joi, 12 martie 2015

Operatiunea Omega (IV)


Robert Ludlum





Fassett porni din nou aparatul.
— S-au născut doi copii după căsătoria dumitale cu Alice Me... Tanner. Un băiat, Raymond, care are acum treisprezece ani şi o fată, Janet, acum în vârsta de opt ani.
— Fiul meu are doisprezece ani.
— Ziua lui de naştere e poimâine. Întorcându-ne puţin în timp, ai obţinut prima dumitale slujbă de după absolvire la The Sacramento Daily News.
— Ca reporter. Eram redactor, curier, critic de film şi agent de publicitate, când aveam timp.
— Ai lucrat la ziarul din Sacramento trei ani şi jumătate, apoi te-ai transferat la The Los Angeles Times?
— Nu. Am stat la Sacramento, doi ani şi jumătate – timp de aproape un an am lucrat la San Francisco Chronicle înainte de a obţine slujba de la The Times.
— La The Los Angeles Times ai repurtat succese notabile în reporter de investigaţii...
— Am avut noroc. Presupun că te referi la anchetele mele în legătură cu operaţiunile din portul San Diego.
— Da. Mi se pare că ai fost nominalizat pentru premiul Pulitzer.
— Nu l-am luat.
— Apoi te-au avansat ca editorialist la The Times?
— Adjunctul editorului. Nimic spectaculos.
— Ai rămas la The Times timp de cinci ani...
— Cred că aproape şase.
— Până în ianuarie 1958, când te-ai dus la Standard Mutual din Los Angeles?
— Corect.
— Ai rămas cu echipa din Los Angeles până în mart 1963, când te-ai transferat la New York. De atunci ai mai fost promovat?
— Am venit în est ca editor pentru programul de ştiri de la ora şapte. Am extins documentarele şi ediţiile speciale, până când am ajuns la poziţia actuală.
— Care-i aceea?
— Director de ştiri la Standard Mutual. Laurence Fassett închise dosarul şi opri magnetofonul
Se lăsă pe spătarul fotoliului şi-i zâmbi lui John Tanner.
— N-a fost prea greu, nu-i aşa?
— Vrei să spui că asta-i tot?
— Nu, nu e... tot, ci doar încheierea identificării. Mi dat numai câteva răspunsuri uşor eronate, aşa că ai trecut testul.
— Ce?
— Aceste lucruri – Fassett lovi dosarul cu palma – sunt destinate Departamentului de Interogatorii. Tipi cu funcţii înalte se întâlnesc cu alţi tipi cu bărbi şi introduc toate informaţi în computere. Nu era posibil să răspunzi corect la toate întrebările. Dacă ai fi făcut-o, ar fi însemnat că ai studiat înainte răspunsurile... De exemplu, ai lucrat la The Sacramento Daily News aproape trei ani încheiaţi. Nu doi ani şi jumătate sau trei ani şi jumătate. Familia dumitale s-a mutat la San Mateo când aveai opt ani şi două luni, nu şapte ani.
— Fir-aş al naibii!...
— Sincer vorbind, chiar dacă ai fi răspuns corect la toate întrebările, ai fi trecut testul. Dar e bine să ştim că eşti normal. În cazul dumitale, trebuia să avem totul înregistrat pe bandă... Din păcate, acum urmează partea mai dură.
— Dură în comparaţie cu ce? întrebă directorul de ştiri.
— Doar mai grea... Acum o să dau drumul la magnetofon.
Porni aparatul şi luă o coală de hârtie.
— John Tanner, te anunţ că tot ce vom discuta aici intră sub incidenţa informaţiilor strict secrete. Te asigur că acestea nu se vor răsfrânge în nici un fel asupra dumitale sau asupra familiei dumitale. Transmiterea informaţiilor respective unei terţe persoane ar însemna o acţiune îndreptată împotriva intereselor guvernului Statelor Unite, în cel mai grav sens. Într-o asemenea măsură încât cei aflaţi în serviciul guvernului şi care cunosc aceste informaţii riscă să fie puşi sub acuzare, în baza Actului de Securitate Naţională, titlul optsprezece, secţiunea şapte-nouă-trei, dacă încalcă regulile păstrării secretului... E perfect clar ce-am spus până acum?
— Este... Totuşi, eu nu sunt obligat să respect această lege, nici pasibil de vreo pedeapsă.
