Epurarea (5)

Victor Suvorov

TOT COMANDANŢI

Puterea sovietică se sprijină pe elemente conformiste, care se agaţă pătimaş de viaţă şi sînt gata de orice.
Andrei Platonov, Jurnal, 1932

Nu vom înţelege nimic până nu vom descifra puţin gradele militare.

Revoluţia din octombrie a schimbat gradele, ordinele, rangurile, titlurile militare şi civile, a schimbat ofiţerii, generalii, amiralii, ambasadorii, miniştrii, diplomaţii. Toţi au devenit tovarăşi. Toţi s-au uniformizat, ca şi stîlpii de la gardul puşcăriei.

Însă curînd s-a observat că egalitatea dorită era ireali­zabilă. S-a remarcat, de pildă, că în armată cineva trebuie să dea ordine, iar altcineva să le execute. Şi s-a petrecut prima scindare a masei unitare de tovarăşi: în luptători şi coman­danţi. Tovarăşii comandanţi au început să se distingă de tovarăşii luptători prin banderole, prin alte cîrpe roşii şi alte semne de recunoaştere, însă necaz mare: şi cel cu gură mare comandă, şi cel fără gură mare. Cui să te subordonezi ? Unul zice una, altul - alta. Să-i cunoşti pe toţi comandanţii după chip? N-ar fi rău, dar parcă-i poţi ţine minte pe toţi? Plus că se schimbă, se schimbă mereu. Ieri era comandant de regiment, toţi îl ţineau minte, iar azi e degradat soldat de rînd. Masele de soldaţi l-au reţinut într-o anume calitate, iar el este deja în alta. Ar fi trebuit să-i scrii pe frunte că e degradat... De aceea au început să-i deosebească pe comandanţi prin mici triunghiuri, pătrăţele, dreptunghiuri şi romburi. Dacă e avansat, îi prinde un romb în plus ; dacă e degradat, îi smulge rombul. Dar problema este următoarea: corpul de comandă nu constă numai din comandanţi de regimente şi de batalioane. Iată cazul şefului de stat-major al armatei. Cum să i te adresezi? S-a născocit termenul nacişlarm6.Şeful secţiei operative a armatei a început să poarte numele de nacioperodştarm7, iar aghiotantul său superior – starpomnacioperodştarnr8. La statul-major de front există corespondentul său starpomnacioperodştafront9. Exista şi astfel de funcţie: locţiitor al comandantului în problemele flotei - zamkompomorde10.

Au vrut să fie cît mai bine şi a ieşit... Înainte, pe epoleţii ofiţereşti gradul fiecăruia parcă ar fi fost scris : acesta este rotmistru, acesta e căpitan... Te uitai la epoleţi şi te adresai corespunzător, însă, dacă nu există grade militare, trebuie să te adresezi după funcţie : tovarăşe prim-aghiotant al şefului Direcţiei organizare-mobilizare a statului-major al Regiunii militare ! Pe scurt: perpomnaciorgmobuprştaokr. Incomod, nu-i aşa ? Nu se poate ţine minte. Nu se poate pronunţa. Plus că se dezvăluie şi secretul militar. Una e să-i spui colonel, alta - şef de informaţii al armatei. De aceea tovarăşii au scuipat pe egalitatea totală şi au introdus gradele militare.

La mijlocul anilor '30, sistemul s-a complicat aproape definitiv. Mai precis nu s-a complicat, ci s-a întors la situaţia iniţială. Încă nu erau epoleţi şi vipuşti, comandanţii încă nu se numeau ofiţeri şi generali (ar fi sunat prea contrare­voluţionar), dar în 1935 au fost introduse grade militare personale. Semnele distinctive se aflau pe petliţe. Sergenţii şi adjutanţii aveau triunghiuri. Locotenenţii - cuburi. Ofiţerii superiori - dreptunghiuri, popular numite „traverse". Căpita­nul (ţinea de corpul de comandă superior) avea o „traversă", maiorul - două, colonelul - trei.

