Arsenalele din Isher (2)

A. E. Van Vogt

McAllister se aşeză foarte hotărât, când, deodată, avu o revelaţie uimitoare. Evenimentele petrecute începeau să se organizeze în mintea sa într-un soi de tipar deformat: faţada clădirii, suprapusă peste cele două magazine; felul în care se comportase uşa; marea firmă exterioară cu legătura ciudată pe care o făcea între libertate şi dreptul de a cumpăra arme; armele expuse în vitrină — "cele mai bune arme energetice din întregul univers cunoscut"!...

Observă că fata vorbeşte pe tonul cel mai serios cu un bărbat înalt, grizonat, aflat în pragul uşii pe care intrase şi ea. Discuţia părea puţin încordată. Deşi nu vorbeau tare, în urechile lui sunetele se amestecau, ciudate şi tulburătoare. McAllister nu prea putu să le analizeze sensul până când fata nu se întoarse şi-l întrebă:
  — Cum vă numiţi?
McAllister îşi spuse numele.
Fata şovăi, apoi insistă:
  — Domnule McAllister, tata vrea să ştie din ce an veniţi!
Bărbatul grizonat făcu un pas către el şi vorbi pe un ton grav:
  — Nu cred că avem timp de explicaţii. S-a întâmplat exact lucrul de care ne era teamă nouă, fabricanţilor de arme, de generaţii întregi, şi anume: că va apărea din nou cineva lacom de puteri nelimitate care, pentru a-şi putea exercita tirania, va căuta mai întâi să ne distrugă. Prezenţa dumitale aici este o manifestare a forţei energetice pe care a îndreptat-o ea împotriva noastră — un lucru atât de nou încât nici măcar nu I-am bănuit. Dar nu am timp de pierdut. Lystra, obţine toate informaţiile posibile şi avertizează-l de primejdia ce-i ameninţă propria persoană.

Apoi bărbatul se răsuci pe călcâie şi uşa se închise, fără zgomot, îndărătul siluetei lui înalte.
McAllister întrebă:
  — Ce-a vrut să spună cu chestia aceea, cu pericolul în care se află propria-mi persoană?
  — Nu e chiar aşa uşor de explicat, începu tânăra, cu vădită stânjeneală în glas. În primul rând, veniţi până la vitrină şi voi încerca să vă lămuresc totul. Presupun că sunteţi destul de nedumerit.
McAllister trase adânc aer în piept:
  — Ei, acuma parcă mai vii de-acasă.
Îi trecuse spaima. Bărbatul cărunt părea să ştie despre ce e vorba. Asta însemna că n-o să fie chiar atât de greu să se lămurească şi el. Cât despre pericolul în care se afla breasla fabricanţilor de arme, asta era problema lor, nu a lui. Făcu câţiva paşi spre fată, dar, spre uimirea lui, ea se trase înapoi cu spaimă, de parcă ar fi ameninţat-o. O privi cu ochi fără expresie; ea râse firav, fără pic de veselie şi, într-un târziu, spuse:
  — Să nu credeţi că glumesc şi nici nu trebuie să vă simţiţi ofensat, dar, pentru propria dumneavoastră siguranţă, să nu atingeţi nici un trup omenesc cu care aţi veni întâmplător în contact.