— Bineînţeles. Intenţionez să trecem prin trei etape spre informaţiile esenţiale, cele secrete. La sfârşitul etapelor unu şi doi, dumneata ai dreptul să renunţi la acest interviu, iar nouă nu ne rămâne decât să ne bizuim pe inteligenţa şi loialitatea dumitale faţă de guvern pentru a păstra tăcerea asupra celor discutate. Totuşi, dacă eşti de acord să trecem la etapa a treia, în care ţi se vor dezvălui nişte identităţi, accepţi implicit aceeaşi responsabilitate ca şi a celor aflaţi în serviciul guvernului şi poţi fi pus sub acuzare în temeiul Actului de Securitate Naţională dacă încâlci condiţiile menţionate ale păstrării secretului. E clar, domnule Tanner?
Tanner îşi schimbă poziţia în fotoliu înainte de a vorbi. Se uită la rolele ce se învârteau, apoi ridică privirea spre Fassett.
— E clar, dar al naibii să fiu dacă o să accept asta. Nu ai nici un drept să mă chemi aici sub un pretext fals, apoi să stabileşti nişte condiţii care mă fac pasibil de pedeapsă.
— Nu te-am întrebat dacă eşti de acord, ci doar dacă ai înţeles limpede ce-am spus.
— Iar dacă asta-i o ameninţare, poţi să te duci dracului.
— Nu fac decât să formulez nişte condiţii. Asta-i o ameninţare? Se deosebeşte cumva de ceea ce faci dumneata zilnic cu contractele? Poţi să pleci când vrei, înainte de a consimţi să dezvălui nume. E atât de ilogic?
Tanner se gândi că, într-adevăr, nu era. Iar curiozitatea lui trebuia satisfăcută.
— Spuneai mai devreme că informaţiile respective n-au nici o legătură cu familia mea? Nici o legătură cu soţia mea?... Sau cu mine?
— Ţi-am dat asigurări mai devreme.
Fassett înţelese că Tanner adăugase „sau cu mine” ca pe o explicaţie tardivă. Îşi proteja soţia.
— Dă-i drumul.
Fassett se ridică din fotoliu şi se îndreptă spre jaluzelele de la ferestre.
— Apropo, nu trebuie să stai jos. Microfoanele sunt de mare impedanţă. Miniaturizate, desigur.
— Prefer să stau jos.
— Cum doreşti. Cu câţiva ani în urmă, am auzit nişte zvonuri despre o operaţiune a NKVD-ului, care, în caz de reuşită, ar fi putut avea efecte dezastruoase asupra economiei americane. Am încercat să depistăm sursa, să aflăm mai multe. Nu am reuşit. Era un secret mai bine păstrat decât programul spaţial rusesc. Apoi, în 1966, un ofiţer de informaţii est-german a dezertat. El ne-a furnizat primele date concrete despre această operaţiune. Ne-a spus că serviciile secrete est-germane păstrau legătura cu nişte agenţi din Vest – sau o celulă – cunoscuţi doar sub denumirea generică Omega. O să-ţi dau curând numele de cod geografic... sau poate că nu. Asta ar urma în etapa a doua. Depinde de dumneata. Se pare că Omega trimite regulat dosare sigilate serviciilor secrete est-germane. Doi curieri înarmaţi le transportă la Moscova în condiţii de maximă securitate. Modul de funcţionare al acestei Omega e la fel de vechi ca şi spionajul, dovedindu-se extrem de eficient în etapa actuală de dezvoltare a marilor corporaţii şi a conglomeratelor imense... Omega este un registru de cadastru.
— Un ce?
— Registru de cadastru. Liste conţinând sute – de-acum poate mii – de indivizi atinşi de ciumă. În cazul ăsta, nu bubonică, ci şantaj. Bărbaţii şi femeile de pe aceste liste sunt oameni aflaţi în posturi de decizie din companii uriaşe ce activează în domenii-cheie. Multe au o enormă putere economică. Puterea de a cumpăra, dar şi de a refuza să cumpere. Patruzeci sau cincizeci dintre ele, acţionând concertat, ar putea genera haosul economic.
— Nu înţeleg. De ce ar face-o? De ce ar trebui s-o facă?
— Ţi-am spus. E vorba despre şantaj. Fiecare dintre aceşti oameni e vulnerabil, putând fi folosit dintr-o mie de motive. Sex în afara căsătoriei sau deviat; denaturări ale legii; delicte în afaceri; preţuri măsluite; manipulări de stocuri, evaziune fiscală. Lista cuprinde mulţi oameni. Bărbaţi şi femei ale căror reputaţie, afaceri, profesiuni, chiar şi familii ar putea fi distruse. Dacă nu colaborează.