La 1 septembrie 1939 s-a introdus un nou grad: locotenent-colonel (tovarăşii de la Kremlin parcă ar fi ştiut că în această zi va începe al doilea război mondial şi au pregătit hotărîrea din vreme) - acesta a primit trei „traverse", iar colonelul a început să poarte patru.

Cei din corpul superior de comandă nu s-au putut numi nicidecum generali. De aceea au fost numiţi kombrig (un romb), komdiv (două), komkor (trei), komandarm de rangul 2 (patru romburi) şi komandarm11 de rangul l (patru romburi şi o stea). Iar mai sus erau mareşalii Uniunii Sovietice. Din comoditate, îi vom numi uneori pe comandanţii superiori generali, deşi pur formal nu se numeau încă aşa. Generalul este un contrarevoluţionar. Generalii sînt acolo unde bîntuie inegalitatea.

Titlul de mareşal însă nu suna contrarevoluţionar întrucît, înainte de Revoluţia din octombrie, în Rusia nu existau mareşali - era ceva asemănător, dar suna altfel.

Să mai amintim: gradul de „kombrig" nu înseamnă deloc că purtătorul acestuia ocupa funcţia de comandant de brigadă; gradul de „komdiv" nu însemna însuşirea funcţiei de comandant de divizie. Gradele nu corespundeau întot­deauna funcţiilor ocupate. Şi mai precis: foarte rar corespundeau. Problema e că există o mulţime de funcţii care nu sînt legate direct de conducerea diviziilor, corpurilor de armată şi armatelor: locţiitor al comandantului corpului de armată, şef al Direcţiei 4 a Marelui Stat-Major, şef de stat-major de armată, ataşat militar în Franţa etc. Aceasta în primul rînd. În al doilea rînd, comandanţii sînt mutaţi dintr-o funcţie în alta, sînt avansaţi şi degradaţi foarte rapid, iar avansarea în grad este stopată intenţionat: faci faţă funcţiei, eşti avansat în grad. De aceea, de obicei diviziile erau comandante de kombrig, iar corpurile de armată de komdiv. Se întîmpla şi invers. Komdiv D. Schmidt comanda brigada 8 mecanizată. Dintr-o funcţie înaltă l-au dat jos, dar nu i-au coborît şi gradul, în speranţa că se va îndrepta. Komdiv G.K. Jukov a comandant un corp de armată ; apoi, rămînînd cu gradul de komdiv, a fost locţiitorul comandantului Regiunii militare bieloruse; după aceea, rămînînd tot komdiv, a primit comanda corpului 57 special de infanterie în Mongolia. Corpul a fost desfăşurat într-o grupare de armată, iar komdiv Jukov a primit gradul de komkor.

Încă un detaliu. Pe lîngă gradele de comandă kombrig, komdiv etc. existau grade speciale. Gradului de kombrig, de exemplu, îi corespundeau: brigkomissar, brigvoeniurist, briginjener, brigvoienvraci, brigintendant12.

Sistemul a funcţionat mai puţin de cinci ani. În 1940, Stalin a introdus grade de general - ce-i drept, deocamdată fără epoleţi. Plănuise să introducă epoleţii după primele victorii în Marele război de eliberare. Eliberarea Europei a eşuat, de aceea Stalin a introdus epoleţii după Stalingrad.

Trebuie subliniat în mod special că între vechile grade de komkor şi komandarm şi noile grade de general nu exista nici o legătură, în primul rînd, pentru că mai înainte, între colonel şi mareşal al Uniunii Sovietice erau cinci grade militare, de la kombrig până la komandarm de rangul l, iar după noul sistem, între colonel şi mareşal al Uniunii Sovietice au fost introduse numai patru grade militare: general-maior, general-locotenent, general-colonel şi general de armată. Aşa că nu exista o analogie directă între gradele vechi şi cele noi.

În al doilea rînd, în 1940, prin introducerea gradelor militare, s-a desfăşurat reatestarea totală a corpului superior de comandă - vechile grade au fost schimbate şi uitate, fiecare a primit personal un nou grad, fără nici o legătură cu vechiul grad. De exemplu, comandanţii de armată de rangul 2 I.S. Konev şi M.P. Kovalev au devenit generali-locotenenţi, komkor F.N. Remizov a ajuns tot general-locotenent, komkor Stern - general-colonel, iar komkor G.K. Jukov -general de armată etc.