McAllister fu cutremurat de un fior ca de gheaţă. Apoi, deodată, simţi un val de enervare văzând chipul fetei atât de înspăimântat.
  — Uite ce e, vreau să lămuresc bine lucrurile. Înţeleg că aici putem vorbi fără nici un pericol cu condiţia să nu te ating şi nici să nu mă apropii de dumneata. Aşa e?
Fata încuviinţă din cap.
  — Duşumeaua, pereţii, toate mobilele — de fapt întregul magazin — sunt făcute din materiale rău-conducătoare de energie.
McAllister avu senzaţia că merge pe o funie întinsă deasupra unei prăpăstii fără fund.
  — S-o luăm de la început, zise el. De unde ai ştiut dumneata şi de unde a ştiut tatăl dumitale că nu sunt... făcu o pauză înainte de a rosti formula aceea ciudată... că nu fac parte din epoca aceasta?
  — Tata v-a fotografiat. V-a fotografiat şi lucrurile din buzunare. Aşa a descoperit mai întâi care e problema. Vedeţi, dumneavoastră, energiile, sensibile în sine devin purtătoare ale energiei cu care sunteţi încărcat. Asta nu e-n regulă. De aceea n-au vrut armele automate să se concentreze asupra dumneavoastră şi...
  — Încărcat cu... energie? întrebă McAllister neîncrezător.
Fata se holbă la el:
  — Cum, nu înţelegeţi? (i se tăie respiraţia). Aţi traversat şapte milenii. Şi dintre toate energiile din Univers cea mai puternică este timpul. Dacă aţi păşi afară din magazinul acesta, aţi arunca în aer Oraşul imperial şi un teritoriu de o sută de kilometri de jur-împrejur. Dumneavoastră (încheie cu glas şovăielnic, dar din ce în ce mai emoţionat), dumneavoastră aţi putea distruge Terra.


Până atunci McAllister nu observase oglinda. Ciudat, pentru că era destul de mare, înaltă de aproape doi metri şi jumătate, şi se afla în faţa lui, pe perete, unde ar fi putut jura că doar cu un minut mai devreme nu se vedea decât o masă compactă de metal.
  — Uitaţi-vă în oglindă, îi spuse cu glas mult mai blând fata. Nimic nu poate fi mai liniştitor decât propria-ţi imagine. De fapt, trupul dumneavoastră rezistă destul de bine la şocul mintal.
Se holbă la propria-i imagine. Paloarea feţei prelungi parcă se reflecta asupra lui. Dar trupul nu i se zguduia propriu-zis, aşa cum tindea să-i sugereze vârtejul din minte. Deveni din nou conştient de prezenţa fetei, care ţinea degetul pe unul dintre întrerupătoarele de pe perete. Deodată se simţi mai bine şi spuse liniştit:
  — Mulţumesc. Fără doar şi poate aveam nevoie de aşa ceva.
Tânăra îi surise încurajator şi abia acum rămase el uluit de personalitatea ei contradictorie. Pe de-o parte, incapacitatea de acum câteva minute de a sesiza esenţa primejdiei, iar pe de alta, acţiunea prin care-l ajutase să se vadă în oglindă, ceea ce dovedea o înţelegere adâncă a psihologiei omeneşti. Îi spuse:
  — Problema care se pune din punctul dumitale de vedere este de a reuşi s-o eviţi pe această femeie din dinastia Isher şi de a mă trimite înapoi, înainte de a arunca Terra în aer din... din nu ştiu ce an în care ne aflăm.

Fata încuviinţă din cap.
  — Tata zice că puteţi fi trimis înapoi, dar, în rest, atenţie!
Nu avu însă răgazul să se simtă mai uşurat aflând că poate fi trimis înapoi, în timpul din care venise. Fata mai apăsă un buton. În aceeaşi clipă, oglinda dispăru în zidul metalic. Se auzi declicul unui alt buton Dispăru şi zidul. Dinaintea lui se întindea un parc asemănător celui pe care-l văzuse deja prin uşa din faţă, în mod evident o extindere a aceleiaşi privelişti de grădină.

O clădire masivă, cam de cinci sute de metri lungime şi — incredibil — tot atât de înaltă pe cât de lungă, se ridica asemenea unui monstru întunecat, profilându-se pe cer şi dominând zarea. Pretutindeni existau dovezi ale trudei dinamice a omului, dar nicăieri nici o mişcare, nici ţipenie de om. Până şi copacii stăteau nemişcaţi în aerul acela încremenit, lipsit de lumină.
  — Atenţie! îi spuse fata, de data aceasta pe un ton mult mai blând.
Nu se auzi nici un declic. Ea umblă la unul dintre butoane şi viziunea lui deveni mai puţin clară. Nu atât pentru că soarele îşi redusese intensitatea luminoasă şi nici pentru că apăruse un geam acolo unde nu fusese nimic cu o clipă mai devreme, ci pentru că între ei şi parcul acela splendid nu părea să existe nici un fel de substanţă materială. 

