etheridge este trimis aici în calitate de observator neutru pentru a întocmi un raport special referitor la situaţia politică locală pentru Secretarul de Stat a fost primit, pe plan local, cu reacţii contradictorii. Comuniştii afirmă aproape deschis că această vizită a fost considerată necesară, deoarece rapoartele care au fost remise de către observatorii americani de aici au fost atât de tendenţioase, încât nu au prezentat o imagine reală. Comuniştii pretind că sunt foarte siguri că dl Etheridge va lămuri această situaţie şi că va putea dovedi guvernului nostru că regimul Groza este îndreptăţit să primească o recunoaştere deplină. Mulţi dintre membrii opoziţiei sunt îngrijoraţi într-o oarecare măsură din cauza sosirii dlui Etheridge, crezând că guvernul nostru nu este atât de convins, pe cât credeau ei, de natura nereprezentativă a regimului Groza. Totuşi, observatorii mai atenţi cred că, deşi este posibil ca, pe moment, comuniştii să poată câştiga un oarecare capital de pe seama vizitei dlui Etheridge, nu există nici un dubiu asupra concluziilor la care va ajunge orice observator imparţial şi că, atunci când raportul dlui Etheridge va fi în sfârşit întocmit, şi — după cum se speră — publicat, el va servi la întărirea celor care, peste tot în lume, sunt deja ferm convinşi de caracterul nefast al guvernului Groza. între timp, acest guvern face încercări disperate de a-şi pune ordine în treburi şi organizează manifestaţii complicate ce vor avea loc la sosirea dlui Etheridge, cu scopul de a-i demonstra acestuia că ţara toată îl sprijină pe Groza.

Şedinţa comună a Comisiei Aliate de Control — 18 octombrie

Progresele făcute de România în îndeplinirea obligaţiilor prevăzute de Armistiţiu

Joi după-amiază am avut o şedinţă comună a Comisiei Aliate de Control. Generalul Susaikov era chiar cordial, iar întreaga şedinţă a decurs într-un mod foarte plăcut. Generalul Vinogradov a citit un scurt raport despre progresele făcute de România în respectarea prevederilor diverselor articole ale Armistiţiului pe durata primului an. în general, se arăta că România s-a achitat aproape în totalitate de obligaţiile ce i-au revenit. Vinogradov a avut grijă să sublinieze că majoritatea realizărilor României au avut loc după schimbarea guvernului în martie. Acest lucru este probabil foarte adevărat, întrucât actualul guvern este desigur dispus să facă absolut orice îi cer ruşii, fără a ţine cont de consecinţe asupra situaţiei ţării.

Tipărirea de articole critice la adresa Statelor Unite şi Marii Britanii 

Au fost discutate mai multe alte probleme care fuseseră ridicate de către vicemareşal şi de mine. Printre acestea s-a numărat problema apariţiei în presa locală a unor articole critice la adresa Statelor Unite şi Marii Britanii. Atât vicemareşalul, cât şi eu ne-am văzut siliţi, în ultimele două săptămâni, să trimitem Comisiei Aliate de Control mai multe scrisori de protest referitoare la tonul discursurilor ţinute de comuniştii de aici şi tipărite în ziarele locale, în care au fost făcute remarci extrem de critice şi uneori chiar insultătoare la adresa reprezentanţilor noştri din România şi a guvernelor noastre. Generalul Susaikov ne-a asigurat că. în fiecare caz în parte, redactorii ziarelor respective au fost convocaţi, avertizaţi cu asprime să nu mai publice articole de acest fel şi informaţi că noi violări ar avea ca rezultat suspendarea completă a ziarelor lor.