Pomenind aceste lucruri, să ne întoarcem la listele strategilor pierduţi.

Primul lucru care îţi sare în ochi: abundenţa în aceste liste a comisarilor şi juriştilor.

Exemplu: gradul de comandant de armată de rangul 2 corespundea comisarului de armată de rangul 2 şi juristului militar de armată. În listele celor executaţi:
-  comandanţi de armată de rangul 2 - 10;
-  comisari de armată de rangul 2 - 15 ;
-  jurist militar de armată - 1.
În total au fost împuşcaţi 26 de oameni care aveau patru romburi. Dintre aceştia, numai zece sînt comandanţi - mai puţin de 40%. Ceilalţi, peste 60%, nu sînt comandanţi – sunt balast. Pierzîndu-i, capacitatea de luptă a Armatei Roşii nu a scăzut nicidecum - dimpotrivă, a crescut.

La alte niveluri avem aceeaşi imagine : pilcuri negre de comisari. De aceea, cînd ni se spun cifre înfricoşătoare privind epurarea, să calculăm procentajul corespunzător de comisari şi jurişti şi cifrele vor deveni pe dată mai puţin înfricoşătoare.

Dacă cineva ne va spune că aceşti oameni sînt victime nevinovate ale bunului-plac stalinist, vom riposta : pe umerii lor puternici şi-a construit tovarăşul Stalin piramida de nezdruncinat a puterii sale. Tovarăşii comisari au înăbuşit orice opoziţie în armată, mai bine zis, orice manifestare a gândirii libere. Cînd au terminat de strivit gîndirea liberă, cînd orice muritor s-a stins, atunci tovarăşul Stalin a trecut la epurarea pe faţă a acoliţilor săi. Zdrobirea opoziţiilor de tot felul constituie anticamera epurării. Fără acest preambul, epurarea ar fi imposibilă - iar această parte introductivă a fost pusă în aplicare cu multă strălucire de către tovarăşii comisari. Şi anume, ei au ferecat gura armatei şi a poporu­lui, făcînd astfel posibilă epurarea. Fără ajutorul tovarăşilor comisari, Stalin n-ar fi putut ţine sub papuc armata de ţărani în timpul colectivizării. Dar a ţinut-o. Vă mulţumim, tova­răşi comisari! Aţi lucrat minunat. Acum vine rîndul vostru. La dreapta, cîte unul, spre subsolul de execuţie, în pas alergător, marş !

La zid.

În afară de comisarii „pe faţă" existau şi comisari sub acoperire. Bunăoară, komkor Magher Maksim Petrovici. Noi credem că, avînd grad de comandant, comandă - însă el este membru al sovietului militar al Regiunii militare Leningrad. Adică este comisar care ţine sub observaţie totul, citeşte comandantului lecţii de marxism-leninism şi despre revoluţia mondială, în timpul războiului civil, Magher a fost ajutor de comisar şi comisar în regimentul 2 cavalerie din divizia 9 infanterie, în regimentul 65 cavalerie, în brigada 3 din divizia 11 cavalerie, în brigada 1 de pedeapsă a Armatei de cavalerie. După război a fost tot comisar: al diviziei 2 cavalerie, al corpului de armată 3 cavalerie etc. Gradul său era de komkor, dar nu a comandat niciodată un corp de armată. Nici măcar o divizie. Şi iată că l-au împuşcat pe komkor Magher - însă armatei noastre nu i-a fost nici frig, nici cald din cauza asta. Capacitatea de luptă a armatei nu scade prin pierderea unui asemenea comandant.

Încă un exemplu : komkor Hahanian Grigori Davidovici. Gradul e de comandă, dar el nu este comandant - este membru al sovietului militar al Armatei „Steagul Roşu" din Extremul Orient. Adică e comisar.