Dar parcul nu mai era pustiu: mişunau în el zeci de oameni şi de utilaje.
McAllister rămase uluit. Apoi, pe măsură ce senzaţia de iluzie se topi şi ameninţarea pe care o reprezentau aceşti oameni deveni tot mai penetrantă, emoţia i se prefăcu în spaimă:
  — Vai de mine, spuse el, în cele din urmă, dar oamenii aceştia sunt soldaţi, iar maşinile lor sunt...
  — Arme energetice! îi completă fata gândul. Problema lor dintotdeauna a fost cum să-şi aducă armele destul de aproape de magazinele noastre, pentru a ne distruge. Nu e vorba atât de faptul că tunurile nu ar avea putere la o distanţă foarte mare, căci până şi carabinele pe care le vindem pot ucide oameni la o distanţă de câteva mile, dar magazinele noastre sunt atât de bine fortificate încât, pentru a ne distruge, ar trebui să-şi folosească de la o distanţă minimă tunurile cele mai mari. În trecut n-au putut-o face niciodată pentru că parcul înconjurător ne aparţine, iar sistemul nostru de alarmă a fost perfect, cel puţin până acum. Noua energie folosită de ei nu afectează nici unul dintre instrumentele noastre de protecţie. Şi, ceea ce e infinit mai rău, le oferă un scut perfect împotriva armelor noastre. Bineînţeles, invizibilitatea este un fenomen cunoscut de multă vreme, dar, dacă n-ai fi venit dumneata, am fi fost distruşi fără măcar să ştim ce s-a întâmplat.
  — Bine, exclamă, pe un ton strident, McAllister, dar ce-aveţi de gând să faceţi? Ăştia sunt încă acolo şi lucrează...

Ochii negri ai fetei scăpărară ca o flacără galbenă, feroce:
  — Tata a avertizat breasla şi membrii acesteia au descoperit că tunuri invizibile similare sunt instalate de oameni invizibili în preajma magazinelor. Consiliul se va întruni foarte curând pentru a discuta măsurile de apărare.

Fără a mai scoate o vorbă, McAllister îi privi pe soldaţi cum legau ceva — probabil nişte cabluri invizibile ce duceau la clădirea imensă din planul al doilea — , cabluri foarte groase care indicau puterea tiranică ce urma să fie dezlănţuită asupra micului magazin de arme. Nu mai era nimic de spus. Realitatea depăşea cu mult cuvintele. Dintre toţi cei de aici, el părea cel mai puţin util, opinia lui era cea mai puţin însemnată. Ar fi trebuit s-o spună, dar nu-şi dădu seama de asta decât atunci când, de alături, răsună glasul tatălui fetei:
  — Te-nşeli profund, domnule McAllister. Dintre toţi, dumneata eşti cel mai preţios. Prin dumneata am descoperit că Imperiul Isher ne atacă efectiv. Mai mult decât atât, duşmanii noştri habar nu au de existenţa dumitale, deci nu şi-au dat încă seama pe deplin de efectul produs de noua energie de mari proporţii pe care au folosit-o. Ca atare, dumneata eşti singurul factor necunoscut. De aceea trebuie să te folosim imediat.