Dispoziţii privind Forţele Maritime Române

Un alt subiect interesant s-a referit la dispoziţiile privind Forţele Maritime Române. I-am menţionat lui Susaikov că observasem că anumite unităţi ale marinei le sunt retumate acum românilor şi l-am întrebat ce se intenţionează a se face cu restul. Susaikov a primit această întrebare destul de rece şi a răspuns că nu este o chestiune de resortul Comisiei Aliate de Control. El a spus că Rusia capturase flota română şi o păstra drept captură de război, la fel cum procedează orice naţiune cu armamentul capturat de la adversarii săi. El a afirmat că, doar ca un gest prietenesc, anumite vase au fost redate românilor pentru uz propriu, dar că nu are cunoştinţă de existenţa vreunei intenţii de a li se retuma şi altele, în acest moment am anunţat că, după părerea guvernului american, de vreme ce sechestrarea marinei române nu era prevăzută în Convenţia de Armistiţiu, toate navele României ar trebui retumate acesteia. Susaikov a sugerat ca acest punct de vedere să fie făcut cunoscut pe canale diplomatice. I-am spus că voi informa guvernul meu în legătură cu propunerea sa, dar că, în conformitate cu ordinele pe care le primisem, prezentam acum această recomandare fermă. Ca în multe alte chestiuni asemănătoare, Susaikov a răspuns atunci că va înainta propunerea mea Moscovei.

Ridicarea cenzurii asupra telegramelor trimise de corespondenţii aliaţi din Bucureşti

Acum câteva zile generalul Vinogradov ne-a informat că, în conformitate cu recomandările făcute de mine în numeroase ocazii, cenzura exercitată asupra corespondenţilor presei aliate, aflaţi în România, este acum în totalitate oprită. Astfel, vom putea în sfârşit să informăm publicul de acasă despre situaţia reală de aici. Este cu adevărat un mare pas înainte şi marchează probabil începutul unei atitudini mai deschise şi mai directe faţă de întreaga problematică balcanică. Sper din inimă că aşa va fi, şi voi urmări cu interes modul în care reacţionează opinia noastră publică la adevăratele ştiri despre situaţia de aici.

Sâmbătă, 20 octombrie 1945

Ana Pauker consimte să discute cu reprezentantul Statelor Unite în România şi cu şeful Misiunii Militare Americane

Dl Berry şi cu mine am avut aseară o întâlnire interesantă cu Ana Pauker. Este primul nostru contact cu un lider comunist, în afara unor întâlniri neoficiale cu Pătrăşcanu, care s-au desfăşurat aproape în întregime pe plan monden. In cele din urmă, întâlnirea a fost aranjată de unul dintre ofiţerii mei, care a purtat de mai mult timp discuţii cu prietenii săi comunişti despre oportunitatea unei astfel de întâlniri între noi. într-un sfârşit, s-a aranjat ca întâlnirea să aibă loc la un ceai, în ceea ce Ana Pauker a numit o casă neutră. Ne-am întâlnit mai întâi acasă la căpitanul Armour, unde dl Răcoasa, subsecretar pentru Minorităţi, ne-a întâmpinat şi ne-a condus la casa neutră. Este foarte interesant de remarcat că Răcoasa nu a mers cu noi în maşină, ci ne-a indicat drumul din propriul său automobil. Aceasta, suntem informaţi, este practica obişnuită pentru comunişti, aleasă pentru a evita aparenţa unor contacte apropiate cu anglo-americanii.