La niveluri inferioare, acelaşi tablou : komdivii şi kombrigii nu sînt totdeauna comandanţi. Mulţi dintre ei „comisăresc", adică spun tot felul de istorii despre cît de bine vor trăi urmaşii noştri în anul 2000.
Dacă mi se va spune că exterminarea comisarilor a slăbit armata, nu voi fi de acord cu această idee. Armata lui Hitler s-a descurcat şi fără comisari. Fără comisari a ajuns până la Moscova, la Stalingrad şi Leningrad. Iar armata noastră, din nu ştiu ce pricină, a dat bir cu fugiţii cu comisari cu tot.

Să fie din cauză că cei tineri, veniţi după epurare, n-au izbutit să capete experienţă? Nu cred. Parcă multă expe­rienţă îţi trebuie ? Parcă e mare diferenţa: să tîndăleşti la nivel de batalion sau la nivel de armată ?

Însă apoi Armata Roşie a ajuns totuşi la Berlin! Corect. Dar fără comisari. La începutul anului 1943 au fost înlocuiţi, în locul lor a fost introdus zampolit13-ul. E mare diferenţa? E mare. Zampolit-ul nu avea dreptul să-şi bage nasul în planurile operative. Comisarul avea. A urmat o întîmplare neîntîmplătoare : au fost schimbaţi comisarii şi după aceea nu a mai fost nici o retragere majoră.

În afară de faptul că nu aduceau nici un folos, mulţi dintre comisari nici măcar nu funcţionau în Armata Roşie. Exemplu : Meisak Silvestr lakovlevici. Funcţia: locţiitor al şefului secţiei politice din Direcţia generală a pazei de frontieră şi interne a NKVD. Acesta nu e comisar militar, este cekist. El ţine sub observaţie paza Gulagului.

Comisarii care lucrează în armată, deşi văd tunurile şi tancurile, merg la cursuri, pe cînd comisarii cekişti stau în cabinetele din Moscova, verifică statistica, cîte gazete de perete au scos cekiştii... Aceştia nu merg niciodată nici la cursuri. Dar sînt trecuţi în rîndul marilor comandanţi de oşti. În rîndul celor 40.000.

Dacă va spune cineva că juriştii militari sînt nişte oiţe nevinovate, vom da replica şi în acest caz. A fost împuşcat un singur jurist militar de armată - Rozovski Naum Savelievici. El a ocupat funcţia de procuror militar general al Armatei Roşii. I s-a dat sentinţa pe 16 iunie 1941, chiar înainte de război.

Să remarcăm mai întîi faptul că juristul militar în Armata Roşie şi, în general, juristul în Uniunea Sovietică, procu­rorul, judecătorii, avocaţii sînt nişte trîndavi, nişte paraziţi. Uniunea Sovietică nu se baza pe legi, ci pe hotărîrile instanţelor de partid. Cum hotărăşte partidul, aşa va fi. A înţeles tovarăşul Rozovski că este un trîntor, că nu face nimic, că doar înfulecă ce produc alţii ? A înţeles oare că nimic nu depinde de el? A înţeles. Altminteri nu s-ar fi aburcat până la asemenea înălţimi. Nu numai că juriştii militari erau paraziţi, dar erau şi cei mai activi făcători de crime. Tot corpul superior de comandă al Armatei Roşii şi al Flotei, toţi vinovaţii şi nevinovaţii au trecut prin mâinile tovarăşului Rozovski. Sub toate sentinţele se află semnătura lui. Prin funcţia sa, era obligat să fie prezent la execuţii şi să execute el însuşi.

Şi a participat. Şi a împuşcat. Şi este şi el trecut în Revista de istorie militară la rubrica: AU PIERIT ÎN ANII FĂRĂDELEGII. Frumos spus! Dragi tovarăşi, cu ce trebuie să se ocupe un procuror militar ? Să urmărească respectarea legii. Dar ce curios: afurisim fărădelegea făcută de bruta Rozovski şi de clica lui şi, în acelaşi timp, deplîngem victima nevinovată care a pierit din cauza aceleiaşi fărădelegi.
Ni se spune: l-au împuşcat pe tovarăşul Rozovski şi astfel a slăbit Armata Roşie. Lasă-i să zică. Dar să ne imaginăm că nu l-au împuşcat. Să ne imaginăm că a rămas în viaţă, la postul de luptă, şi tot războiul lucrează neobosit într-un domeniu atât de important ca respectarea legilor în Armata Roşie, în acest caz, nelegiuirile din 1937-1938 ar fi continuat. Tocmai pentru a instaura măcar o aparenţă de legalitate a trebuit ca tovarăşul Rozovski şi banda sa să fie împuşcaţi. Ca pe cîinii turbaţi.