Lui McAllister i se păru că tatăl fetei îmbătrânise brusc. Zbârciturile îi brăzdau faţa slabă şi încordată. Când se întoarse spre fiică-sa şi îi vorbi, glasul lui era teribil de aspru:
— Lystra, numărul 7!
Degetele fetei atinseră cel de-al şaptelea buton şi tatăl se grăbi să-i explice lui McAllister:
— Consiliul Suprem al Breslei ţine o şedinţă extraordinară pentru a face faţă iminenţei pericolului. Trebuie să alegem metoda cea mai probabilă pentru a ataca problema şi să ne concentrăm individual şi colectiv, asupra acestei metode. Sunt deja în curs discuţii la nivel regional, dar deocamdată n-a rezultat decât o singură idee importantă şi... ah, domnilor!
Se adresa cuiva aflat dincolo de McAllister. Acesta tresări şi se întoarse. Mai mulţi bărbaţi intrau prin zidul masiv la fel de uşor şi degajat ca şi cum ar fi trecut doar pragul unei uşi deschise. Unul, doi, trei — treizeci.
Aveau feţele crâncene, în afara unuia singur care, uitându-se în treacăt la McAllister, dădu să meargă mai departe, dar se opri cu un zâmbet pe jumătate amuzat.
— De ce vă miraţi atât de tare? Cum credeţi că am fi putut să supravieţuim în tot cursul acestor ani dacă n-am fi izbutit să trans­mitem prin spaţiu obiecte materiale? Poliţia statului Isher abia aştep­ta să impună o blocadă asupra surselor noastre de aprovizionare. În treacăt fie spus, mă numesc Cadron — Peter Cadron!
McAllister dădu din cap, aşa, de formă. Nu-l mai impresionau câtuşi de puţin noile maşini. Erau produsele finale ale erei maşinilor; ştiinţa şi invenţiile făcuseră progrese atât de mari, încât aproape nu exista o mişcare a oamenilor care să nu afecteze o maşină sau, invers, să nu fie afectată de ea. Un bărbat din preajma lui, cu o faţă grosolană, spuse:
— Ne-am adunat aici pentru că, în mod evident, sursa energiei noi se află în clădirea mare de lângă magazin... Făcu un gest către peretele ce fusese la un moment dat oglindă, apoi geamul prin care McAllister privise clădirea cu aspect monstruos. Vorbitorul continuă:
— Ştim încă de acum cinci ani, când a fost terminată această clădire, că era vorba de o construcţie energetică îndreptată împotriva noastră; iar acum s-a scurs din ea energia nouă pentru a copleşi lumea, o energie de o forţă imensă, atât de puternică încât a frânt până şi tensiunile timpului, dar, din fericire, numai în acest magazin aflat în vecinătatea ei. După cât se pare, energia slăbeşte când este trans­misă la distanţe mari.
— Uite ce e, Dresley, sună o întrerupere lipsită de curtoazie venită din partea unui individ din cale-afară de slab. Ce rost are tot preambulul ăsta? Voi aţi cercetat diferitele planuri propuse de grupurile regionale." Este sau nu vreunul ca lumea printre ele?
Dresley şovăi. Spre surprinderea lui McAllister, ochii individului se opriră asupra lui, privindu-l cu neîncredere; faţa grosolană a lui Dresley se încordă, apoi se aspri de tot:
— Da, ar exista o metodă, dar pentru asta ar trebui să-l silim pe prietenul nostru venit din trecut să-şi asume un mare risc. Ştiţi cu toţii Ia ce mă refer. Cu această metodă am putea câştiga timpul de care avem nevoie.
— Ei, făcu McAllister, copleşit de privirile care se aţintiseră asupra lui.


