Apus...

Amalia CONSTANTINESCU

S-a rupt în noi

Un suflet cald şi tânăr

O rază a murit

Între apus de soare...

Şi răsărit.

Da! Umbra lui ne doare

În sufletul ce moare,

Mai este încă un loc

Rămas între apusuri,

Un ultim răsărit

Lumina stinsă din sicriu,

O floare albă ce o ştiu

S-a dus ...

Şi-n disperarea clipei

A mai rămas o umbră

....Care doare!

De ce te-ai stins,

şi tu, vel-suflet de cristal?

Între tăcere şi uitare

O lacrimă din plânsul cel amar

Va răscoli mereu chemarea

Eşti un buchet din veşnicie

În vremea unde eu mai sunt

Copilul întristat de-un vis,

De-un cer ce n-aş fi vrut să fie

Atât de singur şi de nins!

Ne-a mai rămas o noapte

Şi urma ta

Aşternută peste cer şi cuvînt

Un timp al nimănui,

Copilul care nu mai sînt...