Aşadar, cît a fost Rozovski, nelegiuirea a bîntuit turbată. L-au dat jos şi samavolniciile s-au diminuat.

Concluzia este aceeaşi: tovarăşul Stalin a împuşcat prea puţini. Impardonabil de puţini. Un singur jurist militar de armată. Mai sînt: un jurist militar de corp de armată -procurorul militar al Regiunii militare Moscova, tovarăşul Plavnek Leonard lanovici, patru jurişti militari de divizie şi cîţiva jurişti militari de brigadă. Lista e jenant de scurtă. Şi totul din vina bunătăţii impardonabile şi chiar criminale a lui Stalin. Aceasta a împiedicat introducerea adevăratei ordini în ţară şi în armată.

Odată mi-a căzut în mînă o fotografie : alături de liderul sindicatelor hitleriste, şeful Hitlerjugend, stau un diplomat fascist şi un gruppenführer SS. Sincer să fiu, n-am reuşit să-i deosebesc după uniformă: toţi în negru, cu banderole roşii, cu svastici şi cruci. Iată şi în Ogoniok o fotografie veche: lagoda, Kosarev şi alţii din OGPU14, Komsomol, sindicate. Pe fiecare îl ştiu după figură, dar după uniformă nu-i poţi deosebi. Fiecare are cizme, pantaloni bufanţi, toţi încinşi cu curele.

lata de ce s-a întîmplat acest lucru: statul nostru proletar a fost militarizat peste orice limite rezonabile. Mulţimile de funcţionari nu numai că purtau uniformă, dar aveau şi grade militare şi erau consideraţi în rîndurile Armatei Roşii, deşi lucrau în alte domenii. Stalin a curăţat aparatul de stat, birocraţia, dar mulţi funcţionari aveau grade militare. De aceea se creează impresia că s-a dat o lovitură distrugătoare în rîndurile armatei. Ceea ce, de fapt, nu este adevărat.

Avem o grămadă de exemple.

Komkor Tkacev Ivan Feodorovici este şeful flotei aeriene civile. Ar părea că, fiind o flotă civilă, este comandată de un civil, însă nu, la noi flota civilă e condusă de coman­danţi militari. Locţiitorul său este komdiv Şirokii Ivan Feodorovici. Mai jos sînt kombrigi, colonei etc. Ei au fost loviţi. E trist, e regretabil. Dar haideţi să spunem că, totuşi, lovitura s-a dat asupra Aeroflotului, nu asupra armatei.
Comisarul de brigadă Şapiro Samuil Grigorievici este şef la Construcţii Speciale (aşa se scria, cu litere mari). Construieşte vreun punct de comandă subteran pentru caz de război? Nu, ci Teatrul central al Armatei Roşii. De ce construcţiile trebuie conduse de un comisar ? Se pricepe un comisar la construcţii ? Dar la strategie ? La teatru, parcă...

Să ne uităm la marile edituri, în redacţiile ziarelor princi­pale, în birourile de construcţii, în comisariatele populare de finanţe, de sănătate publică, de industrie grea, să mergem pe vasele maritime şi fluviale, la şantierele pentru baraje, canale, căi ferate - peste tot sînt comisari de divizie, ingineri de bri­gadă, komdivi, intendenţi de corp de armată şi alţii, şi alţii.