McAllister înţelese că avea din nou nevoie de oglindă pentru a-şi dovedi că trupul lui face faţă cum trebuie situaţiei. Măsură cu privirea chipurile bărbaţilor adunaţi acolo. Fabricanţii de arme alcătuiau un tablou destul de confuz, stând jos sau în picioare ori sprijinindu-se de vitrinele pline cu arme strălucitoare. Şi parcă erau mai puţini decât îi ieşiseră la numărătoare mai înainte. Unul, doi — douăzeci şi opt, cu fată cu tot. Ar fi putut jura că fuseseră treizeci şi doi. Mergând cu privirea mai departe, tocmai observa cum se închidea uşa camerei din spate. Patru dintre bărbaţi intraseră acolo fără ca el să ştie ce se ascunde înapoia acelei uşi.
Dădu nedumerit din cap, apoi, întorcându-şi privirea, cercetă gânditor feţele aflate dinaintea lui şi spuse:
— Pur şi simplu nu înţeleg cum de v-aţi gândit că m-aţi putea constrânge. După părerea voastră sunt încărcat cu energie. Se prea poate să mă înşel, dar, dacă vreunul dintre voi ar încerca să mă împingă în jos pe panta timpului său măcar să se atingă de mine, energia din trupul meu ar produce distrugeri cumplite...
— Să te ia dracu'! Ai perfectă dreptate, se amestecă un tânăr, care urlă furios la Dresley. Cum naiba ai putut să faci o asemenea gafă psihologică? Doar ştii că McAllister va trebui să execute poruncile noastre ca să se salveze, şi asta încă foarte repede!
Dresley mormăi:
— Fir-ar să fie! Realitatea este că n-avem timp de pierdut cu explicaţii şi eu mi-am zis că l-am putea speria uşor. Dar văd că avem de-a face cu un om inteligent.
McAllister făcu ochii mici şi inspectă întregul grup. Totul era o cacialma, aşa că spuse cu asprime:
— Lăsaţi linguşeala asta cu inteligenţa. Văd că asudaţi pur şi simplu de frică. Aţi fi în stare să vă împuşcaţi şi bunicile şi să mă trageţi şi pe mine pe sfoară pentru că e în joc însăşi existenţa lumii pe care voi o consideraţi bună. Dar ce mai e şi planul ăsta al vostru ta care vreţi să mă siliţi să particip?
Îi răspunse tânărul:
— Vi se vor da haine de protecţie izolatoare şi veţi fi trimis înapoi în epoca dumneavoastră...
Făcu o pauză şi McAllister replică:
— Deocamdată, asta nu sună chiar atât de rău. Dar care-i şmecheria?
— Nu e nici o şmecherie!
McAllister căscă ochii şi apoi începu:
— Ia ascultaţi-mă bine. Nu încercaţi să mă duceţi cu zăhărelul. Dacă lucrurile ar fi chiar atât de simple, cum naiba v-aş putea fi de folos împotriva energiei Imperiului Isher?
Tânărul se încruntă, negru la faţă, privindu-l aspru pe Dresley:
— Vezi că vorbind de constrângere l-ai făcut să intre la bănuieli? întorcându-se către McAllister spuse:
— Planul nostru vizează aplicarea energiei pe baza principiului pârghiilor şi punctelor de sprijin. Dumneavoastră urmează să fiţi greutatea de la capătul lung al unei "pârghii" energetice prin care se ridică greutatea superioară de la capătul ei cel mai scurt. Vă veţi întoarce în timp cinci mii de ani. Maşina din clădirea cea mare, la care e acordat trupul dumneavoastră şi care ne-a făcut aceste necazuri, va înainta în timp câteva luni.
— În felul acesta — îl întrerupse alt participant, înainte ca McAllister să poată replica — am avea timp să găsim un alt factor de contracarare. Trebuie să existe o soluţie, căci altfel duşmanii noştri n-ar fi acţionat în secret. Ei, ce părere aveţi?
McAllister porni agale spre scaunul pe care stătuse înainte. Mintea îi funcţiona cu o viteză ameţitoare, dar avea o presimţire neagră că nu dispune de cunoştinţele tehnice necesare pentru a se putea apăra. Vorbi rar:
— După câte văd, metoda ar trebui să funcţioneze ca un miner de pompă. Principiul pârghiei... vechea idee după care, dacă ai avea o pârghie destul de lungă şi un punct de sprijin corespunzător, ai putea deplasa Pământul de pe orbita lui.
— Exact, interveni Dresley, cel cu faţa grosolană. Numai că aceasta acţionează în timp. Dacă te întorci înapoi cu cinci mii de ani, dispare clădirea...
Glasul i se stinse, la fel ca şi entuziasmul, când citi expresia de pe faţa lui McAllister.
— Uite ce e, zise acesta, nimic nu-i mai jalnic decât o mână de oameni cinstiţi care se apucă de o treabă necinstită. Sunteţi oameni puternici, intelectuali, care v-aţi închinat viaţa unei concepţii idealiste. Aţi crezut neîncetat că, dacă va fi vreodată nevoie, nu veţi şovăi să faceţi sacrificii drastice. Dar nu puteţi păcăli pe nimeni. Care e şmecheria?