— Mi se pare totuşi o imagine degradantă a lumii afacerilor şi nu cred că e corectă. Nu în felul în care o descrii, nu până la declanşarea haosului economic.
— Da? Fundaţia Crawford a efectuat un studiu aprofundat privind conducerea industriei în Statele Unite între 1925 şi 1945. Rezultatele rămân secrete pe o perioadă de douăzeci şi cinci de ani. Cercetătorii au ajuns la concluzia că în acest interval treizeci şi două de procente din puterea financiară a corporaţiilor acestei ţări au fost obţinute prin mijloace dubioase, dacă nu de-a dreptul ilegale. Treizeci şi două de procente!
— Nu cred asta. Dacă ar fi adevărat, ar trebui ca rezultatele să fie făcute publice.
— Imposibil. Ar fi un masacru juridic. Instanţele şi banii nu sunt o combinaţie imaculată... În ziua de azi e vorba despre conglomerate. Ia orice ziar. Deschide-l la paginile financiare şi citeşte despre manipulatori. Ai să vezi acuzaţiile şi ripostele. E o sursă nesecată pentru Omega. Un registru de candidaţi. Nici unul dintre oamenii ăia nu are mâinile curate. Nici măcar unul. Un împrumut nesigur e garantat, limita unui stoc e extinsă – temporar – unui client bun i se furnizează fete. Omega nu are decât să sape puţin, cu oameni potriviţi şi o grămadă de mizerie va ieşi la suprafaţă. Nu e prea greu. Trebuie doar să fii exact. Destul cât să înspăimânţi.
Tanner îşi întoarse privirea de la bărbatul care vorbea cu atâta precizie. Cu atâta detaşare izvorâtă dintr-o infinită încredere în sine:
— Detest ideea că ai avea dreptate.
Brusc, Fassett se întoarse la birou şi închise magnetofonul. Rolele se opriră.
— De ce nu? Nu e vorba doar despre informaţie dezvăluită care ar putea fi relativ inofensivă – ci despre felul în care se aplică. Dumneata, de exemplu. Să presupunem – doar să presupunem – că o poveste bazată pe întâmplări petrecute acum douăzeci şi ceva de ani la periferia Los Angeles-ului e tipărită în ziarul din Saddle Valley. Copiii dumitale învaţă la şcoala din localitate, soţia dumitale e fericită în comunitate... Cât timp crezi ca ai mai putea locui acolo?
Tanner sări din fotoliu şi se propti în faţa bărbatului mai scund. Era atât de înfuriat, încât mâinile îi tremurau. Vorbi din adâncul inimii, aproape în şoaptă:
— Asta-i o porcărie!
— Asta-i Omega, domnule Tanner. Calmează-te, voiam doar să dau un exemplu.
Fassett porni din nou magnetofonul şi continuă, în vreme ce Tanner se aşeza cu grijă în fotoliu.
— Omega există. Iar cu asta ajungem la ultima parte a... primei etape.
— Care-i aceea?
Laurence Fassett se instala în spatele fotoliului. Strivi ţigara, iar Tanner vârî mâna în buzunar şi scoase un pachet.
— Acum ştim că Omega are un program. Un termen pentru declanşarea haosului... Nu e o noutate pentru dumneata faptul că agenţia la care lucrez efectuează frecvent schimburi de persoane cu sovieticii.
— Nu, într-adevăr.
— Unul de-al nostru pentru doi sau trei de-ai lor, asta e proporţia normală...
— Ştiu şi asta.
— Acum un an, la graniţa cu Albania a avut loc un astfel de schimb. Patruzeci şi cinci de zile de tocmeală. Eram acolo, de aceea mă aflu acum aici. În timpul negocierilor, echipa noastră a fost contactată de câţiva membri ai Ministerului sovietic de Externe. I-aş putea defini drept moderaţi. La fel ca moderaţii noştri.
— Ştiu cum se opun moderaţii noştri. Dar moderaţii sovietici?
— Situaţiile sunt identice. Însă în loc de Pentagon – şi un complex militaro-industrial pe care nu te poţi bizui – e vorba despre conservatorii din Prezidiul Sovietului Suprem. Militariştii.
— Înţeleg.
— Am fost informaţi că militariştii sovietici au stabilit un termen limită pentru faza finală a Operaţiunii Omega. La acea dată, planul va fi aplicat. Sute de puternici lideri necunoscuţi din comunitatea oamenilor de afaceri americani vor fi contactaţi şi ameninţaţi cu distrugerea dacă nu se vor supune ordinelor primite. Rezultatul ar putea fi o criză financiară de proporţii. Nu e exclus nici un dezastru economic... Ăsta-i adevărul. Cu aceasta ia sfârşit prima etapă.