Brigkomissar-ul Frumin Semion Mihailovici a fost şeful Institutului central de stat pentru cultura fizică. Nu militară, civilă. Iar divkomissar-ul Kalpus Boris Aleksandrovici, mort fără vină, a fost locţiitorul preşedintelui Comitetului pe probleme de educaţie fizică şi sport de pe lîngă SNK15 al URSS. Condamnat la moarte pe 29 august 1938. Ar fi interesant: dacă n-ar fi fost lichidat, ce aport personaj şi-ar fi adus la victorie? Ar fi mers pe fronturi şi în pauzele dintre bătălii să arate soldaţilor şi comandanţilor cum să ridice mâinile şi picioarele, cum să facă rotiri de cap şi de alte părţi ale corpului ? A înţeles oare acest om că a intrat în corpul superior de comandă al Armatei Roşii absolut degeaba ? A înţeles oare că poate să conducă educaţia fizică şi fără grad de general ? De ce nu a refuzat rangurile înalte şi onorurile? Poate că lichidarea lui este o lovitură dată educaţiei fizice marxiste, dar nu cred că a fost o lovitură dată capacităţii de apărare a Uniunii Sovietice.

Dintre cei patru jurişti militari de divizie împuşcaţi, trei (75%) n-aveau serviciul în armată. lată-i:
-    juristul militar de divizie Gomerov Nikolai Nikolaevici, procuror de grăniceri şi de pază internă al trupelor NKVD ale RSS Ucraineană ;
-    juristul militar de divizie Maller Lazar Izrailevici, preşe­dinte al tribunalului militar de grăniceri şi de pază internă al NKVD din Extremul Orient;
-    juristul militar de divizie Grodko Aron Samuilovici, locţiitor al narkom-ului de justiţie al Uniunii Sovietice, şi el victimă nevinovată. În 1937-1938 împărţea drep­tatea. Şi-a făcut treaba şi... ieşi afară!  
Nu mai avem nevoie de tine. Pedeapsa capitală la 9 iunie 1941. Toţi au fost împuşcaţi cu două săptămâni înainte de începerea războiului. Nu ştiu dacă au fost jurişti buni sau răi, dacă au stat întotdeauna de pază în apărarea legalităţii socia­liste sau au călcat-o în picioare, dar aceştia n-au ţinut de armată, dacă nu luăm în considerare participarea lor la crime împotriva armatei.

Procurorul cekist urmăreşte instaurarea ordinii între paz­nicii închisorilor, iar locţiitorul narkom-ului de justiţie ţine şedinţe în cabinetul său, înfăptuieşte legislaţia socialistă... Unde să fi studiat strategia şi tactica? Sînt de acord că moartea lor tragică, prematură a fost o lovitură dată justiţiei noastre, cea mai dreaptă şi cea mai umană, dar nu a fost o lovitură dată capacităţii de luptă a Armatei Roşii.

Juristul militar de brigadă Kitin Ilia Grigorievici a fost preşedintele Tribunalului militar al căii ferate din Siberia Răsăriteană, iar juristul militar de brigadă Lapidus Ruvim Broisovici a fost procuror militar al Căii ferate Amur. De ce o cale ferată are procuror militar? De ce are tribunalul ei militar? De-a curmezişul Siberiei trece marele fluviu Enisei. Într-o parte taigaua se întinde pe mii de kilometri, în cealaltă la fel. Pe fluviu trec vapoare. O dată pe săptămînă. Nu e nimic acolo, în afară de urşi. Acolo n-a avut loc niciodată vreo invazie duşmană. Şi nici nu va avea loc. Orice nou-venit e mîncat de ţînţari. Dar serviciul de navigaţie este supravegheat de procuratura militară. Iar la procuratură se află un jurist militar din pleiada genialilor conducători de oşti. Se mai află, şezînd la masă, un aspru tribunal militar: faţă de masă de postav, o cană cu apă tulbure pe masă. Şedinţa de tribunal e ţinută de comandanţii militari. Pretu­tindeni, la toate căile ferate şi întreprinderile de navigaţie maritimă şi fluvială, se află comandanţi militari, 40.000 de comandanţi militari.