Toată discuţia a diirat cam două ore şi jumătate. Colonelul Tucker ne-a servit drept interpret. Dna Pauker a fost de o amabilitate desăvârşită şi am discutat pe larg poziţia guvernului Groza şi a Partidului Comunist în România. Ana Pauker a arătat că aversiunea comuniştilor faţă de Maniu şi Brătianu nu se datorează colaborării celor doi cu germanii în timpul războiului — ea a spus că, la aceasta, comuniştii „ar putea închide un ochi“ —, ci, mai degrabă, refuzului lor total de a coopera cu alte partide la formarea unui guvern şi încercărilor lor permanente de a sabota Armistiţiul şi de a aţâţa populaţia împotriva Rusiei. Ne-a spus că Partidul Comunist nu domină guvernul Groza, ci este doar unul dintre cele cinci partide care participă la guvernare. Ea consideră că România nu este pregătită pentru comunism şi că, chiar dacă ar putea, Partidul Comunist nu ar dori să guverneze România la această oră. A afirmat că Partidul Comunist din Rusia are o atitudine de simpatie faţă de comuniştii români, dar că este vorba despre două organizaţii complet separate, una nefiind dependentă de cealaltă. Ne-a povestit despre cei 12 ani [în realitate, 6 ani — n.n.] petrecuţi de ea în închisoare şi de lupta permanentă şi obositoare dusă — chiar de la eliberare — pentru organizarea, pe baze temeinice, a comuniştilor români. A afirmat că este deosebit de afectată de situaţia actuală pe care, din anumite motive, nu o prea poate înţelege, că observă că partidul comunist român este privit ca un adevărat duşman de către Statele Unite şi Marea Britanie. Ne-a spus că i-au plăcut întotdeauna americanii pentru că sunt prietenoşi, nai vi, sinceri, leali şi pentru că ştiu să se distreze din plin. Ea crede că prietenia Statelor Unite şi a Marii Britanii faţă de România este esenţială pentru reluarea unei vieţi normale de pace şi descoperă că printre numeroşi ţărani şi muncitori din România există sentimente sincere de admiraţie şi prietenie faţă de tot ceea ce este american. Mulţi dintre aceştia nu pot înţelege de ce acum sunt priviţi ca nişte paria de către opinia publică americană. Ea spune că toţi îşi îndreaptă privirile către Statele Unite mai mult decât spre Marea Britanie, în speranţa unui ajutor prietenesc în primul rând, pentru că Statele Unite, fiind mai îndepărtate, au o perspectivă mai obiectivă, precum şi pentru că sunt conştienţi de faptul că atitudinea noastră faţă de România nu este influenţată de dorinţa de câştiguri personale sau de expansiune teritorială.

I-am spus dnei Pauker că suntem fericiţi că avem ocazia să discutăm, deoarece în trecut, neavând nici un fel de contacte individuale cu liderii comunişti, nu am avut cum să transmitem Partidului Comunist nici o declaraţie privind atitudinea Statelor Unite referitoare la problema României. Reuşisem să facem cunoscute aceste puncte de vedere liderilor aproape tuturor celorlalte partide politice din România, iar pentru viitor sperăm ca actuala noastră luare de contact să fie utilă în a asigura o informare adecvată şi a comuniştilor. Am afirmat că, în ultimii aproximativ zece ani, numele lui Maniu şi Brătianu au fost asociate, în mintea opiniei publice americane, cu lupta pentru libertate şi democraţie din România. Am precizat că, deşi — după cum pretindea ea — influenţa acestor lideri ar putea fi acum în declin, poporul american nu poate concepe, în momentul de faţă, crearea în România a unui guvern democratic de largă reprezentare la care să nu participe Maniu, Brătianu, şi adepţii lor. Am arătat că suntem de acord cu un număr din reformele ce au fost introduse de către guvernul Groza şi că nu dorim, nici într-un caz, ca România să se întoarcă la guvernele necinstite şi corupte pe care le avusese înainte de război. Am subliniat că, în mod cert, alegerile libere vor arăta forţa reală a diverselor partide din România, dar că, până când se vor putea organiza asemenea alegeri, suntem de părere că toate partidele politice, printre care desigur şi cele din care fac parte Maniu şi Brătianu, ar trebui să fie reprezentate în orice guvern român, care îşi spune larg democratic. Am spus că, speram ca dna Pauker să profite în viitor de faptul că ne cunoştea, pentru a face cunoscută Statelor Unite orice atitudine sau opinie a Partidului Comunist referitoare la problemele curente ale României şi care ne-ar putea ajuta în a înţelege pe deplin toate aspectele acestor probleme. Am informat-o despre proiectata vizită a dlui Mark Etheridge şi i-am solicitat sprijinul pentru a-i aranja acestuia întâlniri cu lideri comunişti potriviţi şi pentru a i se permite să discute cu muncitori, ţărani şi alte categorii sociale din România, care l-ar putea ajuta să-şi formeze o părere de ansamblu asupra dificultăţilor cu care se confruntă ţara. Ne-am despărţit în termeni foarte amicali şi cred că vizita ne-a fost tuturor de mare ajutor.



va urma