Tanner se ridică din fotoliu, cu ţigara în mână. Începu să se plimbe prin faţa biroului.
— Şi după această informaţie pot să plec?
— Poţi.
— Ai depăşit orice limită. Pe cinstea mea, ai depăşit orice limită!... Banda continuă să se învârtă. Dă-i drumul!
— Foarte bine. Etapa a doua. Ştiam că Omega era constituită din acelaşi tip de indivizi ca şi cei pe care îi ataca. Aşa trebuia să fie, altfel nu s-ar fi putut realiza contactele, iar punctele vulnerabile n-ar fi fost descoperite. În esenţă, ştiam ce să căutăm. Oameni care se puteau infiltra în mari companii, care lucrau fie în interiorul lor, fie cu ele, care se puteau asocia cu subiecţii lor... După cum am menţionat, Omega e un nume de cod pentru o celulă sau un grup de agenţi. E şi un nume de cod geografic, un loc pentru transmiterea de informaţii. Din momentul în care trece prin această sursă, autenticitatea este asigurată datorită secretului operaţiunii. E greu de făcut o traducere corectă a numelui de cod geografic al lui Omega, dar cea mai apropiată e „Spărtura din... piele” sau „Piele de ţap”.
— „Spărtura din piele”? Tanner stinse ţigara.
— Da. Aminteşte-ţi că am aflat acest lucru acum mai bine de trei ani. După optsprezece luni de cercetare intensă, am stabilit că „Spărtura din piele” e una dintre cele unsprezece localizări din întreaga ţară...
— Una dintre ele este Saddle Valley, New Jersey?
— Să nu anticipăm.
— Am dreptate?
— Am plasat agenţi în aceste comunităţi, continuă omul de la CIA, fără să ia în seamă întrebarea lui Tanner. Am verificat mii de cetăţeni – un exerciţiu foarte costisitor – şi cu cât căutam mai mult, cu atât mai evident devenea faptul că Saddle Valley era „Spărtura din piele”. A fost o muncă migăloasă. Am studiat filigranele de pe hârtii, am analizat particulele de praf de pe dosarele pe care ni le-a dat ofiţerul est-german atunci când a dezertat, am verificat şi răsverificat mii de obiecte diferite... Dar cel mai mult au contat informaţiile obţinute despre anumiţi cetăţeni în cursul cercetării.
— Cred că ar fi bine să treci la fondul problemei.
— Asta va fi decizia dumitale. Aproape că am încheiat etapa a doua.
Tanner nu zise nimic, aşa că Fassett continuă:
— Eşti în măsură să ne dai un ajutor de o valoare incalculabilă. Într-una dintre cele mai delicate operaţiuni din cadrul relaţiilor americano-sovietice actuale, poţi să faci ceea ce nimeni altcineva n-ar fi în stare. S-ar putea chiar să te atragă treaba asta, fiindcă, după cum trebuie să fi presupus din cele spuse de mine, moderaţii din ambele tabere lucrează în acest moment împreună.
— Te rog să mă lămureşti.
— Numai fanaticii sunt receptivi la un asemenea tip de revoltă. E mult prea primejdios pentru ambele ţări. În Prezidiul sovietic se dă o luptă acerbă pentru putere. Moderaţii trebuie să câştige, spre binele tuturor. O modalitate de a realiza acest lucru ar conta în demascarea Operaţiunii Omega, fie şi parţial şi în distrugerea obiectivelor ei.
— Şi ce pot eu să fac?
— Dumneata cunoşti Omega, domnule Tanner. O cunoşti foarte bine.
Tanner îşi pierdu răsuflarea. Pentru moment, crezu că inima i s-a oprit. Simţea sângele suindu-i-se la cap. Avu senzaţia, preţ de o clipă, că se îmbolnăvise cu adevărat.
— Mi se pare o afirmaţie incredibilă.
— Şi mie mi s-ar părea, dacă aş fi în locul dumitale. Cu toate astea, e adevărat.
— Şi presupun că ăsta e sfârşitul etapei a doua... Nemernicule! Ticălosule!
Tanner vorbise aproape în şoaptă.
— Spune-mi cum vrei. Poţi să mă şi loveşti. N-o să ripostez... Ţi-am zis, am mai trecut prin aşa ceva.