La drept vorbind, juristul militar sovietic nu poate fi un om bun. Dacă se dă de la CC un ordin de graţiere, graţiază ; dacă se ordonă să condamne „prin împuşcare", el, ghidîndu-se după articolele de lege corespunzătoare, dă sentinţa respectivă. Se ordonă să se împuşte o sută de oameni, împuşcă o sută. Se ordonă două sute, vor fi două sute. Acuzatul raportează clar, de-a fir a păr, că nu e vinovat cu nimic, iar procurorul şi membrii tribunalului au primit indi­caţiile încă înainte de proces... Nici la masă n-ar sta fără aceste indicaţii. Nu procedează cum le dictează raţiunea, conştiinţa şi legea, ci aşa cum le indică instanţa cores­punzătoare. Iar un om normal nu poate lucra într-o asemenea muncă - şi, în general, aceasta nu e muncă. Un om cu un psihic normal nu se putea ocupa cu asemenea chestiuni. 
Acelaşi jurist militar de armată Rozovski îşi ruja buzele înainte de pronunţarea sentinţei. Voia să placă celor pe care îi trimitea la moarte. Toată Armata Roşie cunoştea acest indiciu: dacă procurorul militar general RKKA, juristul militar de armată Rozovski avea buzele rujate, însemna că era „capitală", dacă nu erau rujate - însemna „pe viaţă". Krasnaia zvezda (24 martie 1989) îl descrie pe locţiitorul lui Rozovski, juristul militar de divizie Kazarinski lakov Abramovici. A fost un demnitar arogant, prietenul lui Mehlis şi apropiat al lui Vîşinski. Dar iată că şi el a căzut sub şuvoiul violent al epurărilor. N-a fost împuşcat, ci pur şi simplu închis. Iar în lagăr s-a transformat. „Cînd începea să vorbească, pe faţă îi apărea un zîmbet linguşitor, ochii mici şi căprui i se rostogoleau viclean în toate părţile." În lagăr şi-a vîndut în scurt timp mantaua scumpă, uniforma din stofă fină şi cizmele elegante. El singur, fără să i se ordone, şi-a făcut rost de „autoşenile pentru orice teren" (bocanci), pufoaică, pantaloni de pufoaică, s-a ras în cap. Se dădea drept deţinut în toată regula. Comandanţii închişi cu el scuipau: „s-a reeducat", javra! „Pe cei ca el puşcăriaşii îi nimiceau fără cruţare.  De obicei îi sufocau noaptea sub aşternut. Uneori îi tăiau capul cu fierăstrăul. Kazarinski ştia acest obicei al lumii închisorilor, care nu poate fi schimbat, şi de aceea a început să se «reeduce» încă de la Nahodka." Cum a fost posibil ca un funcţionar arogant să se pre­schimbe peste noapte într-un deţinut slugarnic ? Nu-i nici o surpriză, căci era puşcăriaş din fire. Numai că la procuratura militară RKKA, aceşti puşcăriaşi obişnuiesc să ia o înfăţişare arogantă, cu burta înainte, iar în lagăr devin slugarnici. Prin epurare, Stalin a decis să ia comanda acestor puşcăriaşi juridici şi politici. E drept, Stalin nu le-a tăiat capul cu fierăstrăul, ci i-a trimis în lagăr, unde se ocupau alţii de acest lucru.

Tovarăşii Rozovski, Grodko, Kazarinski şi toţi ceilalţi „jurişti militari" şi-au ales ei singuri profesia de a linge urmele stăpînului, de a se supune tuturor capriciilor şi toanelor acestuia, însă trebuiau să ştie că la început, în tinereţe, orice tîrfă ajunge sus, dar după aceea cade tot mai jos. Babacul Stalin s-a folosit de ei la început, însă i-a trimis pe aceşti „jurişti" acolo unde i-a dus soarta şi logica profesiei lor: să lingă urmele unor babaci cu rang mai mic.

Sună groaznic : 40.000 !

Dar începi să „greblezi" în grămada de comisari, jurişti, generali de educaţie fizică, fluieră-vînt, trăgători de sfori la Comisariatul poporului pentru industria forestieră, construc­tori la marile canale, şefi comsomolişti, redactori la gazetele centrale şi descoperi că aici nu sînt mulţi comandanţi.



va urma