Era surprinzător acest contraatac. Îi văzu pe indivizii aceia ieşind din camera dosnică şi avu un adevărat şoc când observă că se duseseră să-şi ia echipamentul de protecţie înainte de a fi putut şti măcar că şi el îl va folosi. McAllister se uită sever la Peter Cadron, care întinse către el obiectul acela inform, de culoare aproape cenuşie, şi-i spuse răspicat:
— Bagă-te în astea şi apucă-te de treabă! E o chestiune de minute, băiete! Când ţevile alea de colo vor începe să împrăştie energie, n-o să mai fii în viaţă ca să discuţi despre cinstea noastră.
Şi totuşi exista încă. Broboane de sudoare îi curgeau pe obraji, iar nesiguranţa îl îmbolnăvea pur şi simplu. De undeva, din spate, un bărbat spuse:
— Primul nostru ţel va fi acela de a câştiga timp, apoi trebuie să înfiinţăm noi ateliere prin diferite comunităţi, unde nu pot fi atacate prea uşor. Simultan, vom contacta orice potenţial al imperiului care ne poate ajuta, direct sau indirect, în acţiunea noastră, iar, în cele din urmă, trebuie să...
Glasul vorbea înainte, dar McAllister nu-l mai auzea. Privirile lui înnebunite se opriră asupra fetei, care stătea, tăcută şi intimidată, lângă uşa din faţă. Păşi către ea. Fie privirile lui aspre, fie prezenţa lui impunătoare o speriară, căci se trase înapoi, cu chipul cuprins de paloare.
— Uitaţi! strigă el. M-am băgat până peste cap în povestea asta. Şi care e riscul?! Trebuie să simt că am o oarecare şansă. Spuneţi-mi care-i şmecheria?
Intre timp, faţa se făcuse cenuşie la faţă, având aproape aceeaşi înfăţişare pământie, moartă, ca şi costumul pe care-l ţinea în mână Peter Cadron.
— E vorba de fricţiune, murmură ea, nedesluşit, într-un târziu. Poate nu veţi reuşi să refaceţi tot drumul înapoi. Vedeţi, veţi fi un fel de "greutate", de "pondere" şi...
McAllister se îndepărtă de ea ca un vârtej. Intră în costumul acela moale atât de uşor încât avea senzaţia de imponderabilitate, apoi îl strânse cu grijă pe tot corpul, peste hainele lui proaspăt călcate.
— Parcă mă cam strânge la cap, nu-i aşa? întrebă el.
— Da, veni răspunsul de ia tatăl Lystrei. De îndată ce închizi fermoarul, costumul devine total invizibil. Celor din afară, şi mai ales celor nepricepuţi, li se va părea că porţi haine obişnuite. Costumul este complet echipat, aşa că, atâta vreme cât îl porţi, ai putea trăi şi pe lună.
— Ceea ce nu izbutesc să înţeleg, se plânse McAllister, este de ce trebuie să-I port. Am ajuns fără probleme aici, deşi nu-l aveam pe mine.
Se încruntă. Vorbele îi scăpaseră automat, dar deodată îi veni un gând salvator.
— Numai o clipă, zise el, ce se întâmplă cu energia cu care sunt încărcat când mă aflu închis ca într-un borcan în costumul ăsta de protecţie?
Văzu, după încremenirea feţelor din jurul lui, că a atins un subiect formidabil.
— Va să zică asta este! izbucni el. Stratul izolator mă va împiedica să pierd ceva din energia aceasta. Deci, aşa aş putea să capăt oarecare "greutate". N-am nici o îndoială că există o legătură între acest costum şi cealaltă maşină. Ei bine, nu e prea târziu.
Cu o răsucire disperată a corpului, încercă să sară într-o parte, să scape de mâinile celor patru bărbaţi care se năpustiră asupra lui. Dar ei îl prinseră într-o clipă şi-l ţinură atât de ferm încât era peste puterile lui să scape din strânsoare. Peter Cadron îi trase repede fermoarul şi spuse:
— Iartă-ne, dar când ne-am dus în camera aceea din spate, ne-am şi îmbrăcat în costumele izolante. De aceea nu ne-ai putut face nici un rău. Şi ţine minte un lucru. Nu avem nici o certitudine că eşti sacrificat. Faptul că nu există nici un crater pe pământul nostru dovedeşte că nu ai explodat în trecut şi că ai rezolvat problema altfel. Ei, şi acum cineva să deschidă repede uşa!
Se trezi împins înainte de o forţă irezistibilă. Apoi auzi un cuvânt:
— Aşteptaţi!
Vorbise fata. Ochii îi scânteiau ca nişte pietre preţioase, întunecate la culoare; între degete ţinea pistolul minuscul, lucios ca o oglindă, pe care lâ început îl îndreptase împotriva lui McAllister. Oamenii care-l împingeau pe acesta afară se opriră de parcă ar fi fost paralizaţi. Aproape că nu-şi dădea seama ce se întâmplă. Pentru el exista numai fata. Mişcându-şi imperceptibil muşchii buzelor, aceasta strigă indignată:
— Dar este de-a dreptul scandalos! Adică suntem atât de laşi! E oare posibil ca spiritul libertăţii să poată supravieţui numai printr-o crimă murdară şi prin încălcarea grosolană a drepturilor individului? Eu zic că nu! Domnul McAllister trebuie să se bucure de protecţia tratamentului hipnotic. Cu siguranţă că o întârziere atât de mică nu va avea efecte fatale.
— Lystra, strigă tatăl ei, şi McAllister înţelese după mişcarea iute a acestuia cât de prompt sesiza bătrânul toate aspectele situaţiei. Făcu un pas înainte şi luă pistolul dintre degetele fiicei sale. McAllister se gândi că acesta era singurul bărbat din încăpere care ar fi îndrăznit să se apropie de ea într-un asemenea moment, având siguranţa că fata nu va trage.
Îşi dădu seama că Peter Cadron i-a lăsat braţul şi se îndepărtă de el. Bărbatul privea calm, ţinând capul drept şi trufaş. Spuse:
— Fiica dumneavoastră are dreptate, domnule. Iată clipa în care ne ridicăm deasupra temerilor noastre şi putem spune acestui tânăr nefericit: "Nu-ţi pierde curajul! Nu vei fi uitat. Nu putem garanta nimic, nu putem nici măcar să precizăm ce ţi se va întâmpla, dar, dacă stă în puterea noastră să te ajutăm, te vei bucura de acest ajutor". Iar acum, trebuie să te ocrotim de presiunile psihologice distrugătoare, care altfel te-ar desfiinţa de-a dreptul, simplu, dar eficace.
McAllister observă prea târziu că ceilalţi îşi întorseseră deja feţele de la acest perete extraordinar, care-şi dovedise în repetate rânduri multifuncţionalitatea. Nici măcar nu văzu cine a apăsat butonul de activare pentru efectuarea operaţiunilor care urmară.
Fulgeră o lumină orbitoare. O clipă avu impresia că i s-a golit total-creierul, iar pe fondul acestui vid glasul lui Peter Cadron insista cu apăsarea unei prese de gravat:
— Să-ţi păstrezi stăpânirea de sine şi sănătatea mintală — aceasta ţi-e singura speranţă. O vei face în ciuda tuturor celorlalte lucruri! Pentru binele dumitale, vorbeşte despre experienţa pe care o vei dobândi numai oamenilor de ştiinţă sau acelor autorităţi care simţi că te vor înţelege şi te vor ajuta. Succes!
Atât de puternic fusese efectul acelui scurt fulger luminos încât abia dacă mai simţea atingerea mâinilor care-l împingeau înainte. Avu senzaţia unei prăbuşiri.


va urma