Tanner se ridică din fotoliu şi îşi apăsă fruntea cu degetele. Îşi întoarse faţa de la Fassett, apoi se răsuci înapoi.
— Şi dacă greşiţi? şopti el. Dacă voi, idioţi blestemaţi, aţi făcut altă greşeală?
— Nu am făcut... Nu pretindem că am scos complet Omega din ascunziş. Totuşi, am delimitat-o. Dumneata eşti într-o postură unică.
Tanner se duse la fereastră şi începu să ridice jaluzelele.
— Nu pune mâna! Lasă-le jos!
Fassett sări din fotoliu şi înşfacă încheietura lui Tanner cu o mână şi cordonul jaluzelei cu cealaltă. Tanner privi în ochii agentului.
— Şi dacă plec acum de aici, o să trăiesc mai departe ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat? Fără să ştiu cine intră în casa mea, cu cine stau de vorbă pe stradă? Să trăiesc conştient de faptul că dumneata crezi că cineva o să tragă cu puşca în camera asta dacă ridic jaluzelele?
— Nu dramatiza. Astea sunt doar precauţii. Tanner se întoarse lângă birou, dar nu se aşeză.
— Să te ia dracu’, spuse el încet. Ştii că nu pot să plec...
— Accepţi condiţiile?
— Le accept.
— Te rog să semnezi această depoziţie sub jurământ. Scoase o pagină din dosar şi o puse în faţa lui Tanner.
Era o declaraţie concisă privind natura şi sancţiunile prevăzute de Actul de Securitate Naţională. Se referea la Omega în termeni vagi – Proba materială A, numită banda de magnetofon. Tanner iscăli şi rămase în picioare, uitându-se la Fassett.
— Acum o să-ţi pun următoarele întrebări. Fassett luă dosarul şi-l răsfoi până când ajunse la ultimele pagini. Îi cunoşti pe indivizii pe care-i menţionez acum? Richard Tremayne şi soţia lui, Virginia... Te rog să răspunzi.
Uluit, Tanner şopti.
— Da.
— Joseph Cardone, născut Giuseppe Ambruzzio Cardione şi soţia lui, Elizabeth?
— Da.
— Bernard Osterman şi soţia lui, Leila?
— Da.
— Mai tare, te rog, domnule Tanner.
— Am spus da.
— Te informez că unul, două, dacă nu chiar toate cele trei cupluri menţionate sunt elemente esenţiale în Operaţiunea Omega.
— Ai înnebunit!
— Ţi-am vorbit despre schimbul nostru la graniţa cu Albania. Ni s-a adus atunci la cunoştinţă că Omega, „Spărtura din Piele”, opera într-o suburbie a Manhattanului – iar asta a confirmat rezultatele analizei noastre. Ajunsesem la concluzia că Omega era formată din cupluri – bărbaţi şi femei, adepţi fanatici ai politicii militariste a expansioniştilor sovietici. Aceste cupluri primeau bani frumoşi pentru serviciile lor. Cele menţionate – Tremayne, Cardone şi Osterman – deţin conturi în bănci din Zürich, Elveţia, cu sume ce depăşesc cu mult veniturile raportate.
— De necrezut!
— Chiar dacă admitem o coincidenţă – iar noi am cercetat minuţios toate părţile implicate – după părerea noastră, dumneata eşti folosit ca o acoperire perfectă pentru Omega. Te-ai remarcat ca un jurnalist ireproşabil. Nu pretindem că toate cele trei cupluri sunt implicate direct. S-ar putea ca unul sau chiar două dintre ele să fie folosite ca momeală, aşa cum eşti şi dumneata. Dar pare puţin probabil. Dovezile – conturile elveţiene, profesiunile, împrejurările neobişnuite ale asocierii voastre – conduc la ideea unei celule.
— Atunci cum de m-aţi exclus pe mine? întrebă Tanner tulburat.
— Viaţa dumitale, din ziua când te-ai născut, a fost verificată pas cu pas de către profesionişti. Dacă ne înşelăm în privinţa dumitale, înseamnă că ne-am greşit cariera.
Epuizat, Tanner se aşeză cu greutate în fotoliu.
— Ce-ar trebui să fac?
— Dacă informaţia noastră e corectă, cuplul Osterman urmează să sosească pe Coasta de Est vineri şi va petrece week-end-ul împreună cu familia dumitale. Aşa e?
— Era.
— Nu schimba planul. Nu modifica situaţia.
— Acum mi-ar fi imposibil...
— E singurul mod în care ne poţi ajuta. Pe toţi.
— De ce?
— Credem că putem prinde Omega în capcană în timpul week-end-ului care urmează. Cu concursul dumitale. În caz contrar, ne-ar fi imposibil.
— Cum?
— Mai sunt patru zile până la sosirea familiei Osterman. În această perioadă, subiecţii noştri – cuplurile Osterman, Tremayne şi Cardone – vor fi hărţuite. Fiecare din ele va primi telefoane de la necunoscuţi, telegrame deviate prin Zürich, se va întâlni ca din întâmplare cu străini în restaurante, săli de recepţie, pe stradă. Ideea e să transmitem un mesaj comun. Fostul John Tanner devine altcineva. Poate un agent dublu, un informator al Politbiuro sau chiar un membru de bună-credinţă al agenţiei mele. Informaţia pe care o vor primi va fi confuză, destinată să-i debusoleze.
— Şi să transformăm familia mea într-un şir de ţinte? Nu sunt de acord! Ne-ar ucide!
— Ăsta e singurul lucru pe care nu-l vor face.
— De ce nu? Dacă ceea ce spui e adevărat... Îi cunosc pe oamenii ăştia. Nu-mi vine să cred!
— În cazul ăsta, nu există nici un risc.
— De ce nu?
— Dacă ei – unul sau toate cuplurile – nu sunt implicaţi în Omega, vor reacţiona normal. Vor raporta incidentul la poliţie sau la FBI. Atunci o să preluăm noi controlul. În cazul în care unul sau două cupluri se vor adresa poliţiei, iar celălalt sau celelalte nu, o să ştim cine e Omega.
— Şi... presupunând că ai dreptate. Ce urmează? Care sunt garanţiile dumitale implicite?
— Mai mulţi factori. Toţi inofensivi. Ţi-am spus că „informaţia” despre dumneata va fi falsă. Oricine ar fi Omega, îşi va folosi resursele şi va reverifica tot ce-a aflat chiar la Kremlin. Aliaţii noştri de acolo sunt pregătiţi. Vor intercepta mesajele. Informaţia pe care Omega o va primi de la Moscova va corespunde realităţii. Până în după-amiaza asta. Eşti pur şi simplu John Tanner, director de ştiri şi nu faci parte din nici o conspiraţie. Ceea ce se va adăuga ulterior va reprezenta o capcană. Moscova îl va informa pe cel care te verifică să fie atent la celelalte cupluri. Ei ar putea fi trădătorii. Îi divizăm. Provocăm o confruntare şi ne facem intrarea.
— E teribil de superficial. Pare prea simplu.
— Dacă ar încerca să agreseze vreun membru al familiei dumitale, întreaga Operaţiune Omega ar fi în primejdie. Nu sunt dispuşi să-şi asume un asemenea risc. Au muncit prea mult. Ţi-am spus, sunt fanatici. Data-limită pentru Omega e fixată în maximum o lună.
— Nu e suficient.
— Şi încă ceva. Cel puţin doi agenţi înarmaţi vor fi însărcinaţi cu paza familiei dumitale. Vor supraveghea zi şi noapte. Nu se vor afla la mai mult de cincizeci de metri distanţă. În nici un moment.
— Acum sunt convins că nu eşti în toate minţile. Nu cunoşti Saddle Valley. Străinii care spionează sunt observaţi imediat şi alungaţi! Am deveni o ţintă uşoară.
Fassett zâmbi.
— În acest moment avem treisprezece oameni la Saddle Valley. Treisprezece. Sunt rezidenţi ai comunităţii în care locuieşti.
— Sfinte Hristoase! Tanner vorbi încet. Anul o mie nouă sute optzeci şi patru se apropie, nu-i aşa?
— Vremurile în care trăim fac deseori necesar acest lucru.
— Nu am de ales, nu? Arătă spre magnetofon şi spre depoziţia ce se afla alături. M-aţi agăţat, nu-i aşa?
— Cred că exagerezi din nou.
— Nu. Nu exagerez deloc... Trebuie să fac exact ce vrei dumneata, nu? Trebuie să suport totul până la capăt... Singura mea şansă e să dispar... şi să fiu vânat. De dumneata şi – dacă ai dreptate – de această Omega.
Fassett îi susţinu privirea lui Tanner. Acesta spusese adevărul şi amândoi ştiau lucrul acesta.  
— E vorba doar de şase zile. Şase zile dintr-o viaţa de om. 



va urma

















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu